KorAP: Find »[drukola/base=zâmbi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...847 848 849 ...945 >

23,608 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

toată viața. „În acest moment - cum îi spusese el odată lui Rogojin, la Moscova, în timpul întâlnirilor lor de acolo -, în acest moment parcă începe să-mi fie pe înțeles expresia neobișnuită că timp nu va mai fi.“ „Probabil, adăugase el zâmbind, aceasta este tocmai secunda în care n-a apucat să se verse urciorul cu apă, răsturnat, al epilepticului Mahomed, care, totuși, a izbutit să vadă în clipa aceea toate lăcașurile lui Allah.“ Da, la Moscova se întâlnea des cu Rogojin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
doar să vă explic că persoana știută nu de el se teme, ci de altcineva, de cu totul altcineva. — Păi spune mai repede, îl interogă prințul cu nerăbdare, văzând grimasele misterioase ale lui Lebedev. Tocmai aici e secretul. Și Lebedev zâmbi ironic. — Secretul cui? — Secretul dumneavoastră. Singur mi-ați interzis, luminate prinț, să vorbesc în prezența dumneavoastră... îngăimă Lebedev și, încântat de faptul că a împins curiozitatea interlocutorului până la o stare de nerăbdare bolnăvicioasă, încheie brusc: de Aglaia Ivanovna se teme

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
interesant să vi-l închipuiți pe patul de moarte. Rămâi mult timp la noi? i se adresă prințului Lizaveta Prokofievna. — Toată vara, poate și mai mult. — Ești singur? Nu te-ai însurat? — Nu, nu m-am însurat, spuse prințul și zâmbi de naivitatea insinuării. — N-ai de ce zâmbi, se mai întâmplă. De casă te întreb; de ce n-ai venit la noi? Avem o atenansă întreagă în care nu stă nimeni; de fapt, faci cum vrei. De la ăsta închiriezi? De la ăsta? adăugă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
de moarte. Rămâi mult timp la noi? i se adresă prințului Lizaveta Prokofievna. — Toată vara, poate și mai mult. — Ești singur? Nu te-ai însurat? — Nu, nu m-am însurat, spuse prințul și zâmbi de naivitatea insinuării. — N-ai de ce zâmbi, se mai întâmplă. De casă te întreb; de ce n-ai venit la noi? Avem o atenansă întreagă în care nu stă nimeni; de fapt, faci cum vrei. De la ăsta închiriezi? De la ăsta? adăugă ea cu jumătate de glas, arătând cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
disimulat, încât uneori, privind-o, era imposibil să nu râzi, ceea ce, de altminteri, o înfuria foarte mult pe Aglaia, care nu înțelegea de ce râd ceilalți și „cum pot, cum îndrăznesc să râdă“. Izbucniră și acum în râs surorile, prințul Ș., zâmbi până și prințul Lev Nikolaevici, care roșise și el cine știe de ce. Kolea hohotea și jubila. Aglaia se supără, nu glumă, și se făcu de două ori mai frumoasă. O prindeau foarte bine fâstâceala și ciuda pe propria ei persoană

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
de intenție, dar tăceau și încercau să se prefacă a nu fi observat nimic. Însă Evgheni Pavlovici (prințul era chiar gata să parieze) nu doar că își dăduse seama, dar se și străduia să se remarce faptul că a înțeles: zâmbea prea ironic. — Ce minunăție! exclamă generăleasa, sincer entuziasmată, imediat ce se încheie recitarea. Ale cui sunt versurile? — Ale lui Pușkin, maman, nu ne face de rușine! exclamă Adelaida. — Păi, cu voi, omul poate ajunge și mai prost decât sunt eu! îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-și doresc ceva foarte mult, chiar dacă ar fi nevoie, pentru asta, să facă de petrecanie la opt persoane. Însă, prințe, nu v-aș sfătui, totuși... Dar prințul se ducea de-acum să le deschidă musafirilor. Îi calomniezi, Lebedev, zise el zâmbind, te-a mâhnit foarte mult nepotul. Nu-l credeți, Lizaveta Prokofievna. Vă încredințez că alde Gorski și Danilov 45 nu sunt decât cazuri deosebite, pe când aceștia doar... se înșală... Numai că n-aș fi vrut aici, de față cu toată lumea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
cei din urmă sub aspect moral. Intrară cinci inși, adică patru oaspeți noi, urmați de generalul Ivolghin, care era înfierbântat, tulburat și apucat de o criză puternică de elocință. „Măcar el e negreșit de partea mea!“ se gândi prințul și zâmbi. Kolea se strecură înăuntru împreună cu ceilalți; discuta aprig cu Ippolit, care era între cei veniți în vizită. Ippolit îl asculta și râdea ironic. Prințul îi invită pe oaspeți să ia loc. Erau cu toții foarte tineri, chiar adolescenți, încât oricine s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
alți proști, că eu văd prin tine... văd tot jocul vostru! — Lizaveta Prokofievna! exclamă prințul. — Să plecăm de-aici, Lizaveta Prokofievna, s-a făcut târziu, îl luăm și pe prinț cu noi, spuse prințul Ș. cât putu de calm și zâmbind. Domnișoarele stăteau deoparte, aproape speriate, generalul era în mod cert speriat; de fapt, toți erau cuprinși de uimire. Unii dintre cei care stăteau mai departe zâmbeau pe furiș și șușoteau între ei; chipul lui Lebedev exprima cel mai înalt grad

