2,353 matches
-
nu ezită să compare momentul postpașoptist din secolul XIX cu momentul '68 din secolul nostru, când intelectualii francezi s-au văzut ispitiți concomitent spre extremele cardinale reprezentate de America și Rusia. Se ia în calcul și o a treia soluție, utopică, bascularea spre noua lume în emergență, a cărei notă distinctivă ar fi o modernitate aparent străină de ideologiile trecutului. În fond, ca și acum un secol și jumătate, această lume franceză își căuta identitatea și manifesta aceeași tendință de balans
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
îngr. și postfața trad., București, 1977; Nikolaus Berwanger, Trăiesc printre rânduri, pref. trad., București, 1981. Repere bibliografice: Petroveanu, Pagini, 273-276; Nicolae Manolescu, „Pietre kilometrice”, CNT, 1963, 16; Georgescu, Păreri, 240-243; Felea, Dialoguri, 226-237; Felea, Reflexii, 116-121; Sorianu, Glose, 134-137; Rusu, Utopica, 203-207; Nicolae Manolescu, Poezia sentimentală și ironică, CNT, 1970, 26; Ion Pop, „Orologiul”, ST, 1970, 8; Constantin, Despre poeți, 116-119; Felea, Poezie, 138-144; Sorianu, Contrapunct, 100-102; Caraion, Duelul, 155-159; Ciobanu, Panoramic, 52-59; Grigurcu, Teritoriu, 219-225; Călinescu, Fragmentarium, 121-123; Poantă, Modalități
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289952_a_291281]
-
relațiile de putere 220". În timp ce Bahtin descrie cultura carnavalului ca fiind cuprinzătoare, inclusivă, carnavalul american, în toate formele sale, poate fi descris ca fiind exclusiv, orientat constant către autodefinire identitară. De asemenea, în vreme ce carnavalul medieval crea, potrivit lui Bahtin, un spațiu utopic de libertate, cel american, potrivit lui McGowan, este distopic, prin înregistrarea continuă a diferențelor de clasă, rasă și normalitate 221. Abordarea lui McGowan se bazează pe teoria semiotică a lui Eco referitoare la carnaval ca distopie 222. Carnavalul american din secolul
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
teoria semiotică a lui Eco referitoare la carnaval ca distopie 222. Carnavalul american din secolul al XIX-lea reprezenta cultura americană în diversele ei forme de manifestare. În primul rând, existau târgurile interna-ționale, spații de explozie identitară pentru un viitor utopic, loc de "distracție și legitimare a supremației albilor 223". Inspirate de celebra Expoziție de la Londra din 1851, târgurile internaționale americane erau spații carnavalești, care puteau dura luni întregi și care funcționau ca versiuni în miniatură ale Americii și orașelor sale
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
înainte vizitele la monumentele europene 234. Regatul magic înlocuia astfel monumentele autentice europene, în afara porției de distracție oferite vizitatorilor săi. Arhitecții (de exemplu, Venturi, Ross și Adams) descriu Disneyland (și în general lumea Disney) ca "schiță a viitorului", un oraș utopic într-o "continuă stare de devenire 235", în vreme ce filozofii (Baudrillard, Eco) îl văd ca "o mașinărie menită să reanime într-o manieră inversă ficțiunea realului 236". Parcul tematic, fie că se numește Disneyland sau nu, poate fi descris ca "heterotopie
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
a centrului către Vest (conform teoriei lui Dussel), sau efectul simbolisticii de reprezentare a Americii, existentă încă în imaginarul colectiv (potrivit lui Kroes). Imaginația europeană inventase o Americă mitică, înainte ca pământul să fie descoperit, sub forma unui tărâm de basm, utopic, fără inhibiții și constrângeri. Astfel, ideea de America a servit drept "un ecran uriaș pentru proiectarea dorințelor care erau nu numai europene, dar și americane 256". Imaginată mai degrabă ca non-europeană decât ca o copie fidelă a Europei, America a
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
