9,583 matches
-
ale acelei fotografii, câte una pentru fiecare fată. I-am dat-o procurorului pe cea a lui Belle. Ar fi trebuit să-l vedeți, ai fi crezut că-i oferisem o mină de aur! Tot corpul a început să-i tremure, nu înceta să-mi mulțumească și să-mi strângă mâna, mai să mi-o smulgă. — Ultima dată a venit cu o săptămână înaintea morții sale. Același ritual, masa, cafeaua, tăria și conversația. Întrebările despre micuță, aproape întotdeauna aceleași, și apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
stați să vedeți, Frumoasă Neli, sper să mai suportați povestea... III. GHIULEAUA DE FOC Loredana a fost la baie, el este încă acolo, transpirat, fericit, se spală atent, cântă în gura mare, Să te bat și săăă te iert!, fata tremurase de plăcere, e așa de tânără, își spune bărbatul, o ghidușie de copil, râde superb, ar trebui să trec în agendă, astăzi, 10 mai 1990, Lori a țipat iar: mă omori, mă omori!!! Să știi c-ai avut bărbat, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
vine bine/ Că nu sunt pe-un loc cu tine/ Haide, puică, să fugim/ Amândoi să pribegim/ C-acum e vremea de fugă/ Până-mi este iarba crudă/ Unde calci/ Urmă nu faci/ Unde șezi/ Nu te mai vezi... își tremură vocea oltenește, hălău-uuu!, și la sfârșit, surâde mai calm. Vezi?, Că nu sunt pe-un loc cu tine!!! Astea îmi sunt originile, eu sper că tu faci deosebirea între început și origine. ÎÎÎ, da... Adică începutul are evenimente date, plasate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ai intrat fericit în casă, veneai din grădină. Prinsei o stea de foc cu mâna, mamă!, păi, cum o prinseși?, păi, căzu din ceruri, veni printre pomi direct în mâna mea, mă trecu o lumină din cap până-n tălpi, de tremurai de focul ăla, și ghiuleaua se lovi singură în inima mea, din palmă în inimă, maicăăă, ce putere avea și ce căldură, mi se desfăcu pieptul și intră acolo ghiuleaua, e acolo și-acuma, măicuțăăă!!! O să fiu puternic și cald
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
mă mir că tinerii ăștia de azi nu citesc!!! — Darul lui Dumnezeu ai fost tu, băiatul meu. Te-ai născut așa, vorbind, ai rostit cuvinte încă din scutece, vorbeai și ascultai, ma-ma-ma, taaa-ta-ta, ai construit propoziții când alții tremurau în laptele mă-sii lor, de ce creșteai, de aia te făceai mai isteț și mai îndrăzneț, învățai într-o lună ce alții învață într-un an, taică-tău murea și învia de bucurie, zicea că ești procopsit ca Solomon Împărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
pe seară. Păi, tăicule, eu nu, ea m-a chemat, m-a învățat prostii, o nebună, nu m-a lăsat în pace, ce???, când???, c-o omor, mă!!!, păi, toată vara, tăicule, eu nu, ea m-a chemat, o nebunăăă!!!, tremuram de frica lu’ tata și-o vindeam în fiecare clipă, precum Adam, atunci când l-a chemat Dumnezeu și l-a întrebat dacă a mâncat din Pomul Cunoașterii și când primul bărbat a răspuns repede: ea mi-a dat din pom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
amesteca perfect cu mirosul merelor verzi de pe masa aia de cafea... Ne-am tot sărutat ca doi adolescenți, grăbit și lovindu-ne dinții. Toată întâmplarea s-a petrecut anul trecut, într-o vineri, cam cu o lună înainte de Paște. Eu tremuram și el m-a îndepărtat, apoi mi-a zis cu tandrețe parșivă: (scena în dreapta, în lumină separată) Nu poți rămâne mai mult, ne vedem luni din nou, ce mai e de vineri până luni?, doar weekendul. (Își ia mâinile de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
pot să alerg pământul. Dar Dumnezeu i-a atins capul cu mâna lui și omul a început să meargă... Cei doi, Dumnezeu și Sfântul Petru, au plecat mai departe, și pe drum, undeva, așezat pe un trunchi de copac plângea tremurând pământul un alt om. Bărbatul tot ținea în fața inimii o oglindă, privea adânc în ea, apoi, din când în când, sfâșia cerul cu privirea lui inteligentă, lăsând o dâră atât de sclipitoare, că Bunul s-a cutremurat de teamă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
toate visele artistului, tu ai să te chinui mereu!... Și cei doi, Dumnezeu și Sfântul Petru, au plecat mai departe, întorcând din când în când capul și uitându-se lung la omul ăla care era artist și care tot plângea tremurând pământul... Tina l-a oprit pe Maestru pe holul facultății (că mi-a mâncat sufletul cu școala aia a lui, dacă n-ar fi fost și profesor, să se întâlnească el cu atâtea pipițe din astea de azi, aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
