215,260 matches
-
atât în Marea Britanie cât și în Australia, chiar și atunci când succesul ei a fost fluctuant. Eforturile ei de a fi luată în serios ca muzician au fost uneori împiedicate de poziția sa, care atrage multă atenție și publicitate, după cum nota publicația "The Australian", care scria în 1997: „când trebuie să porți după tine o imagine de dimensiunea celei pe care o are Kylie, este greu ca muzica pe care o produci să se ridice la nivelul publicității acerbe, mai cu seamă
Kylie Minogue () [Corola-website/Science/299243_a_300572]
-
la „cum” trebuie spus. Atât despre teorie. Cum funcționează însă în practică? Reuniuni internaționale de vorbitori ai limbii Ido au avut loc în multe țări și au demonstrat că această idee poate fi pusă în practică cu adevărat. Există multe publicații în limba sau despre limbajul Ido, chiar manuale și dicționare pentru vorbitori ai diverselor limbi, de la suedeză la japoneză. Există chiar o mulțime de poezii în limba Ido, chiar și o fantastică poveste comico-eroică în versuri (La Serchado de Andreas
Ido () [Corola-website/Science/299310_a_300639]
-
științe administrative", al "Conservatorului de muzică și artă dramatică" din Cernăuți și absolvent al "Facultății de matematică-fizică" din Timișoara-București. A fost secretar de redacție al revistei „Iconar” din Cernăuți, prim-redactor al revistei „Bucovina literară” din Cernăuți, redactor șef al publicației „Deșteptarea” din Cernăuți, director al editurii „Bucovina literară” din Cernăuți, președintele Cercului „Bucovina literară” din Cernăuți. A fost funcționar la "Mitropolia Bucovinei" și la "Fundațiile culturale române", director al Căminului cultural "Egumenul Artemon" din Horecea-Mănăstirii, director al "Editurii " din Cernăuți
George Drumur () [Corola-website/Science/299329_a_300658]
-
Jurnalul unui scriitor" în 1876, dar de această dată proiectul prinde forma pe care ar fi dorit-o de la început: un ziar lunar independent, unde singurul editor, redactor și autor este chiar el. Publicul este captivat de stilul inedit al publicației, care îmbină cu măiestrie discuția temelor publice cu elemente de viață privată și lasă impresia cititorului că pătrunde în intimitatea scriitorului. Dostoievski continuă să cultive în articolele sale un melanj de specii jurnalistice și beletristice: eseul, memoriile, povestirea, schița, analiza
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
urmat. O serie de cuvinte și expresii au ajuns să descrie diferite stiluri și aspecte legate de graffiti. Ca toți termenii argotici, expresiile variază de la zonă la zonă. Mai jos sunt câțiva termeni folosiți în limba engleză: În anul 1971, publicația „New York Times” a realizat un material despre fenomenul graffiti care luase naștere pe străzile orașului New York. În acel articol se vorbește despre un anume „artist graffiti” care semna cu pseudonimul TAKI 183. Identitatea lui nu era cunoscută, știindu-se doar
Graffiti () [Corola-website/Science/299331_a_300660]
-
al Consiliului de Miniștri, având un rol politic tot mai important în Epoca Nicolae Ceaușescu, odată cu trecerea timpului. În calitate de soție, a devenit subiect al cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu. A fost înfățișată drept o importantă cercetătoare chimistă, deși în realitate publicațiile apărute sub numele ei nu îi aparțineau. Printre numeroasele onoruri conferite, a fost și acela de membru titular al Academiei Române. a fost prezentă la mitingul din 22 decembrie 1989, însoțindu-l pe Nicolae Ceaușescu în fuga spre Târgoviște. Arestați și
Elena Ceaușescu () [Corola-website/Science/299354_a_300683]
-
