22,633 matches
-
atingerea obiectivelor de către 2. MIXUL DE COMUNICARE ÎN SERVICIILE PUBLICE 63 organizație. De asemenea, aceste categorii de public doresc că organizațiile să urmărească mai degrabă obiectivele importante pentru ele dar nu neapărat importante și pentru organizație - cum ar fi, de pildă, oferirea de locuri de muncă, fabricarea unor produse sigure, diminuarea nivelului de poluare ori siguranță comunităților. Aceste categorii de public au diferite interese față de organizație și încearcă astfel să influențeze misiunea și obiectivele acesteia. Atunci cand departamentul de relații publice ajuta
COMUNICAREA ORGANIZAŢIONALĂ ÎN SPRIJINUL CALITĂŢII SERVICIILOR by Nicoleta Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/656_a_998]
-
comuniunea). Celor trei fenomene le corespund, potrivit lui Wight, trei școli de gândire în Relațiile Internaționale: realismul, raționalismul și revoluționismul. În privința identificării celor trei linii de abordare, este interesant faptul că, în viziunea lui Wight, dar și a lui Bull, de pildă, la orice moment în timp al existenței unei societăți internaționale întâlnim reunite procesele specifice fiecăreia dintre cele trei tradiții, coexistând în condițiile prevalenței temporare a unuia sau altuia dintre ele. În prezentarea viziunii referitoare la relațiile internaționale se cuvine remarcat
ŞCOALA ENGLEZĂ A RELAŢIILOR INTERNAŢIONALE. In: RELATII INTERNATIONALE by Olivia Toderean, Ionuț Apahideanu () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1511]
-
regiunea; astăzi: Uniunea Europeană, dar și regiunea vezi cazurile cunoscute ale Scoției, Cataloniei); tendința de dezintegrare statală (dezintegrarea imperiilor în Evul Mediu și a monarhiilor importante, la diferite momente în timp; astăzi: fragmentarea statelor plecând de la revendicarea dreptului la autodeterminare de pildă, Cehoslovacia, Iugoslavia); practicarea violenței private internaționale (în Evul Mediu, fiecare suzeran avea vasalii săi, aceștia, la rândul lor, dispunând de grupuri de supuși înarmați și loiali, existau flotele piraților, flotele puternic înarmate ale companiilor navale engleze; astăzi, lumea se confruntă
ŞCOALA ENGLEZĂ A RELAŢIILOR INTERNAŢIONALE. In: RELATII INTERNATIONALE by Olivia Toderean, Ionuț Apahideanu () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1511]
-
1829. Dacă cei mai mulți au prețuit serviciile aduse de Junimea limbii române și literaturii românești, prea puțini au în țeles concepțiile ei politice. Greșit judecate au fost aceste concepții, nu numai de adversarii politici, dar chiar de unii intelectuali, ca spre pildă regretații Ibrăileanu și Zeletin, sau d. Lovinescu. În lipsă de cunoștințe exacte despre originea liberalismului de la noi, pornit de sus în jos, de la clasa conducătoare care, aproape în unanimitate, la adoptat în vre mea divanelor adhoc, el a fost confundat
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
o astfel de cooperare voluntară este ușor de organizat, se pot dezvolta numeroase activități, cu un cost mai mic decât dacă ar fi fost demarate prin intermediul greoaiei mașinării a marilor organizații formale, cum ar fi Guvernul sau Biserica națională. De pildă, marele număr de școli și licee, înființate spontan din inițiativă privată în Statele Unite, își găsește cu greu un echivalent în alte părți ale lumii. La polul opus, francezii au o îndelungată reputație de aversiune sau reticență de a coopera în
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Veyne introduce conceptul de „finalitate” care desparte istoria omenirii de cea a lumii naturale: „istoria omenirii se caracterizează... prin aceea că operațiunile prin care ajungem la cunoașterea celuilalt nu sunt tot acelea prin care înțelegem fenomenele fizice, istoria geologică, de pildă, are o aură foarte deosebită de evenimentele umane; vorbim [...] de semnificație, de înțelegere, însă cuvântul cel mai potrivit este mult mai simplu, este cuvântul «finalitate»”. Iar Raymond Aron pune tot pe seama intelectului omenesc istoria lumii materiale: „nu interpretăm o devenire
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
relevant pe această temă. Cu ocazia celei de a cincisprezecea aniversări a zilei naționale chineze, în octombrie, Maurer s-a întâlnit cu Mao Ze-dong și „a vorbit ceva despre cum partidul său va rezista hotărât la presiunile lui Hrușciov, de pildă, exprimându-și dezacordul față de transformarea CAER într-o organizație supranațională”. Mao a spus: „Vă vom sprijini pe deplin în această problemă; CAER trebuie reorganizat”. Când, la rândul său, Hrușciov a insistat cu tot dinadinsul să fie convocată conferința internațională a
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
al cincilea, al zecelea etc. Dar Uniunea Sovietică și alte țări din estul Europei au hotărât ca de data aceasta să trimită delegații conduse doar de un membru al biroului politic al partidelor lor; Uniunea Sovietică l-a trimis, de pildă, pe Mikoian, exprimând în acest fel relațiile sale glaciale cu China. Românii au considerat însă că „a ne limita la același nivel însemna, pe de o parte, un fel de aliniere la poziția sovietică, pe de altă parte, o oarecare
