29,704 matches
-
rabinul, care îl primise cu multă bunăvoință, apoi de o alta, mai importantă, la prima oră a dimineții, cu un personaj foarte sus pus al regimului, al cărui nume convenise să nu-l dezvăluie deocamdată. La această întrevedere cu ușile închise, la care asistase și șef rabinul, reușise să obțină promisiunea fermă că celor două familii avea să li se permită să emigreze imediat din țară, fără alte condiții, în afară de cea privind așa-zisa donație către stat a locuințelor. Ei, da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
ceasornicarul se opri și apăsă pe butonul soneriei. Hm, e cam neplăcut pe aici..., remarcă Stelian, privind în jur și așteptând împreună cu ceasornicarul ca ușa locuinței să se deschidă. Dar, după o așteptare lungă și zadarnică, ușa rămase mai departe închisă și nici un zgomot de pași nu se auzi din dosul ei. Răbdător, Mișu Leibovici apăsă din nou pe butonul soneriei. Soneria zbârnâi prelung, dar răspunsul fu iarăși aceeași tăcere ciudată. Atunci Mișu Leibovici, chibzuind puțin, mormăi în barbă că, pesemne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
de mână înăuntru și trânti ușa după ea. Din dosul ușii se auzi glasul copilului protestând, urmat de pliciuitul unei perechi de palme, după care se făcu liniște. Hm, curios lucru, zise Stelian, în timp ce Mișu Leibovici privea încă spre ușa închisă a apartamentului vecin. La lumina zgârcită a becului din tavan el se uită apoi mai cu luare aminte la ușa locuinței fiului său. Era o ușă dintr-un placaj ordinar, cu o clanță veche de alamă, care de-abia se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
mulțumind pentru generozitate, apoi îi propuse cumnatului său să probeze toate acele scule perfecționate pe podoaba lui capilară. A, nu, cumnate dragă, nu e nevoie, mille grazie! Poate, cu altă ocazie..., îl refuză Nando râzând. Ticu nu insistă, iar Nando închise și al doilea geamantan și-l puse pe jos lângă celălalt. Apoi se așezară cu toții la masă și închinară un pahar de "Campari" în cinstea fericitei lor revederi. Mafalda îsi privi lung fratele și își făcu din nou cruce. Sper
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
prins și eu zilele astea din zbor o vorbă... Că în meseria asta a mea mai cunosc pe unul, pe altul și aflu multe. Cică acum îi dau zor, ca să-i facă proces lui Pătrășcanu, da' un proces cu ușile închise, mă-nțelegi... Ca să-l scoată vinovat și de laptele pe care l-a supt de la mă-sa și să-i închidă gura definitiv... Pricepi ce-nseamnă asta, definitiv?... încheie Ticu și simulă cu mâna dreaptă tăierea beregatei. Mafalda îl trase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
știuți de el, se repezi spre ea chiuind și strigând, ca să-i atragă atenția. Maica Agripina, căreia îi plăcuseră întotdeauna copiii și care prinsese mare drag de acest nepoțel al ei, îl strânse la piept și-l sărută pe pleoapele închise ale ochilor, apoi băgă mâna într-un buzunar și-i întinse darul pe care i-l pregătise din timp: o pungă cu stafide și o cruciuliță, pe care i-o prinse cu mâna ei de gât. Virgil îi dădu Marianei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
aici mă duc direct la Comitetul Central. Auzind de Comitetul Central, birocratul se muie și deveni conciliant: Bine, stați, să vedem ce se poate rezolva, glăsui el înmuiat. Ridică din furcă receptorul telefonului și întrebă ceva cu voce scăzută, apoi închise. Uitați, reluă funcționarul, pe un ton mai politicos, o să fiți primit de tovarășul Uritescu... Mai vru să spună încă ceva, dar peste puțin ușa se deschise și în birou își făcu apariția chiar funcționarul cu pricina. Tovarășe director, zise ochelaristul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
paroh știa foarte bine: Este informator al Securității... Așa că vedeți și dumneavoastră cum stau lucrurile... Popa voia să intre-n partid în virtutea convingerii că așa era cursul evenimentelor și îi cită apoi o serie de cazuri de preoți arestați și închiși, pentru că nu avuseseră credea el înțelepciunea de a colabora cu regimul. În cele din urmă, popa Niculescu îi declară că nu vedea nimic condamnabil dacă Stelian ar fi acceptat să facă parte din acea comisie și nici chiar dacă s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