sfârșit după criza energetică din 1973. Prăbușirea regimului Gierek, atât din punct de vedere economic cât și din punct de vedere politic, a dus la crearea unei opoziții politice sub forma sindicatelor, a unor grupuri de studenți, a ziarelor și publicațiilor clandestine, a distribuirii de cărți și ziare importante, chiar și a unei „universități rapide”. În această conjunctură, pe 19 octombrie 1978 arhiepiscopul de Cracovia, Karol Wojtyła, a fost ales papă, luându-și numele Ioan Paul al II-lea. Alegerea unui
Republica Populară Polonă () [Corola-website/Science/299409_a_300738]
-
Forma cea mai uzuală a unei reprezentări caricaturale o constituie disproporționarea și exagerarea unor anumite parți ale anatomiei. Stil grafic echivalent pamfletului scris, caricatura poate fi considerată un gen al artelor plastice care își trăiește cu precădere existența în paginile publicațiilor. Caricatura ironizează în forme directe, simbolice sau metaforice, cu text ori fără cuvinte, aspecte și mentalități sociale, persoane de notorietate sau indivizi oarecare. Caricatura amuză majoritatea dar îi și irită pe alții, oricum, de cele mai multe ori creează reacții de receptare
Caricatură () [Corola-website/Science/299381_a_300710]
-
caricatura de „șevalet”, cu o lucrătură mai laborioasă destinată sălilor de expoziție sau saloanelor de umor. O specie aparte a desenului satiric îl reprezintă desenul animat. Încă de la apariția primelor gazete, caricatura a fost un ingredient sine qua non al publicațiilor. Prin caricatură se transmite un mesaj de opinie dar care poate fi în perfectă concordanță cu opțiunile privitorului. Caricatura a devenit atât de răspândită odată cu apariția tiparului și implicit a presei, devenind un barometru al evenimentelor sociale. Prin apariția internetului
Caricatură () [Corola-website/Science/299381_a_300710]
-
protest tacit împotriva dictaturii instaurate. Ca în orice epocă istorică, unii artiști s-au prostituat, alții și-au păstrat coloana vertebrală a demnității, cu subtilitate furișându-se sub pulpana metaforei, ei au zgâriat cu penița lor dictatura. În prezent diverse publicații folosesc serviciile caricaturiștilor pentru a da o "notă de culoare" editorialelor sau unelor articole și teme abordate, iar unele au chiar o secțiune dedicata, "Caricatura zilei". Dupa 2000, a luat avânt și caricatura comercială, prezenta prin numeroase site-uri și
Caricatură () [Corola-website/Science/299381_a_300710]
-
și după războiul civil, caricatura americană se debarasează de formala condescendentă față de coroana britanică și devine sagace și intolerabilă la adresa yankeilor și a rigidității conservatorismului anglican. Jurnalismul ia amploare și artiști caricaturiști precum James Akin, Elkanah Tisdale (care creează și publicația "Gerrymander") și Alexander Anderson devin exponenții de seamă ai genului caricatural. În acea perioadă, caricaturile erau tipărite cu precădere în formă de broșuri sau foi volante (flyere) și vândute ca atare în librării și magazine de artă sau în specifice
Caricatură () [Corola-website/Science/299381_a_300710]
-
în formă de broșuri sau foi volante (flyere) și vândute ca atare în librării și magazine de artă sau în specifice almanahuri de gen. Abia în 1820 se petrece permutarea caricaturii spre hebdomadare datorită extinderii capacității tipografice și a proliferării publicațiilor jurnalistice. Caricaturile realizate de William Charles apăreau cu regularitate în aceste timpurii publicații, înfierând cu un umor spumos, atitudinile ipocrite și oportuniste ale funcționarilor publici. Alegerea președintelui american Andrew Jackson, cu tot arsenalul sau atitudinal și fizionomic a oferit subiecte
Caricatură () [Corola-website/Science/299381_a_300710]
-