pușcărie. N-am ce face, Tină, rămân cu Lori... Toți alegem nevasta, la o adică, totdeauna amanta pierde, toți facem asta. — Faci cum vrei tu. — A tăcut mult timp. Am văzut-o pe după stâlpul de la bucătărie, era albastră și-i tremura bărbia, buza de jos, era transpirată sub nas. Nu mi-a fost milă deloc de ea, bine i-a zis Maestrul că toți rămân cu nevasta. — Îți mulțumesc pentru că ești aici!, dar nu le putem discuta pe toate, nu aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
nu mai vine. Sau întârzie, o să vedem. Stăm aici două femei singure și povestim. Îl așteptăm pe bărbat, povestind. Păcălim așteptarea. Dumneavoastră așteptați povestea cu Tina, eu aștept uitarea, să o uit pe Tina... Vocea hârâită a Loredanei e schimbată, tremură, spatele nu mai e drept, din rochia roșie ies niște umeri cocârjați, căzuți, adunați spre țâțele frumoase. Neli se uită curioasă la femeia din fața ei, dar nu spune nimic, rămân fără poveste!, ideea i se înșurubează în minte și grădinăreasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
o adică, le poți pierde și în viață, și în moarte, când, la sfârșit, îți ajung doi metri, Și Munții Himalaya așterne-i peste mine, vorba cântecului pe care-l știe numai Maestrul, doar el îl știe. Ea este friguroasă, tremură în începutul lui mai 2005, cu o lună în urmă fusese Paștele, ea nu-l văzuse pe Maestru atunci, în aprilie. Tinei de mai nu-i place vântul, curtea e așezată în bătaia curenților dinspre lac, fata își adună pletele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
în bătaia curenților dinspre lac, fata își adună pletele cu mâna dreaptă, le trage spre sân și își bagă părul sub vesta de fâș - inutil gest -, blugii mulați nu pot împiedica pătrunderea frigului la picioarele ei lungi, mușchii pulpelor îi tremură, pulsează. Nu-l întreabă nimic pe bărbat, nu-i spune că, de frig, ar vrea să intre în casă, îl ascultă, îi simte o greutate în glas, faptul că el înghite mereu o salivă inexistentă, că mărul lui Adam i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ea, Tina chiar nu știe de ce îi spune mereu că e nebună, ipohondră, doar că simte că nu e bine în casă, că este ceva, ceva care iese din gresie și o înțeapă, și iar se uită împrejur, și iar tremură, pereții sunt reci, urcă frigul de jos, de la subsolul plin mereu cu apă. Și oamenii sunt buni ca niște rahați, ca frigul, te lovesc atunci când îți e mai bine. Harști!, la picioare!, pac!, peste bot!, ești tu mai deștept?, tranc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
el, vedeți, eu am terminat de împletit cununile de ceapă, le-am agățat în copacul sub care stăm, dumneavoastră ați terminat poveștile, cam nimicesc poveștile astea, ați obosit, parcă sunteți altfel, Doamne, cât v-ați schimbat! Eu, la fel, îmi tremură picioarele, sunt obosită și grea, vedeți?, am obosit amândouă, dumneavoastră ați povestit încontinuu, eu am ascultat încontinuu, cuvintele de poveste ne-au schimbat, până și cepele astea au devenit mai grele. Îîî, tot nu mi-ați spus ce e cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
dea lacrimile de plăcerea extatică de a o urmări cum dansează. „Oh - you - wonderful girl, What a wonderful girl you are...“ intona tenorul, iar Amory subscria tăcut, dar cu patimă. „All - your - wonderful words Thrill me through...“ Crescendoul viorilor a tremurat la ultimele note, fata s-a lăsat pe podeaua scenei ca un fluture strivit, iar aplauzele au explodat, făcând să răsune sala. Oh, să cazi astfel pradă iubirii, pe melodia languroasă, magică, a unui astfel de cântec! Ultima scenă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
a atacat melodia Copii În pădure și o voce ușoară, de tenor, a făcut să se audă cuvintele și În alcovul lor: „Dă-mi mîna ta - Voi constata Că am plecat ca să visăm.“ Isabelle a fredonat Încet melodia și a tremurat, simțind mâna lui Amory peste a sa. — Isabelle, a șoptit el. Știi că sunt nebun după tine. Sper că și tu ții măcar puțin la mine. — Da. — Cât de mult? Există vreun băiat de care-ți place mai mult? — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
