21,271 matches
-
aveau un scop efemer, de petrecere, și nu erau destinate posterității, nu erau menite să fie cuprinse în volumele sale de versuri, unde au fost incluse postum și independent de voința autorului. Voluntar, sau nu, ele au contribuit la crearea mitului și aureolei de derbedeu-vagabond-romantic, de așa zisa Legendă villoniană). Publicația care a inițiat această legendă a fost "Le Recueil des Repues franches de maistre François Villon et de ses compagnons" (în originalul în ) apărută - probabil - postum, în 1480 sau, conform
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
din Eol, strămoșul legendar al tuturor triburilor eoliene. Mama lui Iphiclos se numea Clymene (sau Periclymene), iar soția lui a fost Diomedeea. Personajul este atestat încă din cele mai vechi texte ale literaturii grecești și este cunoscut mai ales pentru mitul vindecării miraculoase a impotenței (sau infertilității) sale de către ghicitorul-tămăduitor Melampus. În "Iliada" lui Homer, Iphiclos din Phylace este menționat ca tatăl eroului Protesilaos (primul dintre aheii căzuți la Troia) și al fratelui său Podarces. Bătrânul Nestor îl evocă drept un
Iphiclos (fiul lui Phylacos) () [Corola-website/Science/331625_a_332954]
-
potrivnică, deoarece slugile lui Iphiclos l-au prins și l-au aruncat în temniță, dar după ce și-a dovedit talentul de prezicător, regele l-a eliberat și i-a dăruit cirezile râvnite. Sursele ulterioare oferă mai multe detalii ale acestui mit. Ghicitorul care a reușit să-i aducă lui Neleu vitele lui Iphiclos este identificat cu Melampus, care ar fi întreprins acțiunea în beneficiul fratelui său Bias, pețitorul frumoasei Pero. Conform "Bibliotecii" lui Apollodor, episodul a avut loc în timpul domniei lui
Iphiclos (fiul lui Phylacos) () [Corola-website/Science/331625_a_332954]
-
cu Iphiclos, fiul lui Thestios, conducătorul Pleuronei din Etolia). O tragedie pierdută a lui Sofocle, intitulată "Iphicles", s-ar putea să fi fost dedicată acestui erou, dar atât forma exactă a titlului cât și identitatea personajului ei central sunt controversate. Mitul vindecării miraculoase a lui Iphiclos de către Melampus a cunoscut numeroase interpretări, încă din antichitate. Comparând diferitele lui variante și sprijinindu-se pe indicațiile fragmentare ale unor comentatori mai târzii, istoricul religiilor James George Frazer a stabilit că versiunea originară cea
Iphiclos (fiul lui Phylacos) () [Corola-website/Science/331625_a_332954]
-
inițial berbecii de puterea lor generativă. În raport cu această cauză, leacul preparat din rugina sa este interpretat ca având un efect „homeopatic”. Prezența tematicii sexuale și a traumei psihice din copilărie a favorizat, în abordările mai recente, interpretarea psihanalitică a acestui mit. Figura dominatoare a tatălui, teama de castrare, familiarizarea treptată cu obiectul fobiei constituie elemente de bază ale teoriei freudiene, ușor de recunoscut în relatarea acestui „prim caz clasic” de terapie psihanalitică, cum a fost caracterizat. La nivel alegoric, ascunderea simbolului
Iphiclos (fiul lui Phylacos) () [Corola-website/Science/331625_a_332954]
-
reușesc să fascineze, creează o imagine poetică, care sugerează drama existențială prezentată într-un mod inedit, dar posibil din punctul de vedere al artistului. Compoziția, desenul și paleta cromatică folosită de artist sugerează profunda implicare a acestuia în rescrierea unor mituri cunoscute, sentimentul de dragoste ocrotitoare cu care își prezintă personajele alături de care suferă.” Nicolae Ionescu Prefața catalogului expoziției Florin Preda Dochinoiu, decembrie 1994 “Florin Preda Dochinoiu este o certitudine a graficii oltene și nu doar a ei. Nimic de găsit
Florin Preda-Dochinoiu () [Corola-website/Science/331700_a_333029]
-
a convins pe Larcas să așeze peștii în craterul lui Phalanthos și tot ea a vopsit corbii cu ghips. Astfel, sfârșitul dominației feniciene din insulă se datorează unui act de trădare, iar acesta dobândește un mobil sentimental. Realitatea istorică din spatele mitului este greu de reconstituit. Prezența fenicienilor în Rodos și pretențiile lor hegemonice asupra insulei sau unor părți ale ei sunt menționate și de alte surse, fiind în general acceptate de istoriografia clasică, deși nu puteau fi datate cu precizie. Totuși
Iphiclos din Rodos () [Corola-website/Science/331820_a_333149]
-
datate cu precizie. Totuși, dovezile arheologice sunt insuficiente pentru a confirma existența unor comunități feniciene de sine stătătoare, iar studiile mai recente înclină să admită doar conlocuirea ca meteci a unor negustori și artizani levantini, relativ puțin numeroși și izolați. Miturile ulterioare despre ei ar putea reflecta însă memoria locală autentică legată de prezența acestor locuitori străini.
