KorAP: Find »[drukola/base=împinge & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...84 85 86 ...687 >

17,154 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187

ascuțimea vocii mele în acea tăcere. Îmi simțeam măruntaiele ca pe niște benzi elastice, fluturând în vânt. Vezica îmi era apăsată de-un lichid încins, agitat. Intru. Descui ușa. Cheia țăcăni în yală. Am apăsat pe clanță și, încet, am împins ușa în lături. Tăcere. Ținând ciocanul ridicat lângă urechea dreaptă, pregătit să dobor pe oricine sau orice s-ar fi ivit din întuneric, am intrat cu pas șovăit, pipăind pereții. În cele din urmă, am găsit un întrerupător și-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
propriile sale profunzimi și înălțimi caracteristice, mișcându-se, schimbându-și locul și modificându-se odată cu timpul și perspectiva, așa cum fac toate cuvintele, ideile și conceptele. Nu nu nu. Am încercat să mă dezbar de acel fel de-a fi, să împing ideea înapoi, în spatele lucrurilor fizice, să-mi îndemn corpul să găsească și să accepte dura realitate a podelei ca pe o entitate de nisip, pietre și ciment, duri atomi fizici fără cuvinte, idei sau conexiuni, dar mintea mea nu reușea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
voi doi o să vă înțelegeți totuși bine. Apoi, făcându-mi cu ochiul, mă întrebă: Veniți de departe tu și zâmbărețul de colo? — Nici nu mai țin minte cât de departe, am spus. Nici nu mai țin minte cât de departe. Împingându-mă în pereți, zdrăngănind clanțele. Punându-mă la încercare. Punându-mă la încercare și trecând testul - nici cea mai mică zdruncinătură nu se înregistră în lume. Nici o ușoară holbare a ochilor, nici o ușoară înroșire a obrajilor, o ușoară tresărire a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
minute Tușa Ruth avea să termine de pregătit sendvișurile. Am închis ochii, reamintindu-mi în gând să aduc niște carne pentru Ian. Epave din larg și de pe uscat, așa ne numise Tușa Ruth pe cei pe care ploaia torențială ne împinsese într-acolo în seara aceea, și exact asta eram. Refugiați din calea furtunii. Ar fi greșit să spun că umpleam până la refuz barul hotelului, dar pun pariu că acesta nu mai fusese așa de plin de multă vreme. Ruth așeză

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
ea pe când ne împleticeam spre casă, în seara aceea. Numai un jogger cu malformație la inimă putea inventa ceva atât de-al naibii de ridicol ca joggingul. Am râs și am spus: — Asta n-are absolut nici un sens. Iar ea m-a împins într-un tufiș. — Asta-i. — Hmm. De unde știi că funcționează? — Dacă nu funcționează, îl duc înapoi și-mi cer banii. M-am uitat la adunătura de nimicuri acoperite cu nisip din vitrină și la ghidurile pentru excursioniști cu coperte șifonate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
tăcând și ridicând din sprâncene a îngrijorare. Poteca ducea spre o verandă plină de frunze moarte. Se intra prin două uși duble, făcute din lemn închis la culoare și genul acela de sticlă vălurită cu plasă de sârmă înăuntru. Am împins ușa din stânga și aceasta s-a deschis pe jumătate. — E cineva aici? Tușa Ruth avusese dreptate: plimbarea nu-mi fusese de ajutor. Măruntaiele îmi atârnau libere și ude sub coaste și între șolduri. Capul mă durea și mai tare. Ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
găsit și pe mine? — Angajatorul meu e foarte atent la tot ce mișcă. Doctorul dumneavoastră se gândește să scrie un studiu despre „afecțiunea“ de care suferiți. I-a arătat unui coleg câteva ciorne. Randle. N-am spus nimic. Nimeni își împinse ochelarii în sus pe nas. Studiul ludovicienilor mai prezintă o problemă. Chiar dacă reușiți să găsiți un adult de-o dimensiune respectabilă, e aproape imposibil să păstrați în viață un exemplar în captivitate. Un pui, da, dar nu un animal matur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-mi-se pe față. La distanță atât de mică era posibil să nu ajungă pentru a mă ascunde, dar era totuși ceva. Trebuia să încerc. Cum rămâne cu ce-ai spus, cum că suntem una și aceeași persoană? am întrebat, împingând atitudinea lui Mark Richardson în fața mea ca pe-un scut. — Poftim? Nimeni se trase și mai în spate de la marginea cercului de lumină. — N-am spus asta. De ce să spun că suntem aceeași persoană? Mi-am simțit sprâncenele coborând. — Ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
