17,002 matches
-
nou. Îngerul Căzut... Acesta era numele inițial al hanului. Un zâmbet subțire apăra pe buzele poetului: era sigur că Guido impusese acel nume, era tipic pentru el. - Unde este mortul? Întrebă, dezmeticindu-se brusc din propriile gânduri. - Vino. Sus, În turn, au fost săpate câteva chilii. Hangiul le Închiriază călătorilor bogați, care vor să doarmă singuri. E Într-una din astea, la ultimul etaj. Dante mai șovăi o clipă: voia ca În minte să i se Întipărească o imagine limpede a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
la jumătatea scării simți cum puterile Îl părăsesc dintr-o dată, În timp ce respira anevoie aerul fierbinte și dens din acea pâlnie de piatră. La fiecare din primele trei etaje se deschideau câte două ușițe. La al patrulea, una singură: tot vârful turnului era constituit dintr-un singură Încăpere, acoperită cu grinzi impunătoare din lemn de castan. Aerul lâncezea fetid, abia mișcat de un slab curent ce provenea dinspre două ferestuici tăiate În peretele din față. - Unde... Începu el să spună trecând pragul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
așteptarea unui ultim pelerin. În schimb, ultima ajunsese Moartea, cel mai nedorit dintre oaspeți. Sau poate că Moartea Îi așteptase deja acolo, cu craniul gălbejit ascuns sub chipul unuia dintre ei. Și se pregătea să preia cârma vieților lor În turnul acela dărăpănat, așa cum făcuse odinioară pe corabia morților. Soarele Își Începuse coborâșul, Înroșind fațadele caselor. Ajuns În apropiere de Orsanmichele, Dante se gândi să o ia spre Torre della Castagna, pe lângă casele familiei Cerchi. Putea fi un prilej să Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
care avea Îndărătul feștilei un disc de alamă pentru concentrarea luminii. O aprinse, cu toate că prăvălia era Încă luminată de soare, și Își concentră ochii miopi asupra părților de mașinărie aliniate În fața lui. - Par să fie elemente dintr-un ceas pentru turn... dar diferite de cele pe care le cunosc eu. În afară de... - Ce anume? - Aceste incizii, pe una dintre roți. Dante Își apropie capul de punctul pe care celălalt i-l arăta. - Caractere maurești, zise după o scurtă examinare. Celălalt Încuviință din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
târât În infernul acela. Trânti poarta și se avântă pe trepte, Îmbrâncindu-l cât colo pe străjerul năucit. Ajunse la poarta Îngustă și joasă a temniței de la Stinche, aflată undeva În zidul orb de lângă San Simone. Sus, dinspre ferestuicile din turn, atârnau, ca niște podoabe de la Întrecerea de Armindeni, sforile de care deținuții sperau că vreun suflet milostiv va agăța o bucată de pâine. În acel moment, câțiva prizonieri se aflau În curte, spălând niște piei proaspăt jupuite, la un canal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
afla confirmarea. Exista o legătură Între sculptor și falsa cruciadă. Și Între aceasta din urmă și crimă. Expresia Încordată a sienezului lăsa și ea să se Înțeleagă că era cât se poate de la curent cu beregata retezată a victimei din turn. Dante Își roti privirea de jur Împrejur. - Relicvariul. Unde e ascuns? Cecco avu un moment de șovăire, după care se Îndreptă spre un colț din biserică, aflat nu departe de baza schelăriei unde priorul se luptase cu călugărul. Se aplecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
adăugă el căzut pe gânduri. - Pe cine a păcălit? - Pe păgâni. Și pe episcopii din cortegiul său. Cu alegoria. Frederic s-a apropiat de poarta Damascului Înaintând pe pietrele drumului care duce de la Ierihon la cetatea celor o sută de turnuri. Ierusalimul de aur lucea În soare, În strigătele de bucurie ale mulțimii Îngrămădite pe terase. Creștini asupriți, păgâni obraznici, evrei neînduplecați uniți Într-o aceeași curiozitate, cuprinși de aceeași emoție dinaintea minunăției care venea spre ei. Împăratul Înainta În picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fost atinsă de niște degete murdare de sânge. Din instinct, Își ridică privirea În sus, către tavan. Abia bătuse de vecenie, era ora cea mai bună pentru observarea stelei Înserării În toată splendoarea ei. Poate că Fabio urcase pe acoperișul turnului pentru a-și completa observațiile. În sinea lui, Încercă un sentiment de admirație pentru omul acela care, chiar la durere, nu Își neglija pasiunile minții. Ieși din cameră și o apucă pe scară, spre vârful construcției. La capătul treptelor, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
