KorAP: Find »[drukola/base=vârî & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...83 84 85 ...142 >

3,550 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302

prostituțional. Expoziția universală, „Expo 58“, nu-și Închisese Încă porțile, iar orașul era năpădit de turiști a căror vestimentație și bună dispoziție Îi dădeau seară de seară o Înfățișare de stațiune balneară. Plecam să asist la cursuri fără să-mi vîr cămașa În pantaloni, ca și cum aș fi fost Încă În vacanță și m-aș fi dus să dau o raită pe malul mării, la Lavandou. După ce ascultasem vorbindu-se o oră Încheiată despre raporturile dintre cîntecele de vitejie și romancero spaniol

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
umăr călduț și auriu. „Dar ești tare timid! Nu trebuie să fii așa de timid. Ia uită-te la cei de la masa vecină“. Am Întors capul și am văzut un bărbat mai bătrîn ca mine - un profesor, desigur - care Își vîrÎse amîndouă mîinile În decolteul celeilalte studente și Îi lingea de zor urechile. Studenta Își dăduse capul pe spate și Închisese ochii. Scena era cam vulgară. „Scoate-ți ochelarii“, mi-a spus Virginia, „am să-ți arăt“. Mi-a rezemat obrazul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
de un număr incalculabil de ori. Voiam să mă simt beatissimus. Datorită banilor cîștigați de tata pe unul din numeroasele lui articole asupra autenticei iubiri conjugale, și În sunetul discurilor de la tonomat - alesesem Tenderly și I feel pretty -, cu obrazul vîrÎt Între sînii Virginiei, strîngînd-o din toate puterile la pieptul meu gol (Îmi scosesem cămașa), cuibărit la pieptul ei În timp ce Îmi spunea: „Relaxează-te... Uite așa...“ culegînd Într-un șervețel sperma care țîșnea În valuri, avusesem parte, impresionabil cum eram, de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
dar acum trebuie să te gîndești la somn. La ce oră vrei să te scol?“. Astăzi o cunosc mai bine pe mama. Probabil că s-a gîndit: „E pentru prima oară În viața lui cînd sărută o fată, o să-și vîre În cap s-o ia de nevastă!“. Asta ar spune acum, dar nu sînt sigur că așa gîndise la vremea respectivă. E chiar un anacronism să-mi imaginez că a putut avea o astfel de mișcare de evitare. Și-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
Ar fi inventat un personaj care mi-ar fi semănat, la care aș fi regăsit trăsături ale firii mele, dar care n-ar fi fost eu Însumi. În cazul acela ar fi fost vorba de creație. În vreme ce aici, mă pomeneam vîrÎt Într-un document mai degrabă patologic decît literar (cel puțin asta era reacția unui pacient al doctorului Zscharnack), eram angajat În show-ul Weyergraf Follies, jucam rolul fiului! Nu mă mai simțeam În stare să suport de unul singur modul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

-i iertam faptul că vroia să nu am propria mea identitate. Uneori, mă duceam la cimitir și priveam, pe crucea de marmură neagră, chipul lui Dinu. Aș fi avut poftă să-l bat, să-l tăvălesc prin praf, să-i vâr iarbă în gură, să-l oblig s-o înghită, ca să-l pedepsesc, să mă răzbun și mă îndârjeam până la lacrimi fiindcă Dinu îmi zâmbea mai departe. Recunosc că fantezia mea se dovedea nesecată când era vorba de făcut ceva rău

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
să ajung în zona cuștilor. Dar acolo visul meu s-a spulberat. Cuștile erau bine ferecate. Am plâns descoperind asta. În nopțile următoare, m-am trezit de câteva ori leoarcă de transpirație. Aveam fel de fel de coșmaruri. Mă visam vârât în cușcă, bătut cu biciul și mă deșteptam urlând. Când, într-o noapte, tata a apărut în prag îngrijorat, am fost gata să mă arunc în brațele lui și să plâng, ca să-mi liniștesc spaimele, dar el, bănuind că anume

