212,270 matches
-
octombrie 1774, la Copenhaga, s-a căsătorit cu Ducesa Sofia Frederica de Mecklenburg-Schwerin (1758-1794). Ea era fiica Ducelui Louis de Mecklenburg-Schwerin și a Prințesei Charlotte Sophie de Saxa-Coburg-Saalfeld. Fratele său vitreg, regele Christian al VII-lea, suferea de o severă boală mentală (se crede că suferea de schizofrenie) și divorțase de soția sa, regina Caroline Mathilde, care a fost exilată. Prințul Frederic a fost desemnat Regent al Danemarcei în 1772, când a împlinit 18 ani. Regența lui a fost formală, puterea
Prințul Frederic al Danemarcei și Norvegiei () [Corola-website/Science/327148_a_328477]
-
cât și în reviste de cultură generală din acea vreme, cum ar fi publicația franceză "L’Illustration" din februarie 1905. În "Epidemiologia febrei aftosă" din 1903, profesorul Oceanu a luat atitudine împotriva practicilor curente în acea perioadă de combatere a bolii. După numeroase lucrări publicate în reviste de specialitate din Franța și România, s-a adresat și publicului dinafara domeniului veterinar: scrisă sub formă de întrebări și răspunsuri, "Noțiuni elementare de Poliție Sanitară Veterinară" explică personalului din administrație și crescătorilor de
Paul I. Oceanu () [Corola-website/Science/327203_a_328532]
-
de 5-6 ani, naratorul îl găsește pe Cucoaneș schimbat în mod neobișnuit față de cum îl cunoscuse. Inginerul îi mărturisește că era neliniștit pentru că în ultima săptămână crescuse în înălțime cu 6-7 cm și se temea să nu sufere de o boală a oaselor. La plecare, Cucoaneș îl roagă pe narator să-i facă o vizită. În zilele următoare, inginerul a consultat un profesor specialist în tuberculoză osoasă care i-a spus că suferă de macrantropie, un fenomen cunoscut în analele medicinei
Un om mare () [Corola-website/Science/327155_a_328484]
-
sa portugheză (1941-1945) o severă criză psihonevrotică descrisă în "„Jurnalul portughez”". Motivele depresiei sale psihice sunt considerate a fi următoarele: depărtarea de țară, evoluția războiului, prăbușirea Germaniei hitleriste, instaurarea regimului comunist în România, obligațiile funcționărești plictisitoare, sentimentul sterilității ca scriitor, boala și moartea soției sale Nina (la 20 noiembrie 1944). El și-a tratat nevrozele în perioada 1943-1945 cu droguri psihotrope (Passiflorina sau Pervitin) din care lua în zadar „doze masive”. Într-o pagină inedită de jurnal din 30 iunie 1968
Un om mare () [Corola-website/Science/327155_a_328484]
-
copil pe care-l numesc tot Milo, dar care în "Cucerirea planetei maimuțelor" va fi redenumit Caesar după ce acesta își alege numele din Biblia guvernatorului Breck. Cezar este cel ce va conduce maimuțele într-o revoltă contra oamenilor după ce o boală a ucis toți câinii și toate pisicile, maimuțele fiind singurele animalele de companie ale oamenilor. Acestea, fiind mai inteligente decât câinii și pisicile, învață și pot face diferite sarcini din ce în ce mai complexe, de aceea ele sunt tratate ca niște sclavi deși
Listă de personaje din Planeta maimuțelor () [Corola-website/Science/327214_a_328543]
-
care se suspectează prezența bacteriilor. În cazul infecțiilor bacteriene, se recomandă antibioticele vancomicină și cefotaximă. În cazuri grave asociate cu gripă A sau B, pot fi administrate antivirale cum ar fi inhibitorii de neuraminidază. Crupul viral este, de obicei, o boală de scurtă durată; rareori survine decesul în urma insuficienței respiratorii și/sau a unui stop cardiac. De regulă, simptomele se ameliorează în decurs de două zile, dar pot dura până la șapte zile. Alte complicații rare includ traheita bacteriană, pneumonia și edemul
Crup () [Corola-website/Science/327227_a_328556]
-
Crupul difteric a fost cunoscut încă din timpul lui Homer în Grecia Antică. În anul 1826, Bretonneau a stabilit distincția între crupul viral și crupul cauzat de difterie. Francezii numeau crupul viral „faux-croup”, utilizând termenul „croup” pentru a desemna o boală provocată de bacteria cauzatoare de difterie. Crupul cauzat de difterie a devenit aproape necunoscut datorită imunizării eficiente.
