4,058 matches
-
care-l simțea de fiecare dată când râul îl prindea pentru prima oară, când prelua controlul și-l trăgea în mrejele lui ca să nu-l mai elibereze niciodată. Drumul se sfârșise în urma lor și de-aici încolo nu mai aveau încotro să mai meargă decât drept înainte, chiar prin inima sălbăticiunii. Barca era poziționată pe partea dreaptă a canalului. Prea departe - Zach și-a dat seama imediat. Stânga, a strigat el, iar Jina a cufundat vâsla în apă. Mișcarea a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
peste bolovani pe care nu-i mai văzuse și fugea printr-un crâng de plopi tremurători care-i erau la fel de străini. Danny nu îndrăznea să încetinească ritmul ca să caute punctele de reper pe care le memorase. Nici nu-i păsa încotro se îndrepta, atâta timp cât drumul îl ducea departe de diavol, înapoi, către locurile unde cerul era încă albastru. Puștiul nu se îndoia că era urmărit. Părul i se ridicase pe ceafă și-aproape c-a și căzut încercând să se uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
Te-am auzit. Mike a auzit-o și el. Stătea lângă foc și se uita la cărarea pe care plecase Jina. Alice s-a străduit să treacă pe lângă el fără să-l transforme într-un personaj, fără să-și închipuie încotro avea s-o pornească. Dar nu s-a putut abține. Nu mai creease niciodată un astfel de personaj: un bărbat care se comporta cel mai nobil atunci când nu făcea absolut nimic. Alice a mers cu pași apăsați până la barcă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
e cea care alimentează râul. Oare Zach chiar o căutase ? Oare și el o visase pe ea - transformând-o într-o ființă mai complexă decât era în realitate, care n-avea să-l dezamăgească nicicând ? Oare pe Pearl o iubea ? Încotro aveau să se îndrepte acum ? Fiecare întrebare a Jinei era o nouă lacrimă din coasta muntelui. Femeii îi era imposibil să-și dea seama de unde ar fi trebuit să înceapă. Gabara, a spus Zach. Probabil c-aiAm sărit din ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
odată cu ea. Ninsoarea amintea de vacanță, de o pauză de care cu toții aveam nevoie. Ne aruncasem în viață ca într-o apă prea mare și acum ne luptam cu toți curenții care căutau să ne ducă-n adâncuri. Nu știam încotro să ne îndreptăm. Înotam cu brațe prea mici căutând disperați să vedem măcar unde e malul. Gata cu toamna Gonzales, spuse Sorina cu ochii spre cer... Cui îi mai pasă de ce-a fost?... Mi-e o foame de lup
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
EL a fugit de la locul accidentului... Din păcate Însă, măiestria lui l-a dus de la un biet incident la un adevărat labirint astfel Încît, contrar așteptărilor, a ajuns să fie EL Însuși Încolțit. PÎnă la urmă n-a mai avut Încotro și a trebuit să se ascundă. Dar dacă tocmai clienta mea - soția LUI - profita de toate acestea pentru a-i acoperi retragerea... eu nu mai aveam ce căuta În toată afacerea asta. Aveam presimțirea că dacă n-am să Întreprind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
ducă lucrurile la capăt, fără nici o omisiune. Nu mai țin minte dacă șantajistul era tatăl adevărat al fetei sau nu - oricine vă poate spune, dar oricum nu prea are importanță - cert este Însă că fata, care știa că n-are Încotro și trebuie să accepte rezultatul așa cum i-a fost prezentat, s-a sinucis. CÎnd și-a dat seama de ceea ce făcuse, colegul meu a Înnebunit. La vreo jumătate de an după aceea a fost internat Într-o clinică de boli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
de urmăritori. Actul de curaj al șoferului a dat șanse și altor microbuze să scape. Profitînd de răspîndirea muncitorilor În urmărirea microbuzului care căuta să se elibereze din Învălmășeală și ceilalți șoferi au pornit motoarele și au luat-o, care Încotro, prin albia rîului, În plină viteză. L-am zărit pe frate cu coada ochiului. Se tupilase În iarba uscată de sub dig ca să scape de urmăritori. Am țîșnit și eu spre mașina mea, care, din fericire, scăpase de atac pînă acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