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
că anume urlasem, ca să-l scol din somn, m-a drăcuit și s-a dus să ia un somnifer ca să poată readormi. Până la urmă am ajuns să-mi fac din cuștile animalelor de la circ un simbol. Tata vroia să mă vâre în cușcă, să mă îmblânzească. Eu țineam să rămân liber, sălbatec, nedomesticit. Și am jurat să fug de-acasă. Într-o seară, am ieșit pe poartă și nu m-am oprit decât în pădure. Ceva mai târziu am auzit voci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
să-ți ard una... Conflictul meu cu tata s-a extins, cuprinzând-o și pe Luchi, ceea ce a spart buba. Tata se văicărea acum din ce în ce mai des că nu știa cum să procedeze cu mine și într-o dimineață m-a vârât la școala de corecție după ce mi-a explicat că asta era spre binele meu. Probabil, Luchi apăsase cu toată greutatea ei ca să încline balanța în favoarea acestei hotărâri. La drept vorbind, azi îl judec mai puțin aspru pe tata deoarece am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
când avea chef, ca un stăpân. Auzindu-mă plângând, bărbatul din patul de la fereastră a scos capul de sub pătură și s-a răstit la mine: „Ia mai încetează cu smiorcăielile, că nu pot să dorm”. Istoria pe care mi-o vârâse în cap lunganul a avut și un alt efect, încă și mai curios. Acel preot închipuit, al cărui păcat l-aș fi purtat, chipurile, în sânge m-a pus într-o relație ciudată cu Dumnezeu. Ca s-o explic, trebuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Cătunul era dincolo. La mal se găseau, priponite, câteva bărci vechi, rudimentare, dar destul de sigure, și am luat una dintre ele. Vâsleam eu. Dinu se uita la stufărișul care amenința să cotropească într-o zi toată balta și se juca vârându-și degetul în apa neagră, putredă, acoperită pe mari porțiuni de mătasea broaștei. Soarele îi bătea în față. Privindu-l, m-am întrebat de ce tresărisem prima oară, când îl cunoscusem. Din pricina numelui, care îmi amintise de fratele meu? Numele era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
nu-mi închipuisem că Dinu mă va lua în serios și că mă socotea în stare să dau buzna peste o femeie necunoscută. Eram în încurcătură. Nu știam ce să fac. Mă deranja gândul că Dinu m-ar fi putut vârî acum în categoria bărbaților sfioși și binecrescuți, ca el, care nu discută decât cu femeile ce le-au fost prezentate sau, și mai rău, în rândul impotenților care se laudă cu virilitatea lor, dar la o adică fug de le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
iar eu mutat în altă celulă ca să nu devin obiectul răzbunării celui reclamat. Dar această întâmplare mi-a atras antipatia generală, și a deținuților și a gardienilor care se uitau în altă parte când cineva profita de înghesuială ca să-mi vâre cotul în burtă sau îmi punea piedică și mă rostogoleam pe jos. N-am avut ce face și m-am întors la metoda prin care mă apărasem la spital. Am început să-i tratez pe gardieni ca pe niște oameni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
mi-a părut rău. Directorul a ieșit la pensie și în locul lui a venit o brută căreia nu i-a plăcut mutra mea, deși am făcut eforturi disperate să-i intru în voie. De data aceasta a trebuit să-mi vâr bine în cap că și directorul și gardienii, care și-au schimbat dintr-o dată atitudinea față de mine, reprezentau în fața mea legea. Chiar când mă înjurau, mă înjurau în numele legii. Și tot în numele legii mă scuipau uneori ca să-mi arate că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
clipă, din curiozitate, am avut intenția să mă scol de pe scaun, să controlez ce conțineau acele hârțoage, dar m-am temut să nu fiu surprins de cineva în această postură neplăcută. Nu țineam să dau impresia unui ins care își vâră nasul în treburi ce nu-l privesc. Dealtfel, obosit cum eram și moleșit de lumina care invada încăperea, am ațipit. Când am deschis ochii, am observat că mă privea cineva. Era o femeie, frumoasă în ciuda pistruilor care îi umpleau obrajii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
mai rămas decât, ici, colo, câte o pânză de păianjen. Chiar lucrurile pe care mi le aminteam nu mai aveau greutate, nu mă mai apăsau, pluteau printr-un gol parcă. În timp ce ascultam muzica dulce a acestui gol dinlăuntrul meu, a vârât capul pe ușă un bătrân. Mi-a venit să râd deoarece avea ceva de molie imensă. A aruncat o privire speriată spre mine, a dat să plece, dar s-a răzgândit. Stătea în ușă fără să spună nimic. — Ce doriți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
vedem și noi”. După ce s-a aflat de spargere, au fost voci care au cerut insistent să se dea foc hârțoagelor, pentru ca să nu mai tenteze pe nimeni și să nu existe pericolul ca într-o zi un intrus să-și vâre nasul în tainele celorlalți și să-i terorizeze după aceea. Destul că știa Arhivarul. Mai bine se transforma totul în cenușă, în scrum și astfel dispărea orice pericol. Dar alții s-au împotrivit și au rugat să nu se dea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
zece minute. M-am dus la chiuvetă, mi-am dat cu apă rece pe față, după aceea am căutat prin pat, deși știam că era o copilărie ce făceam. Evident, n-am găsit nimic. Am stins lumina și m-am vârât sub pătură din nou, încercând să readorm. Dar n-am reușit. Nu mă hotăram nici să mă scol, să citesc din cartea pe care o lăsasem seara lângă pat, deschisă; o istorie a împăraților romani. Mi-am amintit, în schimb

