22,374 matches
-
acționeze la momentul oportun. La rândul său, Ion I.C. Brătianu a cerut introducerea unor precizări în textul înțelegerii și anume: În primăvara anului 1915 s-au reluat tratativele diplomatice dintre guvernul României și Antanta. Ion I.C. Brătianu cerea recunoașterea viitoarei granițe pe Prut în Bucovina, precum și alipirea Transilvaniei și a întregului Banat până la Tisa, la România vremii, solicitări pe care ministrul de externe rus Sozonov refuză să le accepte. La rândul sau, Ionel Brătianu a refuzat categoric să-și modifice punctul
Mișcarea de eliberare națională a românilor din Basarabia () [Corola-website/Science/328854_a_330183]
-
Viena și Berlin pe de o parte, și cu guvernul de la București pe de altă parte, cunosc o răcire tot mai accentuată care atinge punctul critic în toamnă anului 1915, când o parte din trupele românești au fost masate la graniță cu Transilvania și s-a lucrat intens la fortificarea celor mai importante puncte strategice de pe linia Carpaților. Zamfir C. Arbore dat fiind situația, a reușit să scrie cele mai emoționante pagini în cărțulia sa intitulată „Libertatea Basarabiei”. Era un strigăt
Mișcarea de eliberare națională a românilor din Basarabia () [Corola-website/Science/328854_a_330183]
-
speranțe. La 27 martie / 9 aprilie 1918, Sfatul Țării din Republica Democratică Moldovenească a votat istorica declarație de Unire: „În numele poporului Basarabiei, Sfatul Țării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut și Nistru, Dunăre, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din timpul vechii Moldove, în puterea dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna se
Mișcarea de eliberare națională a românilor din Basarabia () [Corola-website/Science/328854_a_330183]
-
cu ucraineni și cu alți minoritari în timpul Operațiunii Vistula, ca și polonezi „repatriați” cu forța din regiunile cedate URSS-ului. Autoritățile germane au depus eforturi pentru ștergerea urmelor culturii și istoriei germane, înlocuind-se nume de localități, inscripții și monumente. Granița postbelică germano-poloneză (linia Oder-Neisse) a fost recunoscută de Germania Răsăriteană în 1950 și de Germania de Vest în 1970 prin Tratatul de la Varșovia și a fost recunoscută de Germania unită prin Tratatul de frontieră din 1990. Regiunea pe care o
Teritoriile recuperate () [Corola-website/Science/328890_a_330219]
-
acoperea cu aproximație regiunea care avea să fie numită mai târziu „Teritoriile Recuperate”, cu excepția regiunea Warmian-Masuriană a Prusiei Vechi și a Luzaciei. Fiul și succesorul lui, Boleslau I cel Viteaz a reușit ca, după semnarea Păcii de la Bautzen, să extindă granițele statului spre sud, dar a pierdut controlul asupra Pomeraniei apusene și a țărmului Mării Baltice. După o perioadă de pierderi teritoriale, revolte păgâne și invazia vecinilor din Boemia de la începutul secolului al XIV-lea, Kazimierz I Odnowiciel a reușit să reunifice
Teritoriile recuperate () [Corola-website/Science/328890_a_330219]
-
regiunea Pomeraniei a fost germanizată, deși în zonă au mai rămas mici comunități slave sau poloneze. La începutul secolului al XX-lea, în Pomerania locuiau aproximativ 14.200 de persoane vorbitoare de poloneză, în special în regiunea estică, în apropierea graniței Prusiei Apusene, și aproximativ 300 de vorbitori de cașubă, dintr-o populație totală de aproape 1,7 milioane de locuitori. Regiunea Pomerelia din extremitatea estică a Pomeraniei, care includea și orașul Gdańsk (Danzig), a fost condusă în secolele al XII
Teritoriile recuperate () [Corola-website/Science/328890_a_330219]
-
