21,448 matches
-
erau tocmai subtilitatea și rafinamentul intelectual: capacitatea tipic franceză de a Învesti interacțiunile umane cele mai banale cu semnificații culturale epatante. În Ma nuit chez Maud (Noaptea mea cu Maud, 1969) de Eric Rohmer, Jean-Louis - un profesor de filosofie din provincie interpretat de Jean-Louis Trintignant - e nevoit, din cauza zăpezii, să petreacă o noapte pe canapeaua lui Maud (Françoise Fabian), o tânără de o inteligență seducătoare, iubita unei cunoștințe. Catolic, Jean-Louis e chinuit de implicațiile etice ale situației și de Întrebarea dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un „sistem” de Învățământ terțiar propriu-zis. Cele mai multe țări moșteniseră un mozaic de instituții individuale: o serie de așezăminte mici, vechi, autonome doar În principiu, care admiteau În fiecare an cel mult câteva sute de studenți, adesea amplasate În orășele de provincie cu o infrastructură publică minimă sau inexistentă. Universitățile nu aveau loc să se dezvolte: sălile de clasă, laboratoarele, bibliotecile și căminele (când existau) nu puteau găzdui mii de studenți În plus. Orășelul universitar tipic european - Padova, Montpellier, Bonn, Leuven, Fribourg
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
util valului demografic care afecta deja școlile primare și secundare, inițiativa ar fi trebuit așadar să vină de la centru. În Marea Britanie și, În mai mică măsură, În Scandinavia s-au construit noi universități În zone „verzi”, la marginea orașelor de provincie: Colchester și Lancaster În Anglia, Aarhus În Danemarca. Când primul val post-secundar a sosit, noile universități, cu o arhitectură rece, erau măcar construite și pregătite să satisfacă cererea sporită de locuri pentru studenți - și de posturi pentru doctoranzii tot mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dar consecințele ei nu au Întârziat să apară. În acest punct trebuie să amintim că, În 1968, majoritatea tinerilor nu erau studenți (detaliu omis În multe relatări ale perioadei), mai ales dacă părinții lor erau țărani, muncitori sau imigranți, din provincii Îndepărtate sau de peste hotare. Evident, această majoritate non-studențească a trăit anii ’60 altfel - mai ales spre sfârșit, când totul părea că se Învârte În jurul evenimentelor din universități. Opiniile lor, mai ales cele politice, nu trebuie deduse din cele ale contemporanilor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
activitățile bine mediatizate ale studenților. Dar, În afară de primele clipe, când au fost luați prin surprindere, ei nu s-au simțit realmente amenințați. La momentul oportun, trupele de poliție, și mai ales jandarmii - recrutați din rândul fiilor de țărani săraci din provincie și, ca atare, puțin dispuși să-i menajeze pe tinerii privilegiați din Paris -, erau perfect capabile să restabilească ordinea. Pompidou era Însă Îngrijorat de un fenomen mult mai serios. Revoltele și ocupația studenților au stârnit În toată țara un val
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
obținută era plină de buruieni. Într-un amestec tragicomic de planificare centralizată și corupție locală, comuniștii din KÎrghîzstan Îi Îndemnau pe țăranii colectivizați să cumpere produse de la băcănie pentru a Îndeplini norma. Penuria alimentară a provocat revolte În orașe de provincie (printre care Novocerkassk, În iunie 1962). După recolta dezastruoasă din 1963, În ianuarie 1964 URSS importa cereale din Vest. În același timp, microfermele private pe care Hrușciov le Încurajase sporadic aveau un succes aproape jenant: la Începutul anilor ’60, numai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
următoare, sovieticii și-au Închis ambasada din Albania, locum european al Beijingului), iar În competiția pentru influență globală, Moscova a demarat o campanie de imagine pentru mulțimea confuză și volatilă a adepților de peste hotare. În 1962, un obscur Învățător de provincie, Aleksandr Soljenițîn, a reușit să publice un roman pesimist și implicit subversiv, O zi din viața lui Ivan Denisovici, În Novîi Mir, aceeași revistă care Îl refuzase pe Pasternak cu mai puțin de șase ani În urmă. Toleranța relativă din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
capitolul XXII), umbrește retrospectiv primii ani ai democrației constituționale spaniole, dar se poate spune că era o reacție remarcabil de temperată În situația dată. IRA Provizorie amintea de ETA ca metode și, parțial, ca obiective. Așa cum ETA Încerca să facă provinciile basce neguvernabile și să forțeze astfel desprinderea lor de Spania, și Armata Republicană Irlandeză căuta să facă Irlanda de Nord neguvernabilă, să-i expulzeze pe britanici și să unească cele șase provincii din nord cu restul Irlandei. Dar existau diferențe semnificative. Cum
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
