21,480 matches
-
Baal, Înmormântat și venerat cum se cuvine, reapare Înviat, iar natura reînvie odată cu el. Acum, cel mai viteaz dintre zei este gata să-l Înfrunte din nou pe Mot, iar Întâlnirea dintre cei doi se Încheie cu o implicită recunoaștere reciprocă a puterilor, respectiv a limitelor. După acest eveniment, existența zeilor nu va mai fi amenințată de Mot, care-și va vedea puterile reduse (dar nu anulate). Acesta va putea În continuare să devoreze cu măsură oamenii, a căror soartă pare
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Divinitate și culte În epica homerică Figurile divine ce se ivesc din epopeea homerică sunt deja „forme perfecte”, antropomorfe, diferențiate, personale și funcționale, având câmpuri de acțiune bine delimitate. În același timp, ele dau dovadă de un grad de interacțiune reciprocă ce tinde să le limiteze sferele respective de competență și care se traduce În conflicte În care, uneori, apar contrapuse unele altora În adunările zeilor unde se hotărăsc evenimentele războiului Troiei, dar și cele din viața lui Odiseuxe "Odiseu"; de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
să le limiteze sferele respective de competență și care se traduce În conflicte În care, uneori, apar contrapuse unele altora În adunările zeilor unde se hotărăsc evenimentele războiului Troiei, dar și cele din viața lui Odiseuxe "Odiseu"; de asemenea, interacțiunea reciprocă se traduce și prin prezenxe "Zeus"ța simultană a mai multor zeități la tutela unor fapte importante din punct de vedere social. Acest cadru a fost, fără Îndoială, rodul unui proces lent de sistematizare și sedimentare, Început poate chiar În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pe teritoriul cetății Roma: de către latini, sabini și etrusci, ca și de către greci, iudei, egipteni, galileeni, „orientali” de orice proveniență. Aceste religii coexistă pașnic sau În opoziție Între ele În aceleași condiții ale metropolei așezată pe Tibru; În ciuda surprinzătoarei ignorări reciproce, ele sunt de fapt concurente. Sub impulsul factorilor politici, economici și demografici, aceste religii diferite se dezvoltă În direcția unei istorii locale ce constituie istoria religiei cetății Roma. Structura acestei istorii rămâne definită de unitatea și primatul locului. b) În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
care, dincolo de particularismele locale, așa cum e cazul numeroaselor poleis grecești, conferă o omogenitate substanțială vieții religioase a fiecărei etnii. Ca patrimoniu cultural al popoarelor care sunt purtătoarele lor, religiile naționale ale vechii lumi mediteraneene se află În raport de recunoaștere reciprocă și de conviețuire, fără intoleranță și nici exclusivisme, din moment ce se admite ca evidentă apartenența fiecăreia dintre ele la o anumită tradiție culturală pentru care, așa cum s-a spus, constituie chiar una din trăsăturile distinctive. În legătură cu această situație, putem aminti un
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
precădere, deși nu exclusiv, etic, dominat de conceptul alegerii (cf. mai jos, subcapitolul 2.6). Pornind de aici, apar interconexiunile cu alte concepte abstracte, care dau substanță diverselor experiențe ale divinului și umanului, constituind, prin Împletirea lor și a relațiilor reciproce, rețeaua În care se desfășoară o gândire organică și coerentă, la baza căreia se găsește aspirația constantă de a birui opoziția radicală dintre Bine și Rău, prin adeziunea la valorile universale și la lupta Înverșunată Împotriva Răului care trebuie aneantizat
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sq.). La jumătatea secolului al XIX, competențele Panchayat-ului din Bombay erau deja limitate la organizarea și administrarea operelor de caritate și asistență, domeniu În care parsii s-au evidențiat În mod deosebit printr-un accentuat spirit de solidaritate și ajutor reciproc (Hinnels, 1985). În acest sector, apar instituții specifice, cum ar fi „Sir Jamsetji Jijibhay Parsi Benevolent Institution” (1894), care s-au alăturat și asociat cu Parsi Panchayat, devenit un centru social extrem de eficient, condus multă vreme de două familii aristocratice
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
restricționarea domeniului funcției de preferință socială. footnote>, creează o problemă de consistență cu unanimitatea și raționalitatea minimale. Primul autor care sugerează o restricție de domeniu este Sen, în (1970a). Aceasta ar consta în „dezvoltarea valorilor (și a preferințelor) de respectare reciprocă a intimității și a alegerilor personale.” [Sen, 1970a, p. 85]. În (1976), Sen arată că, formal, această idee vizează condiția domeniului nerestricționat, dar că o astfel de soluție este inacceptabilă. De aceea, Sen propune o restricție a criteriului Pareto folosind
Paradoxuri libertariene în Teoria Alegerii Sociale Preferinţe individuale și preferinţe sociale by Mihai UNGUREANU () [Corola-publishinghouse/Science/211_a_268]
