436,616 matches
-
aveți o mare experiență, ca fost director al Muzeului Artelor și Tradițiilor Populare din Paris, veți fi resimțit cu putere aceste schimbări, care duc și la modificări în raportul dintre ceea ce se așează în muzeu și ceea ce se află în viață, ceea ce e viu și ceea ce e mort, ceea ce e arheologie și prospecțiune vie în spațiul tradițiilor. Cum vedeți acum aceste raporturi între muzeul tradițiilor populare și viața acestor tradiții? Cred că un muzeu - și aici aș prelua cu păcere o
Jean Cuisenier - "Nu putem proiecta în viitor integralitatea culturilor vechi" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/15008_a_16333]
-
în raportul dintre ceea ce se așează în muzeu și ceea ce se află în viață, ceea ce e viu și ceea ce e mort, ceea ce e arheologie și prospecțiune vie în spațiul tradițiilor. Cum vedeți acum aceste raporturi între muzeul tradițiilor populare și viața acestor tradiții? Cred că un muzeu - și aici aș prelua cu păcere o afirmație care le-a părut multora paradoxală, atunci când au auzit-o, și ea aparține lui Lévi-Strauss - , cred că un muzeu e făcut în primul rînd ca să conserve
Jean Cuisenier - "Nu putem proiecta în viitor integralitatea culturilor vechi" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/15008_a_16333]
-
generație, pentru că generațiile succesive vor extrage din ele mijloace de înnoire a sensului. Aceasta e funcția fundamentală, primordială, a Muzeelor Artelor și Tradițiilor Populare, dacă aceste muzee sunt concepute altfel decât niște antrepozite a tot soiul de obiecte provenite din viața cotidiană. Este vorba, deci, de obiecte. Când vorbim despre practici, lucrurile stau cu totul altfel. E limpede că muzeul nu are cum să conserve niște practici ca atare. Caracteristică pentru o practică este contribuția sa la funcționarea societății și, prin
Jean Cuisenier - "Nu putem proiecta în viitor integralitatea culturilor vechi" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/15008_a_16333]
-
și, fiind vorba de practici, nu se poate conserva decât sub forme audiovizuale, prin fotografie, videografie; aceste forme de conservare sunt comparate cu ceea ce se face astăzi și se desfășoară în afara incintei muzeului, în locurile publice, în locuințe private, în viața civică, la școală... Cum ar funcționa, deci, un muzeu, la modul ideal, ca să zicem așa, fiind vorba de a da viață acestor obiecte? Există în Franța mai multe muzee școlare, care ne permit să înțelegem mai bine, de la distanța în
Jean Cuisenier - "Nu putem proiecta în viitor integralitatea culturilor vechi" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/15008_a_16333]
-
comparate cu ceea ce se face astăzi și se desfășoară în afara incintei muzeului, în locurile publice, în locuințe private, în viața civică, la școală... Cum ar funcționa, deci, un muzeu, la modul ideal, ca să zicem așa, fiind vorba de a da viață acestor obiecte? Există în Franța mai multe muzee școlare, care ne permit să înțelegem mai bine, de la distanța în timp, faptul că școlarizarea e cu mult mai mult decât învățarea scrisului și a cititului și că ea privește ființa umană
Jean Cuisenier - "Nu putem proiecta în viitor integralitatea culturilor vechi" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/15008_a_16333]
-
Se știu exigențele pe care trebuiau să le îndeplinească discipolii de la Păltiniș, se știe că majoritatea aveau două licențe, din care una neapărat în greacă veche. Se știu și cazurile comice în care ingineri inocenți se apucau de filosofie la mijlocul vieții, se știu însă și condițiile în care lipsa unei vieți sociale normale ducea la recluziune și "retragere în cultură". Azi nu mai există o efervescență de acest tip, sau cel puțin ea nu mai are amploarea de atunci, dar intelectuali
Rafinament și umor by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15043_a_16368]
-
de la Păltiniș, se știe că majoritatea aveau două licențe, din care una neapărat în greacă veche. Se știu și cazurile comice în care ingineri inocenți se apucau de filosofie la mijlocul vieții, se știu însă și condițiile în care lipsa unei vieți sociale normale ducea la recluziune și "retragere în cultură". Azi nu mai există o efervescență de acest tip, sau cel puțin ea nu mai are amploarea de atunci, dar intelectuali de acest soi mai există. Există însă cumva în stare
Rafinament și umor by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15043_a_16368]
-
de altă dezicerea de subiect. Înlăturarea ostentativa a convențiilor, "originalitatea" crocanta reprezintă semnul mișcării centrifuge, întrucît inventivitatea, id est artificiul, certifică, cu maxim efect, despărțirea de ceea ce este dat. Însă în timp ce "poeții în blugi" întorc pe dos clișeele, exploatează proza vieții reciclînd-o prin deriziune, fără a renunța la materia cotidianului (modelul lor neașteptat: Caragiale!), Nora Iuga se plasează în sfera unui imaginar ludic, levitînd în gratuitatea acestuia. Tangentele d-sale definitorii sînt suprarealismul și onirismul. Dacă optzeciștii rămîn, blazați și sarcastici