șase luni nesfârșite și de ce să nu... Dac-aș putea primi ceva care să-mi amintească de tine... — Închide ușa. Vocea ei abia pâlpâia, așa că Amory nu era sigur că vorbise cu adevărat. Când a Închis, delicat ușa melodia a tremurat afară: „Lucesc razele de lună, Sărută-mă de noapte bună.“ „Ce cântec splendid!“, Își spunea ea. Totul era minunat În seara aceasta, În special scena lor romantică din cămăruță, cu mâinile lor Împreunate și cu inevitabilul Încântător de aproape. Viziunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
de inutilă, de zadarnică... o moarte de animal... Amory și-a amintit de o pisică moartă ce zăcuse zdrobită pe cine știe ce ulicioară din copilărie. Cineva să meargă la Princeton cu Ferrenby. Amory a ieșit pe ușă și a Început să tremure ușor de frig În vântul din noaptea târzie, un vânt care mișca o aripă Îndoită din masa de metal răsucit, stârnind un sunet subțire, plângător. CRESCENDO! Ziua următoare a trecut val-vârtej, mulțumită milostivei pronii. Când rămânea singur, gândurile lui Amory
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
scufundase prin stratul subțire de groază de la suprafață, iar acum se mișca Într-o regiune În care picioarele și teama de ziduri albe erau reale, lucruri vii, lucruri pe care trebuia să le accepte. Numai În profunzimea Îndepărtată a sufletului tremura o flăcăruie plăpândă, strigându-i că care-ceva care-l trage spre străfunduri, Încercând să-l vâre În dosul unei uși și să trântească ușa după el. După ce ușa aceea se va fi trântit, nu vor mai exista decât zgomot, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
mizerabil! N-am ce face, a răspuns Îndărătnic Sloane. Ce naiba te-a apucat? Te-au năpădit vechile remușcări? Ai fi fost mai În formă dacă ai fi rămas până la capăt la petrecere. — Am plecat, Fred, a spus răspicat Amory. Îi tremurau genunchii și știa că dacă mai rămânea un singur minut pe stradă, avea să se prăbușească pe locul unde stătea. Voi veni la „Vanderbilt“ la prânz. A pornit grăbit și a cotit pe Fifth Avenue. Întors la hotel, s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
spate! Iute ca fulgerul, Amory s-a răsucit pe călcâie. N-a văzut nimic altceva decât sticla neagră a geamului. — A dispărut, s-a auzit vocea lui Tom după Încă o secundă de tăcere terorizată. Ceva se uita la tine. Tremurând violent, Amory a căzut Înapoi În fotoliu. — Trebuie să-ți povestesc, a zis. Am avut o pățanie teribilă. Cred că noi... că eu l-am văzut pe Diavol sau ceva... foarte asemănător. Tu ce fel de chip ai zărit acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
nu, a adăugat el iute, mai bine nu-mi spune. I-a povestit totul lui Tom. Era miezul nopții când a terminat și după aceea, cu toate luminile aprinse și cam adormiți, cei doi băieți și-au citit unul altuia, tremurând, din Noul Machiavelli până când zorii coborât au peste Witherspoon Hall și ziarul The Princetonian a fost aruncat la intrare și păsările de mai au salutat soarele după ploaia nopții abia Încheiate. NARCIS ÎN TIMPUL LIBER În timpul perioadei de tranziție petrecute la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
cel mai mare om din ultimele sute de ani! a izbucnit Burne. I-ai văzut vreodată În fotografie capul bătrân, aspru și păros? Au discutat până la trei dimineața, sărind de la biologie la religia organizată, iar când Amory s-a vârât, tremurând, În pat, mintea Îi colcăia de idei și era În continuare șocat de faptul că altcineva descoperise pârtia pe care ar fi putut Înainta el. Era atât de evident că Burne Holiday Își dezvolta personalitatea... iar Amory se amăgise că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Amory, cât e de minunată! Nici nu vreau să știi. Nu vreau să știe nimenea. Dinspre fereastră s-a auzit Încă un oftat - unul resemnat. — Ea este, viața, speranța, fericirea mea... toată viața mea de acum. A simțit că-i tremură o lacrimă pe geană. — O, Doamne, Tom! DULCE-AMAR — Șezi așa cum ședem noi, i-a șoptit ea. El s-a instalat În fotoliu și și-a deschis brațele, așa Încât ea să se cuibărească În ele. Știam că vei veni În seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]