9,974 matches
-
cu mine că imaginea Creatorului așa cum e atestată ea de Biblie se apropie mai puțin de a unui demiurg atotputernic și mai mult de a unui inginer - mai empiric sau mai performant, nu asta contează. Fiindcă a venit vorba: aș Îndrăzni să Împing mai departe Întrebarea lui Einstein și să pun problema nu cât de mult, ci DACĂ Dumnezeu a avut sau nu de ales atunci când a creat Universul. Mai clar, DACĂ Universul este, Într-adevăr, rezultatul voinței Lui sau... Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
folos cu ceva? m-a Întrebat, Închizând computerul În semn de disponibilitate pentru un dialog oricât de lung. - Sper, altfel nu mi-aș fi permis pentru nimic În lume să vă deranjez. Bănuiesc că sunteți destul de ocupată și n-aș Îndrăzni să vă consum timpul doar de dragul conversației, oricât ar fi ea de plăcută... Protocol ipocrit, cu scuze În exces - ființa mică, blondă și cu ochi albaștri care era Sonia Anderson Îmi stimula circumstanțial spiritul ludic. Și apoi, atâta lucru mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
bucura fratele cel mic; dimpotrivă, părea Încântat că travaliul său asigura fondurile bănești cu care acesta Își satisfăcea capriciile și-și plătea năzbâtiile. Nu rareori, când Nicolae Își dădea el Însuși seama că sărise prea mult calul și nu mai Îndrăznea să apeleze la Înțelegerea tatălui, Sebastian Îi expedia sumele solicitate fără știrea bătrânului, ba chiar insista ca drăgălașul lui frățior să nu-l jignească vreodată ezitând cumva să i se adreseze și data următoare când va avea nevoie. Nimic de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
scrise la fel, nu există diferențe, m-am uitat atentă. Și toate aparțin grupului de zece, pe care l-am dedus din „Alexandru cel Mare”. Deci? Tăcere. Trăiam din nou clipe irascibile și lipsite de inspirație. Nu foarte convins, am Îndrăznit totuși: - Hai să Încercăm o... S-ar putea să greșesc, dar ce mai contează!?... Care este prima literă a contului numărul unu? - E... - Și a doua de la al doilea? - R... - Dar a treia, urmând aceeași schemă? - A... - Pare să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
deloc... Infirmiera era deja În prag și-mi arunca priviri Încărcate de reproș. Când naiba avusese timp să vină și să intre În Încăpere? Sau se aflase mereu În preajmă, dincolo de ușă? - Domnule profesor, totuși, o Întrebare, una singură, am Îndrăznit. Vă rog mult... Adam a făcut un semn vag de acceptare. - Dar foarte scurt, te rog... - De ce ați spus că mă așteptați pe mine, și nu pe altcineva? A surâs stins: - Îți reținusem numele atunci când mi-ai solicitat interviul, asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
TINERI PE LA îNCEPUTUL SECOLULUI AL XVII-LEA în timp ce hanul și Metodiu vizitau haremul, Iovănuț, călugărul cel tânăr, și Huruzuma, sora de lapte a tătarului, rămăseseră singuri. Care va să zică vii de la Râm! - spuse graseind tătăroaica, ridicându-se într-o rână. Iovănuț nu îndrăzni s-o privească drept. Educația puritană pe care i-o dăduseră acasă în familie părinții săi, răzăși în ținutul Neamțului, educație potrivit căreia femeia trebuie să stea la locul ei, nu să stea într-o rână, îl făcea să tindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mă căiesc că șed, unde-i pecetea cu care am pecetluit, unde caftanul cu care m-au căftănit? Unde-i Doamna pe care o am iubit, unde-i calul pe care l-am călărit? — Uite-l colea, Măria-Ta, paște! - îndrăzni spătarul Vulture. — Aveam un cal mai mare și te rog nu mă mai întrerupe! - tună Barzovie-Vodă. Unde sunt deci diminețile când mă sculam, mă pieptănam, mă firitiseam și lăsam gloata să vină la mine? Unde-s boierii care-mi îngenuncheau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
gălbui în mijlocul câmpiei, nu întâlneai curând acel topos pomenit de mai toți povestitorii de-aici ori de-aiurea, că numai lista lor, a povestitorilor, ne-ar umple puținul spațiu ce-l avem la dispoziție. Cu modestă plecăciune, în chip firesc, îndrăznim a ne strecura și noi în șirul celor care și-au oprit eroii în ceas de desfătare la hanuri, slăvit fie numele lor în veci! Cum spuneam, bunii noștri călugări Metodiu și Iovănuț intrară în Moldova pe la ceasurile cinci. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Barzovie, n-ai fost un domn rău, ai dat randament. Și totuși te-am mazilit, nu mai încape îndoială. Uite - ciocăni el cu degetul în catastif - chiar așa am notat: „Mazilit azi Moldova Barzovie-Vodă”. — N-ați scris cumva și de ce? - îndrăzni spătarul Vulture. Viziriul își vârî două degete în jiletcă, scoase o pereche de ochelari, și-i fixă pe nas și se uită cu atenție în registru. — Nu - spuse dezamăgit. N-am scris. îmi pare nespus de rău, dar n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
