21,364 matches
-
creștin-democrații (Maurice Schumann și Georges Bidault În Franța, Alcide De Gasperi În Italia și Konrad Adenauer În Germania Federală) au pus Întotdeauna accentul pe reconciliere și stabilitate. Creștin-democrația a evitat să apeleze la sensibilitatea unei clase anume, punând În schimb accentul pe reforme sociale și morale. A insistat În special asupra importanței familiei, o temă creștină cu implicații politice semnificative Într-o perioadă În care nevoile familiilor monoparentale, fără locuințe și mijloace de subzistență, erau mai mari ca niciodată. Astfel, partidele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fost destul de surprinși. Nedumerirea lor era de Înțeles. Americanii Înșiși aveau păreri Împărțite despre obiectivele Planului. Idealiștii adepți ai politicii New Deal - numeroși În administrațiile americane postbelice - vedeau În el o oportunitate de a reconstrui Europa după chipul Statelor Unite, punând accentul pe modernizare, investiții În infrastructură, productivitate industrială, creștere economică și cooperare Între sindicate și patronat. În cadrul „misiunilor de productivitate” finanțate de Planul Marshall, mii de manageri, tehnicieni și sindicaliști au venit În Statele Unite pentru a studia stilul antreprenorial american - cinci
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
germanii din zona vestică rămâneau demoralizați și sărăciți, fără a li se oferi șansa unei ameliorări, mai devreme sau mai târziu ei aveau să recadă În plasa nazismului - sau a comunismului. De aceea, În regiunile ocupate de britanici și americani, accentul s-a deplasat de timpuriu pe reconstrucția instituțiilor civice și politice, pentru a le reda germanilor responsabilitatea În problemele interne. Acest lucru le-a conferit tinerilor politicieni germani mult mai multă influență decât puteau spera să aibă la sfârșitul războiului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
forțe proprii. Dar cel puțin până În toamna anului 1947, Stalin a lăsat Cehoslovacia În pace. Cehii au expulzat populația germană din regiunea sudetă (ceea ce le-a atras ostilitatea Germaniei și i-a făcut și mai dependenți de protecția sovietică), iar accentul pus de guvernele postbelice ale lui Beneš pe efort, proprietate de stat și planificare economică Îi amintea unui jurnalist francez, În mai 1947, de spiritul și retorica stahanovismului. Cu mult Înainte de monopolizarea puterii și chiar de formarea unui guvern comunist
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
n-a avut Însă noroc de asemenea inhibiții: cel mai mare proces-spectacol a fost organizat la Praga, În noiembrie 1952. Un proces-mamut fusese planificat Încă din 1950, imediat după scandalurile Rajk și Kostov, dar până să fie pus În scenă accentul s-a deplasat. Inamicul era În continuare Tito, iar spionajul În favoarea puterilor occidentale rămânea principalul cap de acuzare. Dar dintre cei 14 acuzați În „Procesul capilor conspirației Împotriva statului” 11 erau evrei. Rechizitoriul sublinia, de la prima pagină, că nu e
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
NATO și stabilizarea continentului nu era Întâmplătoare. Războiul convențional În centrul și vestul Europei Își pierdea din interesul strategic și pentru sovietici. Moscova acumula arme nucleare, ajungând de la 5 În 1950 la 1.700 până la sfârșitul deceniului. Dar sovieticii puneau accentul pe dezvoltarea capacității de lansare a armelor nucleare nu numai În Europa, ci și peste ocean, ca răspuns la planurile americane de a amplasa arme nucleare În RFG, la numai câteva sute de kilometri de Rusia. Celebrul missile gap (avantajul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Long-Distance Runner (Singurătatea alergătorului de cursă lungă, 1962), A Kind of Loving (Un fel de dragoste, 1962), The Sporting Life (Viață sportivă, 1963). Filmele de la Începutul anilor ’50 aveau ca protagoniști fie actori din clasa de mijloc, scorțoși și cu accent de BBC (Kenneth Moore, Dirk Bogarde, John Gregson, Rex Harrison, Geoffrey Keene), fie „tipuri” londoneze simpatice, portretizate de obicei de actori evrei (Sidney James, Alfie Bass, Sidney Tafler sau Peter Sellers). Filmele de mai târziu, poreclite „drame de bucătărie” fiindcă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
poreclite „drame de bucătărie” fiindcă Înfățișau viața de zi cu zi necosmetizată, erau jucate de o pleiadă de actori tineri - Tom Courtenay, Albert Finney, Richard Harris și Alan Bates. Ele erau plasate În comunitățile muncitorești din Nord, cu limbajul și accentele corespunzătoare. Anglia apărea ca o lume divizată, Înăcrită, cinică și Împietrită, cu iluziile spulberate. Singurul lucru pe care filmele de la Începutul anilor ’50 și cele de la Începutul anilor ’60 Îl aveau În comun era că femeile jucau Întotdeauna roluri secundare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