Marca de fabricație by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15046_a_16371]
-
al cărui centenar l-am sărbătorit cu toții în luna mai 2002. Dl George a trecut cu Streinu examenul de capacitate la "Mihai Viteazul", l-a urmărit în presa democrată de dinainte de 1948, l-a regăsit, în ultimii săi ani de viață, la Editura Univers de pe strada Dianei din București. Pașii li s-ar mai fi putut întîlni cînd, în primăvara lui 1947, tînărul pe atunci Alexandru George a vizitat micul anticariat deschis în Pasajul Român (Victoria, de azi) de către Streinu și
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15058_a_16383]
-
de cuvânt al Departamentului de Stat. Ceea ce-au făcut țărăniștii - și anume, suspendarea liderilor asupra cărora planau diverse suspiciuni - n-au făcut pesediștii. Nici n-aveau cum: în fond, e vorba de două tradiții și de două experiențe de viață diferite. Oricâte prostii vor fi comis urmașii lui Coposu, nu-i putem compara nici în glumă cu urmașii lui Gheorghiu-Dej și Ceaușescu. Pentru cei interesați de evoluția procesului de aderare a României la N.A.T.O., beton-armatul complicității în jurul lui Ioan
Între celular și celulită by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15060_a_16385]
-
permanentă în istoria noastră, poate și pentru că perioadele de tranziție au abundat, iar rolul politic nemijlocit al scriitorilor și artiștilor mai ales în asemenea perioade a fost evident. În principiu, nimic nu silește pe protagonistul umanioarelor să se angajeze în viața politică, dar nici nu-l oprește. Devenită profesie, politica și-a recrutat cadrele, în toate țările, aproape exclusiv din intelectuali. La nivelul liderilor, procentul se apropie de sută la sută. Acești intelectuali au fost, în Franța, de exemplu, în majoritate
Esteți și militanți by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15059_a_16384]
-
se vor revolta, decât când vor deveni conștienți, și nu vor putea deveni conștienți, decât dacă se vor revolta..." Nu există nici o posibilitate să aibă loc vreo schimbare perceptibilă de-a lungul existenței noastre. Suntem ca și morți. Singura noastră viață reală se află undeva în viitor. Vom lua parte la acest viitor sub forma unor pumni de țărână și de așchii de oase..." Pesemne că oamenii numai când se aflau la un pas de foamete aveau motive să cânte." (Și
Orwell de-a valma by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15048_a_16373]
-
auzul, la alții văzul, ori mișcarea, depinde ce... Creierul evită astfel senzația posibilă de care individul se teme cel mai mult, organismul său.... Culoarul absurdului. În care pătrunzi într-o zi și din care nu mai poți să ieși până ce viața nu se confundă cu el în întregime. Chinezii care, cu revoluția lor culturală, au schimbat cuvintele dezbină și stăpânește cu agită și stăpânește, replica asiatică la dictonul roman DIVIDE ET IMPERA! Alt predicat. Stockholm, iulie 1977. Băncile suedeze de un
Orwell de-a valma by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15048_a_16373]
-
timpurilor pare, după cum îl trădează și titlul, construit anume pentru a șoca. Autorul lui, Daniel Pișcu, este unul dintre optzeciștii cei mai dedați jocurilor cu mai multe strategii, experimentelor radicale și pornirilor carnavalești de a răsturna orice raporturi logice dintre viață și texte. Scriitorul își propune să înregistreze totul, după principiul camerei de luat vederi, sau mai curînd după acela al reportofonului, (căci spre deosebire de textele sale mai vechi, de astă dată nu elementul vizual este cel privilegiat), reconstituind astfel, din replici
LECTURI LA ZI () [Corola-journal/Journalistic/15042_a_16367]
-
curînd după acela al reportofonului, (căci spre deosebire de textele sale mai vechi, de astă dată nu elementul vizual este cel privilegiat), reconstituind astfel, din replici ce se succed uneori cu o rapiditate amețitoare, atmosfera studenției sale cu tot ceea ce presupunea aceasta. Viața la cămin, cursurile, veșnicele ciorovăieli ale grupului de prieteni (mulți deveniți între timp celebri), examenele, profesorii, lecturile sînt trecute pe rînd în revistă, cu o precizie maniacală, pentru a crea iluzia autenticității, a coincidenței fericite dintre momentul trăit și cel
LECTURI LA ZI () [Corola-journal/Journalistic/15042_a_16367]
-
pentru tot ceea ce ține de "textistență"; nu numai că autorul percepe realul ca pe un uriaș text care se autogenerează (de aici coexistența tendințelor "realiste", cu cele ludic-manieriste), dar reușește să păstreze în scrierea sa ceva din ritmul trepidant al vieții tel quel: "Pană Ioana și cititul din Lermontov: , ...Revin în cameră. Virgil și colocviul de mîine. Scriu.(...) Oglindă purtată de-a lungul unui drum... Stendhal. Verosimilul? Aristotel...Cam așa. Fumez. Mă voi odihni." Sînt notații eliptice, telegrafice care nu par
