4,380 matches
-
ale unor domnitori pentru desemnarea succesorului de exemplu la Ștefan cel Mare, în anul 1504 -, nu diminuează rolul Adunărilor de stări, cărora în acest caz le revine doar misiunea unei recunoașteri formale. Opusul adunărilor elective îl reprezintă, într-un mod sugestiv privind aspectul politic, actele de abdicare. Cauzele sunt diverse, cele mai multe situații apăreau în perioadele de criză ale raporturilor cu Poarta, în special din motive de ordin fiscal (Petru Șchiopul abdica pentru că "nu mai poate să sature pântecele turcilor fără fundu
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
în retortă. Fiecare bucată scrisă de Aruștei poartă în sine, indubitabil, mărcile poeticității specifice, putând, la rigoare, să fie considerată textul poetic decisiv, emblematic. Adică Poemul. Ceea ce îngreunează considerabil, în treacăt fie spus, operația de selectare a secvențelor celor mai sugestive, din perspectiva datelor esențiale ale scriiturii. După cum frapează, chiar și la o primă lectură, faptul că poetul își orientează vizibil demersul textual într-o direcție mitico-simbolică sau metafizică. Nimic nu stă sub registrul banalului, al cotidianului frust sau al biografismului
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
moralizatoare a discursului imbricat despre imposibila metamorfoză a "Prostului satului național" în omidă, pseudoepopee la care asistă, neputincios, "Îngerul Prostului singurul spectator de altfel și de neevitat al metamorfozei" eșuate. În grupajul următor de poeme din blanc, intitulat lapidar și sugestiv areal, camera poetică se focalizează pe cu totul alt obiect de interes, arealul interior, tulburat (nu însă și devastat) de invazia repetată a celorlalți monștri care amenință dintotdeauna eul poetic, solitudinea și moartea. Ele reprezintă cele două forme de manifestare
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
puține poeme ale "marelui oraș". În fapt, exceptând primele texte (Când străzile marelui oraș visează câmpii nesfârșite, Somnul orașului, Amiaza orașului respectiv Și dacă, totuși), în care mediul citadin este surprins în note simboliste sau expresioniste apăsate, dar și trimiterile sugestive la imaginarul tehnic al polis-ului din alte poeme (vă rog, ***), ciclul întreg este mai degrabă consacrat emoției poeziei, deprinse, de bună seamă, de tânărul Nicolae Manea odată cu emoția urbanului perceput, de către inițiați, drept epifanic. Și în prima parte din
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
un homo viator, eternul călător și mesager intermundic, prin care se dă relief tentației unificării. De Hermes Trismegistus, zeul sapiențial, cu atribute profetice, astrologice și didactice, apologetul cosmografiei și al riturilor sacrificiale, în fine, zeul cunoașterii secretelor divine, amintește cumulul sugestiv de trimiteri directe ori aluzive la oracular și alchimic. Cititorii rafinați, degustători de intertextualitate savantă, vor sesiza, de bună seamă, că volumele lui Pendefunda abundă în referințe mitologice (Osiris, Urania, Cronos, Zeus, Apollo sau desigur, Mercur, adică Hermes) și citate
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Cum mor poeții, așa e moartea" Moarte). Dar în special textele poetice grefate pe obsesia cuvântului, și nu neapărat ca marcă a creației, ci ca semn al ființei, ca memorie și înscriere în temporalitate. Dintre ele, aș cita un poem sugestiv în care actantul este chiar Cuvântul, entitate antropomorfizată, dezabuzată și totodată nostalgică după un fel de eden infantil, acum aproape pierdut prin trădare (recte uitare), în care erosul, prin extensie lumea sentimentelor, își avea o aură imperială: "Cuvântul și-a
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
românul eponim. Răutăcioasa și de o imoralitate contagioasă, cu o putere nefasta, ea distruge viața bărbatului. De la La morte amoureuse de Téophile Gautier, unde Pariziana este demon și vampir, literatura reprezintă nenumărate Salomee în perioada decadenta. În prefață la volumul sugestiv intitulat Diaboliques (1874), Barbey d'Aurevilly prezintă eroinele sale drept noi Eve, monștri cu aparente de îngeri. Eroinele sunt femei-sfincși, femei dominatoare și virile, reprezentări ale mamei teribile și devoratoare. Diferitele variante ale mitului Parizienei exploatează diferite miteme, punând accentul
