384,087 matches
-
a adus la cunoștință unele aprecieri măgulitoare ale lui Ion Caraion și ne-am pregătit cu creion și hârtie să amendăm cele câteva aspecte care i se păreau fie discutabile, fie de-a dreptul pernicioase pentru economia întregului. Atunci a început cataclismul. Trebuie să lămuresc ceva: generația mea era complet nepregătită nu numai pentru un seism de asemenea anvergură, dar nici pentru cel mai neînsemnat dintre ele; nimeni nu ne pomenise o vorbă măcar despre falii, despre zona Vrancei, despre tectonica
Aveți curajul să citiți ce urmează? by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Imaginative/6672_a_7997]
-
simț al orientării: un masiv înalt și prăpăstios, un carst, un deal negru, un pisc neregulat care îmi interzicea atât înaintarea, cât și abaterea prin părți. Înapoi oricum n-o mai puteam lua, nici la dreapta, nici la stânga, așa că am început să mă cațăr pe el din greu, nedumerit, icnind, gâfâind, ocolind peșteri de beton, dâmburi de cărămizi, costișe de moloz, trunchiuri răsucite de țevi. Mintea opacizată, rămasă mult în urma evenimentelor catastrofale, mi-a dat de știre prea târziu că mă
Aveți curajul să citiți ce urmează? by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Imaginative/6672_a_7997]
-
deopotrivă Șobolani și oameni ca noi Înzestrați cu două mîini Și cu două picioare Și cu materie cenușie ca pămîntul În care, într-o bună zi, Nu se știe ce sămînță aruncată aiurea Ar mai putea încolți. Vitrina cu sicrie Începe o nouă zi, ceru-i senin Dar strada e murdară și pustie. La colțul ei un meșter trage încet oblonul De peste vitrina lui cu sicrie. Mă uit în ea de parcă ar trebui Să îmi aleg eu singură modelul Și toate
Poezie by Ileana Mălăncioiu () [Corola-journal/Imaginative/7059_a_8384]
-
fi mulțumit acum! "Îmi pierd mințile, își zise, ce să fac cu un păianjen?" "Să mă uit cum își țese pînza, să-i dau musculițe în plasă, să-i vorbesc... Poate ne împrietenim..." Se ridică cît era de mare și începu să pășească înainte și înapoi, ca într-o celulă. Se gîndi o clipă să-și privească chipul în oglindă. Rîse sec: ce oglindă l-ar putea încăpea? Și ce fel de chip să vadă? "Trebuie să găsesc pe cineva cu
Povești impertinente by Andrei Cornea () [Corola-journal/Imaginative/6975_a_8300]
-
dezlegarea corectă a enigmei celebre despre animalul care are, pe rînd, dimineața, la prînz și seara, patru, două și trei picioare, se gîndi să se răzbune. Așteptă răbdător mai mulți ani, pînă cînd află că, în Teba unde domnea, Oedip începuse să aibă necazuri: zvonuri sumbre circulau tot mai insistent pe seama lui. Așa că, văzînd situația și gîndind să profite de ea la maximum, Sfinxul își luă înfățișarea potrivită (labele de leu și aripile de vultur nu mai erau la modă), își
Povești impertinente by Andrei Cornea () [Corola-journal/Imaginative/6975_a_8300]
-