librării și magazine de artă sau în specifice almanahuri de gen. Abia în 1820 se petrece permutarea caricaturii spre hebdomadare datorită extinderii capacității tipografice și a proliferării publicațiilor jurnalistice. Caricaturile realizate de William Charles apăreau cu regularitate în aceste timpurii publicații, înfierând cu un umor spumos, atitudinile ipocrite și oportuniste ale funcționarilor publici. Alegerea președintelui american Andrew Jackson, cu tot arsenalul sau atitudinal și fizionomic a oferit subiecte fără limita caricaturiștilor. Cei rămași necombatanți în timpul războiului civil, așteptau acasă informații de
Caricatură () [Corola-website/Science/299381_a_300710]
-
pe lângă confrații săi Edward Jump, Frank Beard, Joseph Keppler, Victor și Bernard Gilliam și nu mai puțin faimosul Thomas Nast. Thomas Nast, un bun republican toată viața lui, debutează inițial în "Harper"s Weekly" dar își vinde caricaturile la majoritatea publicațiilor de pe continentul american. În perioada reașezării societății civile, Nast îl demască și înfierează prin caricaturile sale pe republicanul Andrew Johnson pe care îl considera un trădător fără scrupule al cauzei republicane. După înlocuirea lui Johnson la președinție de către Grant, caricaturile
Caricatură () [Corola-website/Science/299381_a_300710]
-
a oferit numeroase subiecte mondene pentru satira caracterologică și de atitudine. Tom Little, Clifford și James Berryman (tată și fiu), Reg Manning cat și mai vârstnicii Dan Fitzpatrick și Lute Pease au ocupat cu precădere spațiile destinate caricaturii din marile publicații naționale. Pentru această perioadă cel mai reprezentativ rămâne totuși Herbert L. Block (Herblock) care adaugă desenelor sale un comentariu acid și cât se poate de ironic, în maniera trasată de predecesorii lui, Kirby și Duffy, dar cu o puternică personalitate
Caricatură () [Corola-website/Science/299381_a_300710]
-
primele sindicate de gen care cumpărau și vindeau pe scara națională en gross caricaturi, reprezentând drept agenți pe cei mai prolifici caricaturiști. Caricaturile furnizate de sindicatele: John Fischetti (NEA), Baldowsky (Baldy), Hesse, Alexander sau Dowling apăreau zilnic în sute de publicații. Acest climat al cererii și ofertei într-un consum continuu, a născut și o adevărată emulație între artiștii profesioniști, calitatea produselor lor atingând standarde foarte înalte. O competiție acerbă a apărut și pentru prestigioasele premii Pulitzer dar și "Sigma Delta
Caricatură () [Corola-website/Science/299381_a_300710]
-
lui Llamaza la "Telegram", fiind și cel mai cunoscut caricaturist din vremea sa pe teme sportive. Mullin a debutat 1935 și doar în doi ani atinge notorietatea, ridicând pe culmi de glorie totodată prin aportul său de rafinat designer, și publicația pentru care lucra. Stilul său, aparent aglomerat și încâlcit la prima vedere, se demonstrează la o analiză mai fină, a fi perfect în echilibru compozițional, nici o linie în plus, trasând cu eficacitate o atmosferă complexă și dinamică a emoției în
Caricatură () [Corola-website/Science/299381_a_300710]
-
costurilor, la serviciile caricaturiștilor de angajați permanenți la ziar. Ca o necesitate firească au apărut astfel și primele sindicate ale caricaturiștilor. Sindicatele semnau angajamente cu artiștii caricaturiști pentru a-i reprezenta și a le vinde caricaturile simultan la mai multe publicații naționale. Competiția directă dintre caricaturiști a fost astfel preluată de agențiile sindicale și de agenții acestora. Desenul de presă devine o industrie, și o nouă eră a vizualului de presă se naște. Artiștilor caricaturiști li se ridică o nouă ștachetă
Caricatură () [Corola-website/Science/299381_a_300710]
-
o sursă de informare și amuzament. Umorul devine mai puțin bufonic orientându-se spre o fațetă mai mult implicată în problematici intelectualiste. Spiritul civic devine mai conștient și mai implicat în viata cetății. Această atmosferă a constituit fundamentul apariției faimoaselor publicații "Vanity Fair" și "The New Yorker". Revista "The New Yorker" a reprezentat indiscutabil nucleul și locul de lansare a noilor tendințe în estetica caricaturii moderne. Începând cu anii "50-"60, un stil mai rafinat și mai sofisticat a fost impus