dramatic. Coborî În graba cea mai mare. Strigătele veneau dinspre partea cealaltă a vechilor ziduri romane, unde cândva Începea câmpia. Pe sub un arc, trecu dincolo de zid, ajungând din urmă un grup de oameni care stăteau aplecați peste ceva, la baza turnului. Trupul matematicianului zăcea sfărâmat pe pietre, Într-o baltă de sânge. Printre cei de față, care priveau uluiți, era și hangiul, care Îl recunoscu. - Ce cumplită nenorocire, priorule! Dante Îi Îndepărtă pe toți de trup și se apropie să examineze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
hangiul, care Îl recunoscu. - Ce cumplită nenorocire, priorule! Dante Îi Îndepărtă pe toți de trup și se apropie să examineze mai atent. Craniul și membrele purtau semnele vădite ale ciocnirii brutale cu piatra. Își ridică privirea către vârful Îndepărtat al turnului. Pesemne căzuse din punctul cel mai de sus, probabil În timp ce se Îndeletnicea cu observațiile sale. Dar asta când se petrecuse? Trupul era cald Încă și totuși el nu auzise bufnitura, nu auzise nici măcar un strigăt. Nimic. - Cum v-ați dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
luând-o prin surprindere, fără ca ea să reacționeze În vreun fel. Hangiul se apropiase, tremurând. - Cine se afla la han? Îl Întrebă priorul, ridicându-se În picioare. Înainte ca celălalt să Îi poată răspunde, o pornise cu repeziciune spre poarta turnului. Curtea era În continuare pustie. Urcă din nou treptele, de această dată controlând În toate odăile. Le găsi pe toate goale. Hangiul Îl Însoțise la fiecare pas.. - Nu prea știu, dar cred că nu era nimeni cu negustorul, răspunse el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Sau cel puțin așa Îmi pare... Am putea auzi ce spun lucrătorii... Cu un gest, Dante Îl făcu să tacă. De acum, nu mai avea rost. Simțea că a Înțeles ceea ce se petrecuse. Asasinul se apropiase de Fabio În vârful turnului și Îl ucisese, aruncându-i apoi trupul dedesubt. După aceea coborâse pe scară, refugiindu-se Într-una din odăi când Îl auzise pe poet urcând. În sfârșit, plecase În timpul haosului care a urmat când a fost descoperit trupul, profitând de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
el, izbind cu degetul arătător În foaia pe care maestrul continua să o ignore. Omul părea interzis. Se mărgini să Îi cheme pe ceilalți doi cu un semn, Înainte de a se apleca, În sfârșit, asupra desenului. - O construcție neobișnuită. Un turn? murmură el, arătându-i profilul zidului exterior celui care se apropiase mai Întâi. - Prea mare, replică celălalt, după un scurt calcul mintal. Mai curând... Poate o filatură. Știu că acum În nord se construiesc fileturi enorme. Sau un uscător pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
capodoperei lui Frederic, lucrarea despre care povesteau pelerinii Întorși de peste mare, dacă soarta le abătea pașii și Îi ducea să treacă pe sub Coroana de Piatră, cum se numea În popor castelul acela misterios, un octogon perfect, Înconjurat de tot atâtea turnuri cu aceeași formă. Un triumf al geometriei, despre care se credea că repeta Întocmai schema străvechiului Templu al lui Solomon. Iar Guido Bigarelli fusese cel care Îl proiectase. - Eu... eu l-am văzut, murmură iar bătrânul. - L-ai văzut pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mai Încercă el. Femeia părea să aștepte În continuare, arătând mereu spre figurină. - Împăratul. Frederic? Muta Încuviința energic, În timp ce ochii i se luminau de satisfacție. Luă regina neagră și o așeză lângă statueta regelui, apoi rândui lângă ei caii și turnurile. Pe urmă, cu degetele, schiță iute un cerc În jurul micului grup de piese, ca pentru a le cuprinde laolaltă. - Curtea lui Frederic? murmură poetul. Din nou ea Încuviință. Se părea că mica reprezentație se Încheiase. Dante Își plimbă de mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
poartă. Din bezna vârtejului se ivea o masă fără formă, din ce În ce mai aproape. Ceva imund urca, iar conștiința lui amorțită se mărginea să măsoare așteptarea cu un tremur continuu, de neînvins. Se uita țintă În față, perplex: mai mare decât un turn, din crater se ridicase uriașul bărbos, cu două fețe, de pe corabia morții. Și În fiecare gură frământa, cu colții leviatanului, trupul unui om, scuturându-și capul cu violență și Împrăștiind În jur sânge și fâșii de carne. Cu scârbă, Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de pământ bătătorit ce se Întindea pe lângă San Piero, Încă flancat de ruinele caselor ghibeline distruse cu furie, după Înfrângerea acestora din 1266. Acolo, Încorporând largi porțiuni din vechile ziduri În noua construcție, se clădea viitorul Palat al Prioratului, cu turnul său nesfârșit. Dar, deocamdată, oficiile Comunei erau Împrăștiate prin căsuțele din jur, Închiriate În acest scop. Secretarul