2,982 matches
-
Românească De Transilvania uniți peste dureri. Cor vorbit: Independența națiunea a facut-o Pe trunchiul suferinței românești Recitator 5: Pe voi, În clipa asta voiesc să vă evoc Viteji al căror nume nu Îl vom ști vreodată! Voi ce-n vârtejul morții și-n viforul de foc, Ați apărat pământul bucată cu bucată Recitator 6: Nu ne-au Înfrânt nicicând cei ce-au venit Înspăimântându-ne-n cumplita revărsare Eram prieteni cu doina și cu munții Eram prieteni cu soarele răsare
INTERDISCIPLINARITAEA ÎN PREDAREA ISTORIEI ROMÂNILOR LA CLASELE I – IV by Ana Maria PINZARU () [Corola-publishinghouse/Science/1233_a_2313]
-
de cea a catastrofelor: generic, aceste exemple descriu forme neregulate a căror evoluție este imposibil de prezis, ca fenomenologie, de către teoriile fizicii clasice. Inițial, s-a încercat înțelegerea, de exemplu, a unui curs de apă care, prin volute, vortexuri și vârtejuri devine un sistem extrem de complex și de neregulat. La fel, atmosfera terestră este "populată" de o mulțime de mișcări convective imprevizibile și, implicit, haotice. Spre exemplu, un avion în zbor lasă în urmă o dâră turbulentă, neinteligibilă prin intermediul aparatului explicativ
Societatea izomodernă. Tranziții contemporane spre paradigma postindustrială by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
profundă îi urmase furtunii; nu rămăseseră alte semne decât lacurile improvizate și noroiul lichid, pe care caii noștri, îndemnați de țipetele ascuțite ale surugiilor, le traversau cu burta la pământ, aruncându-ne cu cele patru picioare ale lor un neîncetat vârtej de stropi de noroi. Am auzit de mii de ori, în cele două provincii, blesteme la adresa evreilor și a rasei lor avide; n-am fost mai puțin fericiți să întâlnim pe drumul nostru un fiu al lui Iacob care să
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
de blesteme. Acesta este destinul sufletelor josnice, fane de rău, care pentru faptele lor au primit chinul focului veșnic. Supliciul încetează, când totul se distruge și pierde. Lumini palide în roi escaladează și bântuie eterul astralului, dar miliarde cad în vârtejuri spre efemer. Doar câteva sute de lumini mai intense sunt supte de vârtej, ajungând în sferele translucide infinite divine ale sideralului. Hermes simți atunci cum lumina îl pătrunde odată cu luminile absorbite de vârtej. Absorbind percepții de lumină, de durere, emanații
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
lor au primit chinul focului veșnic. Supliciul încetează, când totul se distruge și pierde. Lumini palide în roi escaladează și bântuie eterul astralului, dar miliarde cad în vârtejuri spre efemer. Doar câteva sute de lumini mai intense sunt supte de vârtej, ajungând în sferele translucide infinite divine ale sideralului. Hermes simți atunci cum lumina îl pătrunde odată cu luminile absorbite de vârtej. Absorbind percepții de lumină, de durere, emanații ale sublimului, lumina strălucitoare cu glăsuire divină, obține noul cu mănunchiuri de scântei
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
bântuie eterul astralului, dar miliarde cad în vârtejuri spre efemer. Doar câteva sute de lumini mai intense sunt supte de vârtej, ajungând în sferele translucide infinite divine ale sideralului. Hermes simți atunci cum lumina îl pătrunde odată cu luminile absorbite de vârtej. Absorbind percepții de lumină, de durere, emanații ale sublimului, lumina strălucitoare cu glăsuire divină, obține noul cu mănunchiuri de scântei răsfirate pe cer. Osiris glăsui din nou, logosul său fiind înscris pe ecranul imens din spațiu. -Senin să-ți fie
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