Caricatură () [Corola-website/Science/299381_a_300710]
-
de originalitate. Pat Oliphant, Jefferson McNelly, Tony Auth, Paul Conard, Edward Sorel și David Levine au adus un suflu de prospețime prin desenele și stilul lor aparte. Cea mai extremă formă de grafică umoristică se găsea totuși în "National Lampoon", publicație care nu ierta nici un aspect al vieții sociale americane din acea perioadă. În afara Statelor Unite, cel mai întâlnit gen caricatural a fost "umorul negru" reprezentat atât în forma sa clasică de umor britanic, dar și în diferite alte forme stilistice în
Caricatură () [Corola-website/Science/299381_a_300710]
-
de noi artiști, emigranți sau refugiați politic din Europa de Est. Ei au adus cu ei o infuzie de inspirație nouă cât și stilul unui desen mai rafinat și mai subtil exersat cu abilitate în umbra cenzurii din țările de unde proveneau. În publicațiile americane au apărut rapid nume cu sonorități europene de est : polonezii Rafal Obinski, Andrzej Dudzinski, Zbigniwe Jujka, Alex Murawski, Andrezej Krajewski, Daniel Zakroczemski, Franciszek Starowieyski, Grzegorz Stanczyk, Steve Pietzsch, Wojciech Fangor, Lech Zahorski, Roman Cieslewicz, Mieczyslaw Wasilewski, Alex Gnidziejko, Ian
Caricatură () [Corola-website/Science/299381_a_300710]
-
Joseph Conrad. Sub auspiciile lui Ezra Pound, romanul "Portret al artistului în tinerețe" apare într-o formă serializată în "The Egoist" începând cu 2 februarie 1914. În același an, "Oameni din Dublin" este tipărit de Grant Richards Ltd. Cele două publicații îl aduc pe Joyce în centrul scenei literare: Arthur Symons îi admiră realismul francez, implementat într-un mod original, tipic Irlandei, iar Gerald Gould îl consideră „un geniu”. O parte a presei, spre exemplu "The Times Literary Supplement", este scandalizată
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
găzduind numeroși refugiați și figuri revoluționare precum Tristan Tzara, Marcel Iancu, Carl Gustav Jung sau Vladimir Lenin. În Zürich, James Joyce se împrietenește cu Ottocaro Weiss, Frank Budgen și Rudolf Goldschmidt. Continuă să se bucure de notorietatea câștigată de ultimele publicații, dar situația sa materială rămâne neschimbată. Predă lecții particulare de engleză și este susținut, moral și financiar, de Pound, Yeats, H. G. Wells și Harriet Shaw Weaver, editorul revistei "The Egoist" și cea care avea să îi livreze mai mult de
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
până în decembrie 1921. Publicarea romanului, în formă serializată (la fel ca în cazul "Portretului"), a fost începută, cu sprijinul lui Ezra Pound, de revista new-yorkeză "The Little Review" în martie 1918. Când a citit primele fraze din capitolul "Proteu", editorul publicației, Margaret Anderson, ar fi strigat: „Acesta este cel mai frumos lucru pe care-l vom avea vreodată. Îl vom tipări, chiar de ar fi ultimul efort al vieții noastre.” Unii cititori, adepți ai unui conservatorism rigid, au considerat însă romanul
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
Alte secțiuni au continuat să apară în "Transition", revista literară a scriitorului Eugene Jolas și a soției sale, Maria McDonald. Cei doi l-au susținut și încurajat pe Joyce, în condițiile în care reacția publicului era mai degrabă negativă și publicația americană "The Dial" îi refuzase deja textele, făcându-l pe scriitorul irlandez să se simtă ca o „tânără "débutante", la prima ei ieșire în societate”. "Veghea lui Finnegan" se conturează în jurul unei familii arhetipale: tatăl Humphrey Chimpden Earwicker (HCE), un
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]