22,233 matches
-
sau mănăstire); în restul localităților administrația era asigurată de către dregători locali și trimiși domnești. Țara era împărțită pe județe, conduse de către căpitani numiți în vremea lui Mircea județi. În hrisoave sunt pomenite Motru, Jaleș, de Baltă, Jiu etc. Orașele și târgurile aparțineau domniei. Primele erau conduse de juzi (corespunzători Richterilor transilvăneni), iar cele din urmă de către pârcălabi. Consiliile orășenești erau alese de către locuitori. Reprezentantul domnului într-un oraș era vornicul, ajutat de un pristav și un folnog (corespondentul villicului-administrator transilvănean), astfel
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
mai dispunea de alte moșii. Acest lucru se va schimba peste veacuri, când la cârma țării vor ajunge și boieri ori vlăstare înstărite. Astfel, pentru a împroprietări mănăstiri, Mircea e nevoit să cumpere terenuri de la boieri. "Vămile" erau percepute în târguri ("de târg" sau "de trecere"), la vadurile Dunării, la munte (numite și "de plai"), și la graniță. Domnul avea dreptul să acorde scutiri sau să le concesioneze. Vama era plătită în bani sau în natură, iar boierii garantau cu averea
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
de alte moșii. Acest lucru se va schimba peste veacuri, când la cârma țării vor ajunge și boieri ori vlăstare înstărite. Astfel, pentru a împroprietări mănăstiri, Mircea e nevoit să cumpere terenuri de la boieri. "Vămile" erau percepute în târguri ("de târg" sau "de trecere"), la vadurile Dunării, la munte (numite și "de plai"), și la graniță. Domnul avea dreptul să acorde scutiri sau să le concesioneze. Vama era plătită în bani sau în natură, iar boierii garantau cu averea lor că
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
Cortina de Fier a întrerupt toate căile comerciale care îmbogățiseră orașul. În anii 1950, Salonicul a cunoscut o nouă și rapidă transformare urbanistică, îndeosebi în "orașul de jos", însă în 1978, a fost grav avariat de un cutremur de pământ. Târgul Internațional de la Salonic, urmaș al "târgurilor de Sf. Dumitru", din Evul Mediu, recreat în 1926, este cel mai mare centru de expoziții al țării, făcând din Salonic, înainte de toate, un mare centru de afaceri și un mare târg internațional, mai
Salonic () [Corola-website/Science/297360_a_298689]
-
căile comerciale care îmbogățiseră orașul. În anii 1950, Salonicul a cunoscut o nouă și rapidă transformare urbanistică, îndeosebi în "orașul de jos", însă în 1978, a fost grav avariat de un cutremur de pământ. Târgul Internațional de la Salonic, urmaș al "târgurilor de Sf. Dumitru", din Evul Mediu, recreat în 1926, este cel mai mare centru de expoziții al țării, făcând din Salonic, înainte de toate, un mare centru de afaceri și un mare târg internațional, mai degrabă decât o destinație turistică. În
Salonic () [Corola-website/Science/297360_a_298689]
-
de pământ. Târgul Internațional de la Salonic, urmaș al "târgurilor de Sf. Dumitru", din Evul Mediu, recreat în 1926, este cel mai mare centru de expoziții al țării, făcând din Salonic, înainte de toate, un mare centru de afaceri și un mare târg internațional, mai degrabă decât o destinație turistică. În 1997, Salonicul a fost Capitală Europeană a Culturii. Orașul are două universități: "Universitatea „Aristotel” din Salonic", cea mai mare din Grecia, fondată în 1926, și "Universitatea Macedoniei". În fiecare an, din 1926
Salonic () [Corola-website/Science/297360_a_298689]
-