reporter acreditat la palatul regal. Oedip tocmai dădea o conferință de presă în care anunță că ciuma, izbucnită nu de mult în cetate, e sub controlul autorităților sanitare și că cei care mor, regretabil, oricum aveau cîndva să moară. Reporterii începură să pună întrebări. După ce așteptă ca alții mai pripiți să atace subiecte mai mult sau mai puțin nesemnificative, veni și rîndul Sfinxului, care se pregăti să-l înfunde în fine pe Oedip (se pricepea, doar, la pus întrebări încuietoare!): - Pentru
Povești impertinente by Andrei Cornea () [Corola-journal/Imaginative/6975_a_8300]
-
Doamne - zise el - iartă-mi păcatele, rogu-te! - Nu - îi răspunse Dumnezeu - că sînt prea din cale-afară de mari! - Doamne, iartă-le totuși, că n-am să mai păcătuiesc! - Povești! Toți spuneți așa; bineînțeles că ai să păcătuiești, și încă începînd de mîine chiar! - Dar ai spus de atîtea ori, Doamne, că ești un Dumnezeu îndurător și milostiv și că vrei nu pedepsirea, ci îndreptarea păcătoșilor! - Am spus, desigur - zise Dumnezeu - dar tu ai abuzat de răbdarea mea și acum nu
Povești impertinente by Andrei Cornea () [Corola-journal/Imaginative/6975_a_8300]
-
incert semnul descoperii, fără dreptul de a recunoaște amara disciplină a negativului! XXXI. (cadranul Ahaz) În strâmtoarea gropii vânătul sânge urcă spre fețele două și sabia ține de-o parte pierdutele ambiții - cranii strălucitoare; în puterile focului se-mprăștie uleiul, începe dezlegarea de pânzele umede, departe de anotimpurile faptei, unde fumegă nemăsurate vise și resturi poetice ale strălucitoarei tagme de cântăreți aflată-n plin galop. După sorbirea cu alte buze, dă limbii cuvântul întreg! Pe calea întoarsă însoțit și singur sunt
Poezie by Dumitru Velea () [Corola-journal/Imaginative/7102_a_8427]
-
ca pasărea să-și ia zborul. În fâșia dintre zidurile întoarcerii, până la brâu, în înșelătoarele mistici cu valuri de mâzgă și miasmă, lâncezirea se sapă pe față; timp de o lună e proba în Insula Soarelui sub vânturi neprielnice, apoi începe despărțirea și urletul înfiorător al canalului - un nou Evriloch cuvântă în defavoarea juncanilor. 20. Întoarcerea prin somn în fericita insulă nu e, chiar dacă visele și turtele cele mai scumpe se ard ca jertfă - pe toate le înghite valul ridicat din
Poezie by Dumitru Velea () [Corola-journal/Imaginative/7102_a_8427]
-
în noapte - : cenușa pe lucruri crește și bătălia solitarului continuă: cine pe calea cui vibrează la dâra lucioasă pe care-o-nseamnă trestia însângerată? Trebuie să străbatem diferența. În întreruperea vocilor foșnește golul cu prăbușirile din el; și eul căzând, începe devenirea? 12. Tu aștepți în pragul intrării - fragedă absență! Încă un efort - să înceapă cântarea cea nouă. E prea târziu!, mai răsună din beznă. Oricum, trebuie spus totul. Energic și surprinzător pentru rațiune.
Poezie by Dumitru Velea () [Corola-journal/Imaginative/7102_a_8427]
-
vibrează la dâra lucioasă pe care-o-nseamnă trestia însângerată? Trebuie să străbatem diferența. În întreruperea vocilor foșnește golul cu prăbușirile din el; și eul căzând, începe devenirea? 12. Tu aștepți în pragul intrării - fragedă absență! Încă un efort - să înceapă cântarea cea nouă. E prea târziu!, mai răsună din beznă. Oricum, trebuie spus totul. Energic și surprinzător pentru rațiune.