metode și, parțial, ca obiective. Așa cum ETA Încerca să facă provinciile basce neguvernabile și să forțeze astfel desprinderea lor de Spania, și Armata Republicană Irlandeză căuta să facă Irlanda de Nord neguvernabilă, să-i expulzeze pe britanici și să unească cele șase provincii din nord cu restul Irlandei. Dar existau diferențe semnificative. Cum o Irlandă independentă exista deja, rebelii aveau, cel puțin În principiu, un țel național fezabil În jurul căruia Își puteau ralia suporterii. Pe de altă parte, Irlanda de Nord număra mai multe comunități
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a trupelor lor, ca prim pas către reîntregirea insulei sub control irlandez. Britanicii nu au plecat. Nu e clar cum ar fi fost posibilă o retragere. În anii ’70, efortul de a clădi o Încredere intercomunitară care să-i permită provinciei să se administreze singură s-a izbit de suspiciune și intransigență de ambele părți. Catolicii, chiar dacă nu se dădeau În vânt după propriii extremiști armați, aveau motive istorice să suspecteze promisiunile de egalitate civică și diviziune a puterii lansate de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
promisiunile de egalitate civică și diviziune a puterii lansate de conducerea protestantă a Ulsterului. Aceasta din urmă, dintotdeauna reticentă când venea vorba de concesii reale pentru minoritatea catolică, se temea acum cu adevărat de „provizoriii” Înarmați. Fără prezența militară britanică, provincia s-ar fi cufundat și mai adânc Într-un război civil deschis. Guvernul britanic era așadar prins la mijloc. Inițial, Londra a simpatizat cu dorința de reforme a catolicilor, dar, după asasinarea unui soldat britanic În februarie 1971, guvernul a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
forțat Goa, teritoriu portughez din India continentală, iar În colonia africană Angola a izbucnit o revoltă armată. Pierderea regiunii Goa a constituit o umilință națională, dar și mai gravă era rebeliunea din Africa. Portugalia avea acolo un număr considerabil de „provincii”, cum li se spunea, printre care Mozambic În sud-est și Angola, Guineea-Bissau și Insulele Capului Verde În vest. Dintre acestea, Angola, cu aproape 500.000 de locuitori europeni la o populație de mai puțin de 6 milioane, era de departe cea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu din cauza eșecurilor (alegerile generale din 1979 s-au soldat cu o nouă victorie pentru UCD), ci din cauza reușitelor și a stilului personal autocratic. Nici nu i-a urmat bine În funcție Calvo Sotelo (un alt politician din UCD), că provinciile basce au fost cuprinse de o grevă generală. Pentru opoziția de dreapta, Spania democratică fără stăpân părea În pragul colapsului. Pe 23 februarie, trupele locotenent-colonelului Antonio Tejero Molina din Garda Civilă au arestat Cortes. Într-o mișcare bine coordonată, generalul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
resentimente față de „proasta guvernare” de la Madrid, Paris, Londra sau Roma. Noua politică regionalistă avea mai multe variante parțial suprapuse: după criterii istorice, lingvistice ori religioase, căutând să obțină autonomia, autoguvernarea sau chiar independența națională deplină. Dar existau două mari tipuri. Provinciile bogate erau nemulțumite că sunt obligate să subvenționeze regiuni mai sărace din propriile țări, iar zonele istoric dezavantajate sau recent dezindustrializate erau Înfuriate de indiferența cu care le tratau politicienii naționali. În prima categorie se aflau Catalonia, Lombardia, Flandra belgiană
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
total 93 de milioane de écu (echivalentul aceleiași sume În euro la cursul anului 2005). În „a treia perioadă” de finanțare structurală europeană, programată Între 2000 și 2006, alți 57 de milioane de euro urmau să fie puși la dispoziția provinciei. Conform „Obiectivului 2”, banii erau destinați celor 83.000 de locuitori care trăiau În zone „exclusiv” muntoase sau „rurale”. Din 1990, un departament al guvernului din Bolzano (capitala provinciei) avea ca scop exclusiv educarea localnicilor În privința modurilor În care puteau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
57 de milioane de euro urmau să fie puși la dispoziția provinciei. Conform „Obiectivului 2”, banii erau destinați celor 83.000 de locuitori care trăiau În zone „exclusiv” muntoase sau „rurale”. Din 1990, un departament al guvernului din Bolzano (capitala provinciei) avea ca scop exclusiv educarea localnicilor În privința modurilor În care puteau beneficia de „Europa” și de resursele europene. Din 1995, provincia are și o reprezentanță la Bruxelles (Împreună cu provincia italiană vecină Trentino și cu Tirolul austriac). Site-ul oficial al
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de locuitori care trăiau În zone „exclusiv” muntoase sau „rurale”. Din 1990, un departament al guvernului din Bolzano (capitala provinciei) avea ca scop exclusiv educarea localnicilor În privința modurilor În care puteau beneficia de „Europa” și de resursele europene. Din 1995, provincia are și o reprezentanță la Bruxelles (Împreună cu provincia italiană vecină Trentino și cu Tirolul austriac). Site-ul oficial al Provinciei Bolzano (cu versiuni În italiană, germană, engleză, franceză și ladino, o varietate a dialectului romanș vorbit În Elveția) afișează, cum