pe studenți cu o privire țanțoșă: Ia ascultați, măi năcăjiților, și nu mai bleștiți atâta asupra căișorilor mei!... Ăia cu aripi... Ia-n ascultați!... repetă poetul și, luând o poză solemnă, începu să recite cu glas vibrant și cu ochii închiși: Nu credeam să-nvăț a muri vreodată, Pururi tânăr, înfășurat în manta-mi, Ochii mei 'nălțam visători la steaua Singurătății. Când deodată tu răsăriși în cale-mi, Suferință tu, dureros de dulce... Până-m fund băui voluptatea morții Neîndurătoare. Jalnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
la București, ca să caute o casă de vânzare, amândoi căzând de acord că era bine să se stabilească la oraș. Era în toamna anului 1946, pe când încă se mai putea intra în București fără opreliști, regimul comunist încă nu declarase închise marile orașe, și aveau și ceva bani strânși de la nuntă. În cele din urmă, după multă tevatură și alergătură, găsiseră exact ceea ce-și doreau: o căsuță bătrânească, dar încă zdravănă, cu ceva curte împrejur și cu o grădiniță de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
pe unii să-l privească tocmai în această manieră: Ați auzit, mă, de tipul ăla genial de la noi?... Cică ar fi pe cale să găsească soluția pentru cvadratura cercului!... Da, mă, e un tip dat dracului!... Vede matematică și cu ochii închiși! Păi de ce n-am avea și noi aici un tip ca ăsta? Numai alții să se laude că au?... Ba uite că nu!... Și, până la urmă, nu există nici un cap mai grozav decât un cap de matematician!... Asta fără nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
îi amintește că a citit undeva că filozofii medievali credeau că sufletul omului se naște dintr-o stea căreia îi este copil și la care se va întoarce într-o zi. Oare este în căutarea acelei stele ? Își presimte ochii închiși dar nu are senzația materială a greutății pleoapelor. Singura legătură cu corpul întins pe masa de operație, cu capul fixat pe suportul numit tetieră, este doar urechea stângă care înregistrează variațiile de intensitate ale corului de albine și nara stângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
există noțiunea de timp căci sufletul dobândește veșnicia în care trecutul, prezentul și viitorul sunt suprapuse. Vezi steaua aceea mică de culoare roșu închis cu chip luminos din spatele soarelui ? Acolo sălășluiește spiritul liber al tatălui nostru. Este de culoare roșu închis, culoare care simbolizează înțelepciunea la care a ajuns." Capacitatea de percepție a Dorei se contractă de parcă s-ar mobiliza să vadă. Și iată că vede palpitând în lumina soarelui un contur difuz ale cărui palpitații formează la răstimpuri o aură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
înțelepciunea la care a ajuns." Capacitatea de percepție a Dorei se contractă de parcă s-ar mobiliza să vadă. Și iată că vede palpitând în lumina soarelui un contur difuz ale cărui palpitații formează la răstimpuri o aură de culoare roșu închis. Gândirea Dorei se transformă și ea în mesaj : "Tatăl nostru... Gândește de parcă am avea același tată... Dar mama, oare ea nu îi este alături ?" " Da, avem același tată, o să te convingi cândva... Cât despre mama ta, despre Isidora, nu mă întreba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
care și le pune este instantaneu. Dora percepe un contact arzător și deslușește un mesaj : " Alindora a adormit, așa că am putut veni până la tine." "Este oare iarăși Minodora, cea care zice că este sora mea ?", se întreabă Dora. În spatele pleoapelor închise se întruchipează două imagini : o formă alungită, având o nedefinită culoare alburie, și o a doua, care îi veghează la căpătâi, îmbrăcată într-un înveliș de un violet discret. "Să fie oare spiritul meu alături de cel al Minodorei ? Oare așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
gândurilor frumoase. Gheara necruțătoare a angoasei pune iar stăpânire pe el. "Sânge... Oare a pierdut mult sânge ? Oare a fost necesară o transfuzie ? Și durerea ? Cum a suportat durerea ? Cât mai trebuie să aștepte ? Așteptarea asta chinuitoare în fața unei uși închise, fără o vorbă din partea nimănui..." Cursul gândurilor Dorinei se îndreaptă fără voia ei și cu naturalețea vârstei, spre cotidian, spre preocupările și obligațiile, spre prieteniile ei și mai ales spre iubirea ei : "Conceptul tezei, trebuia să îl termin azi... Oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