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
luăm și pe prinț cu noi, spuse prințul Ș. cât putu de calm și zâmbind. Domnișoarele stăteau deoparte, aproape speriate, generalul era în mod cert speriat; de fapt, toți erau cuprinși de uimire. Unii dintre cei care stăteau mai departe zâmbeau pe furiș și șușoteau între ei; chipul lui Lebedev exprima cel mai înalt grad de încântare. — Obrăznicie și haos, doamnă, se găsesc pretutindeni, spuse nepotul lui Lebedev, care era, de altfel, foarte încurcat. — Dar nu așa! Nu așa cum aveți voi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
tine, ți-ai ieșit din minți? Prostii! Trebuie să te tratezi, acum nu mai e loc de discuții! Du-te, du-te și te culcă!... strigă speriată Lizaveta Prokofievna. — Dacă mă culc, nu mă mai ridic din pat până la moarte, zâmbi Ippolit. Chiar și ieri am vrut să mă întind, ca să nu mă mai scol până la moarte, dar m-am hotărât să amân până poimâine, cât mă mai țin picioarele... ca să vin aici astăzi, împreună cu ei... numai că am obosit peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
exclamă Lizaveta Prokofievna și îi împinse scaunul cu mâna ei. — Vă mulțumesc, zise încet Ippolit. Dumneavoastră așezați-vă în fața mea și-o să stăm de vorbă... o să stăm negreșit de vorbă, Lizaveta Prokofievna, acum insist s-o facem... zise el și zâmbi din nou. Gândiți-vă și dumneavoastră că acum sunt pentru ultima oară la aer, printre oameni și că peste două săptămâni voi zăcea cu siguranță în mormânt. Deci, ar fi un fel de adio pe care mi-l iau de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-mi calce pragul! Lizaveta Prokofievna dădu să se ridice, însă deodată i se adresă iritată lui Ippolit, care râdea: — Văd, dragule, că ți-ai pus în gând să faci în așa fel, încât aici să râdă toți de mine. — Doamne ferește! zâmbi strâmb Ippolit. Dar cel mai mult mă miră extrema dumneavoastră excentricitate, Lizaveta Prokofievna; recunosc că am adus vorba despre Lebedev cu bună știință, mi-am dat seama că numai dumneavoastră veți fi impresionată, pentru că într-adevăr prințul îl va ierta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Ei, gata, ai terminat? i se adresă Lizaveta Prokofievna lui Evgheni Pavlovici. Termină, domnule, mai repede, băiatul trebuie să se culce. Sau nu pricepi? (Era teribil de înciudată.) — La o adică, n-am nimic împotrivă să adaug, continuă Evgheni Pavlovici, zâmbind, că tot ce am auzit de la tovarășii dumneavoastră, domnule Terentiev, și tot ce ne-ați expus aici, cu indiscutabil talent, se reduce, după părerea mea, la teoria că adevărul trebuie să triumfe înainte de toate și neținând cont de nimic, chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
vechi deprinderi de a susține discuția, nu în virtutea atenției sau curiozității. — Nu mai e nimic altceva... Asta-i tot. — La drept vorbind, nu mă supăr pe dumneavoastră, încheie Ippolit absolut surprinzător și, cu siguranță aproape inconștient, îi întinse mâna, chiar zâmbind. Evgheni Pavlovici se miră mai întâi, dar cu aerul cel mai serios din lume atinse mâna întinsă, parcă primindu-și iertarea. Nu pot să nu adaug, spuse el cu același ton de respect ambiguu, mulțumirea mea pentru că mi-ați acordat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
trădată în special de ochii lui, care îi priveau cu ură și teamă pe cei prezenți, de zâmbetul pierdut, strâmb, care îi aluneca pe buzele tremurătoare. Își plecă imediat ochii în pământ și merse împleticit, clătinându-se și continuând să zâmbească, până la Burdovski și Doktorenko, care stăteau în picioare lângă ieșirea de pe terasă. — Ah, de asta mă temeam! exclamă prințul. Chiar așa trebuia să se întâmple! Ippolit se răsuci repede spre el cu cea mai turbată răutate și fiecare trăsătură de pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
și el cuvântul: — Într-adevăr, prințe, nici nu mă așteptam... după toate, după relațiile noastre de prietenie... și, în sfârșit, Lizaveta Prokofievna... — Cum se poate așa ceva! exclamă Adelaida, care se apropie repede de prinț și îi întinse mâna. Prințul îi zâmbi cu un aer pierdut. Deodată o șoaptă fierbinte, grăbită parcă, îi fripse urechea. Dacă nu vă descotorosiți imediat de acești oameni mârșavi, vă voi urî toată viața, toată viața numai pe dumneavoastră vă voi urî ! îi șopti Aglaia; părea cuprinsă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