concept interbelic dezvoltat de cercurile de extremă dreaptă poloneze. Unul dintre motivele pentru care conducerea Poloniei postbelice a favorizat dinastia Piaștilor mai mult decât pe cea a Iagellonilor a fost refuzul liderului sovietic I. V. Stanlin de a-și retrage granițele de pe Linia Curzon și disponibilitatea aliaților occidentali pentru „despăgubirea” Poloniei cu teritorii germane. Argumentul inițial al „compensațiilor” pentru cedarea unor teritorii germane în favoarea Poloniei au fost completate cu cel „istoric”, conform căruia ele constituiau de fapt foste teritorii poloneze. Dmitrow
Teritoriile recuperate () [Corola-website/Science/328890_a_330219]
-
despăgubirea” Poloniei cu teritorii germane. Argumentul inițial al „compensațiilor” pentru cedarea unor teritorii germane în favoarea Poloniei au fost completate cu cel „istoric”, conform căruia ele constituiau de fapt foste teritorii poloneze. Dmitrow a afirmat că „în justificarea oficială pentru mutarea graniței, argumentul decisiv conform căruia el reprezenta o compensarea pentru pierderea jumătății estice ale teritoriului antebelic polonez în fața URSS, a fost considerat ca fiind păgubos și ascuns. În schimb, a fost adus în prim-plan o argumentație istorică cu dogma conform
Teritoriile recuperate () [Corola-website/Science/328890_a_330219]
-
ca urmare ideea unei Polonii bazate pe vechile pământuri Piaste. Până în cele din urmă, problema Teritoriilor Recuperate a fost una dintre puținele subiecte care nu a provocat disensiuni între comuniștii polonezi și partidele de opoziție, facțiunile sprijinind în unanimitate trasarea granițelor de vest. Până și presa clandestină anticomunistă sprijinea frontierele „Piaste”, care ar fi pus capăt odată pentru totdeauna germanizării și politicii „marșului spre răsărit”. Autoritățile au făcut mari eforturi pentru prezentarea favorabilă a chestiunii Teritoriilor Recuperate, poziție sprijinită chiar și
Teritoriile recuperate () [Corola-website/Science/328890_a_330219]
-
este admis în mod liber în anumite cercuri că toate «teritoriile recuperate» au în întregime un caracter german”, dar acest punct de vedere nu a fost comunicat întregii societăți poloneze. Termenul „Teritoriile Recuperate” a fost folosit de asemenea și în afara granițelor Poloniei. În 1962, Papa Ioan al XXIII-lea a numit aceste teritorii ca „teritoriile apusene recuperate după secole” și nu și-a revizuit declarația nici chiar sub presiunea ambasadei germane. Termenul este încă socotit util, datorită continuității existenței unei minorități
Teritoriile recuperate () [Corola-website/Science/328890_a_330219]
-
deja în 1948 că ceea ce guvernul de la Varșovia denumea „autohtoni” polonezi recuperați erau în fapt coloniști germanizați, așezați în regiune în secolele al XIX-lea și al XX-lea, cu excepția unui singur sat, Babimost, aflat în imediata apropiere a fostei granițe. După expulzarea brutală a germanilor, polonezii au încercat să șteargă urmele istoriei și culturii germanilor. Teritoriile Recuperate mai erau încă locuite după deportări de un număr relativ important de germani. Guvernul polonez a creat Ministerul Teritoriilor Recuperate condus de vicepremierul
Teritoriile recuperate () [Corola-website/Science/328890_a_330219]
-
în locuri publice cu mesaje precum În timpul Războiului Rece, foștii aliați occidentali din Al Doilea Război Mondial au susținut că documentul Conferinței de la Potsdam nu era un tratat internațional, ci cel mult un memorandum. Acesta a încercat să rezolve problema graniței estice a Germaniei, care era Linia Oder-Neisse, dar articolul final al memorandumului stipula că statutul final al statului German și prin urmare a teritoriilor sale era subiectul unui tratat separat de pace dintre Germania și Aliați. În perioada 1945 - 1990
Teritoriile recuperate () [Corola-website/Science/328890_a_330219]
-
