25,611 matches
-
despre florile de-aici, din Valea Brândușelor... De ce n-ai și brîndușe în seră, nea Toadere? Sunt otrăvitoare, nu știai? Din ele se extrage colchicina, folosită la tratarea unor boli, dar tot nu-mi plac: sunt prea rezistente la vreme rea... Magnolia e altceva... face bătrînul un gest larg cu brațele, privind îndelung spre stele; magnolia e ca femeia; toate Anele tinereții mele au fost magnolii... Gata, fugi, că-i tîrziu. Noapte bună, moș Toadere! îi spun. Pornesc pe aleea dintre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
îmi repugnă, doamnă! Astea-s arme ale unui arsenal meschin. Dacă va fi nevoie, îți voi spune cine sînt și vom sta de vorbă pe față. Ce-i reproșați Liviei? N-ai aflat nimic? Ba da: că nu-i mai rea ca mine, rîd eu, dar imediat mă încrunt și-mi plec iar ochii spre biletul găsit sub ușă, pe care îl mai parcurg o dată. Hm! rîde femeia. Credeam că bărbații își pierd capul numai după patruzeci de ani, nu și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să-ți spun... M-am întîlnit cu doamna Brîndușa la farmacie și... Unde-i?! Ce i s-a întîmplat?! strigă Vlad. Stai... nu... nu te alarma... N-a pățit nimic... A văzut doar un accident și i s-a făcut rău... Cuuum?!... Unde-i? A fost dusă la spital. O, nu!! țipă Vlad în receptor. Liniștește-te, Vlade. Du-te la spital. Are nevoie de tine. În receptor, aud răsuflarea apăsată a lui Vlad. Mă duc, sigur că mă duc, șoptește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să-mi spun: „Doamnă, tocmai a sosit o scrisoare de la Paris, v-o trimite Doamna fiica dumneavoastră“. Cred că eu am inventat dragostea maternă, cea care adoră și care plânge în hohote. Mama 9 iulie 1948 [...] Aici lucrurile merg foarte rău; s-a dat o lege nouă, am să-ți trimit un extras din ziar, prin poștă. S-ar putea s-o pierdem pe Mimi, dar mai presus de orice e viața ta, eu am să pot să mă aranjez în
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de întoarcerea acasă - și dor de casă. 23 august [1948], luni Probabil de azi într-o săptămână voi face pregătirile de plecare acasă; dacă însă voi putea rămâne până dumineca viitoare, o voi face. De trei zile vânt și vreme rea, dar azi dimineață o zi caldă până la lichefierea creerului; alături de Gaby, am stat lungită sub cort, ca sub barcă, și am scos câteva cuvinte moi și deslânate, fără repercusiuni: se topeau în căldură. Și totuși, pale de vânt... În rada
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
defilând mondanitățile (pe care nu le privesc) și privesc apa neclintită în umbră ca o imensă tavă de cloisonné albastru sidefat. Uneori mă cobor pe dig și mă așez pe vreo bancă. Vine cineva, se așează lângă mine, vorbim. Răcoa rea umezește haina de lână, vântul suflă potolit, dar rece. De acolo, huetul mării cu miros de alge și sare revine egal și ritmat. Eu mă gândesc la tine, mă gândesc cu spaimă și uneori cu liniște: „Îmi feresc copilul și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Nu, nu-ți ascund nimic, și știu că fac foarte rău neascunzându-ți. Dar, Mouette, draga mea Mouette, cui să-i spun ceea ce apasă uneori așa de greu pe inima mea, încât simt că mor? Știu că sunt o mamă rea și că, având în vedere distanța și toate imensele și dragile tale greutăți, ar trebui să le trec sub tăcere pe ale mele. Dar noi două am fost cuplul ideal, sincer până la cruzime, exigent până dincolo de omenesc, încrezător și iubitor
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
nu suntem decât terorizați, batjocoriți, amenințați la tot pasul. Uite, muzica de afară îmi arată cât de mare este distanța, ruptura dintre noi. Și când te gândești că există oameni care-și spun vorbe tandre, care iubesc, care văd iubi rea ca pe lucrul esențial, care surâd... Monică, Monica mea, preaiubito, dulcea și minunata mea nebunie. Te voi mai vedea vreodată, micuța mea? Să ne ru găm lui Dumnezeu pentru asta. Eu mă rog din toată inima. Mama 82/1948 12
