KorAP: Find »[drukola/base=rus & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...840 841 842 ...845 >

21,120 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

lui la apariția subită a unor probleme În „Occidentul Apropiat” Uniunii Sovietice a fost să le lase În voia sorții. Dar, când probleme asemănătoare au apărut În interiorul Uniunii Sovietice, nu au mai putut fi tratate cu aceeași neatenție pașnică. Imperiul rus se dezvoltase de-a lungul secolelor prin cuceriri și asimilări, iar teritoriile altădată străine erau acum una cu patria. Nu puteau fi „eliberate” În sensul În care au fost „eliberate” Polonia și Ungaria. Dar cele mai recente cuceriri sovietice erau

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
În 1945, populația celor trei state baltice era destul de omogenă: majoritatea locuitorilor aparțineau etniei dominante și vorbeau limba locală. Dar, din cauza expulzărilor forțate din timpul războiului și de după, ca să nu mai vorbim despre afluxul constant de soldați, administratori și muncitori ruși, la Începutul anilor ’80 populația era mult mai amestacată, mai ales În republicile nordice. În Lituania, 80% din locuitori erau Încă lituanieni, dar În Estonia numai 64% din populație era de etnie și limbă estone; În Letonia, numărul de nativi

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
pentru Independența Națională a Estoniei. Cel mai important aspect al acestor evenimente istorice incipiente În Letonia și Estonia era Însăși existența lor - și nomenclatura neobișnuit de subversivă. Dar puterea sovietică a fost Înfruntată cel mai fățiș În Lituania, unde prezența rusă era mai puțin apăsătoare. Pe 9 iulie 1988, o demonstrație din Vilnius pentru protejarea mediului, democrație și o mai mare autonomie a atras 100.000 de oameni În sprijinul Sajüdis, Mișcarea de Reorganizare Lituaniană recent constituită, care a criticat deschis

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
la „suveranitate”10. Ca și În statele baltice, În Ucraina exista un precedent (deși discontinuu) al independenței, ultima dată câștigată și pierdută imediat după primul război mondial. Ucraina era, de asemenea, asociată intim cu istoria Rusiei: În ochii multor naționaliști ruși, „Rusia” Kieveană (regatul din secolul al XIII-lea, Întins de la Carpați la Volga, cu centrul În capitala Ucrainei) era la fel de centrală În identitatea imperiului precum Rusia Însăși. Dar de o importanță imediată și mai practică erau resursele materiale ale regiunii

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
din rezerva de cărbune a țării și o mare parte din rezerva de titan (vital pentru producția modernă de oțel); solul ei extrem de bogat asigura peste 40% din valoarea producției agricole a Uniunii Sovietice. Importanța disproporționată a Ucrainei În istoria rusă și sovietică se reflecta și la nivelul conducerii sovietice. Nikita Hrușciov și Leonid Brejnev erau amândoi ruși din estul Ucrainei; Hrușciov s-a Întors acolo În anii ’30 ca prim-secretar al Partidului Comunist Ucrainean. Constantin Cernenko era fiul unor

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și Volînia de Vest; populația poloneză locală a fost strămutată spre vest, În schimbul etnicilor ucrainieni evacuați din Polonia. Aceste schimburi de populație și exterminarea populației locale evreiești În timpul războiului au dat naștere unei regiuni omogene după standardele sovietice: dacă Republica Rusă număra În 1990 peste 100 de minorități, dintre care 31 locuiau În regiuni autonome, Ucraina era ucraineană În proporție de 84%. Ceilalți locuitori ai republicii erau ruși (11%), restul (5%) fiind un amestec de moldoveni, polonezi, maghiari, bulgari și evrei

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
nomenclatura locală s-a mișcat prudent, așteptând evenimentele de la Moscova. Moldova sovietică, sufocată Între Ucraina și România, reprezintă un caz diferit și mult mai interesant 12. De-a lungul secolului, teritoriul În chestiune - Basarabia, cum i se spunea sub țarii ruși - a trecut de la Rusia la România și Înapoi, În funcție de soarta războaielor. Cei patru milioane și jumătate de locuitori erau În principal moldoveni, dar cu două minorități importante (rusă și ucraineană) și un număr semnificativ de bulgari, evrei, țigani și găgăuzi

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-și proclame existența (ulterior, Republica Moldova a reasimilat-o În mod pașnic, cu o clauză de scesiune În eventualitatea În care Moldova se va uni vreodată cu România), „independența” transnistreană a fost girată de prezența Armatei a 14-a sovietică (mai târziu rusă), care a ajutat-o să respingă Încercările moldovenilor de a recupera teritoriul. Într-un context din ce În ce mai instabil, autoritățile sovietice (mai târziu ruse) și-au oferit cu plăcere protecția acestui microstat, loial Moscovei de nevoie, complet dependent de bunul plac al

