16,454 matches
-
atâtea săptămâni zilele și nopțile. Discuția se urni greu dar se urni. Carmina expuse dintr-o suflare concluziile studiilor ei din ultima vreme, argumenta înfocată fără să-și poată ascunde unda triumfătoare din voce. Profesorul o asculta impasibil, cu un zâmbet binevoitor, împietrit pe chip. Soția lui, cu pleoapele plecate, descifra un labirint dintr-un almanah. Carmina nu-și pierdu suflul, nici vocea, de data asta, nici nu se poticni în cuvinte. Vezi tu, îi spuse la urmă Alexe, după ce Carmina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
deasupra buzei. Era și ea om, nu? Avea dreptatea ei. La celelalte raioane întâlnite de-a lungul plimbării prin magazin, se feri să se mai atingă de ceva, deși vânzătoarele, de cum observau că avea o cumpărătură făcută, se umpleau de zâmbet și de amabilitate. Își simțea mâinile nesigure, lipsite de vlagă, parcă era după o boală sau după o noapte cu febră mare. Ajunse acasă istovită, o dureau îngrozitor pulpele și asta pentru că după multă vreme încălțase pantofi cu toc. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cât vreți dumneavoastră, atât cât vreți dumneavoastră și să ridice superior din umeri. Așa o baie caldă de complimente nu mai făcuse în viața lui. Vezi, Nik, ți-am spus, pe mine nu mă înșală flerul, spuse Nina cu un zâmbet larg, până spre urechi. Reveni la cafea și o bău din câteva înghițituri. Avea o figură radioasă, diabolică. În timpul acesta zugravul ciocănea cu șpaclul pereții să vadă unde era coșcovit. Dacă era cazul răzuia varul de jur împrejur. Vezi Nik
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
se credea cumva părtașă, participa înfrigurată, o însoțea în minte pas cu pas, seara se simțea de-a dreptul excitată, ceva ca un tăvălug fierbinte îi cutreiera carnea, se încovoia peste pânza de olandină, dar fața toată îi radia de zâmbet. Tatăl abia de-și mai făcea simțită prezența în casă, vorbea puțin, parcă se târa neauzit prin odăi, citea ziarul, se trântea de-a lungul patului, își turna picăturile în ochi și înainte de a ațipi lăsa să-i scape un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
probabil pe fereastră, că-i ieșise înainte pe aleea cimentată. Era într-o rochie de casă, lucitoare, din zanana, nouă, cu flori uriașe viu colorate, poalele lungi i se împleticeau printre picioarele subțirele, se grăbea s-o întâmpine, toată numai zâmbet, îi păru străină, doar părul roșcat și pistruii îi aminteau de Elena cea adevărată. Primi fără să rostească o vorbă buchetul de toporași, ochii îi înotau în lacrimi, în același timp râdea și o trăgea de mână spre casă. Hai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Eu am să fac o cafea, propunea, revenind la tonul normal, la asta mă pricep negreșit. Când termini vii și tu dincolo, da? Marga apărea după o jumătate de oră, mirosea toată a rom și vanilie, figura îi radia de zâmbet. Nu ne-ai adus nimic? se alinta Nina, Vreau prăjitură, spunea și se sălta pe canapea ca un copil mofturos, își bătea palmele de genunchi, vreau prăjitură! Spune-i și tu, Nik, nu-i așa că și tu vrei prăjitură? Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Carmina. Era incitat de subiect și totuși avea dubii. Se gândea că poate nu-i loial și nici prudent să discute despre Alexe atâta timp cât nu știe de ce parte se află Carmina. Și apoi tăcerea ei, gesturile mute, vagi de aprobare, zâmbetul artificios uneori... Abandonă subiectul despre profesor și continuă să vorbească despre fetele lui. Carmina își aminti de vorbele Ninei: Marcu este un om cu totul excepțional dar are o nevastă de-a dreptul cretină. Au ajuns, în sfârșit în fața vânzătoarei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
sunetul soneriei, claxonul de afară, dar nici o comunicare venită din exterior nu-i alunga alarma, senzația lui era de cu totul altă natură, era dorință fierbinte, difuză, era viciu. Când revenea la Alexe, inginerul părea decis să suporte orice, cu zâmbetul pe buze, se călise sufletește, se hotărâse să-și lepede orgoliul. Se ducea spășit la profesor, își lua pilula, venea acasă, îi savura efectul sub cupola de lumină de la birou și devenea din nou cel mai obișnuit om cu putință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
