2,617 matches
-
lui amintirea otrăvirii din Syria. Gândul acela se răspândea în întreaga sală, se transmitea de la un creier la altul, punea capăt discuțiilor, îi făcea pe invitați să lase jos cupele cu vin și - faptul cel mai alarmant - îi făcea să încremenească, în armurile lor ușoare de paradă, pe Augustinienii din fundul sălii. Era începutul unui joc mortal, și toți înțelegeau asta. Părinții viitorului mire, aflați în mijlocul unui grup, după ce se gândiseră dacă să intervină sau nu, tăcuseră, prevăzători. Chipurile lor spuneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
chipul lui Galba, așa cum ni-l transmit portretele. Sub părul tuns foarte scurt, capul lui era rotund - semn al unei tenacități extraordinare. Împăratul observă că era de-ajuns glasul lui Galba, primul său ordin, pentru ca toți soldații din garnizoană să încremenească, fără ezitare. Neprevăzătorul și naivul Lepidus abia dacă avusese timp să se dezmeticească. După un proces rapid, care a durat atât cât să li se arate acuzaților cele două scrisori - „niciodată nu s-au mai văzut documente atât de criminale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
îngrozitor să se înconjoare de străini înarmați când se afla printre ai săi. Asta era puterea? Străbătu sălile unde așteptau liberți, sclavi, funcționari și Augustinieni, epuizați de o veghe plină de spaimă. Nu-i aruncă nici măcar o privire lui Helikon, încremenit într-un colț al atriului. Intră în camera lui și le porunci tuturor să iasă; pentru prima oară, Milonia îl urmă fără ca el s-o cheme și se închise în cameră împreună cu el. Încăperea aurită Împăratul își scoase veșmintele de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
-l izbească de zid pe când acesta încerca o nouă lovitură de pumnal. Lama străpunse aerul. — A ratat, gemu cineva. Să plecăm. Îl văzură pe Împărat alergând spre ieșirea din cryptoporticus. Văzură că un soldat alerga spre el din direcția aceea. Încremeniră de groază, apoi, într-o străfulgerare, își dădură seama că militarul nu venea în ajutorul Împăratului, ci voia să-l atace cu pumnalul ridicat. Împăratul nu putea să se apere, era închis în spațiul acela îngust. Cei doi agresori se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
împroșcă ieslea de fildeș. Incitatus se prăbuși pe o parte, cu picioarele întinse, mai puțin cel cu glezna rănită. Arta de a face ordine Strigătul: „L-au omorât pe Împărat!“ străbătu Roma ca un fulger ivit pe cerul amiezii. Oamenii încremeniră, însă în clipa următoare, cuprinși de disperare, revoltați, începură să dea năvală în stradă, în toate cartierele orașului; iar urletul acela, „l-au ucis!“, făcea ca alți oameni să iasă din taverne, din case, din ateliere; alergau, asemenea unei turme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
disperarea generală, doi-trei curajoși se declarară dispuși s-o facă și, apărați de pretorieni, își făcură apariția în capul scării templului. Demagogia și glasul puternic al senatorului Saturninus plutiră pe deasupra insultelor mulțimii. — Roma este înfometată, anunță el, și primele rânduri încremeniră. Proviziile de grâu sunt epuizate, strigă, pentru că „băiatul“ acela, din cauza cheltuielilor lui nebunești, a lăsat goale vistieriile și depozitele. Oamenii rămaseră descumpăniți, ezitară, deoarece de mulți ani împărțirea de grâu plebei romane devenise un obicei. Saturninus anunță că senatorii luaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de viață, să urmărești formele acelea fantastice jucându-ți pe retină și chiar să Înțelegi că, atunci, se-ntâmplă ceva ce-ți este rezervat numai ție. Timpul stă, soarele se topește În aer și curge galben la orizont, pulsul vieții Încremenește În tine, te cuprinde pe loc o durere subtilă a simțurilor și petreci un moment de desfătare imaterială. Parcă e o coborâre În sine a voinței de a fi, o eliberare din forme, o smulgere către lumină. Ești atins de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
pe seama faptulului că nu avea un serviciu. În cap îi răsună vocea enervantă a mamei ei. — Uau. Jucăm dur, nu-i așa, querida? Foarte bine, știi ce? Accept provocarea. — Cum? întrebă Emmy răsucindu-și furioasă o șuviță de păr. Leigh încremeni în timp ce ducea paharul la gură. — O să faci chestia asta? — Am spus c-o fac. Când începem? Emmy mușcă dintr-un asparagus, mestecă grațios și înghiți. — Eu zic să ne luăm un răgaz de gândire să vedem cum facem. Stabilim un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
