10,579 matches
-
de doi oameni drepți În fiecare oraș, și că nimeni nu le dă ascultare. Îi reveni În minte tânărul care Îl salvase. Ar fi dorit să Îi mulțumească, Însă, printre fețele marcate se osteneală și de teamă pe care le zărea În preajmă, nu era nici urmă de el. Ajuns În prag, Îl salută pe neașteptate pe Bargello, lăsându-l interzis În mijlocul oamenilor săi. Oare imbecilul acela se aștepta să Îi arate vinovatul așa, pe nepusă masă? Privirea sa dezamăgită lăsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Încuietorii slobozi arcul de oțel al lacătului, iar Teofilo deschise larg ușița cea grea a lădoiului. De unde se afla, poetul nu vedea limpede ce se găsea Înăuntru. Avu senzația că celălalt Îi făcea anume paravan cu propriul trup. Izbuti să zărească doar un teanc de scrisori legate printr-o panglică, În fund, și, pe o poliță din lemn, un flacon cam de mărimea unei măsuri de vin, aproape plin cu un lichid verzui și sigilată cu un dop din metal. — Iată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Era goală, dar, când o duse la nas, simți de Îndată mirosul aspru și inconfundabil de chandu. Îi promisese lui Teofilo că se va Întoarce să Îl viziteze. Se hotărî să onoreze acest angajament. Neîntârziat. Când ajunse În dreptul ușii, Îi zări pe cei doi polițai cum soseau cu sufletul la gură. Scânteierea din ochii lor era dovada unui răgaz pe la vreun han, profitând de confuzia creată. Strânse din dinți pentru a-și Înfrâna Înjurăturile care Îi urcaseră pe gâtlej. 3 În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Însele depuneau mărturie pentru condiția lor superioară: le fusese Întinsă o față de masă largă, din pânză curată, iar limbile de foc din vasul de jeratic se oglindeau În farfuriile și În paharele din cositor, rânduite cum se cuvine. Nu se zărea nici urmă de blide grosolane din lemn, abia scobite cu dăltița, În care li se serveau bucatele celorlalți clienți, după cum nici urmă de băncuțe, Înlocuite, pentru ei, cu niște jilțulețe meșteșugite, cu spătar Înalt. Teofilo continua să Îi facă semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
depune Înainte de a-i fi retezat capul, zise el, scandând fiecare cuvânt. Cu toții păreau să fie de acord și Îl priveau impasibili, ca niște motani bine hrăniți. Lui Dante Îi aminteau de acei samsari din Arta lânii pe care Îi zărise de atâtea ori pe străzile Florenței, braț la braț cu mușteriii, și pentru o clipă fu cuprins de Îndoială. Clopotul de stingere sunase de ceva vreme când Își luă rămas bun. Dar nimănui din jur nu Îi păsa de stingere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Avea capul În parte Învelit În zdrențe, ca pentru a-și acoperi cine știe ce desfigurare imundă. Un bănuț, și o să-ți dezvălui soarta dumitale! — Ce? Iarăși? Dante Îl Îndepărtă cu piciorul, aruncându-i câteva vorbe grele. Îi cunoștea mutra, Întrucât Îl zărise În nenumărate rânduri printre cerșetorii care stăteau cât e ziua de lungă În față porții de la San Giorgio Scheraggio, parohia cartierului său. Era un tâlhar ce fusese deja pedepsit cu tăierea degetelor. Dispari sau pun să fii azvârlit În temniță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
natural. Îi ieși În Întâmpinare cu expresia afabilă a prieteniei. Dar privirea sa Înghețată Îi dezmințea acea aparentă cordialitate. Dante se puse În gardă. — Sănătate, messer Alighieri. Eram aici, În piață, ca să mă Întâlnesc cu studenții mei, când te-am zărit și m-am Întrebat dacă nu ți-ar face plăcere să mă Însoțești. În orașul tău, e un lucru rar să te poți bucura de conversația Înțeleaptă a unui coleg filosof de statura dumitale. Care, mai mult, a asistat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de la lecțiile sale din Schola franciscanilor, spera priorul. Într-adevăr, omul era acolo, acoperind cu note un codice gros. În jur, alte volume deschise. Părea cufundat Într-o anevoioasă comparare a unor scrieri diferite, asupra cărora adnota glose. Cănd Îl zări, se opri pe dată, Închizând codicele pe care scria. — Salutările mele, messer Antonio, zise Dante. Și Îmi cer iertare dacă venirea mea Îți Întrerupe lucrarea, adăugă el arătând spre carte. Celălalt, ridicându-se din scaun, Înclină din cap În semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