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Irène care n-a mai plecat la Predeal; venise să mă vadă și să-mi dea vești despre Șaga! Ea a plecat din București și se află, zice-se, la familia ei din Ocnele-Mari. După ce i-a aplicat cele mai rele tratamente, familia a binevoit s-o primească, dar e moartă de foame, adevărată salată de vinete și vânătăi. Dar important e că am putut avea vești despre ea, prin sosia ei care era la clubul de schi. Esențialul este s-
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mobilele. Să le fie de bine! O să ți facă fata ta altele; cât despre bibliotecă, o să aibă de unde alege [alte cărți]. În doi ani, mătasea de pe fotoliile astea? - ofilită sau ruptă! Așa că, vezi, n are rost să-ți faci sânge rău.“ Știi că a fost întotdeauna socotit cam zăpăcit, dar de cu rând, tocmai ca să se încline balanța, s-a spus că e rivalul tatălui tău, ca inteligență. II A scornit noi teorii literare despre Renaștere; eram tristă, enervată, ascultam neatent
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ți s-ar spune: așa, domnișoara a venit să-și vadă mămica, să-și bea biberonul?! Încă de la Curtici, fii foarte sigură, fata mea, ai lua alt drum. Cum ai îndrăznit să te gândești la așa ceva? Nici în cel mai rău caz, auzi, nu-ți dau voie să te întorci. Sunt atât de bucuroasă că te știu la adă post. Fii bună și scutește-mă de ideea asta stupidă de a veni să te vâri în gura lupului. Și eu ce
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
tul bibliotecii de deasupra micului tău birou, arată acum 13° lângă ușa balconului și 15° pe birou. [...] I-am telefonat lui Lucy și mi-a amintit că săptămâna asta am de citit, ca toți profesorii, un capitol lung din ma rele pedagog Cairov și o broșură de Roller, marele nostru academician. Trebuie să mă opresc, draga mea, ca să nu mai rămân cu gura căscată, cum mi se întâmplă foarte des când nu sunt în stare să recit fraza stereotipă pe care
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
nimeni. Am să fiu oare în stare să rezist până la capăt? Am să mă obișnuiesc și cu asta? Duminică, 2 aprilie [1950] Buretele muiat în fiere și oțet. Am stat în pat până la 6 cu febră și cu o tuse rea, ca tusea convulsivă. Aseară am dormit numai de la 11 la 2, pe urmă accesul de tuse a durat trei ore, fără întrerupere. Mă tratez cum pot, cu ce am la îndemână. Individul a stat toată ziua acasă și radioul n-
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ajunul zilei tale, pune-o pe masa ta de lucru, peste noapte. Să stea o clipă lângă tine, ca o prezență, aducându-ți binecuvântarea mea, dragostea mea plină de dor, care mă sfâșie și mă omoară. Poate are să rupă vraja rea care a tăiat firul vieții noastre comune. Mă duc să mă culc, draga mea Mouette. Faptul că m-am cufundat prea adânc în gândurile astea care endemic, la tent, zac mereu în mine, faptul că le-am exacerbat m-a
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
emoționați și încăpățânați ca primii creștini în catacombe. Programul foarte, foarte frumos, și când preotul a făcut apel la neștersele noastre amintiri din copilărie, când a evocat satele, „Steaua“, copilașii ce tremurau de emoție, de frig și de teama câinilor răi din sat, unii plângeau în hohote, alții lăsau să le curgă pe obraji lacrimi tăcute, fără să le șteargă. Era patetic și sfâșietor. Ascultă un pic, Mie: „Mititel și-nfășețel, și la față frumușel“. Dar ascultă asta, din colindul „Ziurel de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
încă o pagină. Dar inima mi-e acolo, lângă tine. Se încăpățânează să bată fiindcă încă speră să te vadă, deși rațiunea, deși evenimentele subliniază că este irațional să mai sper. Scumpa mea, din toată scrisoarea asta, în care veștile rele se amestecă cu cele bune, reține atât: trăiesc și totuși sper. Sunt încă în picioare. Și mai ales, în cazul cel mai rău: nu pierderea mobilelor, dacă are să se întâmple asta, m-ar putea doborî. Un singur lucru contează: Tu1
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
evenimentele subliniază că este irațional să mai sper. Scumpa mea, din toată scrisoarea asta, în care veștile rele se amestecă cu cele bune, reține atât: trăiesc și totuși sper. Sunt încă în picioare. Și mai ales, în cazul cel mai rău: nu pierderea mobilelor, dacă are să se întâmple asta, m-ar putea doborî. Un singur lucru contează: Tu1! Trăiești spiritual aici, mai prezentă decât dacă ai fi prezentă. Orice gest al meu, orice vorbă, orice faptă îți sunt întru totul dedicate
