4,043 matches
-
Maria de Silva, era și unul din stâlpii carbonarismului lusitan, organizație secretă, care își propusese transformarea francmasoneriei într-un instrument politic energic și violent. Ideea carbonarismului o avusese cel dintâi un bibliotecar municipal, Arthur Luiz de Almeida, tânăr melancolic și sumbru, lector neobosit al romanelor de aventuri istorice, care organizase încă de pe vremea studenției Junta Revoluționară Academică, nucleu ce avea să dea naștere mai târziu carbonarismului. Împreună cu inginerul Antonio Maria de Silva și Machado dos Santos, Luiz de Almeida alcătuiește un
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
facsimil de Theofilo Duarte, Sidonio Pais e seu consulado, p. 265). Comploturile descoperite în ultimele luni, continua agitație muncitorească, însuflețită de triumful revoluției în Rusia, atentatul din 6 decembrie, toate acestea creează în mijlocul ofițerilor strânși în jurul lui Sidonio o atmosfera sumbră de fatalitate, ce trebuie să se împlinească. Pentru a preântâmpina haosul ce nu se îndoiau că va urma dispariției Președintelui, câțiva ofițeri superiori hotărăsc crearea unei organizații alcătuite din comandanții de regimente credincioase regimului, care, în cazul când Sidonio va
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
solemnitate granitică, prin tonurile lor cenușii. În partea cea mai veche a orașului se ridică celebra Catedrală, Sé de Vizeu, începută în secolul XII. Este o aspră, ascetică, aproape nudă Catedrală. Te întîmpină sub cupolele ei acel văzduh bărbătesc și sumbru, pe care goticul nu 1-a putut păstra prea mult în Portugalia. Când bat clopotele, mica piață din fata Catedralei se însuflețește pe nesimțite, străbătută de un duh medieval, venit parcă și mai de la miazănoapte, de la Braga, Barcellos, Guimaraens. Este o
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
căutând, parcă, să-i facă să se oprească. — Prea târziu, strecură Odolgan printre dinți. De-acum, sunt ai noștri. 10 Trăgând adânc în piept aerul rece al dimineții, Waltan încerca să nu se lase cotropit de apăsarea pe care începutul sumbru al acelei zile căuta să le-o strecoare în suflet lui și tovarășilor săi. întunecat, cu privirea țintă înainte, Waldomar se legăna alături, pe spinarea armăsarului său alb spaniol. De când urcaseră în șa, nu schimbaseră decât câteva cuvinte. Tatăl său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Genava: dacă aș întârzia, așa da de bănuit. E mai bine să ajung la Genava înainte să ajungă trupul lui Waldomar decât după. Geremar, încruntat, scutură din cap. — Aș da orice să știu cum se va sfârși treaba asta, spuse sumbru. Fără să-i dea atenție, Gualfard le vorbi hunilor: — Cât despre voi, nu aveți nici un motiv care să vă mai țină aici. Dacă vreți... Nu! îl întrerupse Balamber. O să rămânem aici și o să luăm parte la căutare. Gualfard obiectă: — în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cetății. Pe măsură ce se apropiau de Pretoriu, mulțimea devenea nesfârșită, iar înaintarea micului cortegiu era tot mai anevoioasă. Războinicii burgunzi, aproape toți călare și înarmați până în dinți, își făceau drum cu slujitorii lor printre cetățenii galo-romani. Atmosfera generală era mai puțin sumbră decât s-ar fi așteptat Sebastianus; sfidând riscul de a se confrunta cu acte de violență din partea burgunzilor furioși și îndurerați de moartea lui Waldomar, negustorii și meșteșugarii își ținuseră deschise prăvăliile: cuptoarele și măcelăriile erau înțesate, iar șelarii, potcovarii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Trecând prin fața lor, hunii și-ar fi expus partea neapărată de scut și astfel ar fi fost mai vulnerabili. Acesta era întregul plan de bătaie. Nu aveau acum decât să aștepte. Așteptarea nu fu lungă, căci foarte curând un duruit sumbru începu să răsune prin toată valea; puțin după aceea, primii cavaleri barbari își făcură apariția la cotitura drumului. 27 O tăcere apăsătoare se lăsase în vale. Barbarilor nu le trebui prea mult să părăsească drumul și să se răsfire pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în laț, îl apărau de mușcătura frânghiei, însă, în același timp îl și sufocau. Totul se învârtea în jurul său, urechile îi vâjâiau. Se izbi apoi cu capul de ceva foarte tare și coiful i se despică. Simți atunci un huruit sumbru ce îi cotropea mintea și, dintr-odată, în față nu mai era decât întuneric. 