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
treptat înlocuit cu un caracter mediocru și prozaic. Reprezentanții grupului de la Medan aleg cu predilecție personaje care nu se deosebesc cu nimic, caracterizarea operându-se prin selecția "trăsăturilor neesențiale". În mod paradoxal, constată Henri Mittérand [1994, p.5] în cartea sugestiv intitulată L'Illusion réaliste, operele realiste cele mai mari nu au eroi anonimi, în ciuda originilor lor sociale, ci un protagonist excepțional (Julien Sorel, Vautrin) sau, cel putin, individualizat prin destinul său. Odată cu dramă burgheza de caracter a lui Diderot, introdusă
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
portretele Parizienelor sunt cele de păpușă, floare, pasăre, sirenă, având o semantica bogată: "Elles ressemblent à des fleurs, elles ressemblaient à des oiseaux, elles ressemblaient à mille autres choses autant qu'à des femmes" [Maupassant, Notre coeur, p.209]. Este sugestiva comparația femeilor din saloanele pariziene cu florile rare112. Datorită artificiului toaletei sale, Michèle de Burne trimite cu gândul la aranjamentul rafinat al unui buchet armonios: "Ce n'était pas une femme, mais un bouquet vivant, un imaginable bouquet" [Maupassant, Notre
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
dar ține și de o pregătire anterioară. Pariziana este un promotor în comedia urbană, care se lansează în toate variantele acestui gen: comedia mondenă 195, comedia cotidiană, comedia căsătoriei 196, comedia sentimentelor 197, comedia seducției etc. Toate aceste elemente sunt sugestive pentru ceea ce se poate caracteriza că impresionantă teatralitate a femeii pariziene. 2.1.3. Spectacolul Puterii sau guvernarea din culise Cultură secolelor antecedente favorizează prioritatea puterii, independenței și ambiției, valori ce se răsfrâng și asupra relațiilor dintre bărbați și femei
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
de Forestier este chiar un jurnalist mult mai bun decât Forestier și Duroy: "C'est ta femme qui fait ta besogne comme elle faisait celle de l'autre. Tu ne seras rien sans elle" [Maupassant, Bel-Ami, p.188]. Cel mai sugestiv este faptul că și Nana preia controlul întregii familii a contelui Muffat: "Mais elle voulut et obtint davantage.... Peu a peu, elle s'occupa des ennuis de son intérieur, de șa femme, de șa fille, de șes affaires de cœur
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
te figures pas comme j'aime ces escapades de garçon dans tous ces endroits où leș femmes ne vont pas. Pendant le carnaval je m'habillerai en collégien. Je suiș drôle comme tout, en collégien" [Maupassant, Bel-Ami, p.84]. Este sugestiva spionarea femeilor de moravuri ușoare de către cele așa-zise oneste: "Mais Mme de Marelle ne regardait guère la scène, uniquement préoccupée des filles qui circulaient derrière son dos; et elle se retournait sans cesse pour leș voir, avec une envie
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
asupra faptului că actorii sociali se autocaracterizează prin cuvintele lor, dar și prin gesturile, îmbrăcămintea și obiectele care îi înconjoară. Astfel, personajele "șont des émetteurs permanents de signes" [J.Dubois, p.221], care trimit mesaje. Mai mult sau mai putin sugestive. Pariziana face parte din categoria de persoane care reușesc să-și facă înțeles mesajul pe care il trimit datorită pertinentei semnelor și perseverentei sale. Limbajul corporal îl dublează pe cel verbal, susținându-l sau intrând cu el în conflict. Limbajul
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
ideală: cutare este o amintire, alta un simbol. Fiecare dintre Pariziene se personalizează prin anumite detalii: "C'était Mme Correur, avec un chapeau garni d'une botte de roses" [Zola, Son Excellence Eugène Rougon, p.74]. Anumite obiecte ale toaletei, sugestive în receptarea estetică franceză, cum ar fi pălăria sau mănușile, pot defini eul Parizienei mai mult chiar decât față sau corpul lor399. Elementele miniaturizate importante se concentrează cu precădere în jurul capului și al picioarelor. În opera să, cum menționează E.P.