Crup () [Corola-website/Science/327227_a_328556]
-
anul 1919. Cariera universitară a început-o la 1 februarie 1919 ca asistent la Catedra de Fiziologie a Facultății de Medicină, devenind ulterior șef de lucrări (1926). Devine conferențiar de Semiologie medicală în 1931 și profesor titular la Catedra de Boli mintale și nervoase în 1933. Interesat de bolile mintale, Leon Ballif a fost mai întâi medic secundar la Spitalul „Sf. Spiridon” (1919-1922), ocupând apoi un post de medic secundar la Spitalul Socola (1922-1924) unde a fost elevul academicianului C.I. Parhon
Leon Ballif () [Corola-website/Science/327230_a_328559]
-
1 februarie 1919 ca asistent la Catedra de Fiziologie a Facultății de Medicină, devenind ulterior șef de lucrări (1926). Devine conferențiar de Semiologie medicală în 1931 și profesor titular la Catedra de Boli mintale și nervoase în 1933. Interesat de bolile mintale, Leon Ballif a fost mai întâi medic secundar la Spitalul „Sf. Spiridon” (1919-1922), ocupând apoi un post de medic secundar la Spitalul Socola (1922-1924) unde a fost elevul academicianului C.I. Parhon. În perioada 1924-1925 a fost bursier al Fundației
Leon Ballif () [Corola-website/Science/327230_a_328559]
-
tardive” ale diabetului), materializată prin distrugere și deformare osoasă la nivelul articulațiilor gleznei (tibio-talară), tarso-metararsiene și metatarso-falangiene). A nu fi confundată cu "neuropatia Charcot-Marie-Tooth", o maladie sistemică și ereditară cu origine în defecte genetice și cromozomiale. Neuro-artropatia Charcot este o boală cronică care nediagnosticată și tratată la timp, conduce la infirmitate (prin deformarea arhitecturii osoase a picioarului sau/și anchiloză articulară), la amputări și posibil chiar deces (ca urmare a ulcerațiilor plantare și infecțiilor). Odată ce procesul inflamatoriu și degenerativ a fost
Artropatie Charcot () [Corola-website/Science/327219_a_328548]
-
deformarea arhitecturii osoase a picioarului sau/și anchiloză articulară), la amputări și posibil chiar deces (ca urmare a ulcerațiilor plantare și infecțiilor). Odată ce procesul inflamatoriu și degenerativ a fost amorsat, maladia nu mai poate fi vindecată, iar prin tratament evoluția bolii nu poate fi decât în cel mai bun caz încetinită. Artropatia Charcot a fost observată pentru prima dată de către medicul francez Jean-Martin Charcot la pacienții afectați de complicațiile neurologice ale sifilisului. Și-a făcut cunoscute observațiile în publicații de specialitate
Artropatie Charcot () [Corola-website/Science/327219_a_328548]
-
pentru prima dată de către medicul francez Jean-Martin Charcot la pacienții afectați de complicațiile neurologice ale sifilisului. Și-a făcut cunoscute observațiile în publicații de specialitate în 1868. Neuroartropatia Charcot apare întotdeauna în urma unei neuropatii periferice. Ulterior s-a arătat că boala apare drept complicație și a altor maladii, factorul comun care le leagă însă pe toate, fiind polineuropatia periferică. Maladia are o dublă cauzalitate: în primul rând se datorează pierderii funcționalității fibrelor nervoase simpatice. Ca parte a sistemului nervos autonom, acestea
Artropatie Charcot () [Corola-website/Science/327219_a_328548]
-
diabetici la care aparatul locomotor nu este pus, din diverse motive, niciodată sau doar rareori în sarcină (masă corporală pe membrele inferioare) - dovadă că etiologic vorbind a.C. este multifactorială, iar cauzalitatea neurotraumatică nu pare a fi singură capabilă să provoace boala), provoacă o distrugere a arhitecturii piciorului. Teoria neurovasculară s-a dovedit a fi mai simplu de verificat: la un pacient cu a.C. diagnosticată, dar care la un moment dat a dezvoltat o arterioscleroză ocluzivă (obliterans), artropatia a încetat să evolueze