frig. Doar fularul verde care i se zărea din gulerul paltonului Îți mai atrăgea privirile și aveai impresia că tocmai el constituie presiunea interioară care o pune În mișcare. Am deschis ușa pe jumătate: — Hai să te iau cu mașina! Încotro? — Încotro? Dar ce, e după mine? zise ea neașteptat de calmă, dar și provocatoare În același timp. Am zîmbit forțat; iar obrajii ei păreau deformați, ca și cînd i-ai fi privit printr-o oglindă defectă. — Vrei să spui că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Doar fularul verde care i se zărea din gulerul paltonului Îți mai atrăgea privirile și aveai impresia că tocmai el constituie presiunea interioară care o pune În mișcare. Am deschis ușa pe jumătate: — Hai să te iau cu mașina! Încotro? — Încotro? Dar ce, e după mine? zise ea neașteptat de calmă, dar și provocatoare În același timp. Am zîmbit forțat; iar obrajii ei păreau deformați, ca și cînd i-ai fi privit printr-o oglindă defectă. — Vrei să spui că ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
n-aveam ce scrie. Nu știu dacă voi mai avea vreodată șansa... Mi-am băut restul de cafea obsedat de asemenea gînduri și m-am ridicat... Dar ce să fac?... Se mai putea face ceva?... Am rămas În picioare neștiind Încotro s-o apuc... exact ca studenta pe care am lăsat-o În capul scărilor de la bibliotecă... Este iritant să orbecăi prin beznă, fără libertatea de a acționa, fără să știi pe unde te afli și care ți-e scopul, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Și cînd se plimba prin fața stației observa totul. N-a făcut niciodată nici cea mai mică greșeală. În afară de asta, era și un profesor foarte bun, așa că băieții au ajuns să Îndrăgească afacerea. — Dar mai Îmbătrîniți și voi, nu? — N-avem Încotro. Dacă te gîndești bine, nimeni nu poate lupta cu vîrsta. Ei, o să mă debarasez eu cîndva de clienții vechi. Zău că mi-ar plăcea să am și eu un băruleț al meu... sau o stație de benzină... — Ai știut de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
el, fără să fixeze pe cineva. Nu privea ca și cînd căuta pe cineva anume și nici ca și cînd aștepta să fie găsit de cineva. După cum arăta și după atitudinea lui, nu părea deloc un vagabond care nu știe Încotro s-o apuce. Acolo unde se afla el, era o zonă În care lumea se plimba, oamenii treceau pe acolo și apoi dispăreau, apropiindu-se cu fiecare pas de destinație. Așa cum arăta, părea o lume inexistentă, a deșertăciunii, o lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
mai Întreprindere! Să se joace cu viețile oamenilor pentru o tîmpenie de afacere ca aceasta! Zău că i-aș da foc, dacă aș putea ... Dar cred că peste tot e la fel, oriunde ai merge ... Odată ce muncești acolo, n-ai Încotro, trebuie să Încerci să avansezi: șef de birou, șef de secție, șef de Întreprindere... Ar fi normal să nu Încerci să faci ceva... O iei Înaintea altora și depinzi de cei de deasupra ta. Chiar și cei care n-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
clipă am uitat de orașul dispărut din vîrful colinei... bineînțeles, doar pentru o fracțiune de secundă. Nu-mi dădusem seama că se lăsa Întunericul. Cerul era totuși mai luminos decît coamele clădirilor, dar șoferii aprinseseră deja luminile. Habar n-aveam Încotro zboară timpul. Apoi mi s-a părut ciudat că respirația nu mi-a fost cu nimic afectată doar fugisem atît de mult. Am luat loc lîngă fereastra din colțul cel mai Îndepărtat. Am fixat-o cu privirile pe femeia de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
de piatră, aproape că ajunge la acoperiș. A fost ridicată de bunicul meu și frații săi și mama sa „întru amintirea iubitului soț și tată Ioan Ghiura, mort pe câmpul de luptă al Italiei, în 1916”, ca soldat imperial. Oare încotro o fi alunecat gândul său, uitându-se la cer cu ochi tulburi, înainte de a muri? După moartea lui, bunicu’ a trebuit să se retragă de la Școala Normală de la Orăștie, din lipsă de bani. Și așa am mai rămas o generație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Noi nu puteam participa la discuțiile încinse despre Maastricht, nu le vedeam. Inserție, 2004. Dar nici curiozitatea mea nu era prea mare: Uniunea Europeană era povestea lor, nu a noastră. Noi pe vremea aceea eram așa de derutați și de nici încotro, că nu puteam visa ca Maastrichtul să ne privească. Expresia aquis comunitar nu exista în vocabularul nici unui român. Un elvețian, bărbat bine și cam complexat, mi-a spus: - Vai ce de filosofie știi! Venise la seminar pe banii lui și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