ascuțit și înspăimântător. Am crezut că a căzut în genunchi, dar nu era așa - piciorul lui stâng fusese tras prin podeaua din dale albe și negre până la coapsă. Pardoseala rămăsese solidă și reală sub restul corpului său - mâinile și coatele împingându-se în ea și alunecând și laba piciorului drept întins lovind și scârțâind pe email - dar piciorul stâng intrase în gresie și-n ciment, ca și când pardoseala ar fi fost complet imaterială. Trupul lui care se zvârcolea neîncetat execută o singură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
voce de fată, aproape în spatele urechii mele. Am înghețat. — Mai fumezi țigările alea mentolate oribile? Nu. Nu, eu... Mă bâlbâiam fără să gândesc. Nu, nu mai... — Ei, acum o să fumezi una. O altă mână se ivi din spate și-mi împinse o țigară aprinsă în gură. 16 Ludovicianul Mirosul puternic și înțepător de țigară mă scoase din starea de panică precum o palmă. Mâna de pe umăr mă strânse ușor. — Bun, șopti vocea de fată. Stai nemișcat și ascultă. Uite ce-o să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
și rupt și smucit. Doar picioarele mele lovind podeaua unul după celălalt și mult, mult prea lent, tăcerea înconjurând și precedând fiecare pas: buf buf buf buf Apoi am ajuns la scaun și am sărit, un picior lovind șezutul și împingându-mă în sus, tot mai sus și m-am strâns și mi-am ferit capul și totul era tăcut - eu în aer, ieșind pe geamul spart la lumina zilei. Am aterizat mai întâi în picioare și apoi am căzut în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
era ceea ce-mi dorisem? Aveam o personalitate suficient de puternică a ieși în față în felul ăsta, în lumina „timpului complet“ al lumii? Am desfăcut un pachet de baterii și-am introdus două în partea spate a noului dictafon, împingând-o pe fiecare la locul ei, împotriva tensiunii arcurilor. Dacă nu-mi dorisem asta, puteam să rămân acasă împreună cu cărțile de bucate ale maestrului bucătar și cu televizorul, să continui cu toată senzația de nemișcare și rătăcire și să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
spune totul, că-ți voi explica tot ce pot despre orice ai vrea să știi, dar în seara asta, fără întrebări. În seara asta, suntem doar doi oameni normali, bine? De-acord, am spus, batem palma. — Bun. Acum, zise Scout, împingând farfuria din fața ei, inspirând adânc și aruncându-mi un zâmbet ostenit. Am într-adevăr nevoie de puțină odihnă. I-am răspuns tot cu un zâmbet. Armistițiu. — Deci, presupun că face parte din învoială să-ți rezerv o cameră? — Doamne, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
dar sistemul cutiei de puzzle chinezești al lui Scout părea mult mai plauzibil acum, că eram înăuntru. Spațiul acela, bine închis, pe jumătate luminat și cufundat în tăcerea apropierii zorilor, nu era pentru oricine. Nu puteai pur și simplu să împingi o ușă și să intri nepăsător în așa ceva; ceva fundamental ar dispărea înainte să termini de răsucit mânerul. — E ceva religios, parcă, am zis în cele din urmă. Scout încuviință. — Locurile capătă o aură de sfințenie atunci când sunt lăsate de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
doar de-o mână. I-am privit dispărând cu mișcări săltate, repetate, umerii lui Scout, apoi capul, apoi mare parte din mâna ei, după care, în sfârșit, cușca lui Ian, fața lui impenetrabilă ferindu-se de raza lanternei mele. Am împins rucsacul prin bibliotecă și m-am târât după el. Coborâsem pe scară până când capul îmi era sub nivelul podelei și mă luptam să trag rucsacul după mine, când am auzit o bufnitură metalică de jos. În tunelul de coborâre răzbătu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
cad prin gaură, după Scout. Am aterizat grămadă pe-o podea cu dale de gresie, cu cușca lui Ian peste mine. — Mișcă. Am ridicat privirea și am văzut un corp de bibliotecă prăbușindu-se peste mine și m-am rostogolit, împingându-l pe Ian în lături când biblioteca se răsturnă împrăștiind cărți cu coperte de carton, spărgându-se de perete și îngropând gaura prin care intrasem în așchii de lemn și maldăre de cărți rupte. O bubuitură puternică de cealaltă parte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