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
a și acționat în consecință. în același moment în care ambasadorul român i-a informat pe liderii chinezi, în aprilie 1964, despre mersul relațiilor româno-sovietice, ambasada chineză de la București nota în raportul trimis acasă: „Asupra unor probleme importante, ca de pildă perioada istorică, pacea și războiul, coexistența pașnică etc., România împărtășește aceleași temeiuri cu Uniunea Sovietică; contradicțiile româno-sovietice țin de contactele economice și modul de abordare al relațiilor dintre țările socialiste, în ansamblu, între partidele surori; propriile vederi revizioniste nu au
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
emigrației de proveniență conservatoare” și participarea la viața religioasă. Nu trebuie însă trecut cu vederea faptul că participarea la evenimente religioase ortodoxe sau greco-catolice făcea parte dintre cele mai constante forme de manifestare a solidarității comunității românești în străinătate. De pildă, una dintre cele mai longevive acțiuni culturale ale exilaților a fost posibilă grație Misiunii Greco-Catolice Române de la Paris care a pus la dispoziție un spațiu în sediul său de pe rue Ribera pentru ședințele unui cenaclu la care au participat mulți
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
culturale ale exilaților și, nu în ultimul rând, așa cum am precizat mai devreme, în capitala Franței intelectualii erau proporțional categoria cea mai bine reprezentată. Adesea, s-a considerat că exilul de după 1945 este o continuare a celui de la 1848. De pildă, în primul număr din Bulletin de Recherches se arăta că „trăim în Franța și nu trebuie deci să uităm legăturile care leagă cultura română și cea franceză... Mai mult, condițiile în care ne găsim astăzi sunt, într-un fel, continuarea
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
intelectualilor care se aflau în nevoie, de unde și denumirea „fondul intelectualilor”. Pentru că era o problemă care a afectat direct intelectualitatea românească din exil care avea reală nevoie de sprijin material, aceștia nu au putut rămâne indiferenți la acea dezbatere. De pildă, într-o discuție între Virgil Micu și Emil Cioran, primul se întreba care sunt criteriile după care se stabilește cine este și cine nu este intelectual, deci are sau nu dreptul la ajutor, iar Emil Cioran îi răspunde laconic: „nu
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
alteia din variatele realități naționale sau internaționale actuale”. Exilații credeau că de imaginea pe care ei o prezintă în Occident depinde eficiența acțiunilor întreprinse. Prin urmare, doreau o acțiune unitară, conjugată a tuturor celor care se aflau în străinătate. De pildă, Theodor Cazaban susținea că „neînțelegerile dintre refugiați înseamnă sabotarea poziției noastre adevărate, democratice, poziție de pe care putem vorbi în Occident”. Una dintre cele mai eficiente organizații ale românilor din Paris a fost Fundația Universitară Carol I, creată la 8 decembrie
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
se aflau români. Activitatea Fundației a constat în editarea de publicații, oferirea de burse pentru studenți și de ajutor financiar pentru intelectualii care se aflau în dificultate, organizarea de conferințe, seminarii și festivități legate de sărbătorile naționale ale românilor. De pildă, secțiunea de istorie a Fundației a organizat șase întâlniri în 1951-1952, iar în 1953-1954, 11 astfel de întâlniri. De asemenea, Fundația a intenționat să organizeze și o bibliotecă românească, însă, din lipsă de mijloace financiare, această inițiativa s-a soldat
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
în același timp și socialiști convinși. Un francez social-democrat nu poate rămâne insensibil la apelurile lor”. în fine, ziaristul Ion Dragu a publicat Cahiers Roumains, care combină articole de analiză politică cu altele de interes comun pentru exilații români. De pildă, în Cahiers Roumains a apărut un articol semnat de mons. I. Kirk, „Despre Misiunea catolică română pentru Europa”, dar și altul semnat de Eugen Titeanu, „Paradoxuri, drame și probleme ale emigrației”. însă exilații au încercat să publice o tribună care
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
franceze, fapt greu de realizat în condițiile date. Coordonarea dintre publicațiile apărute în diferite țări consta, de cele mai multe ori, în consemnarea bibliografică reciprocă, în recenzii sau comentarii și în apariția unor articole semnate de autori care trăiau în Spania, de pildă, în publicații de la Paris și nu numai. în final, se impun câteva observații referitoare la măsura în care acțiunile exilaților au avut sau nu impact asupra audienței. în acest sens, este utilă comparația evocată de Neagu Djuvara, care susține că
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
