23,608 matches
-
s-a apropiat cu șervetul în mână, pregătindu-se să curețe praful sau să-l plesnească pe Cezar. Am întâmpinat-o cu grijă, evitând conflictul: „Domnișoară, vroiam să vă rugăm să dați drumul la televizor.“ „Pe ce canal?“, ne-a zâmbit ea, încruntându-se la Cezar. „Pe-oricare.“, a zis Mihnea. „Un film simplu, comercial. De-ăla să nu ne punem întrebări.“ „Scuzați-l, e-un mitocan.“, am completat eu. Cezar s-a așezat cuminte la loc, rânjind blând și sincer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
le vedeam picioarele balerinelor prin găurile alea, îmi venea să fac ferfeniță cutia și să ies pe scenă în minutul doi!»“ „L-au reunifi-ficat cu-cu familia!“, a observat Cezar, voios. Cezar era întotdeauna voios; și când te înjura, îți zâmbea șăgalnic. „Auzi?“, i-am zis lui Mihnea. „Aud, da’ nu știu dacă și-ascult.“ „În altă ordine de idei: am găsit niște chestii la Litere.“ „Ce chestii?“ „Niște scrisori, le-am tras aici, pe mobil.“ „Tari?“ „Tari.“ „Cât de tari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
soi de bulevard virtual, semi-real, semi-digital: Mona Lisa Overdrive.“ „William Gibson, inventatorul cyberspațiului?“ „Și-al punctelor nodale. Ăla cu deformările din istorie și exploatarea lor în scop comercial.“ „Deci, ar trebui să știi ce-i o furtună neuromagnetică.“, mi-a zâmbit Mihnea. Știam. Îmi imaginam Antarctica topită, calota glaciară pisată, pusă pe butuci și milioane de metri cubi de apă dulce scurse în oceane, ca un pahar de borviz într-o cadă. Gulf-Stream-ul oprit, iarnă nouă luni pe-an în Europa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
te lua de la gară cu mașina și, la plecare, nu te mai ducea înapoi. La telefon nu suna, dar nici tu: telefonul purta rozetă și, pe cifra 9, un lăcățel care imobiliza discul. Poștașul habar n-avea, vecinii nici atât, le zâmbeai amabil și răspundeai „Grüss Gott!“ indiferent ce-ar fi zis, și totul era în ordine. Oricum, puțini ajungeau la ultimul etaj, scara cotea violent, în rampă și imprudenții se sufocau după primele șaptezeci de trepte. Parcă urcai la noi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nu aducea nici pe departe cu engleza și, prin urmare, se dovedea de neînțeles. Băgam repede formula magică: „Ich möchte mich umschauen!“, urmat de gestul cu mâna al Angelei Similea, blajin și rotund, și lucrurile reintrau în normal: mi se zâmbea și, cine știe de ce, eram lăsat în pace. De pe Kärtner, după lanțul de cafenele Starbucks, se ieșea direct în Ring, în piațeta Operei. Clădirea părea în renovare, împachetată în plase gri de protecție, cu emblema municipalității. Din piațetă, strada cădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
a revenit Mihnea, butonând tastatura. „Glumițele lu’ dom’ profesor sunt nepotrivite. Eu, în locul lui, aș vorbi mai cu grijă.“ „Așa e!“, l-a lăudat Maria. Continua să se sprijine pe el, enervându-mă. Bineînțeles că mă uitam prin ei și zâmbeam diplomatic. „De ce? Mi se poate-ntâmpla ceva? Ne-a pregătit Mihnea vreo chestie și noi nu știm?“ „Nu folosi pluralul.“, m-a fulgerat Maria. „Mihnea vorbea doar de tine.“ „Corect. Cât despre ce-ai întrebat mai devreme, poate-ți răspunzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
coborât toți trei la bufet, în același timp. Mihnea părea posac, Maria nu zicea nimic, dormise toată noaptea cu spatele la mine. Doar valetul tailandez sau coreean, care dădea ture prin sală cu tăvița cu ceai și cafea cu lapte, părea vesel, zâmbea permanent, fără motiv. Mi-am pipăit buzunarul de la blugi: îndesasem acolo mobilul și-un briceag elvețian. „Tot supărați?“, am căutat să deschid o discuție. Bineînțeles că nu mi s-a răspuns; doar taiwanezul a venit repede lângă mine și, zâmbind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
zâmbea permanent, fără motiv. Mi-am pipăit buzunarul de la blugi: îndesasem acolo mobilul și-un briceag elvețian. „Tot supărați?“, am căutat să deschid o discuție. Bineînțeles că nu mi s-a răspuns; doar taiwanezul a venit repede lângă mine și, zâmbind fericit, mi-a vârât tava sub ochi: „Kaffee? Tee?“ Îmi venea să-i zic Kaffee mit Milch sau Melange sau Doppel Cognac, ceva imposibil, care să-l sâcâie și să-l dezorienteze. Îmi mai plăcea și cuvântul Schlagobers, suna a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