cu cizme bine lustruite peste cioarecii lui strânși pe pulpe, (mă întrebam cum dracu îi trăgea pe picioare) mândru, cum să nu, blond ca și ea, cu tundră sură, ce să mai vorbim. Se ținea de el răpită, pierdută în vârtejul dansului, prea strâns lipită de el și cu o expresie de beatitudine pe chipul ei feciorelnic. "Se mărită cu el, e cel mai bogat din sat", mi-a șoptit Codrin în seara aceea ca și când ar fi ghicit ce simțeam și
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
greu era să provoci o explozie în orașul Judecătorului. După părerea lui, era vorba de o bombă construită cu mult timp în urmă și care provenea dintr-o regiune îndepărtată. Își amintea vag că înainte cu douăzeci și cinci de ani, în vârtejul războiului, dispăruse mult echipament militar, inclusiv submarine. De ce n-ar fi recuperat agenții Creierului aceste materiale, depozitându-le în locuri sigure și aducându-le modificările necesare pentru a putea fi manevrate de la distanță? Era o ipoteză plauzibilă: un submarin ieșise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
fibrile de reticulină și vase de sânge. Acestea se transformă adeseori în corpi psamomatoși și corespund tipului tranzițional din clasificarea lui BLAND și a lui RUSSEL. 2. Meningiomul fibromatos (Fig. 10) care este relativ mai puțin frecvent, prezintă fascicule și vârtejuri de fibroblaste și de fibre conjunctive, având semnificația fibromului din alte organe (uter, etc.). 3. Meningiomul psamomatos (Fig. 11) care este caracterizat prin prezența depozitelor calcare (psamoame). Ca variantă, există meningiomul de tranziție (Fig. 12). Meningiomul-de-tranziție-are-caractere-intermediare-între-tipurile-descrise. Există-și-variante-de-meningioame-benigne,-puțin-semnificative-procentual, care se-caracterizează-prin-modificări-suplimentare
Imagistica meningioamelor de convexitate by Vasile BUSUIOC, Silviu BUSUIOC () [Corola-publishinghouse/Science/100964_a_102256]
-
cealaltă masă lungă s-ar putea înălța chipul ei ferm și osos, cu nasul și buzele puternice și bărbia căreia timpul i-a circumscris curbele, rectangulară acum, împinsă puțin înainte. Tăcută, impunătoare, ocrotită de lentilele în care dioptriile scobesc un vârtej telescopic. — Vezi, și Sia era așa în tinerețe, se șoptește în apropiere. Grație, în același timp sobrietate. Distincție, suavitate, nu scad misterul. Încărcătura statică și obscură, până la urmă senzualitate, provocare... — Ca în Primăvara la Botticelli sau în Nașterea Venerei, declamă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
putut, cu siguranță, să fie dintre cei care aveau cunoștință de ciudatul tablou. Având deci și o sporită îndreptățire, nu numai de a gândi la Simonetta, la Pollaiuolo și Cosimo, ci și de a se lăsa prins și aprins în vârtejul interferențelor : imaginație, memorie, realitate. Cosimo, sărac și sălbatic, pasionat, răzvrătit, până în ultimii săi ani, de când ar data portretul, potrivit a căuta acea densă „simplitate nobilă“, strania „măreție liniștită“ ? Știa poate și el, din relatarea lui Vasari, că Francesco da Sangallo
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
popular, măștile, bucuria reîncarnării, „negarea iden tității și conformității tâmpe cu tine însuți“. Metamorfoză, persiflare... În centrul atâtor scene aparent mitologice același copac uscat, antropomorfizat... Lupta centaurilor cu lapiții, Triumful lui Silen... crengi și scorburi, guri ilare, ochi morți, „fosforescente vârtejuri de întuneric“. Sia cita, cita neobosită... Cărți cu animale, de „o gingășie maladivă“ ! Piero născocea și atâtea alte fantasmagorii. Pictase un monstru marin miraculos, „cu neputință ca natura să fi folosit în operele ei atâta urâțenie și atâta ciudățenie“. Nimeni
