2,768 matches
-
aceste compromisuri, poate nu ar mai fi nimeni care să-și caute "fericirea în nefericire" și nu ar mai fi posibilă o "mântuire prin ocolurile râului", pentru că "iubirea infernalului nu este posibilă fără reflexele de paradis ale bucuriei și ale voluptății pure".21 Cioran nu știe dacă omul vrea sau nu să se mântuiască, fiindcă nu se știe dacă momentul final al mântuirii, transfigurarea, nu este altceva decât o altă "înfundătura sublima". Refuzul mântuirii ar însemna, pentru Cioran, gustul omului pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
vlăguirii în adâncul descreșterii"7. Înseamnă lipsa de interes pentru orice, cu depresia care amplifica în ochii românilor, deveniți creștini, trăsăturile acelui taedium, ale complezentei fără limite față de acest flagel interior, de nimicirea voinței, față de pierderea oricărei atracții, "culminând în voluptatea unei neplăceri infinite, ura față de viață, care se obstinează împotriva creatorului sau (...)"8. Iată ce mărturisește Cioran în Silogismele amărăciunii: "Mă ocupam, cu tot sârgul, de studii dintre cele mai serioase, când, deodată, am descoperit că într-o bună zi
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
nu este neapărat un viciu, ci la budiști este asociată și necesară contemplației, ca treaptă spre împlinirea spirituală. Singura diferență dintre budist și creștin este modul cum accepta moartea, spune Cioran: "tot ce pentru noi e spaimă, pentru budist e voluptate. E de asemenea adevărat că, în budism, poți să realizezi nirvana încă din viață, adică poți să savurezi, înainte de moarte, plăcerea de a nu mai fi (o moarte voluptuoasa rămânând în viață)"34. Pentru Cioran, viața este un spectacol miraculos
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
care vrea să se perpetueze cu orice preț nu se deosebește prea mult de câine: este încă natură."93 Mărturisește că a moștenit de la strămoși nimic altceva decât fatalitatea eșecului, de la care, desi încearcă să se sustragă, cade finalmente în voluptatea negarii de sine, prin care încearcă să se salveze. Este crud cu el însuși, cu specia umană, în general: "Singurătate a urii. Impresia de zeu pus pe distrugere, călcând în picioare sferele, îmbăloșând azurul și constelațiile... zeu frenetic, slinos și
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
să dialogheze cu Dumnezeu: "Când strig: Doamne!, atâta timp cât durează strigatul meu, El există. E suficient: ce mi-aș putea dori mai mult?"19. Atitudinea indiferență a divinității nu-l face să se resemneze, ci suferă, chiar dacă în stilul său, cu voluptate: "Iubire din suferință? Ea poate fi nemărginit de mare, dar florile acestei iubiri nu se înrădăcinează mai puțin în otravă"20. Citim printre rânduri la Cioran regretul că nu a putut fi un sfânt, insă alege calea atacului pe cale inversă
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
sentimentul de orgoliu al observatorului care privește de la înălțime. Deși spre sfârșitul vieții Cioran îi mărturisește lui Liiceanu că a obosit să mai denigreze universul, iar a scrie este un chin, pentru că ce vede este cutremurător, nu poate renunța la voluptatea de a transmite convingerea că viața este "coșmarul cel mai real cu putință". Cioran nu scrie mult pentru a-și justifica "lenea", ba chiar vorbește cu dispreț de acei scriitori care simt un fel de datorie de a "ouă" an
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
mai mult în literatură a investigației autobiografice în adâncime, a scrutării ființei morale a scriitorului (autoanaliza) în zonele sale ascunse, profunde, ireductibile. O altă trăsătură ar fi apariția tot mai insistentă a conștiinței unicității. Scriitorii încep să descopere emoția și voluptatea singularității morale. În acest sens, în necrologul la moartea lui Eminescu, Hasdeu afirma că numai în actul creației poetul este "mai el însuși, mai individual ca oricând"94. Autenticitatea devine un dat, o calitate naturală care trebuie doar conservată. A
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
în ficțiune, întrucât moralitatea de necontestat a personajelor narator îl susține, dar îl și estompează. Din acest motiv, un Ștefan Gheorghidiu ne apare ca un narator cvasi-credibil: Luciditatea, teoretizată de scriitor, e semnul distinctiv al personajelor, accentuându-le potențialul afectiv, voluptatea ca și suferința. Moralitatea ireproșabilă o susține, dar o și poate obnubila. Aici rezidă, probabil, sursa credibilității doar parțiale a unor naratori, Ștefan Gheorghidiu în primul rând, care nu stau, așa cum pretind, sub imperiul exclusiv al lucidității".4 Apoi, privind
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
nu e rezultatul unei homosexualități refulate?) el este creatorul unora dintre cele mai frumoase și ostentativ descrise nuduri din literatura noastră. Nu e nici un paradox aici, fiindcă Fred Vasilescu, alter-ego al romancierului, o caricaturizează în exces pe Emlia, notând cu voluptate fiecare unghi al corpului ei. Și asta pentru că scrisorile lui Ladima nu-și dezvăluie toate nuanțările necesare decât în prezența femeii dezbrăcate, nuditatea fiind aici o formă de cunoaștere complementară, dar și eidetică, de captare a unei esențe care transcende