după ce termini colegiul. Adriana scoase un tub metalic de culoare albastră din buzunarul din față al genții pentru yoga și își dădu cu puțin luciu de buze, conștientă că atât prietenele ei, cât și cei de la mesele din jur aproape încremeniseră văzând micul ei ritual. Asta o făcu să se simtă ceva mai bine. Îi fusese greu să scape de gândurile care o chinuiau în ultima vreme, anume că frumusețea ei nu va dura o veșnicie. Din punct de vedere intelectual
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
la ce avea să aducă viitorul. Lucrurile mergeau destul de bine când el a făcut pasul de a o cere de soție. Și nu numai că a cerut-o de soție, dar i-a și pus inelul pe deget în timp ce Leigh încremenise de uimire, apoi a sărutat-o pe gură că tot îi rămăsese deschisă, nevenindu-i să creadă. În viața ei nu fusese așa nepregătită pentru ceva și nu trebuia să fii un geniu să vezi că în ultimele câteva luni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
școală și haina. Fără să privească spre tirul orizontal cu obuze, auziră o explozie uriașă În mijlocul rîului. Ca rachetele Într-un joc de artificii, bucăți arzînde din vasul Petrel săriră În aer și apoi căzură cu zgomot În apă. Jim Încremeni auzind bubuitura și văzând fumul gros. Oamenii alergau pe coridoarele hotelului; o englezoaică mai În vîrstă urla În ascensor. Jim ședea pe pat și se uita uluit la platforma În flăcări care plutea pe rîu. La fiecare cîteva secunde, În mijlocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
tanc. Vine iarna când ies la plimbare În Piața Palatului. Lângă restaurantul „CINA” stă un brad Înalt până la cer În mijlocul Orășelului Copiilor. Câte nu și-ar dori, dar se alege doar cu o vată de zahăr și semințe de susan Încremenite În zahăr ars. În timp ce mușcă din dulceața mincinoasă și fadă ca aerul, are puterea să mai simtă și azi frigul care Îi Înțeapă degetele de la picioare. Îl strâng ghetele din cauza ciorapului de lână, croșetat de bunica. Din anul 1954, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Păi altfel cum crezi? Apa fierbe, Într-adevăr apa fierbe, aburii inundă mica Încăpere, bucătăria improvizată În camera de trecere, În prima cameră, vietățile mișcându-și cleștii inofensivi sunt introduse În cratiță (cafenie, cu smalțul spart) una câte una și Încremenesc martirizate Într-un roșu violent. Pentru racul scăpat sub chiuvetă, pe podeaua murdară din lemn, Încercarea de a evada este o chestiune de instinct. Căci ce să caute el În oală? Bâjbâie de-a lungul peretelui, mustățile lui caută o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
erau două cozi, una la gaz și una la băcănie, unde se vindea făină și ulei de la butoi. Se mai dădea marmeladă. Își aștepta rândul la gaz când au Început să șuiere sirenele fabricilor, claxoanele mașinilor, clopotele tramvaielor. Toți au Încremenit În așteptare. Totul păru dintr-o dată liniștit și calm, liniștea dinaintea marilor furtuni, a cutremurelor și a marilor cataclisme. Pe cerul cenușiu Își făcu apariția un punct Întunecat care devenea din ce În ce mai mare, căpătând formă și culoare. Era o imensă manta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
de undă a radiației atomului de cripton. Afară plouă. Tu ești Încă În vacanță. Stai În șură și te joci cu verișorii tăi. Vă jucați cu o vârtelniță veche, de-a tractorul și tractoriștii. Și de-a batoza. Deodată Îi Încremenești. Le spui cu voce senină că nu există Dumnezeu. Fug speriați și se ascund prin grajd și prin fân. Rânjești. „Proștilor, uite, eu Îl Înjur pe Dumnezeu” și ieși afară În ploaie. Tună și fulgeră, te uzi până la piele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
a fi definitivată În prezența sectoristului. TU, În baie, la câteva momente după Încheierea tratatului de pace Între mai sus numitele armate ale mai sus numitelor străzi. În timp ce te speli și Încerci să-ți ștergi zgârieturile cu spirt care ustură, Încremenești. Din cuibul de sub subsuori se zbârlesc spre tine, abia crescute, câteva fire de păr. Mai apuci să privești În oglindă chipul de războinic și atât. Căci se aude chemarea la masă a mamei care tocmai ți-a făcut cartofi prăjți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