glas care îi miră pe moldoveni prin moliciunea lui. Cadâna plecă cu sfiiciune privirea. Mda - zise sultanul, trecând firesc peste stânjeneala cadânei. Și-apoi? — Apoi duș sau spectacol - zise cadâna. — Duș - hotărî sultanul. — Luminăția-ta - interveni timid viziriul - n-aș îndrăzni să vă tulbur măreața pauză dacă n-aș cunoaște cât de adâncă e grija ce purtați oriunde pentru acele întâmplări și ființe care bat la înalta Poartă a înțelegerii dumneavoastră... — Frumoasă frază! - răspunse sultanul ștergându-și ceafa. De unde-ai scos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
a înțelegerii dumneavoastră... — Frumoasă frază! - răspunse sultanul ștergându-și ceafa. De unde-ai scos-o? — Din Tacit, luminăția-ta - răspunse viziriul. — A fost un mare cărturar. Pămătuful! - porunci sultanul. — Cunoscând așadar interesul neostoit al luminăției-tale pentru trebile împărăției - continuă viziriul - am îndrăznit împreună cu aceiași preaplecați slujitori din Herțegovina... — Din Moldova, prealuminate! - șopti fâstâcit Barzovie - ... sau, mă rog, din Moldova - se corectă viziriul - să intrăm în acest loc al forței și îndemânării din totdeauna... Cu multă boia și răziți și hreanul - zise sultanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
tu o pauză. Eu, spătare, te apreciez cât te apreciez pentru că încă te văd om cu cap. Nu mă face să-ți apreciez gândirea desprinsă de trunchi. Lăsați ce-ați adus aici și mergeți liniștiți la Moldova. — în ce calitate? - îndrăzni Barzovie-Vodă. — Nu calitatea contează - zise viziriul. Contează s-ajungeți, localitatea o trimit eu p’ormă, cu ienicerii. Drum bun! Episodul 41 DIN NOU îN MOLDOVA Dacă bine ții minte, mărite Cetitoriule - și nu vedem ce te-ar putea împiedica să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Căci nu mi-e de alta - urmă hangiul după ce-și mai ostoi lacrimile - dar pe fata asta am grijit-o ca pe ochii din cap. E copilă din flori, dar prin florile acelea eu am fost bărzăunele. — E... frumoasă? - îndrăzni Iovănuț. — Uitați-vă la mine! - răspunse hangiul. Dacă aș avea mai mult păr să mă pot tunde, dacă n-aș avea burta asta cu care mi-e rușine să ies la poartă și dacă ochii nu mi-ar fi roșii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
câteva clipe. Pe sofa, pe bibliotecă, pe șemineu, pe genunchii grăsuți ai lui Metodiu, pe decolteul doamnei se lăsă tăcerea. — O, cum am uitat! - tresări doamna Potoțki. Cu ce să vă servesc? O dulceață, un gem, o cafea, o..., dacă îndrăznesc, votkă? — Cel mult un gem - răspunse cu amabilitate Metodiu. Doamna Potoțki trase de șnur. Se auzi clopotul cel grav bătând în altă încăpere. Instinctiv, cei doi călugări își făcură cruce. într-un târziu, stârnind praful, apăru bătrânul Piotr. Episodul 118
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Potoțki. — Țin minte - spuse pan Bijinski - că răposatul hatman s-a dus după un gherghef până la Kiev. Ce mai, era jale! - continuă doamna Potoțki. Bărbații la război, gherghefuri ioc, descurcă-te, femeie, cum îi ști! Și cum v-ați descurcat? - îndrăzni Iovănuț. — Stai să vezi: era într-o marți, după prânz. Eram foarte lucidă. Pe cer, nici un nor. în ogradă liniște: găinile picoteau, vacile rumegau, caii erau departe, cu Potoțki. Stăteam în picioare, în capul scărilor și deodată am simțit - nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
zornăie cheile, o caută pe cea potrivită, o răsucește în broască și deschide poarta. înainte de a-l lăsa să treacă, Sfântul Petru’ îl mai întrebă: „Și ia spune-mi tu mie, Iovănuț, vrei să-l vezi pe Domnul?”. „Nici nu îndrăznesc să mă gândesc la atâta, șopti smerit novicele, mi-e de-ajuns că pot fi în preajma Lui”. „înțelept ai grăit, copile, zise Sfântul Petru. Nu căuta îndârjit să-i vezi, căci atunci când va voi, ți se va arăta El însuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