decât o destinație turistică. În 1997, Salonicul a fost Capitală Europeană a Culturii. Orașul are două universități: "Universitatea „Aristotel” din Salonic", cea mai mare din Grecia, fondată în 1926, și "Universitatea Macedoniei". În fiecare an, din 1926, Salonicul este sediul Târgului Internațional de la Salonic, în ), iar din 1960, al Festivalului Internațional de Film. În 2008, 12 km de piste pentru bicicliști au fost amenajate în oraș. Există proiecte de extindere a acestei rețele, dar la începutul anului 2012, nicio propunere nu
Salonic () [Corola-website/Science/297360_a_298689]
-
populația băștinașă și creștinați. Orașul moldovenesc Orheiul Vechi a avut o importanță strategică. Faptul că era situat în apropierea Nistrului - calea comercială de importanță ce lega Europa centrală cu Mediterana și țările Orientului - a favorizat transformarea lui într-un mare tîrg de iarmaroace. Prima mărturie documentare referitoare la Orhei pe locul actual datează din 1554 într-un act emis de către Movilă Voievod. În acel document, domnitorul dăruia mănăstirilor Dragomirna și Secu "„un iaz cu iezătură, lângă Orhei”" . Totodată, aflăm că la
Orhei () [Corola-website/Science/297398_a_298727]
-
dăruia mănăstirilor Dragomirna și Secu "„un iaz cu iezătură, lângă Orhei”" . Totodată, aflăm că la data respectivă localitatea deja exista. Orheiul e unul dintre cele mai vechi orașe ale Moldovei. Din anul 1599 Orheiul este trecut în documentele oficiale ca târg, iar localitatea se dezvolta în continuu devenind un centru al comerțului în regiune. Catedrala de piatră albă - martor taciturn al acestor timpuri de demult apuse se înalță astăzi pe un dîmb la întrare în oraș. Tot aici a fost instalată
Orhei () [Corola-website/Science/297398_a_298727]
-
în oraș. Tot aici a fost instalată și statuia din bronz a lui Vasile Lupu, domnitor al Țării Moldovei în anii 1634-1653. Acest edificiu este unul dintre primele monumente de arhitectură moldovenească medievală și a fost ridicat conform voinței domnești. Târgul a cunoscut o înflorire economică în timpul domniei (1634-1653) lui Vasile Lupu, care a refăcut lacul Orheiului, a construit poduri, a reamenajat mai multe străzi, a întemeiat lângă Orhei, o „slobozie”, venitul căreia revenea doamnei sale. Vasile Lupu este ctitorul catedralei
Orhei () [Corola-website/Science/297398_a_298727]
-
poduri, a reamenajat mai multe străzi, a întemeiat lângă Orhei, o „slobozie”, venitul căreia revenea doamnei sale. Vasile Lupu este ctitorul catedralei „Sf. Dumitru” din Orhei, una din cele 15 ctitorii ale sale. Paul de Alep, care a trecut prin târgul Orhei în 1653 scria în jurnalul de călătorie: „casele sunt din piatră și lemn, iar străzile pavate cu scânduri, cum erau și la Iași”. La 1835 Orheiul a devenit centru de uezd. A crescut numărul populației, a căpătat dezvoltare industria
Orhei () [Corola-website/Science/297398_a_298727]
-
tehnici, dar și prin adverbe, conjuncții și interjecții. Multe împrumuturi au intrat în lexicul de bază și îmbogățesc mai departe vocabularul prin compunere și derivare. i de nord alcătuiesc o comunitate relativ mică în apropierea municipiului Roman (în maghiară "Románvásár", "Târgul Românilor"), în satele Săbăoani ("Szabófalva"), Pildești ("Kelgyest"), Tămășeni ("Tamásfalva"), Adjudeni ("Dzsidafalva"), Iugani, Traian ("Újfalu") și în alte sate mai mici, unde astăzi abia de loc nu se mai vorbește limba maghiară. Este cel mai mic și asimilat grup al ceangăilor
Ceangăi () [Corola-website/Science/297394_a_298723]
-