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
lui C. Noica "spațializatorul nespațializat", infinitudine.34 Nu stă sub semnul aleatorului intenția lui Fred Vasilescu de a bate recordul de distanță, în zbor. Inconștientul creator al autorului lucrează după o logică specifică, aerul și dorința de a zbura fiind voluptăți ale libertății și, în subsidiar, ale mișcării și sexualității: "Trebuie oare să subliniem faptul că în imperiul imaginației epitetul cel mai apropiat de substantivul aer este epitetul liber? Aerul natural este aerul liber. Va trebui deci să fim de două
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
de exhibiția pe care o implică scena cu rampa ei"408 și rețineri că ar putea scrie: "Dar eu nu știu să scriu...Mă întreb dacă n-aș face chiar greșeli de ortografie?"409 În finalul Epilogului se aruncă cu voluptate asupra paginilor scrise: Cred că nici n-a închis bine ușa și s-a năpustit asupra textului."410 Dorința și plăcerea sunt proiectate direct în personaj, animând-o. Este practic soluția agreată de Diderot: "Cu un genunchi la pământ, celălalt
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
pe cel din Yorkshire, când pe cel american, nuanțat și el după diversele regiuni și straturi sociale sau etnice. Nefiind niciodată preocupat de ceea ce spune, ci numai de latura fonetică, el recurgea, în exercițiile la care se deda cu o voluptate nerușinat senzuală, la formule aproape stereotipe și aproape ostentativ. Inaptitudinea totală pentru idee, se găsea compensată la Adrian Leonescu printr-o capacitate remarcabilă a organelor sale de pronunție. Întreaga lui ființă fizică și morală participa la actul aproape mistic al
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
a percepe înlăuntrul său primele manifestări vitale ale embrionului uman: fusese inseminat de nervi divini și fecundația avusese loc datorită frecventei expuneri la razele emise de Ariman, zeul lumii de jos. Împreunarea cu acele raze îi stârnise chiar senzația de voluptate, trăia chiar vinovăția libertinajului amoros până când în urma retractării organelor sexuale masculine a simțit în el miracolul zămislirii. Trecuse chiar prin momente contradictorii: groaza că evirația îi fusese provocată pentru ca trupu-i să slujească plăcerilor desfrânate unui bărbat fără de scrupule,căreia i
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
avea succes) și mai ales lucru insuportabil pentru el i se luaseră veșmintele și trebuia să stea în pat simțind pe piele fiecare fibră din țesătura cearșafurilor, din moliciunea păturilor. Iar pe măsură ce nervii feminini creșteau în el, simțea ca o voluptate greutatea pledului în timpul verii și aștepta venirea timpului rece când plapuma-l strivea iar fibra de in a lenjeriei de pat îi pătrundea prin fiecare por. 3. O fabulă codoașă cu în-galinarea unui mândru cocoș O fi trecut printr-un
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
sfârșituri posibile pe măsura faimosului concept de "opera aperta". Intuind în cuplul cititor-cititoare de romane o tipologie specială de detectivi ai iluziei, autorul nu pregetă să răspundă unei cereri totale cu o ofertă totală; în speță, cu un roman despre voluptatea de a citi romane, structurat în zece ipostaze epice și stilistice, atribuite unor autori posibili în istoria epicii universale. Deghizat în imaginarul acelora, proteicul Calvino nu face decât să confirme fatalitatea cărților ce se fac din cărți, a textelor ce
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
plan estetica uluirii, a fabulosului feeric, grotesc sau terifiant, chiar dacă delirant și vizibil artificios. Baudolino însuși persiflează, când și când, exagerarea. Soarta scrisorii, un text promoțional, e să devină, ca și romanul postmodern, o versiune multiplă. Și o enciclopedie de voluptăți verbale și imagistice ce fac să i se ierte autorului unele scene cumulative, descrieri trenante, relatări pletorice mai puțin atente cu menținerea tonusului cititorului, ce trebuie bruscat prin senzaționalul tip horror, psi factor, SF. Eco se apropie de paroxismul ficțiunii
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
autor este în afara oricărei discuții, eficiența descrierilor atestând nu numai experiențe la persoana întâi, ci și obsesii fizice, fiziologice și spirituale tipic pasoliniene. Autorul se comportă de-a lungul întregului Proiect ca un kamikadze al fornicației homoerotice, conștient că irepresibila voluptate de a fi posedat, dezonorat, profanat este o culme existențială la care nu se accede decât cu prețul vieții. Pasolini însuși a plătit acest preț, astfel că n-avem cum să-i minimalizăm sinceritatea confesiunii, în chip de călătorie inițiatică
