KorAP: Find »[drukola/base=zâmbi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...846 847 848 ...945 >

23,608 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

ridicând blana de jos, porni cu ea spre salon. — Poftim, acum pleacă cu blana! Blana de ce-o iei cu tine? Ha-ha-ha! Ce, ești nebun? Prințul se întoarse și rămase ca o momâie, privind-o; când ea izbucni în râs, zâmbi și el, însă tot nu-și putea mișca limba. În prima clipă, când îi deschisese ușa, era palid, însă acum sângele îi năvăli subit în obraji. — Ce-i cu idiotul ăsta? strigă furioasă Nastasia Filippovna, bătând din picior. Hei, unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
iau delicat de ceafă și zvârr... o arunc pe fereastră după trabuc! N-a apucat decât să schelălăie! Trenul continuă să zboare... Sunteți un monstru! strigă Nastasia Filippovna, râzând și bătând din palme ca o fetiță. — Bravo, bravo! aplaudă Ferdâșcenko. Zâmbi și Ptițân, cu toate că nici lui apariția generalului nu-i făcuse plăcere; chiar Kolea râse și exclamă și el: „Bravo!“ — Și aveam, aveam dreptate, de trei ori aveam dreptate, continuă triumfător generalul, pentru că, dacă în tren țigările sunt interzise, despre câini

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
nu-i Ferdâșcenko, zise generalul, neputându-se stăpâni. Nici până acum nu se împăcase cu gândul că se afla cu Ferdâșcenko în aceeași societate, ba încă și pe picior de egalitate. — Ei, generale, cruțați-l pe Ferdâșcenko, îi răspunse acesta, zâmbind cu subînțeles. Am aici drepturi speciale. — Ce drepturi speciale ai dumneata, mă rog? — Data trecută am avut onoarea să explic în amănunțime acest lucru; pentru Excelența Voastră repet încă o dată. Binevoiți să remarcați, Excelență: toți sunt spirituali, iar eu nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
totul e perfect... chiar și faptul că sunteți slabă și palidă... omul nici nu și-ar putea dori să vă închipuie altfel... Am dorit foarte mult să vin la dumneavoastră... eu... iertați-mă... Nu-mi cereți iertare, spuse Nastasia Filippovna zâmbind. Așa s-ar pierde toată ciudățenia și originalitatea vizitei. Deci e adevărat ce se zice despre dumneavoastră, că sunteți un om ciudat. Vreți să spuneți că mă considerați perfecțiunea întruchipată, da? — Da. — Chiar dacă sunteți un maestru al ghicitului, acum vă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
de făcut; veți povesti fapta cea mai urâtă pe care ați făcut-o vreodată, e grozav de ușor, domnilor! O să vedeți! Dacă cineva va uita să povestească, o să-i aduc eu aminte! Ideea nu plăcuse nimănui. Unii se încruntau, alții zâmbeau cu subînțeles. Unii obiectară, dar nu foarte convingător, de pildă Ivan Feodorovici, care nu voia s-o contrazică pe Nastasia Filippovna, deoarece remarcase cât era de pasionată de această idee bizară. În dorințele ei, Nastasia Filippovna era întotdeauna impetuoasă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
însă că, așteptându-mi rândul, mi-am și pregătit anecdota... — Și e de ajuns să te uiți la chipul Excelenței Sale ca să-ți dai seama cu ce mare satisfacție literară și-a prelucrat anecdota, îndrăzni să comenteze Ferdâșcenko, încă stânjenit. Apoi zâmbi răutăcios. Nastasia Filippovna îi aruncă generalului o privire fugară, zâmbind și ea pentru sine. Însă se vedea că tristețea și irascibilitatea ei se amplificau din ce în ce mai mult. Afanasi Ivanovici se simți de două ori mai speriat decât până atunci, auzind că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Și e de ajuns să te uiți la chipul Excelenței Sale ca să-ți dai seama cu ce mare satisfacție literară și-a prelucrat anecdota, îndrăzni să comenteze Ferdâșcenko, încă stânjenit. Apoi zâmbi răutăcios. Nastasia Filippovna îi aruncă generalului o privire fugară, zâmbind și ea pentru sine. Însă se vedea că tristețea și irascibilitatea ei se amplificau din ce în ce mai mult. Afanasi Ivanovici se simți de două ori mai speriat decât până atunci, auzind că și ea promite să povestească. — Mi s-a întâmplat și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
mai scund decât domnul cu pumnii. Delicat, neangajându-se în polemică pe față, dar lăudându-se grozav, de câteva ori făcuse aluzie la avantajele boxului englezesc, într-un cuvânt, se dovedi curat occidentalist. Domnul cu pumnii, la auzul cuvântului „box“, zâmbise doar disprețuitor și jignitor și, din partea sa, necatadicsind să intre în deliberări directe cu acesta, îi arăta câteodată tăcut, ca din întâmplare, sau, mai bine zis, scotea uneori la vedere un lucru cu desăvârșire național - un pumn uriaș, vânos, noduros