statului German și prin urmare a teritoriilor sale era subiectul unui tratat separat de pace dintre Germania și Aliați. În perioada 1945 - 1990, Polonia a semnat două tratate cu cele două state germane prin care s-a urmărit reglementarea situației granițelor germano-poloneze. Republica Populară Polonă și Republica Democrată Germană au semnat în 1950 Tratatul de la Zgorzelec prin care Linia Oder-Neisse era recunoscută în mod oficial drept frontieră dintre cele două state, fiind problamată de autoritățiel comuniste „Frontiera Păcii și Prieteniei” . Pe
Teritoriile recuperate () [Corola-website/Science/328890_a_330219]
-
a fost negociat rapid iar unificarea Germaniei de Vest și a celei Răsăritene s-a făcut fără piedici. Tratatul reglementărilor finale a avut o prevedere care a impus Germaniei să semneze un tratat separat cu Polonia cu privire la recunoașterea reciprocă a granițelor. Tratatul de frontieră germano-polonez a fost semnat în 1990. Semnarea și ratificarea tratatului de frontieră dintre Germania și Polonia a reprezentat din punct de vedere al dreptului internațional recunoașterea granițelor existente și renunțarea de către partea germană la orice pretenție teritorială
Teritoriile recuperate () [Corola-website/Science/328890_a_330219]
-
semneze un tratat separat cu Polonia cu privire la recunoașterea reciprocă a granițelor. Tratatul de frontieră germano-polonez a fost semnat în 1990. Semnarea și ratificarea tratatului de frontieră dintre Germania și Polonia a reprezentat din punct de vedere al dreptului internațional recunoașterea granițelor existente și renunțarea de către partea germană la orice pretenție teritorială.
Teritoriile recuperate () [Corola-website/Science/328890_a_330219]
-
(în ), (în ) a fost un tratat semnat la 14 octombrie 1920 între Finlanda și Rusia Sovietică, după negocieri care au durat timp de patru luni. Tratatul a confirmat granița dintre Finlanda și Rusia Sovietică după războiul civil finlandez și expediții finlandeze de voluntari în Carelia Răsăriteană. Ratificarea tratatului a fost la Moscova în data de 31 decembrie 1920. Tratatul a fost înregistrat la Liga Națiunilor pe 5 martie 1921
Tratatul ruso-finlandez de la Tartu () [Corola-website/Science/328979_a_330308]
-
Carelia. Finlanda, de asemenea, a fost de acord să părăsească zona Repola (alipită Finlandei în timpul expediției Viena) și Porajärvi alipită Finlandei în timpul expediției Aunus) în Carelia Răsăriteană rusă. Tratatul a avut, de asemenea, unele articole în afară de problemele de teritoriu și graniță incluzând garanții sovietice de liberă navigație a navelor comerciale din porturile finlandeze din Lacul Ladoga (Laatokka în finlandeză) spre Golful Finlandei prin râul Neva. Finlanda garanta tranzit terestru liber din Uniunea Sovietică spre Norvegia prin zona Petsamo. De asemenea, Finlanda
Tratatul ruso-finlandez de la Tartu () [Corola-website/Science/328979_a_330308]
-
Însă, țăranii din Galiția și Podolia, ca urmare a persecuțiilor religioase și a iobăgiei, se așezau în satele moldovenești, în special în cele din ținutul Hotinului, încă de la începutul secolului al XVIII-lea. După 1812, ucrainienii veneau datorită deschiderii fostei granițe a Nistrului. Mai târziu, ucrainenii au venit ca lucrători agricoli, meseriași, funcționari, militari, preoți. Primul recensământ rusesc (1817) consemna că în ținutul Hotin românii alcătuiau populația majoritară absolută, însă imigrările vor schimba treptat structura etnică în detrimentul autohtonilor. În deceniile din preajma
Colonizarea Basarabiei () [Corola-website/Science/328966_a_330295]
-
și articole conexe (cu 10,4%); metale comune (cu 8,85%); produse minerale cu (8,6)%. Conform unui studiu realizat în 2014, Bulgaria și Ungaria sunt destinațiile preferate ale românilor pentru cumpărături în străinătate, cei mai mulți dintre ei alegând să treacă granița pentru a achiziționa alimente și băuturi.
