3,677 matches
-
citează poeme, Îi murmură parabole bogate În Înțelesuri; el nu se plictisește nici o clipă În brațele ei, Își făgăduiește să rămână În preajma ei În toate serile. În felul lui, posac, brutal, copilăresc, animalic, o iubește, o va iubi până la ultima suflare. Terken știe că el nu-i poate refuza nimic, ea este cea care-i face planul cuceririlor de moment, amante sau provincii. În tot imperiul, n-are alt rival În afară de Nizam, iar În acel an de grație 1092 este pe cale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Îmi făceam o datorie din a reține fiecare detaliu, ca să-l repet, a doua zi, fără nici o abatere. Astfel că, În cea de-a patra seară, deschisesem Manuscrisul la pagina unde, pe vremea sa, Khayyam scrisese: Întrebi de unde ne vine suflarea de viață. Dacă ar trebui rezumată o prea lungă istorie, Aș spune că țâșnește din fundul oceanului, Apoi, dintr-odată, oceanul o Înghite din nou. Referirea la ocean mă amuza: am vrut să citesc din nou, mai rar. Șirin mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
asta, când ieșea din bucătărie, avea fața la fel de roșie ca pasta de roșii de pe raftul de șase metri, sub care zăcea trădătorul din visul meu. Dacă roșeața din obrajii cuiva ar putea ucide, iubitul conducător și-ar fi dat ultima suflare, cumplit și definitiv, iar tata ar fi devenit asasin, ca și mine în vis. Și când te gândești că problema cu Telejurnalul s-ar fi putut rezolva foarte simplu. Ar fi fost de ajuns s-o trimitem pe mama la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
ar fi fost atât de ingenuu Încât să parieze fie și o ceapă degerată pentru viața regalei doamne. Se pierduse orice speranță, medicii se plecaseră În fața evidenței implacabile, familia regală, dispusă În mod ierarhic În jurul patului, aștepta cu resemnare ultima suflare a matriarhei, eventual câteva vorbulițe, o ultimă povață În vederea pregătirii morale a iubiților principi, nepoții săi, poate o frază frumoasă și rotundă adresată veșnic ingratei memorii a supușilor care vor veni. Apoi Însă, ca și cum timpul s-ar fi oprit, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
-i elimine, să le stingă viețile, Întrucât, exact În acel precis și fatidic moment În care, cu picioarele Înainte pentru ca să-și poată capul da seama de ceea ce se Întâmpla cu restul corpului, traversau granița, nefericiții se sfârșeau, Își dădeau ultima suflare. Cele două valoroase tabere se aflau față În față, dar nici de data aceasta nu avea să curgă sânge. Și uite că n-a fost din voia soldaților de dincoace, căci aceștia aveau certitudinea că nu vor muri chiar dacă i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
ar fi adormit picioarele și nu pot să le trezesc. Cu ochii închiși pipăie căutând pătura, iar eu o trag peste el cu mișcări lente, fluturând-o dinaintea lui, așa cum făcea mama când eram bolnavă, ca să-mi răcorească fruntea cu suflarea ei plină de dragoste. Curentul făcut de pătură îi mișcă părul rar de pe frunte, iar el mormăie la celălalt capăt al păturii, de parcă l-ar fi lovit cineva, ce pătură e asta, este atât de grea, iar eu spun, Udi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
stelele care o înconjoară se pierd deja, înghițite de gura cerului, asemenea unor bomboane de lămâie supte până la capăt, iar în urma lor nu mai rămâne decât o dâră luminoasă ca o cicatrice. Dar soarele încă nu se vedea, parcă întreaga suflare aștepta ca el să apară, așa cum aștepți o mamă fără de care nu poți trăi, în ciuda răutății sale, conturul copacilor devine din ce în ce mai clar, păsările își încep dialogul pe voci ascuțite, iar eu îmi întorc privirile spre răsărit și aștept cu încordare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
vopsea. A pornit apoi spre dreapta și după ce s-a convins că drumul era blocat, a luat-o înapoi, spre stânga. Până la urmă, cu eforturi disperate, s-a cățărat până în vârful nitului și a stat chircit acolo de parcă rămăsese fără suflare. Multă vreme nu s-a mișcat deloc. Cu mâna pe balustradă, am rămas cu privirile ațintite pe licurici, studiindu-l îndeaproape. Nici licuriciul, nici eu nu ne-am mișcat multă vreme. În jurul nostru, doar vântul scutura frunzele de keyaki, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