plecânde dintru Vatican, foile i se agățau de buricele degetelor, veșnic lipicioase și dulci. Cardinalul se opri în fața lui Grigorie al XV-lea și tuși. Sticleții încetară cu cântatul. Sfântul părinte deschise ochii: — Ce este? — Sanctissime - spuse cardinalul - n-aș îndrăzni a tulbura binemeritata tihnă a sfințeniei voastre dacă părintele Pedro, de la poartă, n-ar fi venit în graba mare să mă înștiințeze că, spre adânca mea uimire, doi călugări pravoslavnici de la Danubiu vor a vedea fața luminată la care cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nu cred că aceste minunate vorbe să le fi avut în minte atunci. Nu, cu siguranță că nu înduram tot felul de înjosiri cu gândul de a ajunge cândva ceea ce sunt. Era la mijloc altceva; intuiam un lucru pe care, - îndrăznesc să spun - puțini îl intuiau atunci și tot mai puțini îl vor intui de-acum înainte. Anume, ce minunat, ce înălțător este până la urmă să te umilești. Să te târăști pur și simplu în fața mai marilor tăi, să fii un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
venind, de ce-aș face-o acum? Oameni suntem... Metodiu se mulțumi să înghită, sfios, în sec. — Cald, bre - zise turcul dându-și și fesul pe ceafa și privind câmpia nemărginită: Mai dihai ca la noi. De unde sunteți de loc? - îndrăzni bunul călugăr. — Din Anatolia, bre, dintr-un sat, Cașmurük îi zice, dac-ai auzit - răspunse turcul. — N-am auzit, să fie cu iertare - răspunse Metodiu. — Nu-i nimic, bre, n-aveai de unde să auzi. Da’ de Chilia cred că ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
tușea mereu, era ofticoasă, răcise pe drum, o luasem într-o iarnă, iar poloneza, bre, altfel frumoasă de pici, băga întruna fitile printre celelalte, le tulbura, nu-i stătea gura o clipă și nici treabă nu făcea. în fața mea nu îndrăznea să spună o vorbă, dar îmi povestea tata că în timpul când eram plecat le organizase pe celelalte pe schimburi: două dădeau la catâri, două se ocupau de tata, două se odihneau și ea conducea. Ba o dată când m-am întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și-au reluat de îndată trista pribegie fără țintă, până când, într-un târziu, ajunseră la concluzia că singurul refugiu se afla în cel mai îndepărtat și pierdut colț din tărâmul Tenere - „Neunde“ - în graiul lor -, acolo unde nici măcar tuaregii nu îndrăzniseră să pătrundă. — O să căutăm un loc izolat și sigur unde să ne ascundem câțiva ani, așteptând să se schimbe guvernul sau să se stingă amintirea celor întâmplate. Bătrânii tribului Kel-Talgimus îi lăudară hotărârea, conștienți că nici un membru al Poporului Vălului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
de dezaprobare și adăugă: Cred că e momentul să se termine cu asta. Cineva trebuie să-i facă să înțeleagă că nu pot umbla prin lume, omorând atâția nefericiți, fără să-și primească pedeapsa. Majoritatea participanților o fac cu bună-credință, îndrăzni să intervină, cu oarecare timiditate, pilotul elicopterului. De obicei sunt tineri care caută doar un pic de emoție și aventură. — Emoție și aventură? repetă tuaregul cu un gest ușor ironic. De acord! Acum ăștia șase or să vadă ce înseamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
amenokali, șefii și patriarhii nobilului popor Kel-Talgimus; în tabăra lui obișnuiau să vină majoritatea imohagilor din zonă, pentru a-i cere sfatul. Avea faima unui om prudent și cumpătat, știa să asculte problemele celorlalți și, când hotăra ceva, nimeni nu îndrăznea să pună la îndoială părerea sa, întrucât era unul dintre puținii tuaregi care reușiseră să ajungă la rangul de căpitan în armata franceză și care își făcuse studiile la Paris. Călăuză credincioasă a generalului Leclerc în timpul eroicei sale expediții prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
de mirare ca un automobilist să-și piardă o mână în altul? După un an, n-ar mai fi decât un număr în statistici: morți, atâția; paraplegici, atâția; membre pierdute, atâtea... — Uneori mă copleșește cinismul tău. — Cinic este cel care îndrăznește să spună, fără să se gândească, ceea ce alții gândesc dar nu îndrăznesc să spună... — În privința asta ai dreptate. — Anumite meserii îi fac insensibili pe cei care le practică, adăugă francezul pe același ton impersonal. Din păcate, a trebuit să asist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
După un an, n-ar mai fi decât un număr în statistici: morți, atâția; paraplegici, atâția; membre pierdute, atâtea... — Uneori mă copleșește cinismul tău. — Cinic este cel care îndrăznește să spună, fără să se gândească, ceea ce alții gândesc dar nu îndrăznesc să spună... — În privința asta ai dreptate. — Anumite meserii îi fac insensibili pe cei care le practică, adăugă francezul pe același ton impersonal. Din păcate, a trebuit să asist la multe autopsii și întotdeauna m-a îngrozit cu câtă naturalețe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]