fără luptă în Tighina și o transformă, împreună cu 18 sate din jur, în raia . Devenind reședință de raia turcească, vechiul nume e substituit cu altul nou, Bender, adică oraș fluvial. Până la cucerire, Tighina fusese capitala Ținutul Lăpușna, transferată ulterior la Târgul Lăpușna. Din porunca lui Soliman I, după proiectul arhitectului Cogi Mimar Sinan, cetatea este refăcută și lărgită, lucrările de reconstruire fiind finisate în anul 1541 și transformată într-un avanpost bine întărit de luptă. Cetatea a fost construită după modelul
Tighina () [Corola-website/Science/297400_a_298729]
-
secolul VI d.Hr. În etapa timpurie a epocii vikinge din Scandinavia, au existat două centre înfloritoare de comerț, Ystad în Scania și Paviken în Gotland, în ceea ce astăzi este Suedia. Ruine a ceea ce se consideră că a fost un târg mare s-au găsit în Ystad, și datează din 600-700 d.Hr. În Paviken, un important centru de comerț în regiunea baltică, în secolele XI-X, s-au găsit resturi ale unui mare port din epoca vikingă, în care se construiau
Suedia () [Corola-website/Science/297388_a_298717]
-
are originea în aspectul geografic al teritoriului pe care s-a constituit inițial așezarea, râul Prut formând aici, printr-o cotire bruscă, un unghi ascutit. Alte denumiri n-a mai avut, exceptând perioada interbelică în care purta denumirea de "Ungheni Târg". Prima atestare documentară a Ungheniului o avem într-un hrisov de la Ștefan cel Mare datat cu 20 august 1462. Numele inițial al localității a fost Unghiul. Ungheni-Vale este satul istoric, care constituie nucleul orașului. Apelativul și l-a luat de la
Ungheni () [Corola-website/Science/297405_a_298734]
-
săraci cu 23 de gospodării 2 vădane și 2 burlaci. Moșia aparține serdarului Marii Onofrei. Depărtarea pînă la Unhgeni e de o oră. La mijlocul secolului al XIX-lea, stăpânul așezării, Mihai Buznea, a înființat în centrul Ungheniului de astăzi un târg de produse agricole. În jurul acestuia, s-a așezat treptat populație alogenă, mai cu seamă după construirea căii ferate și a podului peste Prut după planurile alsacianului Gustave Eiffel în 1871-1875, partea respectivă a satului urmând să se numească, pînă prin
Ungheni () [Corola-website/Science/297405_a_298734]
-
În jurul acestuia, s-a așezat treptat populație alogenă, mai cu seamă după construirea căii ferate și a podului peste Prut după planurile alsacianului Gustave Eiffel în 1871-1875, partea respectivă a satului urmând să se numească, pînă prin anii 1970, "Ungheni Târg". Potrivit datelor recensămîntului din anul 1897, aici locuiau 1136 evrei, 456 români, 72 ucraineni, 58 ruși și 17 polonezi. La începutul secolului XX în Ungheni erau 580 case, cu o populație de 2898 persoane: români, evrei și ruși. Țăranii posedau
Ungheni () [Corola-website/Science/297405_a_298734]
-
sfârșitul lunii decembrie, la care participă colective din toată țara; Tabăra de Sculptură Ungheni, ce se desfășoară bienal în lunile august-septembrie, la care participă cei mai valoroși sculptori din țară și de peste hotare. Al treilea eveniment de importanță națională este Târgul Național de Ceramică, desfășurat anual la 20 august și având la bază tradiția olăritului din regiune. Participă ceramiști din toată țara. Activează două grupuri artistice: Ansamblul de Cântece și Dansuri Populare „Struguraș” și Ansamblul de Dans Popular „Muguraș”. Ansamblul de
Ungheni () [Corola-website/Science/297405_a_298734]
-