dar transformat într-un sunet ascuțit, dur, lăsând impresia că cineva umbla pe fundul mării. În spatele meu auzeam din când în când câte un pârâit sau foșnet. Un văl greu atârna deasupra pădurii, de parcă toate animalele nopții își țineau r\suflarea ca să pot trece eu. După ce am ieșit din pădure, m-am așezat în capătul unei pante pentru ca să privesc clădirea în care locuia Naoko. Mi-a fost ușor să-i depistez camera. A trebuit doar să găsesc fereastra la care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
unei femei mature. Trupul ei era acum atât de frumos, atât de perfect, încât nici nu-mi stârnea pofte sexuale. Priveam doar, uimit, curba superbă a șoldurilor, rotunjimea perfectă a sânilor, silueta suplă, mișcările ușoare ale abdomenului cu fiecare r\suflare și umbra neagră, pubiană. Și-a expus trupul gol, în fața mea, timp de cinci-șase minute, după care și-a îmbrăcat iar halatul și [i-a încheiat toți nasturii. Apoi s-a ridicat și a pășit ușor spre dormitor, a deschis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
îmi zâmbea. Poteca urca și urca amețitor, dar Reiko nu slăbea deloc pasul. Naoko se ținea după ea, ștergându-și sudoarea de pe față. Deoarece nu mai urcasem de mult pe munte, îmi pierdusem antrenamentul și simțeam că mi se taie suflarea. Urcați deseori pe munte? am întrebat-o pe Naoko. — Cam o dată pe săptămână, răspunse ea. Ți se pare greu? Un pic. Hai că mai avem puțin, spuse Reiko. Am făcut deja două treimi din drum. Doar ești băiat mare, ce naiba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
pas cu pas, dar nu mă puteam gândi la nimic din pricina peisajului încântător. Panta s-a terminat după vreo zece minute de mers și am intrat pe un platou. Ne-am odihnit puțin, ștergându-ne sudoarea de pe frunte, trăgându-ne suflarea și bând niște apă. Reiko a găsit o frunză și a suflat în ea ca într-un fluier. Am început să coborâm o potecă înconjurată, pe ambele părți, de iarbă înaltă. Am mers așa vreo cincisprezece minute până când am ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
și vezi pus În lanțuri pe paturile acelea de interogatoriu unde ceva ar putea să se miște din loc și să-ți strivească carnea, până-ți dai drumul mărturisirii. Iar dincolo de acest șir de vechi obiecte mișcătoare, acum nemișcate, cu suflarea prinsă de rugină, pure semne ale unui orgoliu tehnologic ce le-a dorit expuse evlaviei vizitatorilor, vegheat la stânga de o statuie a Libertății, model redus al celei pe care Bartholdi o proiectase pentru altă lume, iar la dreapta de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
momentul ăla, cine știe... Nu, dimpotrivă, Belbo gândește și mai Întortocheat. Îmi reveneau În memorie cuvintele lui Diotallevi: „În cea de-a doua sefira Aleph-ul Întunecos se transformă În Aleph-ul luminos. Din Punctul Obscur țâșnesc literele Torei, trupul sunt consoanele, suflarea vocalele, și Împreună Însoțesc cantilena credinciosului. Când melodia semnelor se mișcă, consoanele și vocalele se mișcă Împreună cu ea. Astfel se naște de aici Hokma, Înțelepciunea, Sapiența, ideea primordială În care totul e conținut ca Într-un sipet, gata să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
a Argonauților și Graal... În fine, este evident că există o legătură Între Graalul mistic din legendă, piatra filosofală (lapis) și izvorul acela cu o putere uriașă la care aspirau cei devotați lui Hitler În ajunul războiului, și până la ultima suflare. Rețineți că, Într-o versiune a legendei, Argonauții văd o cupă, o cupă, zic, planând pe deasupra Muntelui Lumii, unde e Arborele Luminii. Argonauții găsesc Lâna de Aur și corabia lor este dusă prin vrajă În plină Cale a Laptelui, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
soclu, Într-o boltă arcuită a turnului central, și imediat din fântâna din vârf Începu să țâșnească apă. Avui timp să recunosc acel obiect, era capul Maurului, care acum ardea ca un buștean, făcând să fiarbă apa din fântână. Aburi, suflări, gâlgâituri... De data aceasta Lorenza Îmi punea mâna pe ceafă, mi-o mângâia așa cum o văzusem făcând, pe furiș, În mașină, cu Jacopo. Femeia aducea o sferă de aur, deschidea un robinet În cuptorul de la bază și lăsa să curgă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