Comunei locuia la primul etaj al uneia din ele, chiar la Începutul străzii ce dădea către Piață. Sub el, ca și la subsol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Dar, În adânc, dincolo de orice raționament, se insinua, mușcătoare, o mare deziluzie: nu avea să o mai revadă niciodată pe femeia aceea, care Îi scăpase pentru totdeauna. Într-acestea, zări un licăr dinspre pragul din fund, ce ducea către scara turnului Abației. Își simți inima În gât și o luă din nou la goană, devorând treptele Înguste ale scării ce se Înșuruba În Înalt. Ajuns Între ultimele două paliere, se opri gâfâind, sub arcul grosolan care dădea spre Încăperea clopotelor, luminată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
lui Frederic. Așadar, există cu adevărat. Bernardo nu mințea. O răsfoi cu iuțeală, parcurgând cu frenezie anii de fapte vitejești și de glorie. Nașterea lui aproape miraculoasă la Jesi, lupta pentru coroană. Intrarea triumfală În Ierusalimul cu o sută de turnuri, triumful și căderile, dorința neostoită de cunoaștere și strălucirea curții sale. Versurile lui... Sări la ultimele file. Proza solemnă a episcopului scanda sfârșitul Împăratului În tonurile unei drame antice. Chinul provocat de boală, speranțele Înșelătoare ale unei aparente Însănătoșiri. Tulburea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
piei În infern cu lemnele tale! În loc să se dea la o parte, femeia se Întoarse ca să-l poată vedea la față. - De ce mă insulți, priorule? Eu Îi ajut pe oamenii buni din Florența. Va fi un rug pentru eretici, la turnul familiei Cavalcanti. Iar lemnele mele sunt uscățele, numai bune ca să scoată fum alb. - Pe cine ai pofti să arzi, cotoroanțo? Vezi-ți mai bine de sufletul tău! - Ba să-ți vezi de sufletul dumitale! Îi replică ea fără să dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Trebuia să fie mai precaut. Iar după miezul nopții, avea să fie vital să nu trezească suspiciuni. În momentul acela, arbaletierii, după ce Își terminaseră laborioasele operațiuni de Încărcare, Începuseră să Își lanseze proiectilele spre creneluri și spre ferestruicile deschise În turn. Nu se putea Înțelege spre cine sau spre ce trăgeau, cu excepția câtorva umbre care se Întrezăreau pe sus. După toate nici o căpetenie nu coordona focul, fiecare părea să tragă după bunul plac. Râsete și comentarii deocheate făceau atmosfera și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
bunul plac. Râsete și comentarii deocheate făceau atmosfera și mai ireală, ca și când În curs de desfășurare ar fi fost o farsă macabră, nu un asalt mortal. Prima salvă, executată fără prea mare precizie, lovise În gol. Multe săgeți zburaseră pe deasupra turnului, pierzându-se, altele loviseră În ziduri, răspândind schije de cărămidă și praf. Oamenii se apucară să Își reîncarce arbaletele, printre strigăte de surescitare. Genovezii aceia nu păreau la Înălțimea faimei lor, Își zise Dante În sinea lui. Iar Comuna Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Genovezii aceia nu păreau la Înălțimea faimei lor, Își zise Dante În sinea lui. Iar Comuna Își storsese din cămară și ultimul bănuț ca să Îi angajeze, trândavi afurisiți. Într-acestea, un huruit neașteptat curmă liniștea. Ceva se fărâma În vârful turnului, ca și când cineva Începuse să demoleze partea de sus. Mai Întâi, un nor de praf se umflă În Înalt, Începând apoi să coboare Încet-Încet. Apoi, Însoțită de o serie de trosnete, o mică secțiune a crenelurilor se Înclină cu iuțeală crescândă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
putea repeta. Cei rămași teferi căutau Între timp să se reorganizeze, târându-i pe răniți la loc ferit. O companie de arcași se retrăsese până la capătul celor trei străduțe care dădeau În piață și, de acolo, reîncepuse să țintească spre turn. Un nor de săgeți aprinse se abătu peste pietre, ricoșând Într-o ploaie de scântei. Câteva proiectile pătrunseseră prin ferestruici, iar altele se Înfipseseră În căpriori. Benzile de pânză rășinoasă Înfășurate pe vârfuri fumegau În văzduh. Un țipăt de durere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
multe greutăți: morții nu purtau platoșă și nici nu se zăreau arme pe jos, semn că armata lui Dumnezeu nu avusese timp să ridice spadele ascunse În criptă. Dâre de sânge marcau traseul atacatorilor, care acum se năpusteau pe treptele turnului. Dinăuntru, din dreptul primului balcon, veneau alte gemete și rugăminți de Îndurare. Dante se trase și mai mult În umbră, nehotărât. Orice idee ar fi avut când intrase În toiul acelui măcel, acum era prea târziu. Totul era pierdut, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]