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
zori : povara e a somnului neîmplinit. Am puterea să mă ridic : mă agăț de mânerul ferestrei : trag, cu toată greutatea, deschid fereastra. Mă trântesc din nou pe galbenul de muștar învechit al canapelei de mușama. Tâmplele, urechile, gâtul sunt grele. Vârtejul mă ridică spre suprafață. Pe obraz se evaporă reziduurile lungi și vâscoase ale nopții. Legănarea trenului care se înșurubează, tenace, în ceața iernii, mă apropie de-o înmormântare. A murit Poetul, nu i-a fost dat să îmbătrânească. Anii n-
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
memorie, naivă promisiune și vagă. Pânze albe acoperă cele două mari ferestre, pentru a proteja de lumina violentă și de arșiță. Cămășile, rochiile, pantalonii și bluzele lipite de trupurile umede, năclăite, fierte. Un abur greu, în care răbufnesc, ca niște vârtejuri, zgomotele, răgușeala tranzistoarelor, clocotul scăzut al glasurilor, alarma telefoanelor, ușile trântite. Ortansa lipsește primele ore. A.P. se crede favorizat de această absență. Aude, alături, foșnetul mâinilor lui Lucian, care își desface pachetul de mâncare. Aliniază, încă o dată, teancul de profile
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Cuvintele veneau fără grabă, străine de însuflețirea și ațâțarea pe care i le provoca imaginea. Se uita departe, peste interlocutor : „Capul dispărea. Rămânea lumina trupului. Și clocotul, râsul, râsul fericit“. Capul grotesc se pierdea, transfigurat. În îmbrățișare, râdea, râdea dezlănțuit ! Vârtejuri de ape loveau în râsul înnebunitor, răsturnând încremenirea lumii, rosto golindu-se, rotindu-se, o dată și încă o dată. Ieși în poteca întunecată și pustie. Reîntâlni patrulele și câinii. Găsi subsolul unei vespasiene. Coborî, ținându-se la fiecare treaptă de balustrada
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
furiș, parcă pentru a compara imaginile. Pielea obrazului era cândva proaspătă, colorată. Elasticitatea îngăduia mobilitatea liniilor, dar și o bruscă fixitate, de mare efect. Fruntea netedă, obrajii de mătase. Buzele palpitând continuu, umede. Ochii intenși, ape negre, violete, pline de vârtejuri. Părul rărit acum și aspru s-a fixat în rugina unei calote încrețite, zburlite. Ridurile subțiri ale frunții par urmele unei perii metalice care a rănit cu răbdare. Pielea fumurie, trasă, peste pomeții ascuțiți. Fața uscată de vânt și soare
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
trotuarul îngust. Privește strada umedă și murdară. Privire înghețată, grea. Frigul îl strânge în haina îmblănită care ajunge până la genunchi. Se simte împrospătat. Grăbește pașii spre cantină. Aerul umed liniștește fruntea. Iureșul îl reprimește. Chipuri grăbite. Se lasă dus, în vârtejul viu al orei. Bucuros că se află între ceilalți, că există. Străzi jilave și reci. Destul un pas neatent și gata, ai alunecat... Talpa se afundă, mocirloasă. Cerul pe umeri, cețos. Bătaia aripilor fumurii, gata să se atârne în norul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Mai trecu un răstimp. Primprejur obuzele cădeau tot mai des. Apoi un țiuit prelung îi sfâșie urechile. Avu o strângere de inimă și gândul fulgerător: "Asta-i pentru mine!" În față, numai la câțiva pași, se despică cerul, și un vârtej cumplit smulse coperișul observatorului. Apostol primi un cuțit în piept și o lovitură în cască. Apucă cu amândouă mâinile teodolitul, ca să nu se răstoarne. Apoi i se păru că se ridică în sus și deodată se pomeni iar la pământ