lor sunt de moșieri (chiar înainte de Famusov!); încântarea, lacrimile lor, poate, sunt lacrimi adevărate, sincere - dar sunt de moșieri! De moșieri sau de seminariști... Iar râdeți; și dumneavoastră râdeți, prințe? Nici dumneavoastră nu sunteți de acord? Într-adevăr, toți râdeau, zâmbise și prințul. Încă n-aș putea spune de-a dreptul dacă sunt sau nu de acord, rosti prințul, încetând brusc să zâmbească și tresărind ca un școlar prins cu o boroboață, dar vă încredințez că vă ascult cu deosebită plăcere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
de seminariști... Iar râdeți; și dumneavoastră râdeți, prințe? Nici dumneavoastră nu sunteți de acord? Într-adevăr, toți râdeau, zâmbise și prințul. Încă n-aș putea spune de-a dreptul dacă sunt sau nu de acord, rosti prințul, încetând brusc să zâmbească și tresărind ca un școlar prins cu o boroboață, dar vă încredințez că vă ascult cu deosebită plăcere... Vorbind astfel, mai că nu se sufoca și fruntea chiar i se acoperi cu broboane reci de sudoare. Erau primele cuvinte pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
gura mare, chiar să se scrie despre crime și de aceea se pare că acești criminali de-abia acum și-au făcut apariția. Aceasta-i eroarea dumneavoastră, prințe, o eroare extrem de naivă, puteți fi sigur de asta, încheie prințul Ș., zâmbind ironic. — Știu și singur că au existat multe crime și înainte, chiar la fel de îngrozitoare; de curând am fost prin pușcării și am reușit să fac cunoștință cu câțiva criminali și inculpați. Există chiar criminali mai mari decât acesta, care au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
cu totul altceva și, poate, chiar altcuiva... Dar ce-i cu dumneavoastră? Vă e rău? — Se poate, se prea poate, și ați remarcat cu foarte multă finețe că, poate, nu pe dumneavoastră am vrut să vă abordez! Spunând aceste cuvinte, zâmbi cumva ciudat și chiar caraghios; însă deodată, parcă însuflețindu-se, exclamă: — Să nu-mi aduceți aminte ce am făcut acum trei zile! În acest răstimp mi-a fost foarte rușine... Știu că sunt vinovat... — Păi... păi ce-ați făcut atât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
prima care nu rezistă, mai ales după ce-l privi și ea pe prinț, se repezi la sora ei, o îmbrățișă, izbucnind și ea într-un râs la fel de impetuos, școlăresc și vesel, ca al celeilalte. Uitându-se la ele, și prințul zâmbi brusc și se apucă să repete cu chipul bucuros și fericit: — Ah, slavă Domnului, slavă Domnului! În acest moment nu mai rezistă nici Alexandra și râse și ea din toată inima. Se părea că râsul celor trei surori va fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
întrucâtva pe Lizaveta Prokofievna și le distrară pe domnișoare; apucară să facă schimburi de priviri cu câteva cunoștințe și să se salute amabil cu câte cineva de la distanță; apucară să studieze, să observe anume ciudățenii, să discute despre acestea, să zâmbească ironic. Și Evgheni Pavlovici se înclina foarte des. Aglaia și prințul, care încă erau împreună, atraseră atenția câtorva persoane. Curând, de domnișoare și de mama lor se apropiară câțiva tineri care le cunoșteau; doi sau trei rămaseră ca să converseze; toți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
puse o întrebare, însă prințul, se pare, nu-i răspunse sau mormăi ca pentru sine ceva atât de ciudat, încât ofițerul îl privi atent, se uită apoi la Evgheni Pavlovici, înțelese pe loc de ce acesta a pus la cale prezentarea, zâmbi ușor și intră iarăși în vorbă cu Aglaia. Numai Evgheni Pavlovici observă că Aglaia a roșit subit. Prințul nici măcar nu băga de seamă că alții vorbesc cu Aglaia și îi fac complimente; minute în șir chiar uita că se află

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
admiratorii, și femeile reprezentau ceva deosebit, cumva altfel decât restul publicului venit să asculte muzică. Imediat fură remarcați de toată lumea, deși majoritatea se prefăceau că nu-i văd absolut deloc și doar câțiva tineri trăgeau cu coada ochiului spre ei, zâmbeau și își șopteau ceva unii altora. Era imposibil să-i ignori pe nouveniți cu totul; era evident că țineau să fie remarcați, vorbeau tare, râdeau. Se putea bănui că mulți dintre ei erau amețiți, deși câțiva afișau costume elegante și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]