în sine sau calitatea produsului). Într-adevăr, produsele nu mai sînt vandabile decît prin inoculare de simboluri (celebra piqouze d'imaginaire a lui Jacques Séguéla) prin care se adaugă componentei raționale a cogito-ului de tip cartezian aceea de dimensiune euforizantă, utopică, acronică pulsiunea de imaginar și reverie, prin care afectivul fuzionează cu persuasivul și informativul. Pentru că epistema secolului nostru este dominată de complementaritatea codurilor și simbolurilor (principiu formulat de Niels Bohr pentru epistemologia fizicii, dar validat și de celelalte domenii ale
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
harta și teritoriul" s-au confundat, ocultînd breșa (distanța semiotică). Corelația mass-media/spațiu public (comunicare politică în primul rînd) a cunoscut trei momente distincte: i) explozia din decembrie a consensului național anticeaușișt, așa-numita "perioadă de grație" dominată de idei utopice, de un nou sentiment de Gemeinschaft, de o identitate redescoperită (a omului real și nu cea fantasmatică "a omului nou"); ii) perioda disforică 1991-1992; iii) perioada consumului critic, selectiv al mass-media, însoțit de fidelizarea publicului și a suporturilor: 1992-1997. i
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
baze dualiste al populațiilor tupi-guarani din Brazilia este un fenomen foarte cunoscut. Profeții (Kurai) răsar din timp în timp, antrenând o parte a locuitorilor într-o aventură pe cât de atrăgătoare pe atât de autodistructivă: căutarea Țării fără de Rău, un loc utopic, unde munca nu va mai fi necesară subzistenței și unde toate interdicțiile, sexuale sau de alt tip, vor fi abolite. Oamenii vor fi cu totul liberi să se consacre plăcerilor dansului și băuturii"190. Acest "Paradox al nihilismului" (ne referim
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
ca și alte tipuri de modernisme, a ajuns să se situeze la o extremă ideologică. Vom putea construi în acest mod o antropologie tehnoculturală a imaginarului contemporaneității, apelând la conceptele postmodernismului care „slăbesc” ideologiile radicale de tot soiul, de la cele utopice la cele distopice. Vom adăuga însă acestei viziuni cuplate o perspectivă sociologică și politologică asupra ființei umane care există și acționează în spațiul virtualității, adică spațiul care se creează la interfața dintre realitatea fizică, topografiile tehnologiilor informațional-comunicaționale și imaginația umană
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
Se ajunge, prin urmare, la dimensiunile social-politice ale corpului împuternicit, un corp încărcat cu accepțiile ideologice ale rezistenței și ale opoziției la structurile autoritare ale umanului. Toate aceste ipostazieri corporal-identitare sunt propuse drept modele existențiale și discursive care critică teoriile utopice ale corpului virtual, în măsura în care acestea din urmă neagă caracterul întrupat al ființei umane în realitatea virtuală sau în spațiile informațional-comunicaționale. Spre exemplu, discursurile radicale ale corpului virtual, precum inteligența artificială sau ingineria genetică, premeditează „uitarea” ontologică a trupului. Ele anunță
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
sau Rosi Braidotti. Problema este că aceste două tipuri de discurs critic alternativ nu reușesc să ofere o soluție viabilă și pertinentă la teza disoluției corpului în spațiul virtual. Astfel, școala filosofic-culturală franceză care abordează subiectul virtualității, criticând discursurile media utopice, se situează tot la o extremă, de data aceasta extrema perspectivei distopice, tehnoapocaliptice. De asemenea, cyberfeminismul rămâne prins în pânza contradicțiilor ontologice, cognitive și sociale în jurul căreia își țese direcțiile teroretice divergente. Dacă distopicii francezi merg pe o direcție unilaterală
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
în cultura umane, cyberfeministele se răsfrâng în direcții care nu reușesc să închege un program coerent. Evident, cele două tipuri de abordare critică a corpului virtual prezintă numeroase puncte pozitive, având în primul rând un rol important în contrabalansarea discursurilor utopice. Ele sunt voci critice cu un impact răsunător pe zone locale de interes, cu toate că reușesc, prin nișele respective, să se infiltreze în rețeaua ideologică a globalismului. În contextul postmodern în care metanarațiunile nu mai pot opera, astfel de voci alternative
