2,408 matches
-
indivizilor sunt niște panglicari cărora le e rușine să înjure lumea pentru ca nu cumva înjurăturile astea să se întoarcă împotriva lor. Mi-e teamă că pe zi ce trece devin tot mai abject. Ezit să scriu o carte pentru că sunt îngrozit de ceea ce aș putea spune acolo. Am început să mă iau de oameni pe stradă. Abjecția ca aspirație spre frumusețe. Când mă plictisesc să beau cu ăștia, cu Pif și Bălănescu, scriu. În absolut e cam același lucru. Cam același
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
Și atunci, ce face? Flăcăul uriaș rupe o stâncă din creasta Urligei, câțiva mii de metri cubi, cum am zice noi astăzi, și-l aruncă spre uriașii din Iglița pentru a le zdrobi palatele. Stânca parcă despică văzduhul, iglițenii sunt îngroziți de uriașul aerolit ce vine cu putere, dar care se abate tot mai mult, spre stânga și cade în baltă, în fața Igliței, peste Dunăre. Nici fata nu s-a lăsat mai prejos, apucă un bolovan din vârful Pricopei și-l
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
-sa, Înnebunită de spaimă și de rușine, ca și noi, vecinii consternați, pe prispa casei sau În mijlocul curții, cu degetele Între picioare, chircită și sugrumată de spasmuri. N-am mai avut niciodată prilejul, În tot restul vieții mele, să mă Îngrozesc În așa măsură de prăpăstiile infernale ale eroticului. Preotul cel nou al satului, „teolog absolut“ de la Sibii, era, se pare, exilat În această văgăună iarăși dintr-o pricină cu păcat; preoteasa, mândră, frumoasă și plăcută femeie, cânta din gură pe
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
tare, o lume atât de captivantă. Brusc, devin conștient că i-am pierdut definitiv pe părinții mei și pe frații mei iubiți, pe prieteni, pe toți oamenii cunoscuți și necunoscuți, s-a sfârșit totul, drumul meu e fără întoarcere și, îngrozit la gândul acesta, izbucnesc (sunt încă în camera unde ai mei mă priveghează...) în hohote asurzitoare de plâns, hohote pe care, desigur, nu le aude nimeni. Plângând sfâșietor, încep să-l lovesc în piept, cu pumnii strânși, pe tatăl meu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
gunoi. Ca să-și satisfacă plăcerea aceasta, tov Cameniță, secondat de Novăceanu, răscolea lumea: pe unii îi dădea afară din serviciu fără explicație, pe alții îi promova, tot așa, anapoda, altora le fabrica dosare și-i arunca la zdup. Oamenii erau îngroziți de aceste campanii ale tovarășului Cameniță, care le distrugeau viețile. Dar ceea ce pentru ei era o teroare, pentru toarășul Cameniță nu era decât un amuzament. La prima vedere, ceea ce întreprindea el părea să nu aibă nici o legătură cu mișcarea revoluționară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
fratele meu avea sentimentul că în orice clipă își poate pierde viața. Cameniță apăruse din nou și îi impunea să-și scrie de acum înainte declarațiile acelea în fața lui, nu în fața acelui prea politicos și insignifiant mesager: perspectiva aceasta îl îngrozea, îl scotea din minți pe fratele meu. Numai că, avea să constate curând Vlad, dracul nu mai era așa de negru. Ceva se petrecuse cu tovarășul Cameniță, acesta se schimbase, se mai cizelase, părul îi albise la tâmple, îi dispăruseră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
atunci când nu mă ambalez, sau încerc să n-o fac, devin, în cel mai bun caz, indiferent. Nici una din aceste două variante nu-ți poate conveni. Nici mie. Încă o seară ca aceasta și nu știu ce se mai poate întâmpla: mă îngrozește... Nu vreau să se creadă și nici să mă amăgesc pe mine însumi crezând că poate fi al meu un lucru sau o persoană care nu-mi aparține de fapt în nici un fel, care poate aparține cui vrei, întâmplării, hazardului
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
în cel mai bun caz la spasm, în cel mai rău caz la pușcărie, iar de cele mai multe ori - la nimic. Tirania acelui unic punct de vedere, căruia i-am supus întreaga mea existență în ultimii zece ani de zile, mă îngrozește și mă revoltă. Până acum câtva timp, credeam că aducându-i totul în jertfă serveam totuși ceva care era al meu, care eram eu, fie doar în parte. Acum însă îmi dau seama că e ceva străin de mine, un
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