secolului 20. Așa a apărut, la 1700, «Wiener Melange»-ul, adică Creme-Café-ul (pe franțuzește), Caffé Latte sau Latte Machiato (în italiană) sau cafeaua cu lapte (cum îi zicem noi).“ „Care noi?“, m-am băgat din nou. Inginerul Grosescu mi-a zâmbit. O făcea pentru prima oară. „Noi, românii.“ „Spuneați de cafea...“, am revenit. „Da. Tot așa a apărut și distribuția controlată de fotocaină, un drog pe care Economiștii Minții din perioada aia au învățat să-l utilizeze pentru a scoate informații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
timp și să-mi adun gândurile. Se strângeau prea multe necunoscute, și trebuia să joc tare. „Tot prin distribuția de fotocaină.“ „Cum așa?“, m-am mirat, „Parcă spuneați că fotocaina n-a ajuns niciodată pe teritoriu britanic!“ „Am mințit!“, a zâmbit Grosescu, fericit ca un copil mic. „Vroiam să văd ce știi în privința asta. Așa că pot să-ți spun un lucru pe care dumneata l-ai bănuit deja: Jacquard și Kolschitzky s-au întâlnit!“ „Vedeți!?“, am jubilat. „V-am spus eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
egalat Viena. Dezavantajul a fost că, la un moment dat, povestea a scăpat de sub control.“ „Dar înțelegerea dintre cele două imperii nu intră-n contradicție cu legea concurenței politice?“, am observat. Grosescu și-a pipăit alunița, după care mi-a zâmbit elegant: „Nu și pentru oamenii ăștia. Contradicția e motorul Economiei Minții.“ Mi se părea că mai auzisem ceva asemănător. „Și, după cum ți-am spus, povestea oricum a scăpat de sub control.“ „Adică?“, am tatonat, străduindu-mă să citesc printre cuvintele inginerului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
minciunile mele fuseseră grozave, apreciate, dar fără rost. Îi ținusem artificial în viață, le pompasem tot ce trebuia prin tubulatura elastică a gândurilor: încredere și nefericire, iubire și groază, râsete și deznădejde, ca unor pacienți incurabili, cărora trebuie să le zâmbești frumos și puțin cinic, cât să te creadă. Sosise momentul să le spun adevărul. Am trântit ușile de la Schottenpoint și-am fugit pe scări, urcându-le trei câte trei, ca-n liceu. În dreptul bufetului, mi-am adus aminte de peticul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ai pus la cale impostura asta? Și cine e-n spatele ei?“ Aceeași tăcere. Nu reușeam să găsim căi de comunicare. „Poate suntem prea blânzi.“, a presupus Mihnea. „Cel mai mare scriitor român în viață ne ignoră, iar noi îi zâmbim și ne purtăm cu mănuși cu el. Ne tratează cu flit.“ S-a ridicat iar de pe scaun, îmbrăcându-și fără grabă hanoracul. După care m-a anunțat, rânjind: „Mă duc până afară, să aduc sculele.“ M-a bătut pe umăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
vrut-o; a trebuit să corectăm greșeala asta economică și să le rescriem tranzacțiile pe termen lung. Așa au ajuns astăzi în Irak și-n Iran.“ „În Iran?“, m-am mirat. „Nu-i picior de-american acolo...“ „Nu încă.“, a zâmbit scriitorul prin orificiul din sac. „Abia au început controalele pe tema fabricării uraniului îmbogățit. Pretextul nuclear, cu acceptul Consiliului de Securitate. Cine îți închipui că l-a introdus pe ordinea de zi a ONU? Civilizarea Islamului: după arabi, persanii. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
l-ați eliminat pe Lupu. Ștergerea nu mai poate fi oprită! Dați-mi drumul!“, a încercat scriitorul să se mai calmeze. Nu reușea. Închieturile îi tremurau în continuare, parcă montase cineva curent electric în scaun. „Un textualist în izmene...“, am zâmbit, „Ce interesant!“. După care l-am asigurat: „Nu cred că ești în măsură să ne-ameninți. Uită-te mai bine la tine.“ „M-am uitat suficient: și la mine, și la tine.“, și-a recuperat el vocea. „Unul din noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
un minut. Se cheamă uitare.“ L-am privit cu milă, cum trăgea să iasă din sac, ca un pește în făină. Tremura tot, obosit după discurs. Ne amenința, milogindu-se. M-am hotărât să-i tai și ultimele speranțe. Mihnea zâmbea și el, rezemat de tocul ușii. Știam amândoi ce urmează. „Apropo de uitare. Ai uitat și tu un lucru, tovarășe ESCU sau cum ți-o fi spunând...“ „Cum?“, s-a mirat scriitorul, „Cine?“ „Iar face pe prostul!“, a oftat Mihnea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
acum pe hanorac, la nivelul pieptului. Materialul se topea silențios, carcasa de carne și oase de sub el devenea transparentă și ușoară. Mâinile lipseau, în locul brațelor atârnau fâșii de aer. Doar emisferele cerebrale mai lucrau, încetinit și stins. Mihnea mi-a zâmbit din nou, de data asta fără scrupule. După care a închis laptop-ul și s-a îndepărtat, fredonând: „Pentru Partid,/Pentru popor,/Pentru iubitul Conducător“. Pe capac străluceau inițialele: Virtual Reality Operations. Am vrut să scot un sunet, să spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