-
este adeverită și se poate manifesta ca libertate. El se îndură de cel puternic prilejuindu-i, prin propria-i eliberare, dovada libertății lui. De aceea puterea este în esența ei o specie a relației; ea este dependență, relație de consimțire reciprocă la devenirea și adeverirea în spațiul libertății. Dar dependența în spațiul libertății este iubirea. Puterea este relația de iubire între cel liber și cel ce va fi eliberat. Regii și supușii, comandanții și oștile, maeștrii și discipolii sunt dependenți unii
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
eliberări se șterge treptat și cei doi se desfac din cercul puterii și rămân, unul în fața celuilalt, egali în libertatea lor. Mândria celui care a eliberat și recunoștința celui care a fost eliberat se întâlnesc în punctul comun al eliberării reciproce din strânsoarea relației comandă-supunere. Răspunderea celui puternic față de cel care se supune nu este însoțită decât de frica lui că nu va reuși să și piardă puterea și că cel menit eliberării va trebui să rămână, mereu neliber, sub puterea
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
de altul“ diferența dintre două euri dispare, abia prin această dispariție fiecare găsindu-se ca eu propriu. Eu îmi găsesc eul pierzându-l și îl ajut pe celălalt să și-l piardă pentru a și-l putea găsi. În această reciprocă dominare și supunere liberă, fiecare își câștigă libertatea pierzând-o totodată. Spre deosebire de raportul maestru- discipol, în care cel mai liber îl eliberează pe cel mai supus, aducându-l la gradul lui de libertate, aici libertatea lipsește și este dobândită în
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
și eliberați în suprema lor supunere și rămân supuși în chiar eliberarea lor. Rezultă de aici că în iubirea de altul eul meu își capătă identitatea lăsându-se preluat în proiect și preluând în proiect alt eu. Această dublă și reciprocă preluare în proiect sfârșește cu disoluția și potențarea eului meu. Eu nu aflu cine sunt decât încetând să fiu eu și începând să fiu în altul, așa cum altul este doar în măsura în care, încetând să fie el, el începe să fie în
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
dau un statut și o identitate (deci ca Tiran și Soră), tragicul nu ar putea apărea. Așa, el apare prin coliziunea a două personaje care își ating limita fără rest și care elimină orice spațiu al compromisului sau al acomodării reciproce. Eroul grec nu suferă deci de un exces de mobilitate, el nu „evoluează“, ci este situare fermă în orizontul unui destin. Determinant apare imobilismul lui, ființa lui turnată perfect în propriul ei contur. Tocmai de aceea, el nu cade de la
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
un apartament modest din București, rămînînd acolo pînă în 1907, cînd s-a stabilit la Vălenii de Munte. Cea de a doua căsnicie se baza pe maturitate: cuplul făcea totul împreună. Mai mult, era bazat pe compatibilitate și pe încredere reciprocă, care poate fi dobîndită numai după lungi ani de conviețuire. Au avut șapte copii: Mircea (1901-1966), a fost inginer; Magdalena (1905-1994); Ștefan (1907-1976), a fost fizician; Adriana (1904-1912) a murit din cauza unei tragice boli; Liliana (1910-1985), favorita lui Iorga, a
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
cursurilor predate la universitate, slaba pregătire a facultăților, extinderea favoritismului și alte lacune din învățămînt (cum ar fi lupta pentru putere abia deghizată din cadrul facultăților). Iorga lansase multe dintre aceste acuzații într-un articol din 1890 intitulat Cursurile de admirație reciprocă, scris cu o candoare dezarmantă, fără eufemisme, pentru că "ipocrizia nu duce la nimic bun, iar eufemismele nu ascund nimic". Au urmat contra-atacurile. Iorga a replicat printr-o serie de articole: "Opiniile primejdioase ale unui rău patriot"131. Era ceva tipic
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
este privită izolat față de istoria regiunii luată ca un tot. Spre deosebire de institutul similar de la Viena, care (după părerea lui Iorga) pregătea guvernatori imperialiști care să domnească în Balcani, Iorga urmărea ca în acest institut să fie propovăduită dragostea și înțelegerea reciprocă între popoarele balcanice 240. Acțiunile prosîrbești și deci antiaustriece și antigermane ale lui Iorga erau dezaprobate de către bătrînul rege241. În vara lui 1914, secolul al XIX-lea și odată cu el un mod de viață luau sfîrșit. Iorga avea presimțiri vagi
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
și cea mai detestată persoană din România. Deși este dificil să ne închipuim o diferență mai astronomică dintre mediile de proveniență a două ființe umane, între ea și Carol domnea, în ciuda distanței care îi separa, armonia și o profundă afecțiune reciprocă. S-ar putea ca acesta să fie motivul faptului straniu că, după ce s-au cunoscut, în 1925, au rămas împreună și la bine și la rău, și numai moartea lui Carol, în 1952, i-a despărțit. Pe lîngă amestecul indirect