Artropatie Charcot () [Corola-website/Science/327219_a_328548]
-
Hepatita C este o boală infecțioasă ce afectează în principal ficatul. Infecția cu Virusul hepatitei C (VHC) cauzează această boală. Adeseori hepatita C nu se manifestă prin simptome, dar o infecție cronică poate afecta ficatul iar după o perioadă mai îndelungată poate duce la ciroză
Hepatită C () [Corola-website/Science/327225_a_328554]
-
Hepatita C este o boală infecțioasă ce afectează în principal ficatul. Infecția cu Virusul hepatitei C (VHC) cauzează această boală. Adeseori hepatita C nu se manifestă prin simptome, dar o infecție cronică poate afecta ficatul iar după o perioadă mai îndelungată poate duce la ciroză sau cancer hepatic. În unele cazuri, persoanele cu ciroză suferă și de insuficiență renală, cancer
Hepatită C () [Corola-website/Science/327225_a_328554]
-
cu persoane infectate. Estimările arată că între 130-170 milioane de persoane în întreaga lume suferă de hepatită C. Cercetătorii au început studiul virusului hepatic VHC în anii '70, existența acestuia confirmându-se în 1989. Nu se știe dacă virusul provocă boala la alte animale, în afară de cimpanzeu. Peginterferonul și ribavirina sunt medicamentele standard folosite pentru tratamentul HVC. Între 50 și 80% dintre persoanele tratate se vindecă. Persoanele care prezintă ciroză sau cancer hepatic pot avea nevoie de transplant de ficat, dar adesea
Hepatită C () [Corola-website/Science/327225_a_328554]
-
ficat, acumulare de lichid în abdomen, învinețire sau sângerare la traumatisme minore, dilatarea venelor, în special a celor de la nivelul stomacului și a esofagului, icter (îngălbenirea pielii), și encefalită hepatică. Hepatita C este rareori asociată și cu sindromul Sjögren (o boală autoimună), număr scăzut al trombocitelor în sânge, afecțiuni cronice ale pielii, diabet zaharat și limfoame non-Hodgkin. Virusul hepatitei C este un mic virus ARN, încapsulat, monocatenar, cu sens pozitiv. Acesta face parte din genul "hepacivirus" al familiei "Flaviviridae". Există șapte
Hepatită C () [Corola-website/Science/327225_a_328554]
-
În unele țări examenul de depistare a hepatitei C nu se realizează din cauza costurilor implicate. O persoană cu o zgârietură cât un vârf de ac cauzată de o persoană cu HCV are în jur de 1,8% șanse să contacteze boala. Riscul este mai mare atunci când se folosește un ac chirurgical și înțepătura este adâncă. Există riscul intrării în contact a mucoasei cu sângele; dar acest risc este mic, și nu există risc în cazul contactului sângelui cu pielea intactă. Hepatita
Hepatită C () [Corola-website/Science/327225_a_328554]
-
Egipt, țara cu cea mai mare rată a infecțiilor din lume. Nu se știe dacă hepatita C se poate transmite pe cale sexuală. Deși există asocieri între activități sexuale cu risc înalt și hepatita C, nu este clar exact dacă transmiterea bolii se datorează folosirii de droguri sau însuși contactului sexual. Dovezile sunt în favoarea lipsei riscului pentru cuplurile heterosexuale ce nu întrețin relații extraconjugale. Activitățile sexuale cu risc sunt cele care implică un nivel înalt de traumatism al țesutului interior al canalului
Hepatită C () [Corola-website/Science/327225_a_328554]
-