Poezie by Dumitru Velea () [Corola-journal/Imaginative/7102_a_8427]
-
se clădește singură uneori cînd nu bagi de seamă) azi urcă pe schele doar un izvor o culme cum ar veni de băut un șuierat din degete cheamă lumînările (cîinii rămîn deoparte) iarna descinde din întunecoasele neisprăvitele poduri și deodată începe să ningă peste tălpile zidarilor încă înveselite de vin. Rustică Stîncă pe limbă știrbit îmbrîncit dihorul peste grui și-adîncuri în altele iască-n crîngul cărunt al minții cîmp înlăuntrul femurului văz ager înspre coloana de trunchiuri osoase de vite peste
Poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/7242_a_8567]
-
răsar moi zîne Ce-ademenesc ciobanii de la stîne Ca să le dea plăceri anume numai lor, Înghesuindu-le în scorburi cu pridvor; Iar bravi pitici fac tumbe înțelepte Și umplu cu năzbîtii vechi iatace În care gingașe și cam buimace Prințesele încep să se deștepte, Bolborosind dulci rugăciuni și aspre șoapte În timp ce-și spală degetele-n lapte...
Poveștile n-au cum să se termine… by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/7289_a_8614]
-
va regăsi răcoarea culcușului. Căci fusese o zi toridă și buretele fusese îmbibat cu oțet. Poate că ar fi fost mai bine ca totul să se fi petrecut iarna, numai că iarna e întotdeauna o altă sărbătoare, una ce nu începuse încă a fi celebrată. De unde să fi știut el de Isaiia ori de Tiresias cel lipsit de vedere? Și nici că alții s-au închinat și au adus daruri cu șase luștri și-un pic mai înainte când încă li
SELVA OSCURA by Vasile Igna () [Corola-journal/Imaginative/7312_a_8637]
-
ridicat o statuie: un cîine uriaș de bronz, înalt de 3-4 metri, care privește spre cer. Din ochi îi curg lacrimi. "Tatăl Tuturor Cîinilor", așa l-a numit. În nopțile cu lună plină, javrele din cartier se-adună acolo și-ncep să latre. Sute și sute de cîini, înghesuiți unul în altul, un covor de cîini, de toate culorile, care latră prelung la lună: "Ha-uuu! Ha-uuu!". Apoi apar hingherii, care încep să-i adune. Nu se zbat, nu mușcă, nu încearcă
Poezie by Alexandru Mușina () [Corola-journal/Imaginative/7263_a_8588]
-
cu lună plină, javrele din cartier se-adună acolo și-ncep să latre. Sute și sute de cîini, înghesuiți unul în altul, un covor de cîini, de toate culorile, care latră prelung la lună: "Ha-uuu! Ha-uuu!". Apoi apar hingherii, care încep să-i adune. Nu se zbat, nu mușcă, nu încearcă să scape. Numai privesc la lună și latră-nainte. Pînă ce hingherii își umplu dubele negre și demarează în trombă. În urma lor rămîne Tatăl Tuturor Cîinilor. Singur. Plîngînd. Natural 150
Poezie by Alexandru Mușina () [Corola-journal/Imaginative/7263_a_8588]
-
sus, sub legenda: Această a cincizecea aeronavă de tip... construită în România... este dedicată Conducătorului iubit... Citisem legenda cu patru zile in urma, când zburasem aici de la București. O citisem și la îmbarcare și la debarcare. Te pomenești c-o să-nceapă să-și pună portretul și-n tramvaie, poate și-n closetele publice! Mă duc spre locurile din mijloc, în avionul gol. Aleg un loc la fereastră. Deschid compartimentul de bagaje, arunc valiza în el. Mă așez. Intră și ea în
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
pasager în avionul gol, așa că se uită drept la mine. Și pe urmă mă vede hindusul; îi șoptește ceva fetei, și se detașează din grup. Vine drept la mine: Nu poți sta aici. Mută-te mai în spate. Poftim? Totuși încep să mă ridic în picioare, cocârjându-mă (v-am spus, sunt înalt) în spațiul scund de sub compartimentul de bagaje. Hindusul își pierde răbdarea: Ce mă, n-auzi bine? Acum nu mai e calm. îi lucesc ochii cu o enervare rece
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