Iphiclos din Rodos () [Corola-website/Science/331820_a_333149]
-
impresionat de cuvântul rostit sau scris, ca arabii”. Stilul de viață al arabilor din aceea vreme nu favoriza constituirea unor grupuri mai mari de dimensiunea unui trib, fapt ce a dus la dezvoltarea unui pronunțat spirit de grup și a mitului beduinului ideal. În ochii locuitorilor deșertului și în conformitate cu marea lor pasiune pentru logos, prima calitate a acestui om era cea de poet. Trăsătura psihologică principală ce trebuia să-l definească era onoarea, un amestec de demnitate și orgoliu, din care
Poezia arabă preislamică () [Corola-website/Science/331830_a_333159]
-
nota că „mulți autori anglofoni ar ucide pentru a putea scrie o proză cel puțin pe jumătate la fel de bună ca aceasta”. În recenzia făcută pentru "The Guardian", Eric Brown a găsit romanul „un debut strălucitor” și a făcut aluzie la mitul apocrif (și incorect) că „romanul s-a vândut datorită impactului primei fraze”. Sam Bandah, pe "SciFiNow", a lăudat romanul pentru „narațiunea captivantă și personajele realizate pe baza unor concepte SF intimidant de bune”. Criticile asupra romanului s-au concentrat în
Hoțul cuantic () [Corola-website/Science/335565_a_336894]
-
ci o mecanică umană. Adevărata putere a Statelor Unite e că dețin o atracție formidabilă. Anual, milioane de oameni doresc să se stabilească pe teritoriul Americii. Statele Unite ale Americii sunt o construcție statală diferită de statele din Europa. S-a propagat mitul excepționalismului. Experiență istorică a fost diferită de la descoperirea Americii de către navigatorul Cristofor Columb și venirea primilor coloniști și aventurieri în căutare de libertate. Lumea nouă a permis mai repede obținerea unei libertăți individuale decât Europa feudală și conservatoare. Credința în
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
traduse se bazează prea mult pe arhaisme și sunt nesatisfăcătoare; el a recomandat realizarea de noi traduceri și în special a poveștii „teribil de amuzante” „Ivan Turbincă”. Povestea „Ivan Turbincă” a fost tradusă în mai multe limbi străine: germană („Iwan mit den Ranzel”, în vol. "Rumänische Märchen", Editura Wilhelm Friederich, Leipzig, 1882, pp. 96-118; traducere de Mite Kremnitz), poloneză („Iwan Turbinka”, în vol. "Prozaicy rumunscy: Nowele i szkice", Biblioteka Tygodnika illustrowanego, Varșovia, 1934; traducere de Konstancya Mayzlowna), italiană („Ivan Bisaccina”, în
Ivan Turbincă () [Corola-website/Science/335584_a_336913]
-
presupus de tradiție. Caracterizarea lui Dănilă, așa cum este realizată de criticul Ioana Pârvulescu, evidențiază contrastul între trăsăturile de „prost-isteț” ale protagonistului și cele de „prost-prost” ale diavolului. Constatând că Prepeleac este capabil să-l manipuleze cu ușurință pe diavol cu mitul existenței unor creaturi lunare, Pârvulescu identifică o posibilă intenție pedagogică a naratorului: „superstiția e pentru proști, iar prostia e diavolul însuși sau, viceversa, diavolul e prostia întruchipată”. Acumularea de trăsături negative la Dănilă Prepeleac este contrabalansată de caracteristicile altor personaje
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
prima dată în "Stopette" deodorant, pe care revista Time l-a numit "cel mai bine vândut deodorant de la începutul anilor 1950. " Stopette mai târziu a fost eclipsat de multe alte mărci deoarece a expirat brevetul în anul 1941. Există un mit popular, cum că utilizarea deodorantului este în strânsă legătură cu cancerul la sân, dar cercetările au arătat că nici o astfel de legătură nu există. În 1888, primul deodorant comercial, Mum , a fost dezvoltat și patentat de către un inventator American, în