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
uni vreodată cu România), „independența” transnistreană a fost girată de prezența Armatei a 14-a sovietică (mai târziu rusă), care a ajutat-o să respingă Încercările moldovenilor de a recupera teritoriul. Într-un context din ce În ce mai instabil, autoritățile sovietice (mai târziu ruse) și-au oferit cu plăcere protecția acestui microstat, loial Moscovei de nevoie, complet dependent de bunul plac al Rusiei și guvernat de satrapi comuniști locali care controlau teritoriul și care l-au transformat la scurt timp Într-un paradis al

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de popoare distincte, Rusia a fost dintotdeauna prea mare pentru a fi redusă la o identitate unică sau un țel unitar 14. În timpul marelui război de apărare a patriei, dar și după aceea, autoritățile sovietice au jucat cu aplomb cartea rusă, făcând apel la mândria națională și preamărind „victoria poporului rus”. Dar rușii nu au fost blagosloviți niciodată cu un caracter „național” de felul celui atribuit după cutuma sovietică cazacilor, ucrainenilor sau armenilor. Nu exista nici măcar un partid comunist „rus” separat

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
la mândria națională și preamărind „victoria poporului rus”. Dar rușii nu au fost blagosloviți niciodată cu un caracter „național” de felul celui atribuit după cutuma sovietică cazacilor, ucrainenilor sau armenilor. Nu exista nici măcar un partid comunist „rus” separat. A fi rus Însemna a fi sovietic. Între cele două exista o complementaritate naturală: În epoca postimperială, URSS era un paravan pentru statul imperial rus, În timp ce „Rusia” Îi conferea Uniunii Sovietice legitimitate istorică și teritorială. Distincția dintre „Rusia” și „Uniunea Sovietică” a rămas

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
atribuit după cutuma sovietică cazacilor, ucrainenilor sau armenilor. Nu exista nici măcar un partid comunist „rus” separat. A fi rus Însemna a fi sovietic. Între cele două exista o complementaritate naturală: În epoca postimperială, URSS era un paravan pentru statul imperial rus, În timp ce „Rusia” Îi conferea Uniunii Sovietice legitimitate istorică și teritorială. Distincția dintre „Rusia” și „Uniunea Sovietică” a rămas astfel (În mod deliberat) neclară 15. Până la Gorbaciov accentul pe „rusism” a crescut, din același motive pentru care statul est-german Începuse să

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
pentru critici aduse superiorilor. În acest punct crucial, Elțîn, care avusese destule ocazii să constate cum orice schimbare reală era Înăbușită În fașă de birocrația de partid și de stat, a avut inteligența politică de a se reinventa ca politician rus: remarcându-se mai Întâi ca deputat reprezentând Federația Rusă după alegerile din martie 1990 și apoi ca președinte al Sovietului Suprem rus (Parlamentul rus). De pe această poziție influentă și vizibilă, Elțîn a devenit primul reformist al țării, părăsind demonstrativ Partidul

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
care avusese destule ocazii să constate cum orice schimbare reală era Înăbușită În fașă de birocrația de partid și de stat, a avut inteligența politică de a se reinventa ca politician rus: remarcându-se mai Întâi ca deputat reprezentând Federația Rusă după alegerile din martie 1990 și apoi ca președinte al Sovietului Suprem rus (Parlamentul rus). De pe această poziție influentă și vizibilă, Elțîn a devenit primul reformist al țării, părăsind demonstrativ Partidul Comunist În iulie 1990 și folosindu-se de baza

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
birocrația de partid și de stat, a avut inteligența politică de a se reinventa ca politician rus: remarcându-se mai Întâi ca deputat reprezentând Federația Rusă după alegerile din martie 1990 și apoi ca președinte al Sovietului Suprem rus (Parlamentul rus). De pe această poziție influentă și vizibilă, Elțîn a devenit primul reformist al țării, părăsind demonstrativ Partidul Comunist În iulie 1990 și folosindu-se de baza sa electorală din Moscova rusă pentru a-i ataca pe foștii camarazi din Moscova sovietică

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ignorat, iar popularitatea lui scădea vertiginos. Cea mai mare greșeală tactică a lui Gorbaciov În afacerile interne a fost să Încurajeze apariția unei legislaturi naționale cu vizibilitate la nivel național, puteri reale și o independență considerabilă. Elțîn și susținătorii lui ruși au realizat mult mai repede decât Gorbaciov că noul Soviet ales prin vot liber va deveni un forum pentru exprimarea nemulțumirilor de orice fel; Elțîn a devenit expert În alinierea intereselor Rusiei cu cele ale diverselor națiuni și republici din

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
vizitei președintelui american În URSS, cu numai trei săptămâni Înainte. Pe 19 august, el a denunțat public lovitura de la Kremlin, declarând-o ilegală, și și-a asumat poziția de șef al rezistenței, dirijând operațiunile din cartierul său general de la Parlamentul rus și mobilizând mulțimea adunată acolo să apere democrația Împotriva tancurilor. În același timp, sub privirile reporterilor internaționali, Elțîn se angaja În ample negocieri și conversații cu liderii mondiali - care i-au oferit toți sprijinul lor neprecupețit și s-au abținut