altora, pe care i-am întâlnit aici în casa voastră, cu toții am încercat același lucru, să descoperim, numele, creatorul total, fără nici un rezultat. Alexe se foi pe scaun enervat. Îți scutură mucul țigării apoi buzele sale se destinseră într-un zâmbet superior, mai mult un rictus. Doar n-ai vrea să accept inepțiile voastre numai de dragul de a face o concesie, mă, așa s-a întâmplat să fie, voi să veniți cu personalități din alea de mucava, ce pot fi ciuruite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de apă șiroind domol între malurile nisipoase. Fusese o vară secetoasă. Plopii din luncă aveau o culoare gălbui-cenușie. Pe Fana au găsit-o în curte, citea o carte sub un umbrar de vie. A sărit din șezlong sprintenă, toată numai zâmbete. Ce surpriză, ce surpriză, tu aici, Carmina, exclamă! Avea o rochie albastră cu guleraș alb încheiată în capse. Soarele îi rumenise obrajii arăta foarte bine. Îi sărută pe amândoi. Nici tu, Ovidiu nu ai mai venit de mult pe la mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
îi rumenise obrajii arăta foarte bine. Îi sărută pe amândoi. Nici tu, Ovidiu nu ai mai venit de mult pe la mine, mă bucur așa de mult să te văd! Ovidiu rămăsese pe loc. Privea în jur cu un fel de zâmbet ironic înțepenit pe figură. Uite ce face Fana în timpul înfierbântatei campanii agricole, zise el într-un târziu. Ce citești? Fana surâdea și cu sufletul. Avea acum o frumusețe aparte, sigură, calmă. Nu mă așteptam să veniți, nici prin gând nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
musculos, cu aer de scandinav, taciturn, ascunzând în interiorul său o ploaie de mistere, lăsându-se ca din joacă sedus, da, da, existase o asemenea perioadă când luase dezgustul ce i se citea pe chip drept superioritate, drept blazon, când un zâmbet apărut în colțul gurii era rapid despicat în patru și când i se părea că descoperă în el tot atâtea înțelesuri. Cum se mai încălzise singură la pălălaia focului aprins de ea, cum înflorea și se acoperea de victorii inexistente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
privirea și pentru o clipă păru să coopereze cu ea, dar, nu, aluneca, era prea departe și prea puțin dornic să scurteze traseul, să afle ce se petrece sub fruntea albă, înaltă a Carminei. Pe taburetul de lângă sobă, afișând un zâmbet obosit, uitată, mama își masa genunchiul umflat și se strâmba uneori atunci când descoperea punctul dureros ce dispărea imediat sub celule, se ascundea printre cartilagii, în dosul rotulei, fugind din calea degetelor care palpau, ca să apară într-un alt loc, sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
soți. Mai important, nu-i așa, este momentul de față, de fapt am venit să stabilim de comun acord ziua când se vor căsători copiii noștri. Ce spuneți, peste trei săptămâni e bine? În timpul acesta îi zâmbi candid Carminei, un zâmbet ce afișa multă afecțiune, mai plăcut, mult mai plăcut decât o promisiune incertă. Părinții și-au dat fără să răsufle acordul. Sigur, da, sigur, peste trei săptămâni era foarte bine. Tatăl, înviorat a plecat din nou în vie să culeagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mai fi supărat pe mine, îi spuse, vezi ce ocupații am eu, când să-mi mai vizitez și ruda mea cea mai dragă? Picior peste picior, cu un pantalon crem impecabil, Ovidiu sorbea din ceșcuța de cafea cu fața numai zâmbet. La început, Carmina crezu că mimează bunăvoința din politețe, că vrea să pară interesant dar apoi chiar observă, stupefiată, că bărbatul chiar se simțea bine acolo în casa unchiului ei, cu perdele din dantelă grea, cu pereții acoperiți cu lambriuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de altul paharele, și-au mai spus vorbe protocolare, și-au zâmbit, dar pe urmă s-a retras fiecare în camera lui, parcă speriați de lipsa de sentimente. Mult timp după aceea, tatăl lui Ovidiu, a abordat față de ei un zâmbet de zile mari, alcătuit cu greu dar menținut acolo cu un minim efort de voință. Oricum, grija lui de a participa la sărbătorirea mirilor se dovedise hibridă, dar era de apreciat bunăvoința de care dădea dovadă. Uneori Carmina se gândea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