Deodorant () [Corola-website/Science/335616_a_336945]
-
Zerlendi sau Swami Shivananda). Începuturile perioadei de creație din exil sunt marcate de elaborarea teoriei miracolului irecognoscibil, iar întâmplările fantastice (perceperea unei discontinuități temporale) sunt trăite de către un personaj inocent, „ingenuul, idiotul prin excelență al esoterismului arthurian medieval” extras din mitul lui Parsifal (cavalerul sărac cu duhul din miturile germane). În ambele cazuri are loc o irupție a fantasticului în cotidian. Cea de-a treia perioadă de creație se deosebește de primele două printr-o încercare de „recuperare a tuturor celor
Uniforme de general () [Corola-website/Science/335624_a_336953]
-
din exil sunt marcate de elaborarea teoriei miracolului irecognoscibil, iar întâmplările fantastice (perceperea unei discontinuități temporale) sunt trăite de către un personaj inocent, „ingenuul, idiotul prin excelență al esoterismului arthurian medieval” extras din mitul lui Parsifal (cavalerul sărac cu duhul din miturile germane). În ambele cazuri are loc o irupție a fantasticului în cotidian. Cea de-a treia perioadă de creație se deosebește de primele două printr-o încercare de „recuperare a tuturor celor ce suferă, a conștiințelor în derivă”, această metamorfoză
Uniforme de general () [Corola-website/Science/335624_a_336953]
-
mai mult o activitate profană. Mircea Eliade respinge această concepție prin cele trei povestiri care se referă exclusiv la activitatea teatrală și în care personajul comun, Ieronim Thanase, lansează o teorie a teatrului, care integrează ideile științifice ale autorului despre mituri, simboluri și sacralitate. Teatrul devine în această accepțiune un mijloc de cucerire a libertății individului într-o societate dominată de restricții, în care pe parcursul unui spectacol de teatru de câteva ore pot avea loc întâmplări ce se petrec în realitate
Uniforme de general () [Corola-website/Science/335624_a_336953]
-
mitificată a lui Ieronim și versiunea prozaică a elevului. Lumea este imaginată astfel ca un spectacol de teatru, în care elementele reale capătă rolul de semne ale unei lumi sacre camuflate. Personajele pot fi împărțite în două categorii: unii recunosc miturile și construiesc spectacolul (precum Ieronim sau Maria Daria Maria), iar alții sunt mesageri ai miturilor și personaje în spectacol (precum naivul Vladimir). O întâmplare simplă poate dobândi un sens simbolic care, prin deducție sau decodificare, poate aduce o revelație. Teatrul
Uniforme de general () [Corola-website/Science/335624_a_336953]
-
spectacol de teatru, în care elementele reale capătă rolul de semne ale unei lumi sacre camuflate. Personajele pot fi împărțite în două categorii: unii recunosc miturile și construiesc spectacolul (precum Ieronim sau Maria Daria Maria), iar alții sunt mesageri ai miturilor și personaje în spectacol (precum naivul Vladimir). O întâmplare simplă poate dobândi un sens simbolic care, prin deducție sau decodificare, poate aduce o revelație. Teatrul poate transforma astfel o existență istorică într-una mitică, prin schimbarea perspectivei. Urmaș a două
Uniforme de general () [Corola-website/Science/335624_a_336953]
-