stat europeni - printre care Paul-Henri Spaak, ministrul de Externe al Belgiei - Înțelegeau că, pe moment, integrarea politică și militară nu era posibilă. În orice caz, europenii nu mai aveau la mijlocul anilor ’50 preocupările militare din deceniul precedent. Părea evident că accentul trebuia pus pe integrarea economică, un domeniu În care interesul național și cooperarea puteau fi armonios Îmbinate fără a răni sensibilitățile tradiționale. Pentru dezbaterea acestei strategii, Spaak și omologul său olandez au convocat o reuniune la Messina, În iunie 1955
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sărăcie, emigrație și fascism rural. În anii de foamete imediat după 1945 au fost create tot felul de programe pentru a-i Încuraja și a-i sprijini pe fermieri ( Îndeosebi pe cei care dețineau teren arabil) să producă mai mult. Accentul a fost pus pe Încurajarea volumului producției agricole, mai degrabă decât pe randament, cu scopul de a reduce dependența de importuri În dolari din Canada și SUA. Fermierii nu aveau de ce să se teamă de o revenire a deflației dinainte de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
n-avea să fie niciodată pus În practică, Germania promitea să preia exporturile agricole franceze În schimbul deschiderii de către Franța a pieței sale interne pentru produsele chimice și industriale germane (În timpul războiului, o expoziție din Parisul ocupat dedicată „Franței europene” punea accentul pe bogăția agrară a Franței și pe beneficiile posibile prin participarea la Noua Europă a lui Hitler). Agricultura modernă n-a fost niciodată ferită de protecționism motivat politic, Într-o formă sau alta. Chiar Statele Unite, ale căror tarife comerciale externe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Statele Unite. După ce se ridicaseră Împleticindu-se din moloz, În mai puțin de un deceniu europenii au intrat, spre Încântarea și consternarea lor, În era bunăstării. Istoria economică a Europei Occidentale postbelice este o poveste simetric opusă celei din deceniile precedente. Accentul malthusian pus pe protecție și pe reducerea cheltuielilor din anii ’30 a fost abandonat În favoarea liberalizării comerțului. În loc să taie din buget și cheltuieli, guvernele le-au mărit. Peste tot a existat un angajament susținut față de investițiile pe termen lung, publice
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a scăzut de fapt pe parcursul anilor ’50. La mijlocul deceniului al șaselea, exact când producția de cărbune și minereu de fier era pe sfârșite În Belgia, Franța, Germania de Vest și Marea Britanie, ea continua să crească În Polonia, Cehoslovacia și RDG. Accentul dogmatic al comuniștilor pe extracția de materie primă și producția de bunuri primare a generat inițial o creștere rapidă În producția brută și În PIB-ul per capita. Pe termen scurt, caracterul industrial al economiilor comuniste de comandă a părut
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Leyland Motors pentru a produce British Leyland (BL). Până târziu În anii ’80, BL și-a vândut produsele drept tipic britanice: „Conduceți steagul - cumpărați un Austin Morris”. La fel ca producătorii germani, fabricanții de mașini britanici au pus din ce În ce mai mult accent pe piața externă. Dar asemănările se opresc aici. După război, guvernele britanice succesive au obligat În special BMC (aveau mai puțină influență asupra Ford-ului american sau asupra filialelor General Motors din Regatul Unit) să vândă cât mai multe mașini În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Stilul” european, atât de admirat În alte sfere ale vieții, strălucea prin absență. Era chiar evitat atent și deliberat. Arhitectura anilor ’50 și, mai ales, a anilor ’60 era declarat anistorică: se voia nouă prin design, dimensiuni și materiale (cu accent pe sticlă, oțel și beton armat)13. Rezultatul nu a fost neapărat un plus de originalitate; dimpotrivă, planurile de „redezvoltare urbană” care au schimbat fața atâtor orașe europene În acele decenii constituie o colosală șansă ratată. În Marea Britanie, ca și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a intenționat vreodată să spună tânărul Marx, dar a atras un public larg: nu numai pe cei câțiva cititori ai eseurilor lui Marcuse, ci și mulți alții care prindeau limbajul și orientarea generală a argumentului pe măsură ce acesta câștiga În popularitate. Accentul pe Împlinirea sexuală ca obiectiv revoluționar jignea o generație mai vârstnică de stângiști. Amorul liber Într-o societate liberă nu era o idee nouă (o Îmbrățișaseră unele secte socialiste de la Începutul secolului al XIX-lea, iar primii ani ai Uniunii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nici măcar atunci când era tânără: pe vremuri extravaganța era apanajul boemilor, esteților și artiștilor, care aveau adesea Înclinații individualiste sau chiar reacționare. Deși deconcertant, amestecul de sex și politică nu reprezenta o amenințare reală - dimpotrivă, după cum au remarcat unii intelectuali comuniști, accentul pus pe dorințele personale În detrimentul luptei colective era inerent reacționar 13. Altele erau implicațiile cu adevărat subversive ale interpretării marxiste propuse de Noua Stângă. Comuniștii și toți ceilalți puteau să ignore retorica eliberării sexuale. Nu-i deranja nici măcar estetica antiautoritaristă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