numai să vrea, numai să întindă un deget. Ascuns, Sidonia nutrea speranțe uriașe, curând, foarte curând se va ști scăpată de Ovidiu și de grijile pe care i le pricinuia acesta și de privirea lui trează, crudă, cercetătoare și de zâmbetul său care tăia în adânc... Va fi singură, va fi liberă așa cum liberi trebuie să se fi simțit cândva în munți haiducii, liberă, liberă, liberă, aceste șase litere și acest cuvânt care trezește în ea adânci reverberații. Bineînțeles, bărbatul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mimica îi era împietrită de oboseala acumulată, nu și-o mai controla, se apleca după cratiță, aducea cartofi, îi spăla cu pântecele sprijinit de chiuvetă, cu spatele la ei, sporovăind, se mișca plină de precizie, tinerește, uneori le arunca peste umăr un zâmbet, știa să plaseze expresii așa, între animozitate și tristețe și contrastul devenea incitant. Uneori ascultând, pierzând firul și găsindu-l din nou, Carmina se gândea că vorbăria Sidoniei nu era decât un subterfugiu menit să camufleze cine știe ce hibă, și devenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
vorbă și spontan s-a întors către dânsa, a ridicat-o în brațe. Părul ei lins, blond, lung s-a clătinat viu, în timp ce fata îi cuprindea grumazul și-l întreba la ureche dacă-i adusese alune. Fana urmărea toată numai zâmbet efuziunile lor sentimentale. Atunci Carmina și-a adus aminte de vorbele Sidoniei care-i împărtășise frământările ei, cu mimica chinuită, cu ochii îngustați, strânși între razele ridurilor, mici, umezi, negri-cenușii, i-a spus că în casa aceea a existat o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
simț al sesizărilor valorilor sociale, devenit deja reflex, poseda un fel de sonerie aparte ce-l avertiza că persoana din fața lui poartă pe umeri o răspundere anume și dintr-odată devenea smerit, chipul i se însenina de cele mai alese zâmbete, își potrivea cuvintele, vorbele lui trebuiau să facă impresie și deși nu se îndoia de mijloc, Carmina avea impresia că îi place să se poarte așa, echivoc, chiar dacă felul lui de a fi semăna a ploconire. Toate acele schimbări survenite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ca un mic animal, gata să izbucnească în lacrimi dacă-și închipuie că-l amenință ceva pe Dimitrie. Îl iubește enorm, oricâte mofturi i-aș satisface eu, oricâte nebunii am face împreună, toate nu valorează nici cât un sfert din zâmbetul lui Dimitrie, când vine obosit seara, o ia pe genunchi și-și freacă barba țepoasă de obrăjorul ei. Uneori, crede-mă, mă simt lovită, ea îl iubește mult mai mult pe Dimitrie, infinit mai mult decât mine. Sentimentele mele sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
crede-mă, mă simt lovită, ea îl iubește mult mai mult pe Dimitrie, infinit mai mult decât mine. Sentimentele mele sunt minuscule în comparație cu ale ei. Dar ce să faci? Cu ea nu te poți lupta. Zâmbi puțin trist, absent, un zâmbet ce amintea de zâmbetul lui Ovidiu. Acum știu că soacră-mea mă boscorodește în gând, poate își închipuie că mă țin de prostii, nu are decât, nu mă interesează, știu că ea n-a fost de acord să mă căsătoresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
lovită, ea îl iubește mult mai mult pe Dimitrie, infinit mai mult decât mine. Sentimentele mele sunt minuscule în comparație cu ale ei. Dar ce să faci? Cu ea nu te poți lupta. Zâmbi puțin trist, absent, un zâmbet ce amintea de zâmbetul lui Ovidiu. Acum știu că soacră-mea mă boscorodește în gând, poate își închipuie că mă țin de prostii, nu are decât, nu mă interesează, știu că ea n-a fost de acord să mă căsătoresc cu Dimitrie, ce-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
spuse învinsă Sidonia, înțelegând că, speranța ei abia pâlpâind s-a transformat în scrum, mai trebuia doar o boare de vânt ca s-o risipească de parcă nici n-ar fi fost... Faceți cunoștință. Ovidiu întinse foarte corect mâna, avea un zâmbet în colțul gurii, de presupus că era ironic, își aplecă și fruntea, puțin, milimetric. Avea o eleganță în el băiatul acesta ceva de speriat! Încântat. Fana, rămasă în contemplație, se fâstâci. Maaamă, ce bărbat, exclamă în sinea ei. În cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pe față, ținea pleoapele strânse, gura întredeschisă. -Ba chiar sunt despărțită, i-a răspuns cu seriozitate după ce i-a înmânat dușul și a început să se săpunească. Dar cred că ceva nu funcționează normal la mine. El ridică enervat umerii, zâmbetul ironic nu-l părăsea. Plecă din baie lăsând pe mocheta vișinie din hol conturul tălpilor lui mari. Când reveni și ea în cameră, bărbatul tocmai își trăgea peste cap tricoul Târziu, într-o zi de septembrie, sâcâitor de luminoasă, făcându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]