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
purtătorul de cuvânt al partidului a condamnat public lovitura de stat a colegilor săi abia pe 21 august, când complotiștii erau deja În Închisoare, iar Elțîn profitase deja de ezitările fatale ale partidului și Îl scosese În afara legii În Federația Rusă. Gorbaciov, care În public apărea nesigur și debusolat, a avut nevoie de timp ca să Înțeleagă impactul schimbărilor. În loc să laude parlamentul rus, poporul rus sau pe Elțîn pentru succesul obținut, el vorbea În fața camerelor despre perestroika și despre rolul indispensabil pe

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
deja În Închisoare, iar Elțîn profitase deja de ezitările fatale ale partidului și Îl scosese În afara legii În Federația Rusă. Gorbaciov, care În public apărea nesigur și debusolat, a avut nevoie de timp ca să Înțeleagă impactul schimbărilor. În loc să laude parlamentul rus, poporul rus sau pe Elțîn pentru succesul obținut, el vorbea În fața camerelor despre perestroika și despre rolul indispensabil pe care partidul va continua să-l aibă În promovarea reformelor... Această abordare prindea foarte bine În Vest, unde se presupunea (și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Închisoare, iar Elțîn profitase deja de ezitările fatale ale partidului și Îl scosese În afara legii În Federația Rusă. Gorbaciov, care În public apărea nesigur și debusolat, a avut nevoie de timp ca să Înțeleagă impactul schimbărilor. În loc să laude parlamentul rus, poporul rus sau pe Elțîn pentru succesul obținut, el vorbea În fața camerelor despre perestroika și despre rolul indispensabil pe care partidul va continua să-l aibă În promovarea reformelor... Această abordare prindea foarte bine În Vest, unde se presupunea (și se spera

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
istorie. Pentru mulți ruși, evenimentele din august fuseseră o adevărată revoluție, o autentică revoltă populară nu pentru reformatori și partidul lor, ci Împotriva lor: PCUS, așa cum i s-a strigat lui Gorbaciov când a ajuns Într-un târziu la Parlamentul rus, fusese „o Întreprindere criminală”; propriii miniștri Încercaseră să Încalce Constituția. Când Gorbaciov a Înțeles cum stau lucrurile, a suspendat PCUS și (pe 24 august) a demisionat din funcția de secretar general, era deja prea târziu. Comunismul era acum irelevant - la

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
puteau decât să accepte realitatea, să recunoască noile state și să propună iar o „nouă” Constituție care ar fi cuprins republicile independente Într-un soi de aranjament confederal. În acest timp, la câteva sute de metri, Boris Elțîn și parlamentul rus puneau bazele Rusiei independente. Până În noiembrie, Elțîn extinsese controlul rusesc asupra Întregii activități financiare și economice de pe teritoriul Rusiei. Uniunea Sovietică era acum un stat-cochilie, golit de resurse și de putere. În acest moment, instituțiile Uniunii Sovietice erau deja fie

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
sub controlul rușilor, iar rolul Uniunii Sovietice În probleme de drept internațional să revină Republicii Ruse. Peste 24 de ore, Gorbaciov și-a anunțat intenția de a demisiona din funcția de președinte. În ziua de Crăciun a anului 1991, drapelul rus a Înlocuit Însemnele sovietice la Kremlin: Mihail Gorbaciov i-a cedat prerogativele deșef al statului președintelui Elțîn al Rusiei. În 48 de ore, Gorbaciov a eliberat biroul, iar Elțîn s-a instalat În locul lui. Pe 31 decembrie 1991, la miezul

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
fost privatizarea prin cleptocrație. În forma ei cea mai nerușinată, În Rusia condusă de Boris Elțîn și amicii săi, economia de posttranziție a ajuns În mâinile câtorva oameni care au devenit extraordinar de bogați: până În anul 2004, 36 de miliardari ruși („oligarhi”) acumulaseră 110 miliarde de dolari - un sfert din Întregul produs intern brut al țării. Distincția dintre privatizare, abuzul venal de putere și simplul furt a dispărut aproape complet: era atât de mult de furat - petrol, gaze naturale, resurse minerale

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de criticii din străinătate, aceste eforturi cu caracter autarhic nu au avut, după cum era de așteptat, rezultatele scontate: descurajând investițiile străine și perturbând piața internă, ele au făcut procesul de privatizare chiar mai vulnerabil la corupție 16. Pentru fiecare oligarh rus cu proprietăți la Londra și Cannes sau fiecare tânăr Întreprinzător polonez cu BMW și telefon celular existau milioane de pensionari și șomeri nemulțumiți cărora tranziția la capitalism le-a adus În cel mai bun caz un avantaj ambiguu - ca să nu

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]