grațioase, ca și cum ar fi fost În elementul lor. Era greu de stabilit dacă era vorba de niște modele din plastic, din ceară sau de făpturi vii, asta și pentru că lichidul, fiind ușor tulbure, nu lăsa să se vadă dacă slaba suflare ce-i anima era efect optic sau realitate. „Parcă cresc de la o zi la alta”, zise Agliè. În fiece dimineață vasele sunt Îngropate Într-o grămadă de bălegar proaspăt de cal, sau chiar cald, care furnizează temperatura potrivită pentru creștere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
abur albicios, alteori ghemotocul masiv fumega În mijlocul poienii, ascunzând vederii noastre ceea ce se Întâmpla și lăsând degajate marginile și cerul, unde continua să strălucească luna. Mișcările palelor destrămate ale norului erau bruște, neașteptate, ca și cum ar fi ascultat de impulsul unei suflări capricioase. M-am gândit la un artificiu chimic, apoi am reflectat: ne aflam la circa șase sute de metri altitudine deci era posibil să fie vorba de nori adevărați. Prevăzuți de ritual, evocați? Poate că nu, Însă oficiantele calculaseră că pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
mai departe de două săptămâni în urmă: gemea și scrâșnea din dinți. Cred că îl dureau rinichii, iar rănile de picioare începuseră să-i sângereze. Bunica m-a chemat alarmată. Eram numai noi trei în casă. Am venit într-o suflare și am încercat să-i masez mâinile și gâtul. Dar exact atunci o luară durerile și pe Bunica. Bunicul se ținea cu greu să nu țipe, iar Bunica scâncea: și pe mine mă doare! uite-aici mă înțeapă! aici la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
coboare la el. — Ce s-a întâmplat?era curioasă fata. — Vino repede că am să-ți spun ceva. M-au propus să plec în Africa și zilele acestea trebuie să mă prezint cu actele, i-a spus el dintr-o suflare Teofanei. — Și te duci? — Dacă reușesc la cursul de limbă, la testările care se fac, mă duc. — Te felicit! Aș vrea să te duci să vezi și tu lumea. Poate mă prinde vreo furtună prin Sahara și nu mă mai
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
transpunerea pe clape de mâinile unei virtuoaze artiste, a amintirilor vesele și triste, a frustrărilor, dar mai ales a statisfacției că le-a depășit pe toate cu capul sus. Și cântecul pianului se va auzi mereu și mereu până la ultima suflare a acestei femei. Până atunci însă va fi vreme lungă...
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
zău?! Hai-da-de'...! Zii-le asta și morților! Ei, lua-m-ar să mă ia, odată! aproape că plânge Vierme. Fir-ar să-ți fie gurița, de capac! Arunc-o-n groapă, cu totu'! Cutia, cap de lemn...! geme Dănuț cu ultima suflare, zbuciumându-se, cronțănit și jupuit de viu. Nu! Nu... Așteaptă! Nu încă! Nu încă! Avocatul nu mai zărește lansarea poverii sfinte, în prăpastie. Însă o presimte, prin toți porii, până în cuta cea mai ascunsă a duhului său: Vai...! S-a
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Toamna a domolit razele soarelui. Ea a desenat apoi pe cer nori cenușii și apăsători. Frunzele aleargă îngrozite, alungate de suflarea năprasnică și înghețată a vântului. Pomii încă mai sunt înveșmântați cu haine galbene și ruginii. Numai unele fructe au rămas pe pomii înverșunați, acestea fiind merele și nucile care, în curând, vor fugi de prin așternutul crengilor colorate. Deodată, stropi
Toamna. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Stan Daniela () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2370]
-
voia de la el, la urma urmelor? întrebă Lambert. De ce nu l-a omorât pe loc? ― Poate că și ea are nevoie de un incubator, cum s-a folosit prima de Kane, sugeră Ash. ― Sau de hrană, zise Ripley dintr-o suflare. Tresări. Lambert își abandonă cafeaua. Începea să-i fie rău. ― Oricum ar fi, doi sunt terminați și mai rămân cinci de răpus, din punctul de vedere a! creaturii, se-nțelege. Parker strângea în mâini arma. Și brusc, furios, o izbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
latre. - Taci, Lupule! Intră în cotețul tău! A strigat bătrâna la câine. Apoi l-a poftit să ia loc pe prispa casei. Soarele începea să se ridice spre bolta cerului care era senin în această zi de mai și o suflare de vânt aducea mirosul florilor de primăvară. - Cine ți-a spus de pământul acela? Îl întrebă bătrâna. - Omul pe care l-am întâlnit!... - Da’ de unde ești mata? De unde vii, de ai ajuns în satul nostru? - Mătușă Maghiță, eu am să
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]