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
spună ceva despre dumneavoastră, Nastasia Filippovna. Dacă vom fi săraci, voi munci, Nastasia Filippovna... După ultimele cuvinte se auzi chicotitul lui Ferdâșcenko, al lui Lebedev și chiar generalul sforăi cumva cu mare nemulțumire. Ptițân și Toțki nu puteau să nu zâmbească, dar se abțineau. Ceilalți rămaseră pur și simplu cu gura căscată de uimire. — ...Însă, poate, nu vom fi săraci, ci foarte bogați, Nastasia Filippovna, continuă prințul pe același ton sfios. De fapt, nu știu precis și-i păcat că până

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
sprâncenele, îl privi cu atenție; dar nu dură decât o clipă; poate i s-o fi părut că e vorba de o glumă, de o bătaie de joc; însă înfățișarea prințului o făcuse să uite această bănuială. Căzu pe gânduri, zâmbi apoi din nou, parcă neștiind nici ea precis de ce zâmbește... Înseamnă că sunt într-adevăr prințesă! șopti ea ca pentru sine, ironic și, uitându-se întâmplător la Daria Alexeevna, izbucni în râs. Deznodământul e neașteptat... eu... nu m-am gândit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
clipă; poate i s-o fi părut că e vorba de o glumă, de o bătaie de joc; însă înfățișarea prințului o făcuse să uite această bănuială. Căzu pe gânduri, zâmbi apoi din nou, parcă neștiind nici ea precis de ce zâmbește... Înseamnă că sunt într-adevăr prințesă! șopti ea ca pentru sine, ironic și, uitându-se întâmplător la Daria Alexeevna, izbucni în râs. Deznodământul e neașteptat... eu... nu m-am gândit... Dar, domnilor, de ce stați în picioare? Fiți buni și luați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
asta, într-adevăr își spintecă pântecele sub privirile ofensatorului și simte, probabil, o satisfacție extraordinară, ca și cum chiar s-ar răzbuna. Există firi ciudate pe lume, Afanasi Ivanovici! — Deci credeți că întâmplarea de acum e cam în genul acesta, îi răspunse zâmbind Afanasi Ivanovici. Hm! Totuși, ați spus-o la modul inteligent... și ați făcut o comparație excelentă. Dar, stimabile Ivan Petrovici, ați văzut cu ochii dumneavoastră că eu am făcut tot ce mi-a stat în putință; doar nu puteam face

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
croitorii de bună-credință, dar nu foarte talentați) și, pe deasupra, era purtată de un om care nu se interesa de ea câtuși de puțin, așa că, privindu-l atent pe prinț, un mare amator de râs, poate, ar fi găsit de ce să zâmbească. Dar puține lucruri care provoacă râsul există? Prințul luă o birjă și plecă la Peski. Pe una dintre străzile din preajma Bisericii Nașterii Domnului găsi repede o casă mică din lemn. Spre marea lui mirare, casa era frumoasă pe dinafară, curată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
care ținea copilul în brațe, așa că aceasta se trase câțiva pași înapoi din pricina surprizei, dar, lăsând-o imediat în pace, se năpusti apoi spre fetița de treisprezece ani, rămasă în pragul ușii ce dădea spre camera cealaltă, care continua să zâmbească cu rămășițele din râsul de mai înainte. Fetița nu suportă țipetele și o șterse pe loc la bucătărie; Lebedev chiar bătu în urma ei din picior, ca s-o înfricoșeze și mai mult, dar, întâlnind privirea prințului, care se uita la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
pe locotenentul acela; alt motiv nu există! Iată cum poate fi omul ăsta - nici lui, nici altora! — Și nu pleacă! strigă Lebedev. S-a trântit aici și nu mai pleacă. — Doar ți-am zis. Nu ies până nu-mi dai. Zâmbiți cumva, prințe? Găsiți, poate, că nu am dreptate? — Nu zâmbesc, dar, după părerea mea, nu aveți întrucâtva dreptate, răspunse prințul fără chef. — Mai bine-ați zice de-a dreptul că n-am dreptate deloc, nu mai umblați cu ocolișuri, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
fi omul ăsta - nici lui, nici altora! — Și nu pleacă! strigă Lebedev. S-a trântit aici și nu mai pleacă. — Doar ți-am zis. Nu ies până nu-mi dai. Zâmbiți cumva, prințe? Găsiți, poate, că nu am dreptate? — Nu zâmbesc, dar, după părerea mea, nu aveți întrucâtva dreptate, răspunse prințul fără chef. — Mai bine-ați zice de-a dreptul că n-am dreptate deloc, nu mai umblați cu ocolișuri, cu “întrucâtva“! — Dacă doriți, nu aveți deloc dreptate. — Dacă doresc! E