și simultan în funcțiune eliberând înspăimântate produsele degradate ale activității lor fiziologice. Pe fața de pânză roșie se vedea limpede un lichid sub formă de pată lăbărțată, iar în atmosfera camerei de tortură plutea un iz de natură viscerală. Eram îngrozit. Nu mai eram o ființă umană, ci un animal, un cobai terorizat, bătut și schingiuit în virtutea unei legi nescrise dar care funcționează din păcate în toată lumea: dreptul celui tare asupra celui slab; dreptul celui mare asupra celui mic; dreptul celui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
a fixat ideea că era ofițer SS. Se poate să fi fost într adevăr, după cum se poate să fi fost doar un adaos al imaginației mele, pentru a spori aura dramatică a scenei. În orice caz, pe vremea aceea eram îngroziți de veștile legate de exterminarea evreilor de către nemți, de gazările din lagăre și așa mai departe. Și exact atunci face tata o infecție teribilă, care dă în septicemie. La spital nu putea fi internat, din cauza legilor rasiale. Medicii buni din
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
faceți. A.R. Am tot vorbit despre spaime. Nu vreau să dau impresia că am trăit sub amenințarea unui permanent bau-bau. Rebeliunea legionară și pogromul de la Iași, care n-au fost zvonistică, au fost adevărul adevărat, firește că ne-au îngrozit, ne-au oripilat și ne-au înspăimântat familia. R.P. Zvonistica se lega de cârligele din abatoare, atâta tot. A.R. Mă rog. Eu eram încă prea crudă ca să pot conștientiza întreaga grozăvie. Știu că tatei îi era frică să iasă
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
activiști culturali se regăsesc în conducerea ziarelor și revistelor, în conducerea televiziunii și a radioului. Ei îndeplinesc simultan și activitatea de cenzură acolo unde își desfășoară activitatea. Dacă am realiza un tabel comparativ-sincronic cu aparițiile literare din Occident, am fi îngroziți de temele provinciale și marginale care se încurajează în literatura română. Tezele din iulie 1971 reorientează literatura română spre optimismul obligatoriu, triumful socialismului și proslăvirea liderului în poeme care se regăseau, de obicei, pe prima pagină a revistelor literare. Putem
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
în clinici psihiatrice sau anchetați zile la rând de către Securitate. În vreme ce propaganda oficială îl considera pe Ctitor un mare iubitor al trecutului și istoriei noastre milenare, buldozerele comuniste construiau o altfel de realitate pe ruinele trecutului. Proiectul centrului civic, care îngrozește orice om cu bun gust prin gigantismul și kitsch-ul său, prinde contur în locul vechilor așezăminte religioase și culturale care dispar spre uimirea și umilirea bucureștenilor. Spre aducere aminte, să exemplificăm totuși: Biserica Enei (demolată în 1977), Biserica Schitul Maicilor
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
și toți se uitau cu fețele îngrijorate într-acolo. Cîțiva foloseau și binocluri. Dănuț voise să se ducă și el, dar mama îi interzisese. Unii oameni care veneau de acolo spuneau că era umflat de apă și vînăt. Dănuț era îngrozit că bietul om avea să sufere același tratament ca și delfinul și ura din tot sufletul lumea aceea care se îngrămădea în jurul îne catului. Dănuț se distra foarte bine la mare. Construia castele, cu gărdulețe din bețe de chibrit sau
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
-mi smulg bandajul și să mă spăl îndelung cu zăpadă, speriat că acea teribilă otravă, tutunul, ar fi putut să-mi facă foarte mult rău, dacă nu chiar să mă omoare. Cu toate că la etajul unu era astfel, acesta nu mă îngrozea așa de tare ca etajul doi. Acolo, la aparta mentul doisprezece, imediat pe stînga după ce urcai scara, stătea o fată cu vreun an mai mică decît mine care era nebună. Tatăl nebunei, un om tăcut, era îmbrăcat tot timpul cu
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
Un fleac! Săi vezi în schimb pe Iri & Moni... Scriam că știriștii noștri bâțâie de nerăbdare în așteptarea Apocalipsei, pe care so transmită în direct, iar publicul să stea cu ochii lipiți de televizor, să se uite și să se îngrozească. Vă închipuiți ce rating epocal ar avea Apocalipsa în direct! Și ce fericiți ar fi oamenii de televiziune că, în sfârșit, ar putea să titreze pe burtieră „A venit ADEVĂRATUL sfârșit al lumii“. Va fi necesară precizarea cu „adevăratul“, scris
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