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
motivului pentru care legionarii erau pe urmele lui Iorga. Horia Sima sublinia că "se știe prea bine de ce". Le-giunea îl considera direct răspunzător de moartea lui Codreanu. Dar de ce Madgearu, după aceea? Din cauza atitudinii lui anterioare ostilă Legiunii, a amenințărilor reciproce și a contraamenințătorilor. Amenințările legionarilor trebuia acum să fie puse în aplicare. Legiunea era împotriva lui Madgearu și din cauza originii lui (presupus) maghiare 28. La doar cîteva zile după venirea la putere a legionarilor, Bucureștiul făcuse o întoarcere de aproape
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
al doilea front (vestic) o stratagemă a Aliaților, pentru a istovi Rusia și a profita apoi de sacrificiile sale. Pacturile și acordurile dinainte de război ofereau fiecărei părți dovada neseriozității celeilalte; singurul lucru care le unea era inamicul comun. Această suspiciune reciprocă explică acordurile din timpul războiului și Înțelegerile la care au ajuns cele trei mari guverne aliate. La Casablanca, În ianuarie 1943, s-a convenit că războiul european nu va lua sfârșit Înainte de capitularea necondiționată a Germaniei. La Teheran, unsprezece luni
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
uiți disputele și antagonismele ce separau Uniunea Sovietică de aliații săi militari. Dar ele nu dispăruseră. Patru ani de cooperare nesigură Într-o luptă pe viață și pe moarte cu dușmanul comun nu puteau șterge treizeci de ani de suspiciune reciprocă. Adevărul e că, În Europa, Războiul Rece a Început nu după al doilea război mondial, ci după primul. Acest lucru era foarte clar În Polonia, care a dus o luptă disperată cu noua Uniune Sovietică În 1920; În Marea Britanie, unde
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Franța și Marea Britanie nu s-ar fi supărat dacă Uniunea Sovietică și Germania nazistă s-ar fi implicat Într-un conflict reciproc distructiv. Chiar și după ce s-a Încheiat alianța militară, iar interesul comun a devenit clar, gradul de suspiciune reciprocă rămânea frapant: serviciile de spionaj din Vest și Est au schimbat extrem de puține informații În timpul războiului. Destrămarea alianței militare și Împărțirea ulterioară a Europei nu s-au produs așadar din greșeală, din interes sau conform unor planuri diabolice: ele erau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
decizie din URSS sau din Franța; În orice caz, impedimentul a fost evitat printr-un expedient foarte simplu: nici francezii și nici rușii nu au fost consultați la trasarea acestor planuri. Cu toate acestea, ei credeau cu adevărat că beneficiile reciproce obținute prin dezvoltarea comerțului internațional și stabilitate financiară vor depăși În cele din urmă barierele naționale și neîncrederea politică. Iar când Uniunea Sovietică a anunțat subit, la Începutul anului 1946, că nu va adera la instituțiile de la Bretton Woods, Ministerul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
numai doi ani prețurile au crescut În Franța cu 40%. Europa de Vest, care abia Începuse să culeagă roadele ajutorului economic american, era evident incapabilă să susțină pentru mult timp echivalentul unei economii de război, lucru confirmat de Actul american de Securitate Reciprocă din 1951 prin care Planul Marshall a luat sfârșit, devenind un program de ajutor militar. Spre sfârșitul anului 1951, Statele Unite trimiteau În Europa Occidentală aproape 5 miliarde de dolari sub formă de ajutor militar. Dintr-un stimul pentru Încrederea În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
economică propriu-zisă (și, prin urmare, Marea Britanie avusese dreptate, după părerea lui, să nu adere). Nu era nici măcar un proiect de integrare europeană, dacă lăsăm la o parte fanteziile lui Monnet, ci doar cel mai mic numitor comun al intereselor occidentale reciproce În momentul semnării. Era, sub aparența economică, un vehicul politic: un mecanism pentru a depăși ostilitatea franco-germană. Între timp, problemele pentru care fusese creată CECO au Început să se rezolve singure. În ultimul trimestru al anului 1949, producția industrială a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
importanța Iugoslaviei În Războiul Rece global, Congresul american i-a mai oferit 50 de milioane prin Legea Ajutorului de Urgență pentru Iugoslavia, urmată În noiembrie 1951 de un acord care-i permitea să primească ajutor militar conform Acordului pentru Securitate Reciprocă. În 1953, ajutorul american acoperea integral deficitul iugoslav de cont curent; Între 1949 și 1955, Tito a obținut de la Occident ajutoare totale de 1,2 miliarde de dolari, dintre care numai 55 de milioane au fost returnate. Tensiunea provocată de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]