mi-a trebuit să vorbesc? Ce mi-a trebuit? Deodată, pe covorul care acoperea culoarul avionului, pășește cineva spre mine. Fratele meu, pe care nu l-am văzut de treisprezece ani. își face apariția atât de brusc încât culoarul avionului începe să strălucească de o lumină ciudată, și toate amănuntele ființei lui strălucesc și ele: bărbia, obrajii, mâinile, ochii... Fratele meu stă în fața mea, pe culoarul avionului, uitându-se lung la mine, și știu că în câteva secunde va dispărea din
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
fată de treabă. Arată spre cutia de șah: Joci șah? Eu? Doamne ferește. A fost jocul preferat al lui Lenin. Acum râde de-a binelea. I se îngustează ochii, dar lumina răsfrântă din ei e caldă, amicală, atât de amicală încât încep să mă simt nesigur (butonul, butonul! La loc furia! Numai că... nu găsesc butonul, și în secunda asta nici nu sunt furios!) Ne-am mai întâlnit, nu ții minte? Nu ești supleant la tineret? Aha... Da, sunt... Și încleștez din
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
la capătul unei mese lungi, și s-a învăluit într-un nor de fum, în timp ce eu mi-am citit raportul la celălalt capăt al mesei, iar el atârna în ramă pe peretele lateral, echidistant între mine și ea. Mi-am început raportul cu o laudă la conducător, josnică și normală, întrebându-mă ce simțea ea când auzea adulări despre tatăl ei, îi plăceau, nu-i plăceau? Dacă el, plutind înrămat deasupra adunării, ar fi fost Atila, regele hunilor, și activiștii de la
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
și-un glonț pe țeavă. Ce putea să ne ceară mai mult? Ne-a cerut să-l urmăm, l-am urmat. Dar la ce l-am urmat? La doi bolnavi în fiecare pat de spital, la coada la lapte care începe la patru dimineața, și când nu vine camionul cu lapte, a fost coadă la nimic? Se poate să se joace așa cu o întreagă generație, cu o țară?... Imi vine în minte gestul țeapăn cu care el răspunde la aclamații
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
dește, încît simți pe loc că ea se ajutase cu mîna la dezosatul vietății. Muzica era asurzitoare. Luminile jucau ca la balamuc. Pe scenă se fîțîiau două animatoare care se aflau în contratimp și cu muzica și între ele. Tipa începu brusc să se scuture și să miște brațele lungi și goale. Ziceai că o mănîncă în fosa septică... Avea, după cum scriau gazetele care știu totul, un metru șaptezeci și opt și cinzeci și nouă de kilograme. Cățărată pe tocuri, era mai înaltă
De la Sinaia la Cotroceni by Horia Gârbea () [Corola-journal/Imaginative/7344_a_8669]
-
miște brațele lungi și goale. Ziceai că o mănîncă în fosa septică... Avea, după cum scriau gazetele care știu totul, un metru șaptezeci și opt și cinzeci și nouă de kilograme. Cățărată pe tocuri, era mai înaltă cu o șchioapă decît ministrul. El începu la rîndul lui să se scuture ca un cîine care iese din apă, dar cu tălpile fixate pe podea, atent să nu pășească, mai ales cu piciorul beteag. Cît puteau s-o mai țină așa? Pe lîngă ei erau tot
De la Sinaia la Cotroceni by Horia Gârbea () [Corola-journal/Imaginative/7344_a_8669]
-
veniseră cu nevestele și se holbau la țîțele modelistelor. Le-ar fi trebuit o cură de curinol compensat, gîndea Telu. După vreo șapte minute, Telu simți că se va rupe ceva în el. Din fericire, iadul se potoli și formația începu o bucată lentă. Pe dată, farmazoana se lipi de pieptu-i, cu simțire. Mirosul de parfum scump și sos de subțiori îl izbea la rădăcină. Ministrul rotea privirea peste umărul cam ascuțit. Ringul continua să exale damful său de budă a
De la Sinaia la Cotroceni by Horia Gârbea () [Corola-journal/Imaginative/7344_a_8669]