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
comite și cum îi duce de nas pe oameni! Cum și-a agonisit banii pentru casa asta? Pun capul jos dacă nu v-a tras deja pe sfoară și dacă n-a plănuit cum să vă înșele și în continuare! Zâmbiți, nu mă credeți? — Mi se pare că întrebarea nu prea are legătură cu conflictul dumneavoastră, observă prințul. — Sunt trei zile de când zac aici și câte n-am văzut! strigă tânărul, fără să asculte. Închipuiți-vă că pe acest înger, pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
te uiți așa de încordat? îngăimă el. Stai jos! Prințul se așeză. — Parfion, spuse el, spune-mi sincer, știai sau nu că sosesc astăzi la Petersburg? — Că o să sosești, mă gândeam eu, și vezi că n-am greșit, adăugă acesta, zâmbind sarcastic. Dar de unde să știu că o să sosești chiar astăzi? O anumită impulsivitate tăioasă și ciudata irascibilitate conținută de întrebare îl uimiră și mai mult pe prinț. — Chiar dacă ai fi știut că astăzi, ce rost are să te enervezi în halul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
certați. Deci, fii liniștit și nu mă bănui. De fapt, știi și singur dacă ți-am fost vreodată rival adevărat, chiar și atunci, când a fugit la mine. Uite, ai izbucnit acum în râs; știu ce te-a făcut să zâmbești. Da, am trăit acolo despărțiți, fiecare în alt oraș, lucru pe care tu îl știi sigur. Doar și mai înainte ți-am explicat că n-o „iubesc cu dragoste, ci cu milă“. Cred că definesc destul de exact situația. Mi-ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
pricep nimic. Cu siguranță, mila ta e, probabil, mai mare decât dragostea mea! Pe fața lui se aprinse ceva răutăcios, care dorea neapărat să fie exprimat în cuvinte. — Asta-i, dragostea ta nu poate fi deosebită de ură, zise prințul zâmbind, și, dacă o să-ți treacă, nu-i mare lucru să se întâmple o nenorocire și mai amarnică. Frate Parfion, dacă îți spun că... — Că o s-o înjunghii? Prințul tresări. — O s-o urăști mult pentru dragostea ta de acum, pentru tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
toate... — Zici că a și fost la tine? îl întrebă curios prințul. — A fost. S-a uitat mult timp la portret, mi-a pus întrebări despre răposatul. „Exact așa ai fi fost și tu, mi-a spus ea la urmă, zâmbind ironic. Tu, Parfion Semionâci, ai patimi puternice, patimi care te-ar duce tocmai în Siberia, la ocnă, dacă n-ai avea minte, pentru că ai multă minte“, zice (chiar așa mi-a spus, crezi sau nu? Pentru prima oară am auzit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
înspăimântător decât apa. De necaz se mărită cu mine. Dacă se mărită, ăsta-i adevărul: se mărită de necaz... Dar cum poți... cum poți!... strigă prințul și nu încheie fraza. Îl privea îngrozit pe Rogojin. — De ce nu termini? adăugă acesta, zâmbind. Dacă vrei, îți spun ce gândești tu în sinea ta, chiar în momentul ăsta: „Ah, cum o să trăiască de-acum cu el? Cum s-o las să facă pasul ăsta?“. Se vede ce gândești... Nu de asta am venit aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ce trebuie să facă acum. Atunci, la revedere, spuse prințul, întinzându-i mâna. — La revedere, rosti Rogojin, strângând tare, dar cu totul automat, mâna întinsă de celălalt. Prințul coborî o treaptă și se uită înapoi. Cât despre credință, începu el zâmbind (nedorind probabil să-l lase așa pe Rogojin) și, pe deasupra, înviorându-se sub impresia unei amintiri subite, în privința credinței, am avut parte săptămâna trecută de patru întâlniri diferite în două zile. Dimineața călătoream pe o cale ferată nouă și am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
în inimile bete și slabe. Peste o oră, în drum spre hotel, am dat de o femeie cu un copil de țâță. Femeia era încă tânără, iar pruncul să tot fi avut vreo șase săptămâni. După cum socotea ea, copilul îi zâmbise pentru prima dată de când se născuse. Mă uit și-o văd făcându-și cruce cu mare evlavie. „Ce faci, zic, nevastă?“ (Pe-atunci doar puneam întrebări la toată lumea.) „Uite, zice, la fel cum mama se bucură când zărește primul zâmbet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
vârstă decât ea, tot în doliu și tot cu bonetă albă; probabil, era vreo ființă ținută din milă pe lângă casă; aceasta împletea un ciorap. Cu siguranță, tăceau amândouă tot timpul. Prima bătrână, văzându-i pe Rogojin și pe prinț, le zâmbi și, de câteva ori, în semn de bucurie, își aplecă drăgăstoasă capul. — Mamă, spuse Rogojin, sărutându-i mâna, iată-l pe bunul meu prieten, prințul Lev Nikolaevici Mâșkin. Am făcut cu el schimb de cruciulițe; într-un timp, la Moscova

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]