care locomotiva le duce sub bătăile ucigașe ale „cravașei” acum spre un definitiv pierdut orizont. Imensa câmpie e devastată de o liniște absolută. Locomotiva ucigașă a trecut pe aici precum glonțul prin ceață. Departe, aproape insesizabil, ciobanul cu oaia lui, Încremenit În timp și spațiu. Câmpie În față, câmpie În spate, câmpie În dreapta, câmpie În stânga. Fără să tulbure veghea câinelui, care doarme alături de copilul, pe care Îl ține În brațe, ci poate doar a oii, a cărei talangă aruncă În aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Universului și am tot dreptul să iubesc și să fiu iubită. Sunt În stare să găsesc dragostea.“ Nu! O cuprinse panica. Pusese Descoperiți dragostea adevărată prin Întărirea resurselor interioare Într-un plic greșit după ce-o ascultase deunăzi. Simți că Încremenește. Sam Își ridică capul de pe sânul ei. Corectează-mă dacă greșesc, spuse el cu o mutră uluită, dar chestia asta nu prea sună a Ray Charles. Ruby Înghiți În sec, storcându-și creierii să găsească o explicație plauzibilă. —E un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
crească. Și mă temeam să gândesc: trebuie s-o lăsăm să moară. Am aruncat cheile pe măsuța din hol și mi-am scos imediat pantofii. Consultasem toată după-amiaza la cabinet. Ultimul pacient a fost o femeie vizibil bogată. Cu ochii încremeniți într-o unică expresie, identici cu nasturii mari ai taiorului. Inițialele creatorului de modă imprimate pe nasturii aceia continuau să-mi plutească în fața ochilor, ultimul bobârnac al zilei. Am început să mă dezbrac în drum spre baie. Am intrat sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
o pasăre exotică, și-o luă cu sine într-un zbor lent, într-o după-amiază de toamnă. Muri cu mâna în mâna fiului ei, cu ochii în ochii lui. Augusto simți cum i se răcea mâna, simți cum ochii îi încremeneau. Își eliberă mâna după ce depuse pe răceala ei un sărut cald și închise ochii. Căzu în genunchi lângă pat și rememoră acolo istoria acelor ani uniformi. Și-acum se afla aici, în Alameda, sub ciripitul păsărilor, gândindu-se la Eugenia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
pași mărunți, își simți inima străpunsă de-un pumnal și capul invadat de negură. Ușa salonului se deschise și își făcu apariția Eugenia. Bietul de el se sprijini de spătarul unui fotoliu. Ea, văzându-l livid, păli o clipă și încremeni în mijlocul salonului, iar apoi, apropiindu-se de el, îi spuse, cu glasul scăzut și uscat: — Ce-i cu dumneavoastră, don Augusto, vă e rău? — Nu, nu-i nimic; ce știu eu... — Vreți ceva? Aveți nevoie de ceva? Un pahar cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
o dorință ucigașă și, Încă Îngenuncheat, Își scoase pantoful din picior, Îl ridică, dar se răzgândi, amintindu-și că tot așa, cu o lovitură de ciocan În cap, fusese ucis În Mexic marele Lev Troțki, de către agenții lui Stalin. Și Încremeni, dându-și seama dintr-odată de asemănarea dintre Troțki În ultimele sale fotografii și tatăl său, care tocmai fusese aici, să-l implore să se Însoare. Pantoful Îi Îngheță În mână. Privi cu surprindere antenele gândacului, care se roteau. Văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
nuiele, cu fața spre soare, capul căzut pe piept și ochii aproape Închiși, În fața prăvăliei sale de galanterie din cartierul Zichron Moșe. Un muc de țigară stins Îi atârna de buza de jos. Un șirag de mătănii din chihlimbar Îi Încremenise În mână. Pe deget avea un inel gros, care lucea din când În când. Fima se opri și Îndrăzni să i se adreseze, cu o politețe exagerată, la persoana a treia, ezitând: Oare Îmi va permite Înălțimea Sa să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
de parcă Își găsise drumul și Îl chema și pe el să vină. Fima repetă În minte vorbele tatălui său: „o mână de praf“, „zăpada de anul trecut“. Dar greși și În loc de „zăpada“ spuse „scheletul“1. Ce aveau În comun șopârla Încremenită de pe perete și gândacul de sub chiuveta din bucătărie și prin ce se diferențiau? La prima vedere, nici unul nu-și irosea comorile vieții. Chiar dacă erau supuși și ei legii de fier a lui Baruch Nomberg, despre a trăi fără sens și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
la picioarele tale. Cad În transă cu ochii larg deschiși. Afară vântul se Întețise. Rafale de ploaie se spărgeau lângă fruntea sa, pe geam. Spărtura dintre nori, de deasupra dealurilor Betleemului, prin care străluceau stelele, era și ea Întunecată acum. Încremeni brusc, auzind din depărtare un scâncet subțire. Ca al unui prunc abandonat Într-o pătură udă, pe o pantă a văii. Parcă primise sarcina să fugă chiar În clipa aceea să-și ajute mama să-și găsească copilul pierdut. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]