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mai puțin prevedea. Un capriciu al vieții a pus față în față milioane de oameni, pe care i-a însemnat cu moartea în frunte, silindu-i astfel să descopere în sufletele lor taine nebănuite și să ia hotărâri neașteptate. În vârtejul vieții cărțile sunt grămezi de vorbe fără înțeles. Omul trebuie să-și ferească numai conștiința să nu-i sângereze. În vremea aceasta primi o scrisoare de la Klapka, plină de prietenie, comunicîndu-i câte verzi și uscate despre traiul pe noul front
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
oameni trăiesc zeci și zeci de ani și totuși, când închid ochii, nu pot spune că au trăit aievea, căci au fost simpli trecători prin viață sau spectatori străini de înțelesul lumii. În schimb pe alții soarta îi împinge în vârtejurile cele mai crunte și-i silește să îndure toate torturile vieții, toate, și niciodată să nu găsească aici odihna adevărată, liniștea trainică... Urmară trei zile ploioase, urâte, cernând tristețe în lume. De dimineață până seara, Apostol ședea în cerdac, înconjurat
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
bunătatea lui Dumnezeu în inima mea, și în simțământul acela am aflat dezlegarea tuturor tainelor, Apostole!... De atunci nu mai am nevoie de cărți, ci numai de Dumnezeu. Ș-apoi Dumnezeu e mai aproape de omul simplu, care trăiește afară, în vârtejul vieții... Mult mai aproape!... Credința fuge de cărți și nu poate sălășlui statornic decât în sufletele care o doresc cu înflăcărare! Apostol Bologa îngînă cu obrajii aprinși: ― Părinte, simt cuvintele tale în inima mea... le simt, părinte! Preotul clătină din
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de multe ori se întîmplă să li se stingă candela, să vină sărăcia peste ei, să le dea și lor Dumnezeu partea lor de dureri în mînia Lui, 18. să fie ca paiul luat de vînt, ca pleava luată de vîrtej? 19. Veți zice că pentru fiii Săi păstrează Dumnezeu pedeapsa. Dar pe el, pe nelegiuit, ar trebui să-l pedepsească Dumnezeu, ca să simtă, 20. el ar trebui să-și vadă nimicirea, el ar trebui să bea mînia Celui Atotputernic. 21
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
aceea pe care o zidește molia, ca o colibă pe care și-o face un străjer; 19. se culcă bogat, și moare despoiat, deschide ochii, și totul a pierit. 20. Îl apucă groaza ca niște ape și noaptea îl ia vîrtejul. 21. Vîntul de răsărit îl ia, și se duce; îl smulge cu putere din locuința lui. 22. Dumnezeu aruncă fără milă săgeți împotriva lui și cel rău ar vrea să fugă să scape de ele. 23. Oamenii bat din palme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
mă uiți nu poți! DREPTUL DE A IUBI M-ai atins în locuri nepermise și stricate, Ca o mașină care nu pornește pe zăpadă și viscol, M-ai dus pe țărmuri magice și neumblate, Care m-au prins într-un vârtej de amor nebun. Te-am urât pentru o clipă căci nu puteam să scriu Și mă durea când vedeam foaia albă, nescrisă. Ce mi-ai făcut? Inspirația a plecat pe alt drum, Și sunt nevoită să o caut prin Universul
Război cu sufletul by Ioana Dumitrăchescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91624_a_92844]
-
cum le învălmășește părul, iar aerul, care nu opunea nici o rezistență, îi îndemna... mai repede, mai repede! Pe serpentine rămâneau adânc întipărite două urme de la roți, iar la drum drept acestea se uneau într-una mai adâncă. Se stârneau două vârtejuri de pulbere, ce alene se depuneau în spatele lor! Îi recunoșteau toți mecanicii după trâmbele de praf. Râdeau și își spuneau prăfuiții Treceau pe la toate utilajele, vorbeau cu oamenii dacă era cazul. Căscau ochii la defecțiunea pentru care fusese imobilizat și
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]