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
profil pur, son cou délié, qu'une ligne tombante attachait à șes épaules. Elle avait surtout cette beauté royale, la beauté du buste" [Zola, Son Excellence Eugène Rougon, p.84]. Pentru pictorul Olivier Bertin piciorul Parizienei devine un subiect extrem de sugestiv: "Îl s'écria: Tenez, tenez, voilà ce qu'il faut peindre, voilà la vie: un pied de femme au bord d'une robe! On peut mettre tout là-dedans, de la vérité, du désir, de la poésie. Rien n'est plus gracieux, plus
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
vides" [Zola, Nana, p.410-411]. "Îl ne lui suffisait pas de détruire leș choses, elle leș salissait" [ibidem, p.438]. 350 Philippe Hugon o cere chiar pe Nana în căsătorie: "Nana, tu devrais m'épouser" [Zola, Nana, p.411]. Este sugestiv că această idee i se pare inadmisibilă chiar lui Nana: "Mais, mon pauvre chien, tu es malade!" [ibidem, p.411]. Ridicolul situației se accentuează prin cererea în căsătorie pe care o face lui Nana și fratele mai mic: "C'est
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
a lexicului versurilor, nu reprezintă numai o oglindă a gustului personal, ci un adevărat glosar de vocabule cu virtualități poetice. Iată de ce Luciano Anceschi îl numește pe romantic maestrul noutății cuvântului poetic, el nefiind singurul exeget care a abordat încărcătură sugestiva a cuvântului acestuia că inspirație pentru noua poezie.174 Ermeticii mai identificau în Leopardi o altă consonanta ce nu ține de artă condeiului ci de o starea ființei: recunoșteau în versurile maestrului recanatez o poezie familiară deoarece ea izvora dintr-
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
altceva, într-un continuu ce nu se încheie decât la trecerea în neființă. În nașterile reprezentate de sicilian, eul poetic pășește în lume, necunoscut (ignoto). În ciuda aparentei sale banalități acest adjectiv s-a dovedit a fi unul dintre cele mai sugestive din versurile lui Leopardi, iar mai tarziu, din cele ale lui Quasimodo.297 Sicilianul utilizează întreaga paletă leopardiană de semnificații și conotații atribuite acestui calificativ, ce numără câte 12 ocurente în poeziile sale și în Canturi. Cu referire la oameni
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
romanticului nu-i fuseseră străine furtunile de-a lungul procesului de creație. După ce a scris primele Canturi Leopardi a trecut printr-o perioadă în care inspirația părea secata, iar chipul poeziei rămânea ascuns (1823-1827), lăsând loc prozei. Cantul cu titlul sugestiv, Renașterea la viață (1828), marchează finalul acestor ani și dezvăluie faptul că și în cazul lui Leopardi, inspirația revenea purtând cu sine chipuri, glasuri, cuvinte din trecut, din amintire. Teamă sicilianului de a rămâne fără chipuri și cuvinte reflectă și
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
încă dulce / ni se vădește (vv. 67-73).344 În final, în Cantul nocturn al unui pastor pribeag din Asia același cuvânt este prezent într-o succesiune de elemente descriptive ce conturează chipul naturii indiferente față de ființă umană, reprezentată de silueta sugestiva a bătrânul cărunt, rătăcitor: Albit de ani moșneagul, / șubred, desculț, în zdrențe, / purtând de vreascuri grea povară în spate, / prin locuri neumblate, / prin munți și vai, hătișuri, prund și pietre, pe vânt, furtună, ger sau zăpușeala, / se chinuie să meargă
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
vento odo stormir tra queste piante (L'infinito). 340 Giuseppe Savoca (CL), op. cît. 341 Francesco Floră inventariază cuvintele recurente în primă perioadă de creație a lui Quasimodo; deși își concentrează analiza asupra termenului aria aer, menționează vântul printre ocurentele sugestive, încărcate de lirism (Francesco Floră, 1951, op. cît., p. 124). Quando a tenzone / scendono i venti, e quando nembi adună / l'olimpo, e fiede le montagne îl rombo / della procella (Nelle nozze della sorella Polina). Pentru o analiză atentă a
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
într-un raport plurivalent cu alte texte. [...] Interacțiunea diverselor relații din interiorul unui text se numește intertextualitate, noțiune care indică felul în care un text se încadrează istoric" (Săndulescu : 1976, 32). Articolul din dicționarul coordonat de Al. Săndulescu păstrează frecvența sugestivă a cuvântului "text" (8 apariții în 2 enunțuri), ceea ce îi trădează descendența kristeviană : "orice text se construiește ca mozaic de citate, orice text este absorbție și transformare a altui text"2. Un alt dicționar de semiotică (Greimas, Courtés et all
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
nou mod de lectură care detonează linearitatea textului. Orice referință intertextuală devine punctul unei alternative: continuarea lecturii ca și cum nu ai avea în față decât un fragment ca oricare altul, parte integrantă din sintagmatica textului, sau întoarcerea către textul-origine [cât de sugestivă este față de text-sursă și cât de elocventă în acest context sintagma text-origine...], ceea ce presupune operarea unui fel de anamneză intelectuală în care referința intertextuală apărea ca un element "deplasat", parte a unei sintagmatici uitate. De fapt, alternativa nu există ca
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
nu spunem abisale: el exprimă o neliniște prea abstractă, ale cărei surse ori forme de manifestare sunt de o pluralitate pe măsura spectrului semantic al termenului. Greu de înțeles de ce opera a renunțat la moartea de viu, metaforă punctual de sugestivă și prin orientarea către un orizont temporal limitat în care se mai poate consuma starea imposibilei iubiri. Trupul și gândirea din hipotext vor avea ca rezultantă în hipertext sufletul, suferința va fi a lui. Marginea gândirei trimite la ideea de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
actualizăm disocierea atât de inspirată și utilă a lui M. Riffaterre. Întregul este convocat și reprezentat prin parte cu fiece reeditare intertextuală. Se pot multiplica propunerile de citire a definițiilor intertextualității în cheie arheică și invers. Considerăm mai mult decât sugestiv faptul că Archaeus, așa etern cum este, are nevoie de suportul tipografic: "Ș-apoi nu uita că hârtia chiar era de nevoie numai ca să fixeze pe Archaeus". Manuscriptul, nucleu intratextual predilect la Eminescu, ilustrează cel mai bine conotația intertextuală a
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]