3,613 matches
-
amintind pe Leon Feraru, care cânta furia ciocanelor dintr-o fierărie. P.-N. exaltă un supraom valah și captează în violența contrastelor un duh al revoltei: „Cum zidul crește parcă smuls din ei...”, zidarii „ard de setea de a sfârteca / Văzduhul rezemat pe fund de zări, [...] Și-a semăna, cu brațul lor gigantic, / Pe sânu-i alb, negritele orașe!”. Poetul cântă impulsurile titanice, într-un univers lipsit de orizont metafizic, în care omul se autoglorifică în „dezolare”. Cu toate influențele ortodoxiste, devenite
POPESCU-NEGURA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288951_a_290280]
-
caută un „teritoriu liric” prin interiorizare. Pentru prima oară tatonează înțelepciunea tăcerii, temă care va da unor poeme din lirica ei târzie substanță și dramatism: „Toate cuvintele, toate,/ retrase-n cochilii,/ Și înseși coarnele n-ar/ Mai ieși cercetătoare-n văzduh./ Toate privirile, toate,/ Sub pleoape retrase. Și palid,/ Strâns între buze, de mult,/ Zâmbetul mult așteptat.” Cartea marchează „un alt anotimp al ființei”, cu amintirile - „mătănii lunecând între degete” și poate fi citită ca document liric al trezirii din iluzii
PORUMBACU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288980_a_290309]
-
Corabie, se depărtă tinerețea/ de mine / [...] și toate/ amintirile mele fluturând în înfrângeri albastre.” Domină confesarea dezamăgirii, a însingurării și dezolării după mari himere risipite: „Odată, spre Cythera vântu-i purtase./ Morții curenți submarini/ singuri i-aduc înapoi./ Nude catarge. Scheletul văzduhului mort i-nsoțește. Singuri și-alături se-ntorc./ Țărmii de aur dispar...”. În Histriana poeta, mult abundentă odinioară, adoptă formula epitafului lapidar și astenic (modele ca Ion Pillat, Jules Renard sau Eugenio Montale au fost remarcate aici), gravitând cu o serenitate
PORUMBACU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288980_a_290309]
-
și motivele caracteristice, tânărul poet le utilizează doar pentru a crea o atmosferă propice reveriei. În suflet i „s-adună cerul lin,/ pădurile, [...] și cerbii” și „cântă-nsingurarea clipelor ce curg”, „precum o doină-n maiestos amurg”. Toate aceste întruchipări ale văzduhului și pământului coexistă în memoria sa afectivă cu domnițele și voievozii „din legendă și cronici”, alcătuind „țara” lui de vis, întotdeauna protectoare. Printr-o severă transformare estetică, elementele ei generice devin entități și simboluri prin care se face, în fapt
MOLDOVEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288230_a_289559]
-
auster în familie, din moment ce moralistul îi îngăduie mandarinului de a se bucura, cât poate, de ibovnice atrăgătoare și istețe. Când produce asemenea sfaturi, moralistul nu își ascunde o simpatică trufie: „Eu mă înalț tot mai drept, tot mai sus spre văzduhul albastru și limpede al speculației precise, neîndurate și - nădăjduiesc - al marii creații. Condiția primordială: menținerea singurătății și zăgăzuirea, dând peste bot, la orice încercare de intimitate a oamenilor mediocri. Iubesc tot mai mult pomii, plantele și animalele. Munca și copiii
PANDREA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288654_a_289983]
-
nesațul [...] // Sorii le macină mărilor spiritul / Și-n risipire cu pașii rod / Plus infinitul, plus infinitul / Care pe numere e voievod. // [...] El e deasupra și-n toate părțile, / Râde în sunete ca un pian, / Clatină hărțile, biruie morțile, / El e văzduhul submarțian” ( Spre plus infinit). Marcată la început mai cu seamă de Blaga, creația lui P. avea să se înscrie, prin cele mai autentic lirice dintre poemele reunite în Fântâna somnambulă, pe o orbită argheziană. Sursa lirismului este „suferința cerului”, sila
PAUNESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288731_a_290060]
-