Relațiile dintre România și Ungaria () [Corola-website/Science/328923_a_330252]
-
Naivasha, luând astfel naștere Protectoratul Africii de Est. Începând cu colonizarea din 1895, Valea Marelui Rift și înălțimile dimprejur devin o enclavă a coloniștilor albi angajați în cultivarea cafelei, care se bazau însă pe munca, în special, a localnicilor kikuyu. Granița se extinde spre Uganda în 1902, iar din 1920 protectoratul mărit, cu excepția unei fâșii de coastă, devine colonie a coroanei. Un factor important al vitezei cu care s-au înmulțit așezările albilor în Kenya l-a avut construcția Căii Ferate
Colonia și protectoratul Kenyei () [Corola-website/Science/325321_a_326650]
-
Carloman al II-lea au cedat părțile lor din Lotharingia către invadator, Ludovic cel Tânăr s-a retras. În februarie 880, această achiziție a fost confirmată prin Tratatul de la Ribemont, semnat în apropiere de Saint Quentin. Acest acord a stabilit granița dintre cele două regate france, rămânând neschimbate până în secolul al XIV-lea. Spre deosebire de politica urmată de tatăl său, Ludovic cel Tânăr a preferat să promoveze reconcilierea dintre puterea regală și nobilime, evitând pe cât posibil confruntarea cu aceasta. El a reușit
Ludovic cel Tânăr () [Corola-website/Science/325341_a_326670]
-
de [[Ducatul de Thuringia|Thuringia]]. Comandanții Mărcii sorabe purtau titlul de "dux Sorabici (limitis)" în "Annales", dar și ca conți ("comites"), markgrafi ("marchiones") și duci de Thuringia ("duces Thuringorum"). Probabil a fost guvernată inițial de membri ai familiei de [[Babenberg]]. Granița dintre Thuringia și sorbi era stabilită de râul [[Saale]], potrivit cronicarului [[Eginhard]], care în anii '30 ai [[Secolul al IX-lea|secolului al IX-lea]] nota: "Salam fluvium, qui Thuringos et Sorabos dividit" ("râul Saale, care separă pe [[thuringieni]] de
Marca sorabă () [Corola-website/Science/325358_a_326687]
-
a constituit o marcă de frontieră în Germania medievală la granița cu Regatul Poloniei, existența ei fiind cuprinsă între secolele al X-lea și al XIV-lea. Teritoriul situat la răsărit de fosta "limes Sorabicus" a Franciei răsăritene, populat de către slavii veleți (luzacieni) și milcieni, a fost treptat cucerit până în 963
Marca de Luzacia () [Corola-website/Science/325363_a_326692]
-
o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip peisagistic), situată în nord-estul Transilvaniei, pe teritoriul județului Bistrița-Năsăud. Aria naturală se află în extremitatea estică a județului Bistrița-Năsăud (în apropierea limitei de graniță cu județul Mureș, pe teritoriul administrativ al comunei Bistrița Bârgăului, în partea nord-vestică a Munților Călimani (grupă muntoasă aparținând lanțului carpatic al Orientalilor). Rezervația naturală a fost declarată arie protejată prin "Legea Nr.5 din 6 martie 2000" (privind aprobarea
Stâncile Tătarului, Munții Călimani () [Corola-website/Science/325376_a_326705]
-
este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip mixt), situată în estul Transilvaniei, pe teritoriul județului Bistrița-Năsăud. Aria naturală în extremitatea estică a județului Bistrița-Năsăud (în apropierea limitei de graniță cu județul Mureș), la baza nord-estică a "Vârfului Țiganca" din nord-vestul Munților Călimani (ce aparțin lanțului carpatic al Orientalilor), pe teritoriul administrativ al comunei Bistrița-Bârgăului. Rezervația naturală a fost declarată arie protejată prin "Legea Nr.5 din 6 martie 2000
Tăul Zânelor () [Corola-website/Science/325374_a_326703]