au amândouă Americile”, nici la această oră lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Dar se impune a fi remarcat faptul că în Istoria Americii a apărut, în ultimul timp, un capitol ce se extinde treptat, dedicat imigranților. Așa, de pildă, într-o asemenea Istorie se precizează că „in 1850 the United States had still been overwhelmingly agricultural, and many of the new arrivals became farmers. By the 1880s, however, much of the best land was gone, and a giant American
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
în 1930. în mod sigur, și alții au nutrit, chiar dacă nu manifest, calcule și speranțe asemănătoare, la care au renunțat în momentul în care s-au confruntat cu o realitate potrivnică sau impasibilă față de o asemenea eventualitate. N. Iorga, de pildă, discutând la Chicago, la 13 februarie 1930, cu românii americani emigranți din Banat, se întreba „de ce s-ar pierde pe meleaguri străine atâta vlagă și atâta voioșie? Și de ce, îndemnând «acasă» pe fiecare, am auzit spunând: «Nouă ne place aici
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
a dispărut o dată cu progresul civilizației. Mai mult decât atât, oficialitățile române au privit emigrația ca pe ceva negativ, descurajând-o și compromițând-o, nu din ignoranță sau oportunism, ci pentru că în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, de pildă, națiunea română nu era încă formată. Apoi, românii erau îngrijorați de afluența unei imigrații care punea sub semnul întrebării viitorul nației lor. Nu în ultimul rând, desigur, ei nu erau pregătiți mental pentru a-și părăsi țara. De aceea, emigrația
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
românilor americani. Momentele emigrației au fost fixate, în general, în funcție de factorii temporali, completați de cei numerici și calitativi. Dar nu au lipsit încercările care au avut în vedere, la stabilirea și evaluarea fazelor de emigrare, și alte criterii. Așa, de pildă, Samuel Beck, abordând istoria românilor americani, identifica patru perioade de emigrare. Prima a fost, cum o numește el, the migrant worker period. Pentru a-și explica afirmația, el arăta că „the first migration took place in the last two decades
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
simbolice lăsau puține șanse cooperării, întreținând aversiuni bine individualizate față de patronul comun al tuturor rapturilor postbelice, URSS, dar și față de beneficiarii acelor arbitrarii, totdeauna ceilalți. Buhler nu manifestă scrupulele unui istoric preocupat de actualitatea studiului său, așa cum o face, de pildă, Norman Davies, conștient că nici o carte de istorie care vrea să explice prezentul „nu este vreodată scrisă la momentul potrivit”. Cel din urmă găsește, totuși, legitimitatea studiului său în distanțarea de experții „apăruți peste noapte”: acestora le reproșează că se
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
prea mare importanță, autorul fiind furat probabil de imaginea creată în jurul acestui personaj la sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90. în fapt, deși el a fost un comunist important, nu a deținut niciodată funcții centrale în regimul comunist (de pildă, nu a fost membru al Biroului Politic). Nicolae Cambrea, ofițer român căzut prizonier în zona Cotul Donului-Stalingrad, la sfârșitul anului 1942, este menționat cu gradul de colonel (p. 29), în realitate el fiind doar locotenent-colonel. La 22 octombrie 1941, la
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
în partidele comuniste din Occident. Reacțiile din Occident pot fi împărțite în două categorii: onorabile și suspecte. Onorabile, apelurile unor scriitori ca François Mauriac, Pierre Emmanuel, Alberto Moravia, Arthur Miller, Marguerite Duras. Suspecte, câteva proteste ale unor partide occidentale. De pildă, partidul comunist francez. E într-adevăr o degajare față de Moscova sau căutarea unui teren de înțelegere electorală cu socialiștii? Și mai suspect, protestul indignat a lui Aragon care descoperă deodată că în Uniunea Sovietică se pot săvârși nedreptăți” (p. 164
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
și alții capătă acum chip în portrete realizate cu destulă precizie. Cu adevărat incitantă e menționarea unor aspecte aparent minore, care exprimă bine atât modul în care înțelegeau românii să trateze relațiile externe, cât și degradarea situației din țară. De pildă, vizita unui înalt oficial american, ambasadorul SUA la ONU, Vernon Walters, într-o perioadă de tensiune acută între cele două țări, a fost organizată într-un stil epatant: “îndată ce românii au aflat că Walters avea o pasiune pentru metrouri și
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
care partidele comuniste și-au pierdut „rolul conducător”. La un moment dat, persistă senzația că ambasadorii sunt un fel de chibiți care, ținând cu echipa de la putere, speră ca aceasta să ia măsurile optime pentru a-și salva poziția. De pildă, reprezentantul român la Beijing deplânge lipsa de unitate a conducerii politice chineze în privința recurgerii la forță pentru înlăturarea demonstranților din Piața Tienanmen, iar atunci când armata intervine, în noaptea de 3/4 iunie, constată cu satisfacție: „Se pare că există, de
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]