dezvăluia, Încetul cu Încetul, unele amănunte ale colosului, fără ca vreodată Întreaga figură să reușească să iasă cu totul din tenebre. Ceva se schimbase. Observă o grămăjoară de plăcuțe și de praf de var aflată pe jos; apoi, ridicându-și privirea, zări niște semne evidente pe suprafața desenului, spre centru, ca și când cineva s-ar fi străduit de zor să Îl șteargă. Dar probabil că fusese Întrerupt În opera sa de distrugere, pe care o lăsase neterminată. Dante Înălță lampa cât putea el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Întindea groapa Întunecată a bolții prăbușite. Poate că exista o modalitate de a coborî În prăpastie, ori cripta avea o ieșire secretă. Se apropie precaut, ținând opaițul mereu deasupra capului. Pentru prima oară privi cu atenție dărâmăturile. Pe margine se zărea o grămadă de materiale detritice, fragmente de piatră și ecarisate ce aduceau cu niște trepte grosolane. Se apropie pentru a estima dacă pe acolo ar fi putut trece cineva. Cu surprindere, descoperi că nu era vorba de resturile tavanului, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
involuntar de Încuviințare. Într-adevăr, Între oamenii atârnați În spânzurători și gloata care aplauda nu exista o mare deosebire. Poate că mișelul acela i-ar fi putut fi de folos. — Ai văzut pe careva fugind, nu demult? Întrebă poetul. — Am zărit pe cineva coborând din biserică. — Cine era? Cum era Îmbrăcat? I-ai văzut fața? — Nu, Îmi pare rău că nu te pot ajuta. Alerga prin beznă. — Vreunul din ceilalți ar fi putut vedea ceva? — Nici unul nu stă cu ochii prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
nu e prea târziu. Existau motive de Îngrijorare că povestea aceea putea fi adevărată: nu era greu de imaginat fluxul continuu de informații la care putea avea acces un om ca Giannetto, care trăia În stradă. Cu coada ochiului, Dante zări două figuri chircite care se ridicau și se Îndreptau spre ieșire. Observă privirea bănuitoare cu care Giannetto le urmărise mișcările. Înainte să dispară, unul dintre ei se Întoarse. Pentru o clipă, i se păru că deslușește un chip cunoscut, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
De trei zile. Taman la vreme ca să asist la triumful dumitale. Taman la vreme ca să ca să fii de față În noaptea crimei, se gândi Dante scrutându-și interlocutorul, care continua să sporovăiască privind În jur. De pe terasa cu portic se zărea În perspectivă Piazza Maggiore: vederea spre Arno era Împiedicată de temelia impunătoare a turnului clopotniței, pe care Giotto Îl ridica. — Se pare că orașul vostru capătă proporții uriașe, messer Alighieri, odată cu Înfumurarea voastră, a florentinilor. Dar și la Siena, concetățenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
acei artiști nu a fost vreodată la Florența. În afară de dumneata, messer Iacopo. Dar măiestria dumitale te exclude de la orice bănuială, firește, se grăbi el să adauge. De când Bruno Ammannati Începuse să Își expună ideea, Dante se tot gândea la umbrele zărite În subterană. Oameni ce nu mai fuseseră văzuți Înainte vreme, potrivit lui Giannetto. Părea că nici unul din cei prezenți nu cunoștea acel amănunt. Ori poate că știau și Încercau să Îl Îndrepte tocmai În acea direcție. — Dar toți au lucrat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
construcție? O coajă goală pe dinăuntru, care să marcheze prin inutila sa enormitate dreptul și justiția de acum veștejite, precum arcele triumfale ale vechilor romani. Dinaintea porților pieței de la Orsanmichele era obișnuita aglomerație din zilele de lucru. Fu surprins să zărească, prin mulțime, siluetele lui Augustino și Antonio, stând de vorbă cu cineva Întors cu spatele spre el. Îl recunoscuseră la rândul lor. Veniră spre dânsul, abandonând dintr-o dată acea atitudine confidențială, În timp ce necunoscutul se Îndepărta cu repeziciune, fără să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
gândească Înainte de a hotărî ce să răspundă. Între timp poetul se apropiase, iar când o subțire rază de lumină căzu pe chipul omului, Îl recunoscu. — Ești Noffo. Noffo Dei. Era unul dintre inchizitorii florentini legați de partida lui Bonifaciu. Îl zărise deseori În compania cardinalului de Acquasparta, nunțiul apostolic, cu doar un pas În spatele acestuia. Un spion al lui Bonifaciu. Unul din cei care ar fi trebuit izgoniți din Florența, dar nu există dovezi pentru crimele lui. Nu Încă. — Fratele Noffo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să se fi născut Gorgona. Un funcționar al Curiei Îl Însoți de-a lungul unui scurt coridor, iar apoi dincolo de terasa deschisă, până la capătul construcției. Acolo era un bărbat, Întors cu spatele, care contempla orașul. Pentru o clipă, Dante Îi zări pofilul cu trăsături brutale. Un stăpân care Își contempla posesiunile. În timp ce călugărul care Îl anunțase se Îndepărta În tăcere, bărbatul se răsuci. Înalt și masiv, cu un nas lat care Îi ploua peste buza superioară, ar fi putut constitui magnificul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