țesătură ușoară, mănuși, măști, papuci... Degetele tremurătoare reușesc cu greu să nimerească locurile destinate lor în mănușile prea mari, să găsească mânecile, să lege cordoanele, șireturile... Nici țipenie pe coridorul larg și aseptic, cu încăperi de ambele părți, cu uși închise pe care ochii neliniștiți citesc ca prin ceață : "Celulă de ajutor psihologic", "Sectorul 1", "Medic de gardă", "Anestezist", "Infirmiere", "Sectorul 2" și, în fine, ultima ușă pe dreapta, față în față cu o altă ușă larg deschisă : " Sectorul 3". Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Infirmiera care îl însoțește explică jenată: "Nu vrea să se despartă niciodată de rucsac și de umbrelă... Dar, vă las, cred că doriți să fiți numai cu el. Nu este agresiv." Femeia se retrage, dar prezența ei în spatele ușilor aparent închise este ca și palpabilă. Marele profesor Grand se simte mic și neputincios, strivit de propria neputință. Trăiește cel mai greu moment al vieții lui, mai cumplit ca momentul în care i s-a spus că boala copilului său este incurabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
prietene, cot la cot cu băștinașii. E o satisfacție grozavă. Firesc, nu vreau bani. Îmi reîncarc însă bateriile și, pentru orice eventualitate, am și un cap de pod asigurat... Fac progrese și în literatura... de apartament; literatură care are circuit închis, de uz personal. Nu se știe dacă nu cumva, vreodată, vreun alt șeic excentric îmi va cumpăra aceste însemnări aruncate într-un Pseudojurnal de Caraibe... Nu fac decât să dau copy/paste și-ți trimit și ție promoțional câteva firimituri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
se duce la vale, plăpând, mi-e milă, Stelele mai au farmec, sunt fade, sunt moarte, Întind ființa mea spre veșnicie Cred și sunt acest intangibil și șters loc În care mă bucur de intimitate. Iarăși nu e adevărat, spațiu închis și mort, Implor prezența vieții în toate, dar știu că e numai în mine, Spațiu neadevărat, unic și retras, Univers al simțurilor mele profunde, Imposibil de concretizat, veșnic și creat abstract Special pentru lumea asta în care (totul moare) Realitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
vaporoasă, ușoară, ca din pânză topită, cu bagheta ei magică, albă și ea. Iar în jos balaurii, cinci la număr, verzi și mari, încolăciți, scuipă foc. Dacă ți-ai dorit vreodată să mergi cu zăhărelul, atunci stai. Grena cu albastru închis Alb cu maro. Terasa însorită, casa făcută în praf de marmură alb pe trei sferturi, terasa acoperită de un geam din aluminiu maro. Soarele strălucește cu putere. Lumina dulce cade lin pe sticlă și pătrunde prin ea cu duioșie. Natura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
nu indecentă. Îmi scotea în evidență nuanța fermecătoare a ochilor. Părul blond și lucios, ca al lui Angi, era prins într-un coc sofisticat, cu fire subțiri. Ținuta mea era pretențioasă. Angi purta, ca de obicei, un costum, nou, verde închis, evidențiindu-i și lui ochii verzi, unici, limpezi. Pantofii negri erau lăcuiți impecabil. Și în acea serată Angi îmi ceru mâna rostind: Să mergem, chérie. Cu plăcere, cavalere. Oh, tată, îi spusei după ce intrarăm în mașină, ce fericire că te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
nici o amintire cu mama mea, însă Angi mă consultase, așa micuță cum eram, cu privire la cumpărarea unei locuințe. Singurul lucru pe care îl aveam de la mama mea era un tablou din ziua nunții cu Angi. Un tablou înrămat într-un lemn închis sculptat cu grijă și păstrat impecabil prin sticlă. Mă purtam cu mănuși cu acel tablou unde Irène era mireasă, iar Angi mire. Îl țineam la mine în cameră și nu l-am arătat nimănui, niciodată. Ei erau părinții mei. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
te trezesc. Ei bine... Înțeleg. Ce servești la micul dejun? Păi, nu știu dacă ar trebui. Două simple sandvișuri și cafea e bine? Perfect. Mă împrospătai un pic la baie, apoi revin. Locul de luat masa era intim, pe terasa închisă, lângă bucătăria-bar. După ce m-am așezat la masă, m-am ridicat rapid să plec: Scuză-mă, însă cred că e mai bine să... Pe hol, în fața mea era chiar sabia din vis. O fracțiune de secundă, văzui sânge, sângele meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
o clipă doi oameni morți, criminalul chiar aici, și mă trezesc trasă înăuntru, iar țipatul îmi îngheață fiind amenințată cu un pistol. Stai. Stau. Între timp trag cu coada ochiului spre el. E înalt, plăcut,(chiar plăcut), părul să zicem închis, vreo trei centimetri, și se așează comod. Nu voi spune nimic nimănui. Nici nu te-am văzut, nu știu cum arați, îmi feresc privirea de a lui. (Atunci, uită-te mai bine.) Furie, neputința, dar, ciudat, nu e chiar atât de neplăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]