În marginea/ Fără de margine/ Acolo unde/ Numai ochiul închis/ Îl poate vedea,/ Imobil arde focul/ Cel invincibil// Singura mișcare/ Sunt marile păsări/ Născute din alb orbitor/ Și din multă grație.../ Extaz înflorit/ Din supremă lumină” (Soarele). Ca la Lucian Blaga, văzduhul se populează de păsări și de zboruri diafane, de îngeri care palpită în eter, de luceferi hieratici, sub un cer tainic, scăldat de iubire. Erosul, dominant în poemele de-acum, se înfățișează sub varii motive incantatorii, într-un metaforism concentrat
OANCEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288499_a_289828]
-
Dicționar de mitologie populară, București, 1998; Școala de solomonie. Divinație și vrăjitorie în context comparat, București, 1999; Calendarele poporului român, București, 2001. Ediții: Simion Florea Marian, Botanică populară, pref. edit., București, 2000, Mitologie populară, pref. edit., București, 2000; Tudor Pamfile, Văzduhul, pref. edit., București, 2001, Cerul și podoabele lui, București, 2001, Diavolul învrăjbitor al lumii, București, 2001, Povestea lumii de demult. Pământul. Sfârșitul lumii, București, 2002; I.-A. Candrea, Lumea basmelor, pref. Al. Dobre, București, 2001; George Bujorean, Boli, leacuri și
OLTEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288528_a_289857]
-
luminează „perfid”, un „paradis al singurătății” guvernat de „logica de fier” a „exercițiilor de civilizație”. Zorile nu mai vestesc întoarcerea la un nou început, ci, ca la Lucian Blaga, un paradis în destrămare: „îngeri obosiți cu penele umede/ înoată în văzduhul albastru”. Sau, altundeva, îngerii capătă un statut de soldați, în fața cărora a scrie poezie devine un gest absurd. Spectacol imaginar (1985) și Poeme (1987) încheagă din notații convergente o lume reificată: domnie a materiei inerte și opace, informe, infernale în
NICOLESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288447_a_289776]
-
secundelor, „plămânii de lupi suri”, lacul - din recuzita romantică - se preface într-un ceasornic absorbind lucrurile, lumina însăși poate fi „îmbătrânită”. De altfel întreaga natură este antropomorfă printr-o abundentă atribuire metaforică: hainele albesc la cusături, pleoapa cerului cerne cenușă, văzduhul mîngâie. Dar, prin supralicitare, procedeul devine manieră și își pierde din prospețime. Simțind capcana, autoarea o va ocoli în celelalte cărți. Urmând cele două fețe ale timpului, rodire și declin, strategia caracteristică optează pentru antifrază, ironie, pentru un fel de
NICOARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288432_a_289761]
-
apă în care lucrurile „emit idei scânteietoare”, dar și să se întristeze când păpușa cu ochii scoși ori propria tinerețe „nimeresc toate la lada de gunoi”. Boala crinilor traduce felul în care „Odată cu florile de aur ale toamnei lunecă/ în văzduhuri/ Frumusețea femeilor”. Începând cu versurile de-acum - în același an publică și Obiectele verii - lirismul capătă o notă de amărăciune, de oboseală, aproape hrănindu-se din cărțile anterioare, multe piese fiind doar preluate aici. Poemele cresc din aglomerări, ramificări, enumerații
NICOARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288432_a_289761]
-
Bârlea). Preocuparea ce individualizează poate în modul cel mai pregnant activitatea de folclorist a lui P. este culegerea de mitologie populară. Lucrările Sfârșitul lumii (1911), Povestea lumii de demult (1913), Diavolul învrăjbitor al lumii (1914), Cerul și podoabele lui (1915), Văzduhul (1916) și Mitologie românească, volumul I: Dușmani și prieteni ai omului (1916), volumul II: Comorile (1916), volumul III: Pământul (1924), mai toate cu subtitlul După credințele poporului român, conțin un bogat material prezentat in extenso, fără scurtarea unor variante, abordarea
PAMFILE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288641_a_289970]