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de dolari, oriunde în Manhattan. Dar eu nu locuiesc oriunde în Manhattan! Îmi vine să urlu. Stau chiar după colț! Arthur îmi zâmbește implacabil. Știe că a câștigat. — OK. Într-un final, îmi accept înfrângerea. Poate nu-i o idee rea. Mă uit cum îi face semn unui tip în jeanși, care vine fără prea mare chef și ridică dulăpiorul de parcă ar fi din hârtie, apoi îi urmez în interiorul cald și ticsit, unde mă trezesc uitându-mă iar cu atenție în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
curată demență! zic, dându-mi ochii peste cap. Ce, ne grăbește cineva? 22 iunie. Zău! Ce-o fi și în capul lui mami! Deși... Cred că, teoretic, o nuntă care să aibă loc vara nu e o idee așa de rea. Nu ne oprește nimic, de fapt, dacă chiar vrem să ne căsătorim anul ăsta. Și, dacă am stabili să fie în iunie, aș putea să mă apuc deja să-mi caut rochie de mireasă. Aș putea începe să probez tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
fi absolut înnebunită? N-ai uita de toți și de toate, pentru o vreme? Are nevoie să stea cât mai mult cu ea. — Dar ea nu e zâna lui cea bună! i-am răspuns eu. E, mai degrabă, maștera cea rea! — Becky, e mama lui bună, mi-a zis Annabel, cu reproș. După care a schimbat subiectul. N-ar bârfi-o pe Elinor nici s-o pici cu ceară, nu e genul ei. Annabel e o sfântă. — Ce păcat că nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
bine, poate, spun, ușor revoltată. Doar că... n-a obligat-o nimeni să plece, nu? Și, dacă era atât de nefericită, de ce nu l-a trimis pe soțul ei cel nou undeva? Mami se uită la mine surprinsă. — Ești foarte rea, Becky. — Bine... poate că sunt. Ridic vag din umeri și îmi iau creionul pentru buze. Nu vreau să agit spiritele chiar înainte de a fi cazul. Așa că n-am să-i spun ce cred cu adevărat, și anume că pe Elinor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
prelua asupra mea durerile de cap, munca de salahor, întregul stres al situației... A, uite și șampania! Poate că are și ea dreptate, mă gândesc, în timp ce chelnerul toarnă șampanie în trei pahare înalte cu picior. Poate nu e o idee rea să am un ajutor. Deși cum naiba o să se poată coordona ea cu mami nu știu... — Becky, am să devin cea mai bună prietenă a ta, zice Robyn, radioasă. În ziua nunții, am să te cunosc mai bine decât cea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Elinor. Au zis că își verifică programul turneelor și, dacă avem noroc... Filarmonica din New York? Măiculiță. — Mireasa de sâmbătă are șapte harpiști, zice domnul Ferguson. Și o soprană de la Metropolitan. Robyn și Elinor se uită una la alta. — Nu e o idee rea, spune Robyn și își ia agenda. Mă ocup eu. Mergem să vedem și Salonul baroc? propune domnul Ferguson, conducându-ne spre un lift imens, antic. — În noaptea de dinaintea nunții, probabil că vei dori să-ți iei un apartament deasupra și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
de fiecare dată o bucată fiindcă se spune că, dacă nu iei, ai ghinion, dar adevărul e că toată combinația aia de tort de fructe cu marțipan și cu glazura aia ca niște bucăți de cretă îmi face un pic rău. Și simt o nervozitate atât de mare la gândul că trebuie să-i spun lui Robyn că nu mai facem nunta, că nu cred că am să pot mânca absolut nimic. Dar, chiar și așa, îmi lasă gura apă când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Am tot auzit de chestia asta. O să coste o avere. Și e adevărat că o să ai violoniști aduși de la Orchestra Simfonică din Viena? — Filarmonica din New York are turneu chiar atunci, spune Robyn cu regret. Dar se pare nici vienezii ăștia nu sunt răi... Sunt sigură că o să fie nemaipomeniți, zic și îi zâmbesc lui Robyn, care îmi surâde ca unui vechi aliat. — Domnișoara Bloomwood. Antoine apare de nicăieri, îmi ia mâna și și-o lipește de buze. Acum sunt completamente la dispoziția dumneavoastra
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]