sărutul sau folosirea la comun a tacâmurilor sau a ustensilelor de gătit. Hepatita C se poate transmite de la mama ce poartă infecția la copilul ei în mai puțin de 10% din sarcini. Nu există măsuri de prevenire a acestui risc. Boala se poate transmite în timpul sarcinii și în timpul nașterii. O naștere grea și de durată este asociată cu un risc mai mare de transmitere. Nu există dovezi privind transmiterea HCV prin alăptare; totuși, mama infectată ar trebui să evite alăptarea la
Hepatită C () [Corola-website/Science/327225_a_328554]
-
tatuaje. De asemenea, examenele medicale sunt recomandate persoanelor cu valori crescute ale enzimelor hepatice, acesta fiind în mod frecvent singurul semn al hepatitei cronice. Examinarea de rutină nu este recomandată în Statele Unite. Totuși, în 2012, Centrul pentru controlul și prevenția bolilor (CDC) recomandă o examinare de rutină pentru cei născuți între anii 1945 și 1965. Până în anul 2011, nu există niciun vaccin pentru prevenirea hepatitei C. Vaccinurile de acest tip sunt în curs de dezvoltare, iar unele prezintă rezultate încurajatoare. Riscul
Hepatită C () [Corola-website/Science/327225_a_328554]
-
șase luni este mai eficient decât după cronicizarea hepatitei C. Dacă o persoană dezvoltă o infecție nouă care nu dispare după 8-12 săptămâni, se recomandă tratamentul cu interferon pegilat timp de 24 de săptămâni. În cazul persoanelor cu talasemie (o boală hematologică), ribavirina pare a fi benefică, dar crește necesitatea transfuziilor. În anul 2014 au fost aprobate spre utilizare în Europa 3 noi medicamente antivirale cu acțiune directă: Sofosbuvir, și , ca parte a terapiilor combinate pentru tratarea hepatitei C. Din anul
Hepatită C () [Corola-website/Science/327225_a_328554]
-
droguri intravenoase combinată cu medicația intravenoasă sau utilizarea de echipamente medicale nesterilizate. Aproximativ 2% din populația Statelor Unite suferă de hepatită C, înregistrându-se anual între 35.000 și 185.000 de cazuri noi. S-a înregistrat o scădere a incidenței bolii în țările vestice începând din anii '90, datorită îmbunătățirii examenelor hematologice înaintea tranfuziilor. Numărul anual de decese înregistrate în Statele Unite din cauza HCV variază între 8.000 și 10.000. Se preconizează o creștere a ratei mortalității datorită îmbolnăvirii și decesului
Hepatită C () [Corola-website/Science/327225_a_328554]
-
și China (3,2%). Incidența foarte ridicată în Egipt este legată de campania de tratament în masă, în prezent întreruptă, împotriva schistosomiazei, în care erau utilizate seringi din sticlă sterilizate necorespunzător. La mijlocul anilor '70, Harvey J. Alter, directorul Secției de Boli Infecțioase din cadrul Departamentului de Medicină Transfuzională al Institutului Național de Sănătate din S.U.A., împreună cu echipa sa de cercetători, a demonstrat că majoritatea cazurilor de hepatită în urma transfuziilor sangvine nu sunt provocate de virusul hepatitei A sau al hepatitei B. În ciuda
Hepatită C () [Corola-website/Science/327225_a_328554]
-
internaționale de a identifica virusul nu au avut succes în deceniul care a urmat. În 1987, Michael Houghton, Qui-Lim Choo și George Kuo din cadrul Chiron Corporation, în colaborare cu Dr. D.W. Bradley din cadrul Centrului de control și prevenire a bolilor (CDC), au folosit o nouă abordare a clonării moleculare cu scopul de a identifica organismul necunoscut și a dezvolta un test de diagnostic. În anul 1988, Alter a confirmat virusul, verificând prezența acestuia într-un grup de specimene de hepatită
Hepatită C () [Corola-website/Science/327225_a_328554]