28 Kyrie eleison! Criste eleison! Kyrie eleison! Criste eleison! Sub nava centrală a micii biserici, cântecul călugărilor se ridica încet, curat și puternic. îngenuncheați înaintea abatelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sânge; câțiva erau răniți și se târau, agățându-se de tovarășii lor. Cu solicitudine, Ambianus deschise din nou porțile și, puțin după aceea, primii războinici intrară în curte, făcându-și loc prin mulțimea fugarilor, aruncând priviri piezișe, într-o tăcere sumbră. Patru dintre ei duceau un rănit, un tânăr ce arăta cam de douăzeci și cinci de ani, pe o targă rudimentară, improvizată sumar din două sulițe și o manta. înaintea lor mergea un om îndesat, cu păr lung, blondiu, și cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Mai bine spune-le servitorilor să-mi aducă armele mâine în zori și vezi de santinele să fie bine postate, iar capii de jagun-urilor să se îngrijească de pregătiri. — Așadar, ai de gând să pleci? întrebă celălalt pe un ton sumbru, ridicându-se în picioare. — Bineînțeles! Am mai vorbit despre asta până acum. Dormeai cumva? Tu știi că pe Atila Genava nu-l interesează Era adevărat, dar Mandzuk era singurul care cunoștea cu precizie ordinele pe care Balamber le primise de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-i stătea alături și sforăia regulat și ritmic. Ceva mai încolo, doi bărbați șușoteau în întuneric și îi păru că unul sughița înăbușit. Afară, două santinele hune râdeau, glumind unul pe seama celuilalt; o cucuvea, cine știe unde, scotea în întuneric strigătele sale sumbre. Noaptea înghițise ce mai rămăsese din sat și întreaga tabără care acum era centrul său. Un caleidoscop de imagini porni să defileze, rând pe rând, în fața ochilor lui Sebastianus: Frediana pe calul ei, cu părul mângâiat de vânt; Shudian-Gundikar, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
un coșmar, o halucinație. Tânăra femeie ce călărea în fața lui îi inspira acum doar un sentiment de groază și de repulsie. 39 Ajunși în tabără la apusul soarelui, se despărțiră fără să-și mai spună nimic. închis într-o tăcere sumbră, Sebastianus mâncă ceva în fugă, așezat înaintea focului, ascultând cu dezgust comentariile satisfăcute ale soldaților ce discutau despre supliciul la care-l supuseseră pe tâlharul hun. îi părăsi repede pentru a se retrage în cortul său. Simțea fierbând în el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
facă el cu mingan-ul său. Balamber, în schimb, fierbea de mânie și de dezamăgire. Scârțâitul carelor pe vechiul drum, strigătele războinicilor, galopul înainte și înapoi al curierilor de-a lungul coloanei nu aveau darul să-l smulgă din gândurile sale sumbre. Nu doar era constrâns să renunțe la a duce până la capăt cucerirea Sapaudiei, ci o părăsea chiar și fără să fi putut să-i pedepsească pe burgunzi pentru devastarea taberei sale; îi rămăseseră ceva mai mult de două treimi din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o să te urmăresc. Trăgând de hățuri pentru a-și întoarce calul, Frediana îl fixă cu fruntea încruntată, părând să reflecteze. Cu siguranță, era surprinsă de generozitatea lui. — Să nu-ți închipui că o să-ți mulțumesc, îi spuse pe un ton sumbru. Balamber ridică o mână, în semn de despărțire: — Du-te, o să mă ucizi altădată. Frediana încuviință cu o mișcare nervoasă a capului și vârî sabia în teacă. — Fie cum spui. Rămâne așa, atunci. Dacă o să ne mai întâlnim, unul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și se întoarse către ea, apucându-i afectuos mâinile și dăruindu-i surâsul ei cel mai fermecător: — Hai! Nu mă privi așa întunecată! Știu că nu-l suferi, dar nu puteam să nu-l invit. Și, pe urmă, după prezicerile sumbre ale lui Cetegus, am mai mult ca oricând nevoie să văd oameni, iar micul banchet din seara asta și-ar pierde mult din farmec fără prezența lui Cilonus! Flavia scutură din cap, cu gura strânsă într-o grimasă de dezgust
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sprijinindu-se cu mâinile de balustradă. Livilla și Matidia își strigară într-un singur glas groaza. Cuprinși de panică, servii porniseră deja să alerge prin toată casa și în lungul colonadei peristilului, iar felinarele cu care își făceau lumină proiectau sumbru pe pereți umbre gigantice. Cei doi soldați, singurii pe care Cilonus îi luase cu el, îl priveau cu teamă din grădină, așteptându-i ordinele. Alături de ei, cu un felinar în mână, apăru repede Clemantius, care o chemă pe stăpâna sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în schimb, luminile pâlpâitoare ale numeroaselor focuri îl ajutau pe Sebastianus să intuiască poziționarea detașamentelor hune ce vegheau podul, închizând accesul în cetate dinspre miazăzi. De undeva, de foarte departe, la intervale regulate și însoțite de un vacarm nedeslușit, răsunau sumbru bubuiturile loviturilor de berbec ale atacatorilor în zidurile de apărare ale cetății; era vorba