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sau „rurale”. Din 1990, un departament al guvernului din Bolzano (capitala provinciei) avea ca scop exclusiv educarea localnicilor În privința modurilor În care puteau beneficia de „Europa” și de resursele europene. Din 1995, provincia are și o reprezentanță la Bruxelles (Împreună cu provincia italiană vecină Trentino și cu Tirolul austriac). Site-ul oficial al Provinciei Bolzano (cu versiuni În italiană, germană, engleză, franceză și ladino, o varietate a dialectului romanș vorbit În Elveția) afișează, cum e și normal, o eurofilie ardentă. Tirolul de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
avea ca scop exclusiv educarea localnicilor În privința modurilor În care puteau beneficia de „Europa” și de resursele europene. Din 1995, provincia are și o reprezentanță la Bruxelles (Împreună cu provincia italiană vecină Trentino și cu Tirolul austriac). Site-ul oficial al Provinciei Bolzano (cu versiuni În italiană, germană, engleză, franceză și ladino, o varietate a dialectului romanș vorbit În Elveția) afișează, cum e și normal, o eurofilie ardentă. Tirolul de Sud și alte situații păreau să demonstreze că politica de integrare a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care distribuiau banii și supravegheau modul În care era administrată mărinimia europeană: aparatul deja complex al guvernării statului modern, cu ministere, comisii și direcții, era acum dublat și chiar triplat de sus (de la Bruxelles) și de jos (la nivel de provincie sau regiune). Rezultatul a fost nu numai o birocrație de o amploare fără precedent, ci și corupția, indusă și amplificată de volumul finanțării disponibile: nevoile locale trebuiau exagerate și chiar inventate, iar de acolo nu mai era decât un pas
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
unei femei care susținea că soluția perfectă pentru ieșirea Marii Britanii din impas era tocmai acest tratament radical. La prima vedere, Margaret Thatcher nu anunța rolul revoluționar pe care urma să și-l asume. Născută În Grantham, un apatic orășel de provincie din Lincolnshire, ea era fiica unui cuplu de metodiști cinstiți care țineau o băcănie. A fost dintotdeauna o tory: tatăl ei reprezenta conservatorii În consiliul municipal local. Tânăra Margaret Roberts (cum se numea pe atunci) a câștigat o bursă la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
persecutat, dar important, decât liber și irelevant. Teama de irelevanță mai alimenta o considerație În acei ani, și anume dorința unei „reîntoarceri” urgente În Europa. Ca și cenzura, aceasta era o preocupare exclusiv intelectuală - mai exact, era apanajul scriitoriilor din provinciile vestice ale fostului Imperiu Habsburgic, unde Înapoierea și subdezvoltarea impuse de canonul sovietic au fost resimțite cel mai dureros. Ilustrul purtător de cuvânt al acestui sentiment a fost romancierul și scenaristul ceh Milan Kundera, exilat la Paris, pentru care tragedia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Republica Cehă, demonstrează Încă o dată, la scară provincială și În inima Europei, limitele acestei teorii. Nu lipsea „istoria” invocată În astfel de cazuri. Cehii și slovacii, oricât de asemănători le-ar părea ei străinilor, au istorii diferite. Boemia și Moravia - provinciile istorice care formează Cehia - se mândresc nu numai cu un trecut medieval și renascentist În sânul Sfântului Imperiu Roman, ci și cu un rol important În industrializarea Europei Centrale. În jumătatea austriacă a Imperiului Habsburgic, cehii s-au bucurat de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
doilea oraș al noului stat, sub numele Bratislava. Cehoslovacia interbelică era democratică și liberală după criteriile din regiune, dar instituțiile ei centralizate Îi avantajau net pe cehi, care ocupau aproape toate pozițiile de putere și influență. Slovacia era doar o provincie, una săracă și destul de defavorizată. Același impuls ce i-a Împins pe mulți dintre locuitorii germanofoni (aproximativ trei milioane În total) să plece urechea la separatiștii pronaziști i-a făcut și pe unii slovaci (dintre cei două milioane și jumătate) să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o favorizeze (vezi capitolul XIII). Rămânerea În urmă a Slovaciei - sau, mai bine zis, absența concentrărilor urbane cu locuitori educați din clasa de mijloc - era acum În avantajul ei. Având mai puține automobile sau televizoare și comunicații mai proaste decât provinciile mai dezvoltate din vest, Slovacia părea mai puțin vulnerabilă la influențele străine decât radicalii și disidenții praghezi, care aveau acces la presa străină. Prin urmare, În represaliile din anii ’70 ei au suferit mult mai puțin. Cei devaforizați de autorități
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]