La naiba, am spus. Scout își dădu jos rucsacul și începu să inspecteze marginea tumulului. În cele din urmă, se opri într-un loc și începu să sape, ridicând și înlăturând teancuri întregi de hârtie. — Ce faci? — Vino să vezi. Împinse un teanc de reviste auto vechi și acestea alunecară pe pardoseală, ca un pachet supradimensionat de cărți de joc. În spatele lor se afla un scaun. Numai cele două picioare din spate și spătarul erau vizibile, restul fiind acoperit și îngropat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
lume de pix Am îngenuncheat amândoi la marginea tumulului cu cușca lui Ian între noi, uitându-ne la tunelul adânc, de hârtie. — Bun, zise Scout. O să procedăm și ca până acum. O să legăm rucsacurile cu sfoară și eu o să-l împing pe Ian în fața mea, ceea ce înseamnă că tu o să trebuiască să vii în urmă cu harta. Ți se pare în regulă? — Mda, mai puțin partea cu harta. Nu știam că avem o hartă. — Ei bine, ăsta-i motivul pentru care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-și prindă lanterna de-o latură a cuștii lui Ian. Rezultatul o mulțumi, însă Ian - chiar și după o conservă întreagă de ton cu porumb de la fast-food - nu păru prea fericit de chestia asta sau de ideea că va fi împins primul într-o gară mică și întunecată. Îmi pare rău, i-am spus din nou. Nu mai avem mult de mers. Îmi aruncă o privire care-mi transmise că acolo unde ne duceam ar fi spre binele meu să fie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
trebuiască... asta. Bucata împăturită de hârtie pe care mi-o întinse era cam de mărimea unui plic mic de felicitare. — Asta-i tot? — Ți-am spus că e ușor, zise ea, după care se lăsă din nou în genunchi și împinse cușca lui Ian în deschizătură. Am despăturit foaia de hârtie. Era albă, cu excepția unui singur cuvânt: ThERa. — Hei, nu scrie nimic pe asta. — Ce? Nimic? — Numai un cuvânt: Thera. — Mda, asta-i. Începem din partea de jos a lui „T“ și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
se întinse și fu străpuns de umbrele paginilor ieșite în afară și-a mănunchiurilor inegale, un întreg peisaj Braille aleatoriu de hârtie, tipăritură și cuvinte scrise cu pixul care, cumva, nu se prăbușea în spațiul acela mic și negru. Mă împingeam în bombeul bocancilor, ținându-mi picioarele cât mai aproape posibil unul de celălalt și târându-mă cu ajutorul șoldurilor și-al coatelor. Când mă mișcam, hârtii răzlețe foșneau atingându-se de brațele, spatele și șoldurile mele. Totul, totul fusese acoperit cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
toate planurile tale au eșuat, nu? Din cauza ta sunt eu așa și acum trebuie să cer ajutor. Am găsit și asta, am spus, întinzându-i supracoperta lui Fidorous. Era ascunsă în camera lui Eric. Fidorous luă pagina și-o citi, împingându-și ochelarii mai sus pe nas. — Ce înseamnă? Se uită la mine peste supracopertă. — Nimic. Nu înseamnă nimic, doar că ajunsese prea departe. Fidorous îmi dădu hârtia înapoi. Era un om bun. Adică, erai un om bun, atunci când erai el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
ușă din peretele de cărți. — El mi-a salvat viața. Din cauza asta s-a supărat așa tare atunci când eu nu l-am putut ajuta să găsească un ludovician. — O capcană care să prindă ce? De ce fugeai? Imediat îți arăt. Fidorous împinse ușa. Spațiul dindărătul ei era cavernos, întunecat și nedeslușit, ca un hangar de avion noaptea. M-am uitat prostit. În partea opusă, pe podea, se vedea un cub mare cât o casă, trasat în întregime din lumină pâlpâitoare. — Doamne, am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
mințit. Ce lucru copilăresc am putut să spun! — Cum ar trebui eu să... — Așa-i, pentru că tu știi totul, nu? Știi tot ce gândesc și ce simt. Ceva rece din mine spuse: — Știu care sunt faptele. — Știu care sunt faptele. Împinse cafeaua nefăcută deoparte. — Du-te naibii, Eric, bine? Du-te învârtindu-te, zise și mă împinse, ieșind din încăpere. Am rămas singur, uitându-mă fix la podea, uitându-mă fix la ușă. La un moment dat, ibricul care bolborosea se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
tu știi totul, nu? Știi tot ce gândesc și ce simt. Ceva rece din mine spuse: — Știu care sunt faptele. — Știu care sunt faptele. Împinse cafeaua nefăcută deoparte. — Du-te naibii, Eric, bine? Du-te învârtindu-te, zise și mă împinse, ieșind din încăpere. Am rămas singur, uitându-mă fix la podea, uitându-mă fix la ușă. La un moment dat, ibricul care bolborosea se opri singur cu un clic puternic. Deasupra tunelurilor de cuvinte, la marginea coridorului din depozitul subteran

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]