21,320 matches
-
cu gale de caritate și petreceri de binefacere, să pozeze unor pictori din Paris. Pentru a trăi în lux, în vile cu servitori și în apropierea persoanelor celebre și de notorietate, Mata Hari și-a luat amanți bogați, de preferință prinți, bancheri, ofițeri și diplomați. Printre adoratorii ei se numărau: prințul încoronat al Germaniei, ministrul de război Adolphe-Pierre Messimy, baronul Henri de Rothschild, compozitorii Giacomo Puccini și Jules Massenet. În preferințele ei intrau soldați tineri, spunea ea, să "poată compara națiunile
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
unor pictori din Paris. Pentru a trăi în lux, în vile cu servitori și în apropierea persoanelor celebre și de notorietate, Mata Hari și-a luat amanți bogați, de preferință prinți, bancheri, ofițeri și diplomați. Printre adoratorii ei se numărau: prințul încoronat al Germaniei, ministrul de război Adolphe-Pierre Messimy, baronul Henri de Rothschild, compozitorii Giacomo Puccini și Jules Massenet. În preferințele ei intrau soldați tineri, spunea ea, să "poată compara națiunile". Asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand și a soției lui, în iunie
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
Frumoasa și seducătoarea spaniolă a cucerit multe capete încoronate și înalți demnitari nobili, printre care: regele Edward al VII-lea al Marii Britanii, regele Serbiei, Leopold al Belgiei, țarul Nicolae al II-lea al Rusiei, Alfonso al XIII-lea al Spaniei, prințul Albert de Monaco, baronul Lepic, cadiul de Cairo, șahul Persiei. Drept recompensă pentru calitatea spectacolului de teatru susținut la Tokio, împăratul Japoniei i-a dăruit o insulă în Pacific. Frumoasa și temperamentala actriță și dansatoare a primit cadouri exorbitante, a
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
Confesorul și poeții (corespondență), 1970, Echanges avec Paul Claudel / Corespondență cu P.Claudel, 1972, Images d'épinal / Imagini de album, Jurnal politic (1939-1941) ș.a. Spirituală și plină de vervă, frumoasă, inteligentă și fermecătoare, Martha Bibescu a trezit admirația bărbaților, regi, prinți, diplomați, oameni de cultură, și invidia femeilor. Având relații multiple și acces în cele mai înalte cercuri ale societății românești și europene, a fost elogiată în presa contemporană ei, a fost și blamată, considerată agentă de informații dublă sau triplă
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
și invidia femeilor. Având relații multiple și acces în cele mai înalte cercuri ale societății românești și europene, a fost elogiată în presa contemporană ei, a fost și blamată, considerată agentă de informații dublă sau triplă, amantă a regilor și prinților. Martha Bibescu a cunoscut personalități politice și culturale de prim rang, amintim câteva: Theodore Roosevelt, președintele SUA, Winston Churchill, prim- ministru englez, Eduard al VIII-lea, regele Angliei, Victor Emanuel al III-lea, regele Italiei, Carol I, Ferdinand, Carol al
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
aristocratice, a participat la întâlniri politice, la evenimente culturale deosebite, a strălucit în saloane exclusiviste, la baluri și recepții, la evenimente mondene elevate în București, Paris, Berlin, Londra. Sociabilă și fermecătoare a cunoscut și a intrat în relații cu regi, prinți, diplomați, celebrități artistice cărora le-a trezit admirația și, unora, pasiunea. Spre exemplu, la primul bal, în 1908, a dansat cu principele moștenitor Ferdinand care a flatat-o cu complimente, stârnind gelozia principesei Maria. O relație specială a avut cu
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
Paradis și permisiunea soțului George Bibescu să corespondeze cu ea. Soții Bibescu au fost invitații kronprinzului la Berlin, la Weimar unde gazda i-a dedicat un sonet. S-au făcut speculații în legătură cu relațiile lor de intimitate, răutăcioșii le-au susținut. Prințul Charles-Louis de Beauvau-Craon, unicul moștenitor al castelului Haroué, s-a îndrăgostit nebunește de ea, mai mult, i-a cerut să divorțeze pentru a se căsători cu el. Relațiile cu acesta au fost încordate, a amenințat-o cu sinuciderea dacă nu
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
Beauvau-Craon, unicul moștenitor al castelului Haroué, s-a îndrăgostit nebunește de ea, mai mult, i-a cerut să divorțeze pentru a se căsători cu el. Relațiile cu acesta au fost încordate, a amenințat-o cu sinuciderea dacă nu se căsătoresc. Prințul va depăși dezamăgirea despărțirii și se va căsători, ulterior, cu o italiancă. În 1912 a trecut la confesiunea romano- catolică. Pe colonelul Christopher Birdwood Thomson l-a cunoscut la Viena, în 1915, fiind atașat militar la Legația Engleză. În perioada
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