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
lupă critică. În fine, problemele identității și ale alterității virtuale sunt supuse criticii prin intermediul vocii baudrillardiene, în același timp în care sunt contracriticate. O posibilă concluzie reiese de aici: necesitatea studiilor tehnoculturale pragmatice și temperate care să evite atât discursurile utopice, cu pretenții de revoluționare a percepției și autopercepției asupra ființei umane, cât și perspectivele distopice care refuză aspectele de orice tip ale intruziunii tehnologiei în viața umană. Ambele tipuri de discursuri sunt socotite insuficiente pentru surprinderea complexității practice a interpenetrării
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
teoretice susținute în discursul hipertehnologizării. Sunt criticate în principal pozițiile radicale, neocarteziene, ale transumaniștilor, situate la limita spiritualismului tehnologic, de pe linia postumanului promovat de Katherine Hayles. Astfel, teoriile lui Hans Moravec, Marvin Minsky sau Ray Kurzweil sunt chestionate în ambițiile utopice de transcendere cu orice preț a limitelor umanului, de destrupare și de privilegiere a minții umane artificializate asupra trupului „demodat” și dispensabil. Direcția simulaționismului (de tip Bostrom și Daintonă este încadrată în același registru discursiv criticabil, prin ambiția postulării faptului
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
postumană. Literatura de specialitate abundă în astfel de asocieri, cyborgul, ca superpoziționare a biologiei și a tehnologiei cibernetice, devenind exemplul predilect al postumanului. O mostră de discurs cyborgic în această direcție a excesivului (ca limită riscantă a gândirii umanuluiă, a utopicului, a metaforei sau a constructului ficțional (evident punct de vedere care exclude susținerea practicăă este „identitatea terminală” (vezi Bukatman, 1993Ă. Această sintagmă este analizată de teoretician, în cartea cu același titlu, în termenii ultimi și ultimativi ai cyberspiritualismului, în momentul
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
al corpului, făcând speculații doar asupra epistemologiei acestuia, precum percepția multiplicității punctelor de vedere, relativitatea cunoașterii și impermanența percepției. Previzionând arhitectura secolului XXI, Ascott (2000Ă o etichetează drept o arhitectură a minții, desprinsă de arhitectura (anterioară aă corpului: o arhitectură utopică a unei conștiințe conectate, a unei minți distribuite și a unei inteligențe colective. Elaborând despre un „eu” individual distribuit și integrat în rețea, nelocalizat întrucât e situat la interfață, britanicul subliniază emergența unei conștiințe planetare, după cum Lévy (1987, 1994Ă atribuie
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
dar pe de altă parte, inițiază un discurs localizat la o extremă la fel de vicioasă. Polemizând cu fenomenele extreme (ex-terminisă ale spațiului virtual, discursul criticului figurează el însuși în teritoriul metastazelor tehnoculturale, al exceselor și al postulatelor ex-statice. În timp ce critică afirmațiile utopice ale cercetătorilor tehnologiei virtuale, eseistul deplânge sfârșitul utopiei, ca țel ideal imaginat de om, în contextele extinderii la nesfârșit și a extenuării tuturor posibilităților: utopicul îndeplinit înseamnă pierderea oricărei utopii, a oricărei credințe sau speranțe, prelungirea vieții în dimensiunea fadă
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
el însuși în teritoriul metastazelor tehnoculturale, al exceselor și al postulatelor ex-statice. În timp ce critică afirmațiile utopice ale cercetătorilor tehnologiei virtuale, eseistul deplânge sfârșitul utopiei, ca țel ideal imaginat de om, în contextele extinderii la nesfârșit și a extenuării tuturor posibilităților: utopicul îndeplinit înseamnă pierderea oricărei utopii, a oricărei credințe sau speranțe, prelungirea vieții în dimensiunea fadă a supraviețuirii la limita existenței umane. Postumanul (mai-mult-decât-umanul sau hiperumanulă, în accepție baudrillardiană, se întoarce împotriva umanului și a umanității, este inuman, dar și antiuman