anecdote. Misterul sacru este astfel camuflat în povești enigmatice pe care puțini le pot descifra, înțelesurile adânci fiind ascunse în spatele întâmplărilor banale. Spectacolele de teatru pot aduce spectatorii într-o stare spirituală care să-i poată face capabili să recunoască miturile. Oglinda este un element de decor ce reprezintă un pasaj de trecere către o lume sacră, inaccesibilă oamenilor obișnuiți. Ea este acoperită în majoritatea timpului cu o draperie semnificând neputința profanului de a avea acces la sacru. Imaginile pe care
Uniforme de general () [Corola-website/Science/335624_a_336953]
-
urmă. Bucureștiul, locul acțiunii din „Uniforme de general”, este centrul inițiatic al literaturii lui Mircea Eliade: „un oraș plin de semne, epifanii, un oraș inițiatic cu străzi care ascund mistere vechi și indivizi care poartă cu ei, fără să știe, mituri”. Casa generalului Calomfir a fost localizată de criticul literar Andreea Răsuceanu undeva pe strada Popa Soare sau pe strada Mântuleasa, deoarece se spune că locuitorii casei au alergat în timpul unui bombardament spre adăpostul antiaerian din capătul străzii, colț cu strada
Uniforme de general () [Corola-website/Science/335624_a_336953]
-
este scris în principal în limbajul C#. Formatul său nativ are extensia .PDN și salvează straturile sau alte informații între două sesiuni de lucru. Cu excepția programului de instalare, a textului și a graficii, Paint.net a fost lansat sub licența MIT Paint.net suportă extensii de tip Plugin pentru adăugarea de ajustări pentru imagine, efecte și suport pentru tipuri adiționale de fișier. Au fost deja produse sute de astfel extesii care extind funcționalitățile inițiale Paint.net a fost creat pentru Windows
Paint.NET () [Corola-website/Science/335675_a_337004]
-
articole în „Gazeta literară”, „Viața românească”, „Secolul 20”, „Manuscriptum”, „România literară” etc. A scris mai multe volume de eseistică, memorialistică și critică literară precum "Heinrich Mann. Omul și opera" (1966), "Unde și interferențe. Studii, eseuri, articole" (1969), "Cunoaștere poetică și mit în opera lui Lucian Blaga" (1970), "Gândirea lui Goethe în texte alese" (1973) și "Despre, despre, despre..." (1995, 2000). În 1977 s-a stabilit în Germania, mai întâi la Köln și apoi la München, colaborând la BBC (cu sprijinul lui
Mariana Șora () [Corola-website/Science/335666_a_336995]
-
tot ce suntem. În vastitatea înfricoșătoare a nemărginitului, reperele preluate de la antici, Perseu și Andromeda, Lebăda și Orionul, Câinii de vânătoare și Cloșca cu Pui, Carul Mare și cel Mic punctează spațiul, transformând incomensurabilitatea sa abstractă într-un câmp al miturilor, într-o hartă a terenurilor familiare”". Ea detectează existența unui sentiment al supraviețuirii în așteptarea unor noi „invazii barbare”: "„Acum supraviețuim. Viețuim într-o epocă în care suntem străini... Nu numai eu sunt chemată să dispar în curând, ci toată
Mariana Șora () [Corola-website/Science/335666_a_336995]
-
mii de capete de vite”, „La țigănci”, „Pe strada Mântuleasa...”) sunt marcate de elaborarea teoriei miracolului irecognoscibil, iar întâmplările fantastice (perceperea unei discontinuități temporale) sunt trăite de către un personaj inocent, „ingenuul, idiotul prin excelență al esoterismului arthurian medieval” extras din mitul lui Parsifal (cavalerul sărac cu duhul din miturile germane). În ambele cazuri are loc o irupție a fantasticului în cotidian. Tehnica narativă a lui Mircea Eliade integrează o întreagă serie de termeni cu valoare simbolică, anumite cuvinte părând să aibă
Pe strada Mântuleasa... () [Corola-website/Science/335673_a_337002]