-
un cărbune. Povești, București, 1914; Cerul și podoabele lui. După credințele poporului român, București, 1915; Mitologie românească, vol. I: Dușmani și prieteni ai omului, București, 1916, vol. II: Comorile, București, 1916, vol. III: Pământul. După credințele poporului român, București, 1924; Văzduhul. După credințele poporului român, București, 1916; ed. îngr. și pref. Antoaneta Olteanu, București, 2001; Cartea cântecelor de țară, Chișinău, 1919; Cartea povestirilor hazlii, Chișinău, 1919; Carte de rugăciuni pentru creștinii drept-credincioși, Chișinău, 1919; Mănunchi nou de povestiri populare cu privire la Ștefan
PAMFILE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288641_a_289970]
-
întârziat (1934), Donna Alba (1935). În stagiunea 1927-1928, la Teatrul Național din capitală i se joacă piesa în trei acte Pavilionul cu umbre și, postum, în „Gândirea” (1935) se tipărește sub titlul Cel din urmă roman un fragment din Vămile văzduhului, proiect pe care scriitorul îl vedea drept opera sa fundamentală. Nuvelistica lui M., comentată extrem de aspru de E. Lovinescu și de G. Călinescu, care îi reproșează „truda de a îngrămădi «grozăvii» pentru a produce o obsesie, lipsă de discreție, de
MIHAESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288116_a_289445]
-
sine este cea care reține atenția, ci interesul pentru amănuntul inedit, dezvoltarea și îmbogățirea acestuia, care duce aproape întotdeauna la nașterea unui subiect interesant. Din aceeași categorie, a reportajului în care faptul real este amalgamat cu ficțiunea, fac parte și Văzduhul ne cheamă! (1934), N-am descoperit America! (1937) - descrierea unei călătorii de o lună cu avionul prin Europa, Africa, America de Sud și de Nord -, Atlantinia (1939), unde călătoria atinge locuri exotice fermecătoare, precum Corsica, Damasc, Algeria, Maroc, jungla africană, fiordurile nordice
MIRCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288172_a_289501]
-
mai interesantă decât ficțiunea. Ciclul Șapte momente din istoria evreilor din România, publicat între 1977 și 1992, cuprinde monografii și evocări a numeroase instituții și portrete ale unor personalități evreiești din România. SCRIERI: 24 de ore în jurul lumii, București, 1932; Văzduhul ne cheamă!, București, 1934; N-am descoperit America!, București, 1937; Paul Valery și poezia pură, București, 1938; Povestea minunată a lui Shirley Temple, București, 1938; Să împiedicăm războiul? (Poate știința să împiedice războiul?), București, 1938; Albumul Shirley Temple, București, 1939
MIRCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288172_a_289501]
-
dezertare lașă din lupta duhovnicească la care Biserica s-a angajat pentru întreaga umanitate. Căci lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății, care sunt în văzduh. Pentru aceea, luați toate armele lui Dumnezeu, ca să puteți sta împotrivă în ziua cea rea și, toate biruindu-le, să rămâneți în picioare. Stați deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul și îmbrăcându-vă cu platoșa dreptății și încălțați
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
la adîncimi insondabile; iar cînd plutește la suprafață, trupul ei uriaș rămîne ascuns vederii, întocmai ca acela al unui cuirasat; muritorii de rînd nu vor putea în vecii vecilor s-o scoată din elementul ei și s-o înalțe în văzduh, pentru a-i observa toate contururile și înmlădierile pline de forță. Nu mai vorbesc de deosebirile, probabil foarte mari, dintre conturul unui pui de balenă și conturul unui leviatan matur și înțelept ca Platon. Dar chiar la un pui de
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