Henry. El a devenit Înalt Comisar în Siria, s-au revăzut în 1925, în Egipt, apoi la Paris, ea a scăpat dintr-un accident perculos de automobil și, treptat, ruptura s-a produs. Între timp Valentinne s-a căsătorit cu prințul Ghika-Comănești, ea mai spera în căsătoria cu Henry de Jouvenel care nu se va împlini. Martha s-a îndreptat spre soțul ei cu compasiune, ale cărui metrese (vreo douăsprezece), l-au părăsit, l-a îngrijit până ce s-a stins, în
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
inteligentă, voluntară. Elena Grünberg / Wolff s-a căsătorit cu un ofițer, de care a divorțat pe considerentul adulterului. Câțiva ani a trăit libertin, în relații cu diferiți bărbați. Viața ei a căpătat o întorsătură spectaculoasă după ce l-a cunoscut pe prințul Carol al II-lea de Hohenzolern, prin intermediul unui prieten, care s-a îndrăgostit nebunește de tânăra cu ochii verzi și cu părul roșcat. Fiul regelui Ferdinand (1914- 1927) și al reginei Maria, Carol al II-lea, aflat pe tron, cu
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
preferat o viață liberă și agitată cu amanți care n-au favorizat-o: Desbarreux, cu convingeri epicuriene, Cinq Mart, favoritul regelui Ludovic al XIII-lea, Charles de Saint Evremond, Georges Villiers, ducele de Buckingam, Ludovic al II-lea de Bourbon, prințul de Condé, cardinalul de Richelieu Frumoasa curtezană a deținut un salon în care se întâlnea lumea mondenă a Parisului. A murit la treizeci și nouă de ani, regretată pentru tinerețea și frumusețea ei. Fantine Victor Hugo, Mizerabilii "Romanul de romane
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
ani au adorat-o, aplaudând-o în delir. Ambițioasa actriță fără talent, dar cu priză la public, Nana are o viață complicată. Este întreținuta când a unuia când a altuia dintre bărbați. În apartamentul ei unii vin, alții pleacă. Un prinț scoțian venise cu ocazia Expoziției (era în 1867) și a găsit de cuviință să-și rezerve un loc la o reprezentație a piesei Blonda Venus, a felicitat-o emoționat pe protagonistă. O relație complicată a avut cu contele Muffat ce
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
cu un tânăr adolescent care și-a înfipt o foarfecă în piept pentru că era ignorat de desfrânata Nana. După o viață agitată, cu satisfacții dar și cu dezamăgiri, Nana s-a îmbolnăvit de variolă. Venise din Rusia, fusese întreținuta unui prinț. Bolnavă fiind, și-a făcut un bilanț și, după aprecierea ei, nu s-a considerat vinovată de ceva. Singurul care a avut puterea să-i privească trupul desfigurat de pustulele de puroi a fost contele Muffat, regretând-o și în
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
magice cu prilejul aniversării celor șaptesprezece ani. În noaptea zilei de naștere i-am cântat Delgadinei cântecul întreg, i-am sărutat tot trupul până am rămas fără suflare, șira spinării, vertebră cu vertebră.... În alte seri i-a citit " Micul prinț" de Marc Antoine de Saint Exupéry, povești ale lui Perrault, "O mie și una de nopți"... După un timp, i-a dăruit fetei adorate cercei cu smaralde, ciocolată, bomboane, un coș cu trandafiri. Răsfățându-se cu stările de contemplare în fața
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
este decât reprezentarea unei întâmplări eroice în nenorocire, scrie Mairet. Comedia este o reprezentare a unui noroc personal fără niciun pericol pentru viață. Tragedia este ca oglinda fragilității lucrurilor omenești, cu atât mai mult cu cât aceiași regi și aceiași prinți pe care îi vezi acolo la început, atât de plini de glorie și atât de triumfători, servesc la sfârșit ca nevolnice mărturii ale insolenței norocului. Comedia, dimpotrivă, este un fel de joc ce prezintă în fața noastră viața unor persoane de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
unor persoane alese, în timp ce comedia nu vorbește decât de mediocri, în stil simplu și mediocru. Tragedia la începutul ei este plină de glorie, și arată măreția celor mari; la sfârșit este demnă de milă, ca aceea care arată regi și prinți căzuți pradă disperării. Comedia la începutul ei este plină de neprevăzut, turbulentă la mijloc, căci aici se fac toate înșelăciunile și toate intrigile, iar sfârșitul îi este vesel. Astfel încât începutul tragediei este totdeauna vesel, iar sfârșitul ei este mereu trist
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
puțin în considerare acțiunea." Contestând pertinența unuia din criteriile distinctive majore dintre tragedie și comedie, rangul personajelor, Corneille, fără a avea conștiința acestui lucru, hotărăște moartea tragediei politice. Numai aducând în scenă personaje deținătoare ale puterii, care sunt numite regi, prinți, consilieri, președinți sau miniștri, conflictul amestecă interesele private cu destinul unui întreg popor. Acest lucru conferă o dimensiune mitică tragediei, fie ea greacă, elisabetană sau clasică. Pe de altă parte, când, în 1660, Corneille aruncă o privire retrospectivă asupra operei