adevăr, a lipsit mult din Rusia, peste patru ani, că a fost expediat în străinătate pe caz de boală, din pricina unei maladii ciudate de nervi, cum ar fi epilepsia sau coreea, manifestată prin tremurături și convulsii. Auzind toate acestea, negriciosul zâmbi de câteva ori și râse cu poftă când, la întrebarea: „Și v-au vindecat?“, blondul îi răspunse că „nu, nu l-au vindecat“. — He-he! Asta înseamnă că le-ați dat o groază de bani, iar noi, aici, îi credem, observă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de vorbă cu noi. Adică nu m-am destăinuit că eu aș fi eu. „Din partea lui Parfion, cică, a lui Rogojin, zice Zaliojev, drept amintire pentru întâlnirea de ieri, binevoiți să-i primiți“. A deschis cutia, s-a uitat, a zâmbit: „Mulțumiți-i, zice, prietenului dumneavoastră, domnului Rogojin, pentru amabila lui atenție“; s-a înclinat și a plecat. Asta-i, de ce n-am murit atunci pe loc! Căci, dacă m-am dus la ea, am făcut-o pentru că îmi spusesem: „Oricum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Mi l-a dat chiar acum, când am fost cu felicitările. O rugasem de mult. Nu știu dacă nu o fi vreo aluzie din partea ei că am venit cu mâna goală, fără cadou, tocmai într-o asemenea zi, adăugă Ganea, zâmbind forțat. — Ba nu! îl întrerupse, cu convingere, generalul. Și, drept să-ți spun, tare ciudat mai gândești! Să-ți facă aluzie... păi nu-i mercantilă deloc. Și, apoi, ce-i poți tu dărui: aici e nevoie de mii! O fotografie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și în închisoare poți găsi o viață enormă. — Ultima idee lăudabilă am citit-o în Crestomația mea, când aveam doisprezece ani, spuse Aglaia. — Asta-i filosofie, remarcă Adelaida, sunteți filosof și ați venit ca să ne povățuiți. Poate că aveți dreptate, zâmbi prințul, cred că într-adevăr sunt filosof și, cine știe, poate chiar am de gând să vă povățuiesc... Așa ceva s-ar putea, zău că s-ar putea. — Și filosofia dumneavoastră e exact ca a Evlampiei Nikolaevna, interveni iarăși Aglaia, știți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
vă povestesc, rosti prințul, cufundat parcă într-o adâncă îngândurare. VItc "VI" — Iată, acum, începu prințul, mă priviți toate cu atâta curiozitate, încât, dacă nu v-aș satisface-o, v-ați supăra probabil pe mine. Nu, glumesc, adăugă el repede, zâmbind. Acolo... acolo aveam în preajmă numai copii, tot timpul mi-l petreceam numai cu copiii. Erau copiii satului aceluia, toată ceata care învăța la școală. Nu că eu m-aș fi ocupat de învățătura lor; o, nu, pentru asta satul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cerea parcă o explicație - în ce fel s-a pomenit amestecat în treaba asta la un loc cu Ganea? - și i-o cerea calm, de sus. Stătură două-trei clipe unul în fața celuilalt; în sfârșit, pe chipul ei licări vag ceva; zâmbi ușor și trecu pe lângă el. Câtva timp, tăcură și, cu un aer de indiferență, generăleasa studie portretul Nastasiei Filippovna pe care îl ținea în mâna întinsă, îndepărtându-și-l foarte mult de ochi, într-o poză de efect. — Da, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
prințe, spuse Aglaia, ridicându-se brusc din fotoliu. Trebuie să-mi scrieți ceva în album. Tata a spus că sunteți un caligraf excelent. Îl aduc imediat. Dispăru. — La revedere, prințe, plec și eu, spuse Alexandra. Îi strânse tare mâna, îi zâmbi cu prietenie, cu gingășie și ieși. La Ganea nici măcar nu se uită. — Dumneavoastră, scrâșni Ganea brusc din dinți, repezindu-se la prinț de îndată ce rămaseră singuri, dumneavoastră le-ați trăncănit că mă însor! Vorbea repede și aproape în șoaptă, chipul îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
a sfătuit adineaori, spuse prințul. — Dacă-i așa, vă previn: feriți-vă de el; n-o să vă ierte faptul că sunteți cel care-i restituie biletul. Aglaia îi strânse prințului mâna ușor și ieși. Fața îi era posomorâtă, nici măcar nu zâmbi când îi făcu cu capul un semn de bun-rămas. — Imediat, numai să-mi iau bocceaua și plecăm, îi spuse prințul lui Ganea. Acesta bătu din picior nerăbdător. Era negru la față de furie. În sfârșit, ieșiră amândoi în stradă; prințul își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]