Discriminarea puternică de acolo a împiedicat-o să-și găsească de muncă, în ciuda diplomei universitare și a specializării în Design. A fost nevoită să locuiască într-un apartament mic, cu alte 11 persoane migrante din toată lumea. A supraviețuit vânzând la târguri bijuteriile „handmade” realizate de ea. În 2015, a plecat din nou, de data aceasta în Anglia, unde se află în continuare.</i></strong></p> Recrutarea Am găsit pe net o firmă de recrutare pentru străinătate, se cheamă M.S.Wranghel. De
Căutam chirie zi de zi () [Corola-website/Science/296094_a_297423]
-
1970, a predat romanul "Ușa" editurii Cartea Românească, fiind respins de Marin Preda și Mihai Gafița, Manuscrisul romanului a fost expediat în Occident. În octombrie 1971, a apărut în limba germană, publicat de editura vest-germană Suhrkamp, romanul "Ostinato", lansat la târgul de carte de la Frankfurt. Goma a apărut la stand cu acest roman și cu titulatura de "„carte interzisă în România”". Ca reacție, Dumitru Popescu a propus excluderea lui Goma din PCR, pentru că „a pus în mâna dușmanului o armă cu
Paul Goma () [Corola-website/Science/297562_a_298891]
-
(n. 23 mai 1871, Târgu Frumos - d. 12 martie 1936, București), a fost un critic și istoric literar, eseist, pedagog, redactor literar și romancier român. Este una dintre cele mai influente personalități din literatura română a primelor decenii din secolul al XX-lea, teoretician, promotor
Garabet Ibrăileanu () [Corola-website/Science/297561_a_298890]
-
Sub pseudonimul Cezar Vraja, pe care avea să-l folosească, cu intermitențe, toată viața, debutează în paginile revistei "Școala nouă" cu articole, după care publică versuri, poeme în proză, cugetări, traduceri etc. La 23 mai 1871 s-a născut, la Târgu Frumos Garabet Ibrăileanu. Tatăl, armean de origine, se numea Teodor Ibrăileanu iar mama, Maria Marcovici era fiica lui Andronie și a Varteniei Marcovici din Roman, descendenți, la rândul lor, ai unor vechi familii armenești din Moldova. Părinții, împreună cu copilul, se
Garabet Ibrăileanu () [Corola-website/Science/297561_a_298890]
-
Garabet Ibrăileanu îl numea pe drept „scriitorul unei generații” (scriitorul generației sale). Ionel Teodoreanu este și evocatorul orașului Iași, oraș în care s-a născut și a trăit până în anul 1938. Acțiunea a aproape fiecărui roman se desfășoară în „dulce Târgul Ieșului” (așa cum a fost numit de autor) sau este măcar amintit. Deși unul din cei mai fanatici îndrăgostiți de bătrânul oraș moldovean, un paradoxal "antiieșenism" se afirmă încă din perioada Medelenilor, pentru ca în romanul „Bal mascat” fenomenul să ia forma
Ionel Teodoreanu () [Corola-website/Science/297557_a_298886]
-
este un raion din Republica Moldova. Reședința sa este Nisporeni. Se află în partea de vest a Republicii Moldova, la 70 km de Chișinău. Prima atestare documentară a târgului Nisporeni poartă data de 4 ianuarie 1618. La acel moment localitatea avea o populație de aproximativ 600 de locuitori, și era condus de boierul Nicolae Fărâmă, al doilea după nume, pe atunci ultim urmaș al renumitei familii boieriești Fărâmă, familie
Raionul Nisporeni () [Corola-website/Science/297500_a_298829]
-
de diabolicul Sandu Faliboga, îi tâlhăreau pe cei care fugeau de autorități și a căror comportare semăna cu cea ale coloniștilor din America. Lepădatu, un copil nedorit, vorbește în numele întregului grup: „Ce aș putea să fac? [...] dacă oriunde sunt aceste târguri mari pline de oameni? Aș avea un timp mai bun cu vitele; cu ele am crescut și cu ele m-am obișnuit." Romanticizând evenimente obscure ale perioadei medievale timpurii în "Vremuri de bejenie", Sadoveanu schițează apărarea improvizată a unei comunități
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]