altul, cu rochia foarte subțire, înflorată în albastru, acoperindu-i genunchii din decență sau din întâmplare. Toată învălmășeala de gânduri se destrămă, eram acum stăpânit de unul singur, nou, care se instala obsesiv, doream să știu cine este, de unde vine, încotro merge, ce preocupări are. Înțelegeam însă (un al doilea gând, suprapus) absurditatea acestei fixații: o femeie necunoscută cu care călătoream întâmplător într-un tren și pe care cu câteva minute înainte nici nu o luasem în seamă ajunsese, fără motiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
pe frunte, privind într-o doară câmpia din față. Zâmbii și mă gândii la Lung: „Lung, ascultă ce vorbesc domnii aceștia”, iar Lung era departe, ajunsese acum la grajdul primăriei, își deshămase calul, cerceta orizontul spre partea stângă a clădirii, încotro se afla pământul lui, să vadă dacă se zărește lanul de floarea soarelui, deși știa precis că da, și când îi desluși strălucirea ascunsă în depărtare, trase aer în plămâni ca-ntr-un exercițiu de înviorare. Și-și bătu fericit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
sale, privi cu mândrie câmpul în partea dinspre răsărit, unde se afla bucata lui de pământ. Soarele bătea cețos pe suprafața tunsă a câmpiei. - Mărie, vino să vezi! Femeia ieși în prispă, puse mâinile deasupra ochilor și se uită departe, încotro privea bărbat-su. Apoi întrebă simplu: - Ce-i? - Pământu’! Păru nedumerită. Lung coborî în curte și începu să măture frunzele ce căzuseră peste noapte din pomi; se simțea înviorat, gândea la șopronul ce trebuia reparat. Apoi îi veni în gând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
V-am necăjit atunci, în 1945, dar n-am avut nici o vină, eram obligat. Acum a trecut timpul, au trecut atâtea, am îmbătrânit; vă cer iertare pentru ce-a fost... Știam că ce vă ceream era necinstit, dar n-aveam încotro... Tot nu știți cine sunt? - Nu și nici la ce vă referiți, spusei. Mă privi lung, cald, aproape prietenește și rosti încet: - Sunt... (își rosti numele), fostul prefect din 1945, care v-a cerut să închideți ochii la falsificarea alegerilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
goale, în văi goale, prin lumina aceasta dulce, care se strecura parcă prin geamuri fumurii, în pâclele tăcute, în singurătăți, plutea o melancolie sfâșietoare. Am umblat multă vreme, la întâmplare, mi-am pierdut direcția și m-am îndreptat și eu încotro am apucat. Din când în când, câte-un cristel ori câte-un stol de potârnichi se ridica zbârnâind de prin tufișuri de porumbrei. Trăgeam. Pușca vuia înăbușit în negură. Mă plecam în tăcere, luam paserea sângerată, o aninam în lațurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
părul ca-n spulber de vânt. —Stăi! zise doctorul. Și dădu să coboare. La portiță, în clipa aceea, obrazul omului bărbos parcă se umfla de bucurie. Două mâni negre se ridicară, glasul ascuțit izbucni deodată: A! ce mai faci, iubite!... Încotro? Încotro? Și întindea și scutura acum o mână prin aer, întinzând-o spre ambulanță. Doctorul sări din trăsură. Părea mirat. Se apropie și întinse și el mâna. Ce mai faci? nu te-am văzut de mult! zise bărbosul, și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ca-n spulber de vânt. —Stăi! zise doctorul. Și dădu să coboare. La portiță, în clipa aceea, obrazul omului bărbos parcă se umfla de bucurie. Două mâni negre se ridicară, glasul ascuțit izbucni deodată: A! ce mai faci, iubite!... Încotro? Încotro? Și întindea și scutura acum o mână prin aer, întinzând-o spre ambulanță. Doctorul sări din trăsură. Părea mirat. Se apropie și întinse și el mâna. Ce mai faci? nu te-am văzut de mult! zise bărbosul, și nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
încet, nedumerit, doctorul Andronescu. —Ce? nu mă mai cunoști? — Ba da, ba da, cum nu... Străinul negru își scutura capul buhos, râzând fericit. —Bine, foarte bine! strigă el ascuțit și foarte repede. Îmi pare foarte bine că te-am văzut. Încotro mergeți? De unde veniți? Aha! mergeți la Hârlău! Aha-da! Aha-da! Vra să zică ești bine? ești sănătos? Nici n-ai idee ce bine-mi pare! Dar Agache ce mai face? —Care Agache? zise doctorul cu îndoială. Apoi pare a-și aduce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]