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scenei. În Aviz către cititor care precede Oedip, piesa lui din 1659, Corneille explică faptul că s-a îndepărtat de modelele sale, Sofocle și Seneca, pentru a nu șoca publicul. Această elocventă și curioasă descriere a modului în care nefericitul prinț își scoate ochii, și spectacolul acestor ochi scoși care ocupă în întregime al cincilea act la acești neasemuiți originali, ar ofensa delicatețea doamnelor noastre, care formează cea mai de seamă parte a auditoriului nostru, și al căror dezgust atrage cu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
contestă distincția operată chiar de la începutul secolului între tragi-comedie și tragedie, în funcție de natura deznodământului, fericit sau nefericit. El susține că tragedia, după ce a suscitat emoții foarte vii, se poate termina printr-o bucurie care să le calmeze. "Tragedia reprezenta viața prinților, plină de neliniști, de bănuieli, de tulburări, de rebeliuni, de războaie, de omoruri, de pasiuni violente și de mari aventuri... Or, dacă deosebim tragediile după deznodământ, ele erau de două feluri: unele funeste în ceea ce privește evenimentul ultim și se terminau prin
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
când deznodământul nu conținea moartea sau nefericirea personajelor principale: însă este o greșeală, fiind în mod sigur evident că acest termen nu înseamnă nimic altceva decât un lucru măreț, serios, grav și potrivit cu acțiunile și întorsăturile de seamă ale sorții prinților; iar o piesă de teatru poartă numele acesta de tragedie numai luând în considerare incidentele și persoanele a căror viață o reprezintă, iar nu din cauza deznodământului. Dar am acționat fără fundament înlăturând numele de tragedie pieselor de teatru al căror
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
-l să fie îndrăgostit de Aricia, pentru ca toate personajele piesei să stârnească mila spectatorului. Anticii, într-adevăr, îi reproșau lui Euripide că l-a reprezentat pe Hipolit ca pe un "filosof scutit de orice imperfecțiune (...), ceea ce făcea ca moartea tânărului prinț să trezească mai mult indignarea decât mila. Am considerat că trebuia să-i confer o oarecare slăbiciune care să-l facă puțin vinovat față de tatăl lui, fără totuși să-i știrbesc ceva din această grandoare a sufletului cu care apără
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
determină acțiunile oamenilor, vorbirea lor nu seamănă nicidecum cu aceea pe care interesul, pasiunea, adevărul situațiilor o inspiră; întreg sistemul tragediei moderne este un sistem de convenție și de fantezie care nu are niciun model în natură." Personajele tragice, regi, prinți, zei sau semizei, nu mai sunt în stare să-l emoționeze pe spectator. "De aceea, strălucirea rangului, departe de a-mi mări interesul pe care îl simt față de personajele tragice, îi dăunează, dimpotrivă, declară Beaumarchais (1732-1799) în Eseu despre genul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
om normal: este un portret care nu seamănă. Cu cât va fi mai fidel poetul zugrăvirii evenimentelor așa cum se înlănțuie, cu atât mai mult se va putea lăuda că-și merită succesele." Personajul trebuie cuprins în banala sa viață cotidiană. Prinții și nobilii sunt alungați din scenă de omul de pe stradă. Teoreticienii dramei doresc să aducă pe scena teatrului condițiile cele mai diverse. Într-un cuvânt, scrie Diderot în Convorbiri despre Fiul nelegitim, vă voi întreba dacă îndatoririle condițiilor, avantajele, inconvenientele
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de ceux qui entendent et qui parlent), în 1751. Comunicându-și experiența ca spectator, el citează trei exemple de scene mute care l-au răscolit mult mai profund decât oricare scenă dialogată, scena de somnambulism în Macbeth, tăcerea celor doi prinți în Heraclius, ca și gestul final al lui Antioh, ducându-și, în Rodogune, cupa la buze. "Somnambula Macbeth înaintează în tăcere (act V, scena 1), și cu ochii închiși, pe scenă, imitând acțiunea unui personaj care-și spală mâinile, ca și cum
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
patetic în cuvinte decât tăcerea mâinilor acestei femei. Ce imagine a remușcării! Au fost foarte admirate, și pe drept cuvânt, un mare număr de versuri frumoase în magnifica scenă din Heraclius , în care Focas ignoră care anume din cei doi prinți este fiul său. Pentru mine, momentul acestei scene pe care îl prefer restului, este acela în care tiranul se întoarce pe rând către cei doi prinți numindu-i cu numele fiului său, iar cei doi prinți rămân reci și nemișcați
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]