decît să mă Întorc cu toată gravitatea de care sînt capabil spre ceea ce mă face să-mi simt inima bătînd cu putere. Mi-i Închipui cu compasiune și teamă pe lotofagi care, mestecîndu-și plantele de lotus, nu pricep de ce se Îngrozesc brusc și pleacă grăbiți cei mai mulți dintre corăbierii coborîți pe țărmul lor; pe buzele Înverzite de sucul de lotus atîrnă un zîmbet blînd și absent, iar ochii ațintiți spre larg sînt arizi și sticloși, străini de orice suferință și bucurie pentru că
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
A trebuit să văd multe ca să-mi dau seama ce se Întîmplă. În ochii celor pietrificați e o spaimă pe care numai singurătatea văzută de aproape o poate stîrni. Pentru că nu șerpii din părul meu, știu sigur, nu șerpii Îi Îngrozesc, ci ochii mei În care se cască o singurătate ce-i omoară. Le Îngheață sîngele și Îi Împietrește. Blestemată fie clipa care mi-a scos-o În cale pe Atena... Zeii nu-și dau seama cînd ucid. De aceea și
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
de nenumărate ori în el. Îi venea să-l desfrunzească, iar din frunzișul lui să-i facă un covor pentru noaptea ce se lăsase cu suspine triste și reci. Parcurse din nou toate împrejurimile cu toate ungherele întunecate și era îngrozită de senzațiile pe care i le trezea acest impuls. Mâinile îi tremurau, dar nu îi erau de nici un folos. La naiba, zise Carlina. Ce pot să mai fac acum? Cred că ar trebui să telefonez acasă, spuse ea fără entuziasm
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
se speriase atât de tare încât își pierdu echilibrul. O cuprinse cu repeziciune de mijloc redându-i stabilitatea și-i simți corpul cald și moale prin țesătura subțire de pânză topită. Mâinile lui stăteau încă ferme pe talia ei. Era îngrozită de senzația pe care i-o trezea acest bărbat cu atingerea lui. Ridicând privirea spre el, descoperi că fața lui era prea aproape de a ei și-o trecu un fior rece gândindu-se că are de gând s-o sărute
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
sirena de alarmă chimică. Muncitorii au părăsit lucrul și stau adunați în ușa secției, cu masca de gaze pe figură. Numai eu nu am masca la mine. E în birou, și pînă acolo e tare mult de mers. Mă uit îngrozit în jur, dar nimeni nu are o mască în plus. Pași. Aud pași. Se apropie cîțiva cu masca pe figură: le văd ochii sclipind prin lentilele de sticlă. Cineva bate într-o ușă. Cercul măștilor de gaze se strînge în jurul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
din alte vremi, de care nici nu-mi vine să cred că au putut exista. Și tu, iubita mea, nu ești aici. Seara [...] La ora 5, azi, am fost convocată la Sanatoriu pentru sărbătorirea zilei de 23 august. M’am îngrozit de atâta mizerie și monstruozități. Iubita mea, mi-e gândul mereu la tine și la ultimul și cel mai greu sacrificiu spre care mergem pentru un timp nedeterminat: despărțirea și ruperea ta definitivă de pământul românesc, de mine. Îți mărturisesc
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
15) Această idee a ta de a merge la Mirona mă înspăimântă; o asemenea distanță în plus între noi două? Și pentru că ideea „Mirona“ e legată de teza ta de doctorat, îți spun că ai un contracandidat foarte puternic. Asist îngrozită la tot ceea ce întreprinde și mor de frică pentru Christiane ca și pentru noi. Niciodată n-a fost mai valabil versul: „Și lupta a luat sfârșit din lipsă de combatanți“. Aici toată lu mea e în oraș, pentru te miri
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
spui că ai rămas fiindcă iubești pe cineva și pentru studiile tale, dar că nu ai intenția de a nu te mai întoarce. Draga mea, e o scrisoare pe care n-aș fi vrut să ți-o scriu, dar mă îngrozește gândul că ai fi putut afla întâmplător despre catastrofa asta. Așa ai să poți ști adevărul grav, gol și dureros. Dar Dumnezeu îi pedepsește pe cei pe care îi iubește, și a făcut destul pentru noi dăruindu-ne una alteia
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
acasă la 1½. [...] Zi de post. Am avut la prânz supă de roșii, cartofi fierți și cafea. La 4 și un sfert am plecat în vizită la Marioara, mama Măriucăi. La Marioara era Rafael, întors de la vie, slab de te îngrozea, filiform, cu o față de fan tomă; a pierdut 40 de kilograme. Era și Speranța, sora ei, toți trei unii peste ceilalți, în aceeași cameră, fostă sală pentru luat masa, aceea cu lambriuri și bufet, cu o masă enormă și, printre
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]