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
antiumanism, chiar dacă consemnează „sfârșitul” unei anumite versiuni a umanului, putând provoca, nu doar entuziasm și plăcere, ci și teroare și scepticism sau, în termenii deleuzo-guattarieni (vezi primul capitolă ai „mașinii paranoice” și ai „mașinii miraculante”, atracție și repulsie. Criticând scenariile utopice sau distopice, paradisiace sau apocaliptice, propunem o viziune a postumanismulului care să surprindă aspectele multivalente și multipolarizate ale congruenței om-mașină în situații concrete și să chestioneze visul sau, de cealaltă parte, coșmarul destrupării. Direcționându-se pe traseul destabilizării unor principii ale
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
Internetului, constituie un hibrid teoretic ciudat și monstruos, posibil de încadrat sub emblema cybervizionarismului. Având în vedere problematica eliberării sau a transcenderii condiției umane limitate și efemere, realitatea virtuală a cyberspațiului a devenit toposul tehnoideologic prin care se propulsează perspectiva utopică a paradisului religios (vezi Wertheim, 1999, pentru o analiză critică a perspectivelor cvasireligioase asupra cyberspațiuluiă. Dacă pentru Bukatman, cyberspațiul este un tărâm al spiritului eliberat de trup, pentru Moravec sau Bostrom, imortalitatea și resurecția își găsesc terenul de manifestare în
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
tehnologică, acest tip de postumanism este în același timp critic față de pretențiile exagerate și lipsite de precauție ale transumaniștilor. Iată o încercare de definire a acestei direcții teoretice, o posibilă și parțială definiție care reușește însă să surprindă caracterul oscilant, utopic și distopic, al condiției ontologice și epistemologice a umanului în pragul discursiv de dincoace și de dincolo al mileniului al treilea: Postumanismul este discursul care articulează speranțele, temerile, gândurile și reflecțiile noastre într-un timp postmileniu bântuit de prospectele legăturii
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
utilizată pentru a critica discursul științific și filosofic al capitalismului patriarhal, militar și global. Cyberfeminismul se identifică, pe de o parte, cu analiza practicilor (existențiale și culturaleă tehnologice în care sunt angajate femeile; pe de altă parte, cu revolta sexuală utopică prin care se speră integrarea specifică a femeilor în cyberspațiu, precum în cazul grupului australian de artă VNS Matrix (Josephine Starrs, Francesca da Rimini, Julianne Pierceă. După cum se poate observa, orientările cyberfeministe sunt diverse în funcție de circumstanța urmărită și de perspectiva
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
conexiune rizomatică și pentru democrație și noi spații publice în rețea doar pentru femei, această descoperire înseamnă cel mai adesea neglijarea problemelor realității fizice și virtuale, de la corporatism la globalism, de la comercialism la rasism. Aceste probleme sunt omise în retorica utopică a feminismului digital, o retorică incapabilă să demonteze contextul electronic al legiferării politice, al normalizării sociale și al puterii economice. De pildă, Michaelson și Pohl (2001Ă analizează modul în care comunicarea prin e-mail neutralizează stereotipiile de gender din cadrul unei conversații
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
2001Ă adresează conjunctura comunității virtuale de femei. Deși numeroase grupuri activiste de femei pe Internet au succes în dezbaterea și în rezolvarea unor probleme, de la cele de cancer la cele de violență în familie, acestea nu pot schimba, prin atitudinea utopică, conjunctura social-politică în întregul ei. De cealaltă parte se întind perspectivele cyberfeministe distopice pentru care Internetul este un nou mediu al victimizării femeii prin agresiunea pornografică și prin hărțuirea sexuală. Concluzia acestora este că astfel de acțiuni ostile și periculoase
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]