LECTURI LA ZI () [Corola-journal/Journalistic/15042_a_16367]
-
în care nu e de crezut că el chiar a avut acces la informările lor. De cînd tot mai numeroase astfel de documente ajung să fie publicate, cel care le răsfoiește poate ușor ajunge la concluzia că, după cum spun unii, �viața bate literatura". E și cazul documentelor, reprezentînd mai bine de jumătate din cele 440 de pagini ale lucrării, cuprinse de Ioana Boca în cartea sa dedicată mișcărilor studențești din toamna lui 1956, în urma cărora un număr însemnat de studenți - Alexandru
LECTURI LA ZI () [Corola-journal/Journalistic/15042_a_16367]
-
ridicat de deviere față de limba literară, regăsindu-se de aceea ceva mai rar în textele jurnalistice, oricum în replici citate - ca într-un reportaj despre cei care trăiesc printre gunoaie: "Mă dezinfectez. Cre'că de aia n-am fost bolnavă" (Viața liberă = VL, 3349, 2000) - sau într-o antologie de enunțuri produse de politicieni: "Cre'că se găsea cineva să facă ordine în debandada aia" (VL 3538, 2001). Distribuția diferită a atestărilor nu e totuși foarte semnificativă: în paginile nonconformiste și
Între "parcă" și "cre'că" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15049_a_16374]
-
autografe, mi-a întors spatele! Două secunde mai tîrziu, mi se înmînează Palme d'or: cînd mă întorc în culise, Welles mă ia în brațe și mă strînge, să mă sufoce! Iată la ce servește o Palme d'or"... În viață, ca și în film, Lelouch știe să povestească. "Cu riscul de a părea grandilocvent, am să spun că viața e filmul meu preferat. Trăiesc, mănînc, dorm, cu ideea că, în orice moment, aș putea recupera, în ficțiune, un gest, o
Șabadabada, azi by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15052_a_16377]
-
culise, Welles mă ia în brațe și mă strînge, să mă sufoce! Iată la ce servește o Palme d'or"... În viață, ca și în film, Lelouch știe să povestească. "Cu riscul de a părea grandilocvent, am să spun că viața e filmul meu preferat. Trăiesc, mănînc, dorm, cu ideea că, în orice moment, aș putea recupera, în ficțiune, un gest, o frază, o întîmplare din viață." La întrebarea " Vă simțiți mai mult reporter al realității, sau autor de pură ficțiune
Șabadabada, azi by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15052_a_16377]
-
Lelouch știe să povestească. "Cu riscul de a părea grandilocvent, am să spun că viața e filmul meu preferat. Trăiesc, mănînc, dorm, cu ideea că, în orice moment, aș putea recupera, în ficțiune, un gest, o frază, o întîmplare din viață." La întrebarea " Vă simțiți mai mult reporter al realității, sau autor de pură ficțiune?", Lelouch a răspuns, fermecător, "Să zicem că sînt un autor căruia-i place să devină reporterul propriei ficțiuni"... Recunoaște că îi plac poveștile pentru adulți și
Șabadabada, azi by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15052_a_16377]
-
creier, obligat să se opereze, cu 10% șanse de supraviețuire, Mr. Valentin, înainte de a intra în sala de operație, și-a jurat că, dacă scapă, o să le dea banii înapoi tuturor celor pe care i-a jefuit, cale de o viață. Mai ales că avea de unde: între timp acei bani, bine plasați, făcuseră pui... I-am dat înapoi banii, spunîndu-i că-i cumpăr subiectul! Mi-am spus că toți avem ceva de dat înapoi, și că e o metaforă extraordinară pentru
Șabadabada, azi by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15052_a_16377]
-
fac, deci, cercetare..." Care sînt fricile unui cineast care virează totul în roz (pal, nu bombon) și în variațiuni de "șabadabada", ca Lelouch? "Mi-e frică de suferință. În schimb, nu mi-e frică de moarte, pentru că eu cred că viața e un vis din care moartea ne trezește... Nu-mi plac filmele care se termină bine, nici cele care se termină rău. Îmi plac finalurile care lasă o speranță. Aș vrea să se poată spune despre mine, mai tîrziu: știa
Șabadabada, azi by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15052_a_16377]
-
Cornelia Ștefănescu " Senzația de viață"este marea surpriză și marea bucurie descoperită de V. Alecsandri în scrisorile primite de la Ion Ghica, exteriorizată în diferite feluri (mărturie stau scrisorile lui V. Alecsandri însuși). În esență, toate exprimă ideea că invenția pornită din realitate este creatoare. Puse
Între verb și imagine by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15072_a_16397]
-
stăpânirii, fie a retezării, cu o mișcare iute de iatagan, a capului unui tânăr pentru vina de a-i fi scăpat din ceașca tremurată de emoție, stropi de cafea pe feregeaua pașei. În această monografie, totul decurge din ritualul tipic vieții care, privită de la distanța timpului nostru prin pana lui Ion Ghica, pare o comedie polifonic compusă, ca o cantată. În cazul de față, instrumentele diferite fiind cele ale scrisului, efectele ce decurg din ele își multiplică șansele de a nu
Între verb și imagine by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15072_a_16397]