gură de o zi Întreagă. În afară de vinul lui Baldo, Își zise el clătinând din cap. Agitația spiritului datorată ultimelor evenimente părea să fi șters cu totul exigențele trupești, iar acum trupul, slăbit, se răzbuna. Ducându-și mâna streașină la ochi, zări la capătul celălalt al străzii Însemnele unei cârciumioare și se Îndreptă Într-acolo. — Cu ce vă pot sluji, messere? Îl Întrebă Îndatoritor cârciumarul, care Îi ieșise de Îndată În Întâmpinare. Pe tejghea erau expuse câteva tăvi cu felii de brânză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
caut pe uscat, replică celălalt, arătând cu un gest spre ușa prăvăliei din spatele său. Dante ar fi vrut să pătrundă dincolo de suprafața acelei veselii forțate. I se părea că venețianul ținea să Își subaprecieze În mod voit posibilitățile, pe când el zărise prea bine scânteierea de lăcomie din ochii lui messer Domenico. Nu acela era, În mod sigur, tratamentul pe care câinele acela hrăpăreț Îl rezerva cuiva care se umilea În fața lui pentru un Împrumut. Nu, ar fi jurat că Veniero venise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Trecu și el de bazinul din piatră, cu efigia lui lugubră. O urmărise pe Antilia fără să ia seama pe unde umbla, concentrându-și Întreaga atenție ca să nu se lase descoperit. Abia acum Își dădea seama Încotro Îl purtase, căci zărea În depărtare prăvălia spițerului. Văzând-o cum Își Încetinește pașii, se opri. Pentru prima oară o zări uitându-se În jur, ca și când ar fi fost Îngrijorată că cineva i-ar fi putut iscodi mișcările. Din fericire, chiar În momentul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ia seama pe unde umbla, concentrându-și Întreaga atenție ca să nu se lase descoperit. Abia acum Își dădea seama Încotro Îl purtase, căci zărea În depărtare prăvălia spițerului. Văzând-o cum Își Încetinește pașii, se opri. Pentru prima oară o zări uitându-se În jur, ca și când ar fi fost Îngrijorată că cineva i-ar fi putut iscodi mișcările. Din fericire, chiar În momentul acela trecea o căruță Încărcată cu butoaie, ascunzându-l. Când vehiculul trecu mai departe, ea dispăruse În interiorul prăvăliei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
poetului un gest obscen. — Sunt prior al Florenței, animalule! Să-i dai cu tifla cățelei de maică-ta! strigă Dante În timp ce falsul cerșetor Îi pierea din vedere. Tersit mizerabil! mai avu puterea să adauge, gâfâind de efort și de enervare. Zări cum un tânăr ieșea din mulțimea de curioși și o lua pe urmele fugarului. Părea să poarte uniforma polițailor. Speră că va izbuti să-l prindă. Cine era pungașul acela? Îl Întrebă apoi pe Giannetto, care Încă mai azvârlea blesteme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
umedă peste marginea mesei. Nu numai eu, zise el În cele din urmă. La aceeași oră, În mânăstirea Santa Maria Novella În camera sa, cardinalul de Acquasparta ședea Într-un jilț. Avea fața Întoarsă către mica fereastră de la care se zărea clopotnița Abației, o tăietură de cuțit În azur. Clopotul bătea ora a noua. Auzi În spate o mișcare ușoară și un suspin. Cineva parcă voia să Îi atragă atenția, dar cu discreție. Își Îndreptă Încet privirea spre el. Noffo Dei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
peretele din față, unde se deschideau arcadele vechilor magazii. În partea dreaptă se ridica o scară Îngustă din cărămizi. Începu să urce. I se părea că un râs sarcastic Îi Însoțea pașii. Se Întoarse brusc, gândindu-se că Îl va zări pe Veniero În spatele său. Dar era altcineva, ascuns În scobitura unui arc, care supraveghea un punct aflat de cealaltă parte a curții. Purta livreaua oamenilor lui Bargello. Îl spionau, blestemații. Se Întoarse anevoie și se duse spre dânsul cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
unui arc, care supraveghea un punct aflat de cealaltă parte a curții. Purta livreaua oamenilor lui Bargello. Îl spionau, blestemații. Se Întoarse anevoie și se duse spre dânsul cu un aer amenințător. Omul nu părea tulburat. Pe fața lui se zărea o lucire azurie. Dante se opri nesigur, trecându-și mâna peste frunte. — Tu? Necunoscutul nu spuse nimic, mărginindu-se să Îl privească la rândul său. — Aș vrea să-ți mulțumesc, pentru ieri noapte la San Giuda, murmură poetul Întinzându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]