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Într-un fel, mă simt în convalescență ca după o boală adevărată și deși au trecut trei luni de-atunci, timp în care am sperat să-mi revin, văd că nu sunt semne optimiste. 22 decembrie În timp ce stau cu nasul vârât între paginile caietului - excelent alibi ca să fiu lăsat în pace - trag cu coada ochiului la Augusta. Își privește mereu ceasul. Probabil, nu știe cum să-mi explice de ce pleacă de-acasă. Sunt curios ce motiv va invoca azi. Că se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
se apăra, urla, făcea spume la gură, i-a zgâriat pe îngrijitori. Până la urmă l-au biruit. 12 noiembrie Simt din nou că mi-am greșit meseria, într-o bună zi, dacă voi rămâne aici, vor fi siliți să mă vâre și pe mine în cămașa de forță. Nu, nu trebuia să mă fac doctor. Blestem ziua în care am părăsit iluzia muzicii pentru mirosul de acid fenic. Ceea ce e cel mai rău: am ajuns să detest și suferința. Când văd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
și moarte. Eu sunt un soldat al cântecului adevărat din om. Dar, vai. Sunt un rău soldat. N-am destui curaj să mă uit la un om în cămașă de forță. Când îi văd prin curte îmi vine să-i vâr pe toți în cămașă de forță și pe urmă să mă duc să mă spânzur. Nu mai rezist. Seara când mă duc să mă culc sunt zdrobit. Dacă aș fi un om serios mi-aș da demisia. Dar nu fac

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
cu o urmă de frondă. „În orice caz, m-a avertizat Dinu, trebuie să te aștepți la represalii”. A avut dreptate. A treia sau a patra zi, sub pretext că nu exista pentru moment nici un loc liber, Arhivarul mi-a vârât în cameră un străin care venise să-și trateze la mare - dar de ce la un azil? - o afecțiune respiratorie. „Temporar”, m-a asigurat Arhivarul, poruncind să se aducă încă un pat care a fost așezat la fereastră, aproape lipit de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
stâncile de marmură, mă răzgândeam însă și iar o luam de la capăt. De obicei, pe la miezul nopții ieșeam din cameră și mă plimbam ca un strigoi pe coridoare, încercând să mă liniștesc. Când mă întorceam, înghițeam al doilea somnifer, mă vâram sub pătură, îmi îndesam degetele în urechi și abia astfel reușeam să adorm. Scurtă fericire. După o vreme săream speriat. Șuierăturile țâșneau acum ca dintr-o sirenă. Numai mort nu le-ai fi auzit. Dealtfel, individul își doza parcă pauzele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
făcusem chiar o teorie în toată regula despre rolul ereticilor, foarte însemnat, bineînțeles. Teoria suna cam așa. În fața celor smeriți, credința n-are nici un pretext să scoată sabia; trebuie să le vorbească blând. Dar uneori ea a simțit nevoia să vâre frica în rândul credincioșilor. Atunci, dacă nu i-a avut la îndemână, a trebuit să născocească eretici; puțină cenușă mirosind a carne arsă era tocmai ce trebuia pentru a le reaminti tuturor că adevărul e unic și că toate celelalte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
care avea un cui în vârf. În dreapta, se zărea un magazin cu două trepte în față. Cumpărătorii se înghesuiau să intre și să iasă. Ceva mai departe, dincolo de un geam pe care scria „Coafor”, se vedea o femeie cu capul vârât sub cască. Râdea. Mi-am simțit sufletul răvășit de o mare tristețe. Toți oamenii aceia erau liberi. Trăiau. Îmi părea rău că mă uitasem pe geam, mă tulburasem. Deodată am tresărit violent. — Asta e. Evrika! am strigat. Gardianul a sărit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]