de un atac nocturn, probabil pe latura opusă a zidului de apărare, cea dinspre miazănoapte. I se părea că e pe râu de o eternitate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se îndreptau necunoscuții aceia, care, încă zdraveni la trup în cetatea aceea înfometată, înaintau prin mijlocul străzii cu pasul sigur al celui care o țintă precisă. în general, nu vorbeau sau se mulțumeau să schimbe, scurt, păreri în șoaptă. Bubuitul sumbru, ritmic, al loviturilor de berbec umplea noaptea și cădea lugubru asupra cetății și a oamenilor, ca o sinistră prevestire a morții, pe care urletele sfidătoare ale apărătorilor bastionului amenințat căutau să o alunge. Sebastianus îi studie cu ochii expertului: erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
a vomitat. însă hoarda aceea asasină nu ne lasă să ne tragem sufletul și... Se întrerupse, ridicând arătătorul și luându-și o expresie de parcă ar fi ascultat ceva. Sebastianus auzi din nou, iar de această dată nu foarte departe, bubuitul sumbru pe care-l auzise și mai devreme. Fixându-l cu privirea sa pătrunzătoare și cu degetul încă ridicat spre fereastră, Anianus adăugă: — Tu ești un soldat și sigur recunoști zgomotul ăsta cumplit. — Da. Sunt lovituri de berbec. Episcopul încuviință cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
văzu pe Maliban apărând din tot acel du-te-vino lent, obosit, al mulțimii. întunecat, alanul se alătură în tăcere tovarășului său. Spuse doar atât: — L-am găsit. — Și de ce nu l-ai adus aici?! E amețit, așa-i? Cu o expresie sumbră pe chip, alanul scutură din cap: Nu, răspunse. Punându-și mâinile în șolduri, făcu semn cu capul în spatele său și anunță: — E mort. în capătul unei ulițe. L-au înjunghiat. 14 Urmându-l pe Maliban, Sebastianus și tovarășii săi ajunseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
loc printre soldații din gardă. Urmându-l pe Rutilius, se apropiară de câțiva războinici îmbrăcați în armuri mai deosebite, sclipitoare, ce discutau cu privirea ațintită spre câmpie, de unde urca până pe taluzuri ecoul unui zgomot continuu, nedeslușit, un soi de huruit sumbru, înăbușit. Rutilius se munci o vreme ca să le atragă atenția și primi în schimb priviri mustrătoare și exclamații de nemulțumire; în final, însă, un bărbat cu fizic impunător, care, sprijinit cu ambele mâini de zid, scruta atent câmpia, le îngădui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Liniștea din zona aceea, în jurul căreia palpita și se vânzolea monstruoasa armată, putea fi asemănată cu liniștea dintr-un ochi de ciclon. Făcând un semn din cap către spectacolul grandios și neliniștitor pe care-l aveau în față, Sangiban spuse sumbru: — Câțiva oameni de-ai mei au încercat să-i numere, să stabilească măcar aproximativ câți sunt, dar au trebuit să renunțe. Tu ce spui de asta, Prefectule? Sebastianus, peste măsură de tulburat de spectacolul ce i se oferea ochilor, ezită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu nori grei, ca de cerneală, aduși de un vânt umed; obloanele caselor începură să se zbată, iar rufele întinse prin ulițe porniră să fluture ca niște stindarde, în vreme ce nori de praf se ridicau de pe străzile bătătorite. într-un apus sumbru și lipsit de culoare, semn prevestitor al unei furtuni apropiate, Sebastianus și tovarășii săi, demoralizați de eșecul cercetărilor, își luară rația de hrană împreună cu milițienii lui Rutilius, care îi informă că de la bastionul său fusese observată o mișcare intensă, către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
că furtuna încetase. Din capul scării largi văzu o mulțime de bărbați și femei alergând pe stradă cu un plescăit cleios pe pavajul încă ud, sclipitor în lumina torțelor. Destul de aproape și ușor de recunoscut în mijlocul vuietului mulțimii, distinse ecoul sumbru al unor lovituri puternice de berbec pe care dușmanul le dezlănțuise împotriva bastionului. Dubritius, oprit la jumătatea scării îl privi cu o expresie alarmată și îi arătă reflexele roșiatice ce pâlpâiau peste acoperișurile caselor aflate în capătul străzii, în vecinătatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
la marginea coloanei aflate în marș. își simțea sufletul apăsat, și nu doar fiindcă, oricum ar fi privit situația, aceea era pentru prima dată că își vedea regele întorcând spatele dușmanului - era mai ales chinuit de un soi de resentiment sumbru împotriva destinului care se încăpățâna să-i joace feste. Mai întâi de toate, în confuzia bătăliei duse de ariergardă în fața Aurelianei, îl pierduse pe Kayuk, trecut prin tăișul săbiei de un catafract; un lucru și mai grav era că băiatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]