al părinților. Kommune 1, o microsectă maoistă care promova agresiv promiscuitatea-sexuală-caeliberare, făcuse să circule În 1966 un autoportret: șapte tineri dezbrăcați pe fundalul unui zid - „Maoiști goi În fața unui zid gol”, cum a fost prezentată fotografia În Der Spiegel, În 1967. Accentul pus pe nuditate era menit să amintească imaginile cu corpuri goale, neajutorate, din lagărele de concentrare. Uite, părea să spună: mai Întâi au fost victimele lui Hitler, acum trupurile revoluționarilor maoiști, dezgolite demonstrativ. Dacă germanii se pot uita la corpurile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pe tema reformei economice În estul Europei se desfășurau pe muchie de cuțit. Unii lideri de partid erau suficient de pragmatici (sau de Îngrijorați) pentru a accepta greșelile tehnice din trecut - până și conducerea neostalinistă din Cehia a renunțat la accentul pus pe industria grea În 1961, la jumătatea celui de-al treilea plan cincinal, dezastruos. Dar să recunoști eșecul planificării centralizate sau al proprietății colective era cu totul altceva. Economiștii reformiști ca Ota Șik sau ungurul János Kornai au căutat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În 1989, dar comunismul Își dăduse duhul cu douăzeci de ani Înainte: la Praga, În august 1968. Anii ’60 s-au sfârșit rău pretutindeni. Încheierea unui lung ciclu postbelic de prosperitate și dezvoltare a disipat retorica și proiectele Noii Stângi; accentul optimist pe alienarea postindustrială și dezumanizarea vieții moderne va fi Înlocuit curând de grija slujbei și a salariului 17. În Est, mesajul anilor ’60 a fost că nimic nu se putea face „În interiorul sistemului”; nici În Vest nu exista o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și tovarășii lor din Europa de Est puteau, desigur, să Înăbușe cu ușurință vocile care reclamau drepturi individuale sau colective: În 1977, liderii Comitetului Helsinki din Ucraina au fost arestați și au primit sentințe care variau Între 3 și 15 ani. Dar accentul pus de comuniști pe „Helsinki”, care reprezenta pentru regimurile lor sursa legitimității internaționale, avea să se Întoarcă Împotriva lor: invocând angajamentele recente ale Moscovei, criticii (din țară și din străinătate) puteau acum să aplice regimurilor comuniste presiunea publică. Împotriva acestui
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un pamflet politic din 1965 -, dar puterea prezidențială neîngrădită, cu posibilitățile și capcanele ei, le-a surâs În egală măsură și următorilor președinți, indiferent de culoarea politică. Alegerile prezidențiale directe au eclipsat alegerile parlamentare organizate o dată la cinci ani, punând accentul pe virtuțile politice și personalitatea candidaților individuali, În jurul cărora partidele politice erau nevoite să se coaguleze. În acest context avea să exceleze și redutabilul Mitterrand. François Mitterrand, ca și Margaret Thatcher, era un candidat neverosimil pentru rolul care i-a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Diferitele Convenții asupra Drepturilor Omului, Genocidului sau Drepturilor Sociale și Economice care au fost Încorporate În dreptul internațional au avut un impact cumulativ asupra sensibilității publice: ele combinau un interes pentru libertățile individuale specific secolului al XVIII-lea anglo-american, cu un accent extrem de contemporan asupra obligației statului de a satisface o gamă de revendicări mici și mari, de la dreptul la viață până la dreptul la „corecta informare În publicitate”. Retorica legală a drepturilor individuale a fost propulsată În sfera politicii reale mulțumită coincidenței
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o complementaritate naturală: În epoca postimperială, URSS era un paravan pentru statul imperial rus, În timp ce „Rusia” Îi conferea Uniunii Sovietice legitimitate istorică și teritorială. Distincția dintre „Rusia” și „Uniunea Sovietică” a rămas astfel (În mod deliberat) neclară 15. Până la Gorbaciov accentul pe „rusism” a crescut, din același motive pentru care statul est-german Începuse să se mândrească public cu Frederic cel Mare și să ridice În slăvi tot ce era german la RDG. În anii de declin ai republicilor populare, patriotismul a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
concediați), toate acestea nu erau foarte diferite de cele două tentative eșuate de reformă din anii ’70. Nou era doar climatul politic. Cehoslovacia, sub coordonarea ministrului de Finanțe (mai târziu prim-ministru) Václav Klaus, urma un program la fel de ambițios, punând accent pe convertibilitatea monedei, liberalizarea comerțului exterior și privatizare, toate acestea În concordanță cu „thatcherismul” declarat al lui Klaus. La fel ca Balcerowicz și unii dintre economiștii tineri de la Kremlin, Klaus era un adept al „terapiei de șoc”: negăsind nimic demn
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]