21,320 matches
-
în magnifica scenă din Heraclius , în care Focas ignoră care anume din cei doi prinți este fiul său. Pentru mine, momentul acestei scene pe care îl prefer restului, este acela în care tiranul se întoarce pe rând către cei doi prinți numindu-i cu numele fiului său, iar cei doi prinți rămân reci și nemișcați. Marțian! La numele acesta niciunul nu vrea să răspundă. Corneille, Héraclius, actul IV, scena 4. Iată ceva ce hârtia nu poate auzi niciodată; iată unde gestul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
anume din cei doi prinți este fiul său. Pentru mine, momentul acestei scene pe care îl prefer restului, este acela în care tiranul se întoarce pe rând către cei doi prinți numindu-i cu numele fiului său, iar cei doi prinți rămân reci și nemișcați. Marțian! La numele acesta niciunul nu vrea să răspundă. Corneille, Héraclius, actul IV, scena 4. Iată ceva ce hârtia nu poate auzi niciodată; iată unde gestul triumfă asupra discursului! (...) În sublima scenă care termină tragedia Rodogune
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
trebuie nu numai să-și inspire subiectele din actualitate, dar să și aducă în scenă oameni aparținând societății de mijloc. Destinul regilor și al eroilor, prea diferit de cel al oamenilor de rând, nu ar putea interesa spectatorul. "Numele de prinți și de eroi pot da unei piese de teatru o anumită emfază și o oarecare majestate; dar nu ajută cu nimic la realizarea emoției. Ceea ce face în mod obișnuit impresia cea mai puternică în sufletul nostru este reprezentat de nefericirea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
acestei poziții afișate fără ambiguitate, Lessing aduce și el pe scenă două personaje stoice. În Emilia Galotti, din 1772, el mută în Italia secolului al XVII-lea tragica întâmplare a eroinei romane, Virginia, povestită de Titus Livius. Răpită de un prinț care voia să o dezonoreze, Emilia, tânără virtuoasă, este înjunghiată de tatăl ei, dornic să o sustragă oprobriului, chiar în momentul în care era ea însăși pe punctul de a se sinucide. Această piesă, în care tatăl și fiica sunt
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe care au ales-o. Ce ne învață Racine despre Fedra? Dragostea ei pentru Hippolyte, dar nu și caracterul ei personal, independent de această dragoste. Ce ne face același poet să știm despre Oreste? Dragostea sa pentru Hermiona. Furiile acestui prinț nu se datorează decât cruzimilor iubitei sale. În fiecare clipă îl vedem gata să se îmblânzească, numai să-i dea Hermiona vreo speranță. Acest ucigaș al mamei sale pare chiar să fi uitat nelegiuirea comisă. Nu este cuprins decât de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
zugrăvește umanitatea." Abandonând zugrăvirea condițiilor dragă Enciclopediștilor, autorii dramei burgheze pun din nou pe primul loc studiul caracterelor. Dornici de a reda complexitatea sufletului uman, ei creează, invers decât Clasicii, personaje care să evolueze în timp, ca Don Carlos, care, prinț nepăsător și despotic la începutul lui Hernani, devine apoi un împărat înțelept și clement, și pe care ei le cuprind cu dualitatea lor, cum ar fi Cromwell, erou făcut din contradicții, pe care Hugo, în Prefață, în 1827, îl descrie
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
munca lui la Teatrul Laborator, actorii nu căutau niște personaje. Personajele apăreau mai degrabă în mentalul spectatorului din cauza montajului (în spectacol și în rol). Grotowski a subliniat deseori acest aspect vorbind despre munca lui Ryszard Cieslak în Le Prince Constant (Prințul Constant). În fond, Cieslak nu lucrase asupra personajului tragediei lui Calderon, ci asupra amintirilor personale legate de un eveniment important al vieții sale." Actorul se livrează unei adevărate ofrande în performanța sa, căreia Grotowski, refuzând categoric termenul alterat de spectacol
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a spațiului (Akropolis, după Wyspianski). Actorii mai pot juca printre spectatori și să-i ignore, privind prin ei. Spectatorii pot fi separați de actori de exemplu printr-o palisadă înaltă pe care o depășesc numai capetele lor Le Prince Constant (Prințul Constant), după Calderón); în această perspectivă radical înclinată, ei îi privesc pe actori în jos, ca și cum ar fi niște animale pe un ring, sau ca niște studenți la medicină pe cale să urmărească o operație (această vedere detașată, spre în jos
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
49, 53, 56, 57, 58, 63, 70, 73, 76, 81, 84, 87, 91, 92, 93, 94, 95, 96, 104, 141, 215 Cieslak, 273 Clairon, 170, 179, 201 Claudel, 29, 34, 243, 244, 246, 249, 258, 285 Constant, 209, 273 Constant, Prințul, 209, 273 Copeau, 253, 255, 256 Corneille, 9, 28, 29, 34, 36, 37, 53, 56, 57, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 70, 71, 72, 75, 76, 77, 79, 80, 81, 83, 84, 85, 86, 87
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
după declanșarea războiului Crimeii. Această idee a căpătat o formă concretă, de necontestat, În programul unionist adoptat de cele două Adunări ad-hoc din octombrie 1857. În acest program una din condițiile de bază, vitale ale existenței statului național român, era „prinț străin cu moștenirea tronului, ales dintr-o dinastie domnitoare a Europei și ai cărui moștenitori să fie crescuți În religia țării” <ref id="2"> 2 Acte și documente relative la istoria renașterii României, București, 1896, vol. VI, partea I, p.
Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by DUMITRU IVĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1247]
-
I, p. 74; vol. II, partea a II-a, p. 44. </ref>. Firesc este să ne Întrebăm cum de românii au ajuns la această concluzie și, mai ales, care au fost motivele ce i-au determinat să opteze pentru ideea prințului străin? Cu atât mai mult cu cât, este cunoscut faptul, unii oameni politici români, sub influența revoluționarilor francezi și italieni, credeau Într-o formă de organizare republicană a statului. C. A. Rosetti și Ion C. Brătianu, de exemplu, nu au
Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by DUMITRU IVĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1247]
-
de la Osborne <ref id=""> 3 Dumitru Ivănescu, Alexandru Ioan Cuza În conștiința posterității, Iași, 2001, p. 67-68. </ref>3, a fost aceea care s-a străduit să Împace lucrurile și să-i convingă pe români să renunțe temporar la ideea prințului străin În favoarea realizării Unirii Principatelor. Demersurile țării lui Napoleon al III-lea nu i-a Împiedicat pe români să adopte În Adunările ad-hoc cunoscutul program unionist, unde prințul străin și Unirea Într-un stat cu numele de România erau considerate
Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by DUMITRU IVĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1247]
-
lucrurile și să-i convingă pe români să renunțe temporar la ideea prințului străin În favoarea realizării Unirii Principatelor. Demersurile țării lui Napoleon al III-lea nu i-a Împiedicat pe români să adopte În Adunările ad-hoc cunoscutul program unionist, unde prințul străin și Unirea Într-un stat cu numele de România erau considerate condiții sine qua non. Așa după cum este știut, În lunile mai-august 1858, la Paris, s au desfășurat lucrările Conferinței puterilor garante care, conform Tratatului de pace din 1856
Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by DUMITRU IVĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1247]
-
primise un mandat și nu o coroană. Mandatul său era să Înfăptuiască Unirea Principatelor, să constituie statul român, să aducă În atenția Europei națiunea română și, În ultimă instanță, să pregătească, așa cum se angajase În Adunarea ad-hoc, terenul pentru aducerea prințului străin. Astfel Încât, doar pentru un neavizat ar putea constitui o surpriză angajamentul reprezentanților partidei unioniste de a acționa cu consecvență, și pe viitor, pentru realizarea acestui ultim obiectiv al programului unionist: Înscăunarea pe tronul țării a unui principe străin. Din
Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by DUMITRU IVĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1247]
-
care nația română a voit a o Întemeia”. În același timp, domnitorul atrăgea atenția că „Întemeindu-mă din nou pe votul Adunărilor ad-hoc”, reconfirmat de Adunarea Moldovei la 5/17 ianuarie, „constat Încă o dată că țara a cerut unirea cu prinț străin”, el Însuși contribuind „la succesul acestei combinări”. În această situație „nedorind alta decât binele țării mele, așa precum ea Îl Înțelege și Îl cere voi fi totdeauna gata de a mă Întoarce la viața privată” dacă puterile garante „ar
Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by DUMITRU IVĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1247]
-
pierdut ca efect al aplicării acestor reforme. Dacă reacțiile de acest gen, consumate În anii 1859 1861, au fost singulare și chiar inoportune, mai ales că domnitorul declarase public că e dispus să-și Încheie misiunea pentru a urgenta aducerea prințului străin, din 1863, odată cu apariția construcției numită În epocă „monstruoasa coaliție”, lucrurile s-au schimbat <ref id="14"> 14 V. Russu, „Monstruoasa coaliție” și detronarea lui Al. I. Cuza, În Cuza Vodă. In memoriam, editori L. Boicu, Gh. Platon, Al.
Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by DUMITRU IVĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1247]
-
Românii În istoria universală, I, Iași, 1986, p. 263. </ref>. Toate aceste detalii au fost speculate de adversarii lui Al. I. Cuza, care-i reproșau că a uitat de angajamentul luat În 1859, de a renunța la tron În favoarea unui prinț străin. În vara anului 1865, un grup de oameni politici liberali-radicali și conservatori, printre ei aflându-se și C. A. Rosetti, I. C. Brătianu, An. Panu, Ion Ghica, Gr. Bibescu-Brâncoveanu, Dim. Ghica, George B. Știrbei, C. N. Brăiloiu, au semnat un
Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by DUMITRU IVĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1247]
-
stare de sănătate, obosit, influențat În luarea unor decizii de către camarila ce se crease În jurul său, sprijinit neconvingător de către unii dintre colaboratori și cu cele mai importante obiective cerute de programul unionist realizate, mai puțin aducerea pe tronul țării a prințului străin. Toate aceste considerente l-au determinat pe Al. I. Cuza ca, În mesajul de deschidere a lucrărilor corpurilor legiuitoare, din 5/17 decembrie 1865, să facă cunoscut că „niciodată persoana mea nu va fi o Împiedicare la orice eveniment
Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by DUMITRU IVĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1247]
-
lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, n-au influențat decizia reprezentanților puterilor garante, Întruniți la Paris cu scopul de a analiza situația creată prin abdicarea lui Cuza. La 20 aprilie/2 mai 1866, ei au adoptat o declarație prin care respingeau ideea prințului străin și, prin consecință, opțiunea românilor pentru Carol de Hohenzollern <ref id="19"> 19 Idem, Diplomatul francez Adolph d’Avril despre Unirea Principatelor și Al. I. Cuza, În Românii În Istoria universală, III3, Iași, 1988, p. 202.</ref>. În această
Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by DUMITRU IVĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1247]
-
de către puterile garante a existenței statului național român având În frunte pe Carol I, ne spune că Epoca Unirii de care ne am ocupat aici, cu marile ei schimbări și realizări, se Încheiase cu o Împlinire deplină a aspirațiilor românești: prințul străin cu drepturi ereditare aparținând unei case domnitoare din Europa Occidentală devenise o realitate.
Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by DUMITRU IVĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1247]
-
Icar, Don Juan, Romeo, Don Quijote. Și Hamlet, de bună seamă. Frapantă în rafinatul eseu Hamlet sau Ispita posibilului (1971; cu o versiune franceză mult amplificată în 1987) este pasiunea lucidă a tâlcuitorului, arcuindu-se într-un discurs îndrăgostit. Enigma nefericitului prinț al Danemarcei, înfășurat într-o incitantă ambiguitate, îl fascinează pe hermeneut, care, între incertitudini și revelații, năzuiește a se apropia de „inima misterului”. Pendulând „între gândul neînfăptuit și fapta negândită”, șovăitorul (pseudo) danez își amână împlinirea proiectului „din deznădejde în fața
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
soartă, despre ființă și neființă), purtând semnul filosoficesc al ironiei. După un periplu spectacular și plin de miez prin epoci diferite, printre personaje ilustre ce s-au perindat pe scena istoriei, O. poate spune cu îndreptățire că știe multe despre prințul de Dania. Aproape totul... Și totuși, între agerime și sminteală, adevăratul Hamlet care o fi ? Printre vorbe poetice, vorbe încărcate de sarcasm, vorbe plonjând în metafizic, scânteiază undeva o esență scutită de rumoarea incongruențelor? Polisemia eroului constituie singurul răspuns. Spectacolul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
prin toate evenimentele politice și culturale petrecute În lumea din jurul Mării Mediterane, fixează În anul morții acestuia Începutul unei noi epoci istorice. Această perioadă, după ce a Început cu progresiva fragmentare a numeroaselor regate ale diadohilor imperiului supranațional constituit de tânărul prinț macedonean În cei treisprezece ani ai fulgerătoarei sale cariere militare și politice (336-323 Î.Hr.), se Încheie În anul cuceririi romane a Egiptului după bătălia de la Actium (31 Î.Hr.). Odată cu reducerea la provincie romană (30 Î.Hr.) a vechiului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
luminoas, din pieptul său, zorii luminoși, de la ochii lui Dumnezeu, stele sclipitoare, de pe hainele lui, vânturile furioase, de la Duhul Sfântxe "Duhul Sfânt". De aici vin pe pământ țarii noștri dragi: din capul sfânt al lui Adamxe "Adam"; de aici apar prinții și eroii: din oasele sfinte ale lui Adam; de aici vin țăranii noștri ortodocși: din genunchiul sfânt al lui Adam. Astfel de asemănări nu pot fi Întâmplătoare, ci reflectă elemente ale unui vechi mit cosmogonic indo-european, conform căruia toată realitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sau scurte nuvele colaborează, între alții, Sorin Titel, Dumitru Țepeneag, Gabriela Adameșteanu, Mircea Nedelciu, Cristian Teodorescu, Petru Cimpoeșu, iar cu fragmente de roman Eugen Barbu (Princepele), Eugen Uricaru (Vladia), care de altfel a debutat în A. (1/1966), Dana Dumitriu (Prințul Ghica), Bedros Horasangian (Sala de așteptare), Petru Popescu, Norman Manea, Bujor Nedelcovici, Corneliu Ștefanache. Nu este neglijată nici proza nonficțională, ilustrată cu succes de Petru Comarnescu (Jurnal de călătorie, 6/1965) sau de George Bălăiță, ale cărui tablete epico-eseistice au
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285485_a_286814]