temeiuri. Ea înfățișează o priveliște din insulele Pacificului, într-o amiază liniștită; o balenieră franceză ancorată lîngă țărm își face, cu încetineală, plinul de apă dulce; pînzele destinse ale vasului și frunzele lungi ale palmierilor din fund atîrnă leneșe în văzduhul neclintit. Efectul este superb, dacă ne gîndim că tabloul îi înfățișează pe îndrăzneții vînători de balene sub aspectul, nu prea des întîlnit, al odihnei lor orientale. Cealaltă gravură ne arată cu totul altceva și anume, o corabie cu prova în
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
alți asemenea locuitori sprinteni decît oferă apele mai zbuciumate din largul lui Rio de la Plata sau din largul coastelor peruviene. îmi venise rîndul să stau de veghe în vîrful arborelui-trinchet; cu umerii rezemați de sarturile rîndunicii, mă legănam leneș în văzduhul parcă vrăjit. Nici un efort de voință nu se putea împotrivi; pierzîndu-mi cunoștința în această stare de reverie, am simțit că sufletul mi se desprinde de trup - deși trupul continua să se legene, întocmai cum un pendul se mișcă, multă vreme
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
dormeau la bordul ei, se treziră numaidecît; și peste douăzeci de glasuri din toate părțile vasului, laolaltă cu cele trei voci de pe catarge, scoaseră obișnuitul strigăt, în vreme ce uriașul pește își scuipa cu încetineală și regularitate jetul sărat și strălucitor în văzduh. Ă Desprindeți ambarcațiunile! în vînt! răcni Ahab. Și, supunîndu-se propriului său ordin, orienta echea în vînt, înainte ca timonierul să poată manevra manelele. Strigătele neașteptate ale echipajului o alarmaseră desigur pe balenă, căci, înainte ca ambarcațiunile să fie lăsate la
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
pe copastiile ambarcațiunilor, întocmai ca indienii din Ontario, lunecam în tăcere, cu ajutorul cîte unei vîsle scurte, marea calmă nepermițînd folosirea pînzelor. Deodată, în timp ce înaintam pe urmele balenei, aceasta își repezi coada drept în sus, la vreo patruzeci de picioare în văzduh, apoi dispăru ca un turn înghițit de ape. Ă S-a dat la fund! strigară cîțiva. Profitînd de acest răgaz, Stubb își aprinse pipa cu un chibrit. După trecerea timpului necesar pentru scufundare, balena își făcu din nou apariția, însă
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
nou - tăvălindu-se cînd pe-o parte cînd pe alta, dilatîndu-și și contractîndu-și spasmodic răsuflătoarea, cu un soi de horcăit sacadat și șuierător. în cele din urmă, valuri de sînge închegat țîșniră, ca drojdia purpurie a unui vin roșu, în văzduhul înspăimîntat, apoi căzură în mare, scurgîndu-se pe coapsele încremenite ale monstrului. Inima îi plesnise! Ă E moartă, domnule Stubb, zise Daggoo. Ă Da, ambele pipe s-au stins, răspunse secundul. Și scoțîndu-și-o pe a sa din gură, Stubb îi scutură
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
descăpățînate strălucește ca un mausoleu de marmură; deși schimbat la culoare, nu și-a pierdut pare-se cîtuși de puțin masivitatea; e la fel de colosal. Lunecă încet, tot mai departe, pe apa spintecată și tulburată de rechinii nesătui din jur, iar văzduhul e sfîșiat de țipetele păsărilor vorace, ale căror ciocuri par tot atîtea pumnale înfipte jignitor în carcasa balenei. Uriașa fantomă albă fără cap se depărtează tot mai mult de corabie și, pe măsură ce se depărtează, norodul rechinilor și mulțimea păsărilor își
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
fără pic de nori, pe fața suavă a mării încrețite ușor de brize jucăușe, plutește mereu hoitul acela enorm, pînă se pierde în nemărginire. Triste și derizorii funeralii! Vulturii de mare, îmbrăcați în doliu pios, iar toți ceilalți rechini ai văzduhului, înveșmîntați în straie cernite sau pestrițe. Cît trăia balena, puțini dintre ei i-ar fi venit, cred, în ajutor, dacă din întîmplare ea le-ar fi cerut s-o ajute; dar la praznicul de înmormîntare, dau buzna cu atîta pioșenie
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]