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
o revoltă abisală și o nebănuită vigoare vindicativă. Pe tot parcursul romanului, Jean d'Ormesson se poartă ca un vrăjitor stilist, dând miraculoase probe de suspans, oralitate, dar și de monolog interior (vezi istorisirea lui Simon din Cirene). Dincolo de fastuoase voluptăți livrești, reperabile și în opera unor M. Yourcenar, U. Eco, M. Pavič, va predomina totuși duhul picaresc și romanesc al protagonistului, ceea ce nu exclude evlavia și elocința cu care sunt evocate episoade arhicunoscute, ca, de pildă, cel cu Iisus urcând
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
trupești, recurgând la un vast repertoriu de metafore și comparații, aproape poetice, aproape parodice, aproape sarcastice. Cele cinci simțuri sunt puse la treabă prin experiențe în direct, ca să nu mai vorbim de al șaselea, al imaginarului prodigios în a sugera voluptăți sau repulsii, în a descrie acuplări cu logodnice de-o seară sau orgasme prin delegație (a se vedea mascarada în care este atras Luc, admirator-complice al compozitorului-fanfaron Castelanne, de către soția acestuia, Irène. Aceasta se lasă anume penetrată de Luc în timp ce
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
Face experiențe cel puțin șocante, dacă nu mefistofelice, hrănindu-și motanul cu sângele ce-i prisosea în cazul unui puseu hipertensiv. Realizează astfel un transfer telepatic la nivel de temperament, o transmigrare controlată ce ar fi răspândit "în trupul motanului voluptatea tristeții de a fi, secretând germeni de melancolie, contaminându-l cu setea maladivă de nefericire ...". Doctorul este un suflet psihanalizabil, bântuit de vise erotice obsesive cu mireasa moartă, soră a lui, deși el era singur pe lume, ceea ce îi sporește
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
care-l atrage Într-un ungher. Ungherul este camera tainică și ultimă este imaginea intimității odihnitoare: “figurile Închise, pătrate sau dreptunghiulare pun accentul pe simbolic, pe temele apărării integrității interioare ... spațiul circular al oului, al pîntecului deplasează accentul simbolic asupra voluptăților tainice ale intimității” (Durand). Pajul și fata se retrag Într-un ungher tocmai pentru a-și desăvîrși opera de fecundare. Odaia, spațiu feminin prin excelență, securizat, pîntecul și cupa, nacela proteguitoare, precum și cupa Graalului ... În această odaie Îl invită fata
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
dreptunghiulare care pun accentul simbolic pe tema integrității interioare, iată de ce pajul o duce pe fată mai Întîi Într-un ungher, pentru a-și apăra integritatea interioară. De partea cealaltă se află „cercul”, spațiul circular, care deplasează accentul simbolic asupra voluptăților tainice ale intimității ... numai aici În cerc poți ignora lumea exterioară, În acest Luceafărul eminescian. O interpretare transeontică. spațiu Încovrigat, rotund, securizant perechea va putea avea un viitor, este o poziție embrionară deci o speranță de perpetuare, În cercul-uter se
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
ale mișcărilor poetice nu îi știrbește, ci îi augmentează vibrația interioară, fibra lirică. S-ar putea spune, e adevărat, însă doar la o primă lectură a textelor sale, că ființa poetică se articulează mai mult din reflexele cărților asimilate cu voluptate. Dar la aceste reflexe livrești se adaugă referințe biografice poetul însuși le numește, împrumutând un termen drag mai ales teoreticienilor literaturii confesive, biografeme care sunt cu mult mai semnificative în ordinea internă a poemului, și club8-istul Radu Andriescu o știe
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
spre cine ne macină memoriile ubicuității/ cum am desfăcut colțurile ultimului secret/ în timpul dialogului de sticlă" etc. (din Dialogul de sticlă). De regulă, poetul construiește alambicat, mixând la voia sfintei inspirații după caz, diurne ori nocturne ermetisme reciclate, detalii personiste, voluptăți textualiste, încercând să corporalizeze în permanență ideea de complicație interioară. Acesteia i se asociază un simbol poetic dintre cele mai ofertante: oglinda, în care Liviu Apetroaie vede, natural, catalizatorul perfect pentru procesul de autoscopie. În puține cazuri (Festin corbesc, Autoportret
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
manifestat direct. Totul stă, dimpotrivă, sub semnul decisiv al misterului greu, al evenimențialului simbolic. Aproape fără excepție, textele relatează ceremonialuri bizare, pe jumătate sacre, pe jumătate demonice, în care umilința consună cu furia luciferică, iar bucuria de a trăi cu voluptatea murindului: o funestă Cină de toamnă, cuminecare cu viața, dar și cu moartea, vegheată de o ambiguă Ea și întreruptă de Marele Câine de Veghe; o Apariție în timpul unui ritual executat de micul soldat cu "somnul plin de spasme", asaltat
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]