4,649 matches
-
m-au luat în serios. Am telefonat la firmă și i-am anunțat: „Nu mă simt grozav, o să întârzii puțin“. Am așteptat trei ore. Trei ore și nimeni nu a mișcat un deget. Respirația mi se îngreuna, vederea mi se întuneca din ce în ce mai mult și ei nu făceau nimic. Nu mai puteam sta cu mâinile în sân, voiam o explicație, așa că am sunat la Regia Autonomă a Metroului. „Ce s-o fi întâmplat cu cei cărora li se făcuse rău?“ Nu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
mi-am dat seama, „A, deci aia era“. Am coborât la Shinjuku-gyoemmae și m-am dus la firmă. Era întuneric. Parcă cineva stinsese toate luminile. Când am plecat de acasă, vremea era frumoasă, dar după ce am urcat scările, afară era întunecat. M-am gândit că vremea se schimbase brusc, dar pe cer nu se vedea nici urmă de nor. Pentru că luam pastile antialergice, credeam că poate asta e cauza. Tocmai schimbasem pastilele și începusem să iau altele noi. „Poate or avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
nu se vedea nici urmă de nor. Pentru că luam pastile antialergice, credeam că poate asta e cauza. Tocmai schimbasem pastilele și începusem să iau altele noi. „Poate or avea efecte secundare“, îmi spuneam. Am ajuns la firmă, dar totul era întunecat. Eram lipsit de vlagă. M-am așezat la birou. Mă uitam pierdut pe geam. S-a terminat ședința de dimineață și am mers cu ceilalți la masă. Nu aveam poftă de mâncare și nici chef să vorbesc cu nimeni. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
așa că la următoarea stație, Shin-nakano, am coborât. În timp ce mergeam, a început să-mi curgă nasul. „E ciudat. Oi fi răcit?“ Strănutam. Tușeam. Normal, mi-a trecut prin cap că aveam gripă, ceva de genul ăsta. Imediat totul mi s-a întunecat în fața ochilor. Toate simptomele astea au apărut dintr-odată, din senin. Mi-am dat seama că ceva nu era în regulă. În rest nu aveam nimic deosebit. Eram conștient. Puteam să merg fără probleme. Așa cum spuneam și mai devreme, firma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
era la modă. Nu mai zăream obiectele de pe birou. Lucruri pe care, în mod normal, le vedeam, acum nu le distingeam. Am zis: «Mi-am stricat ochii. Nu mai văd nici literele de pe produse.» Am ieșit afară și totul era întunecat. «Mamă, ce vreme urâtă!», am spus, dar ceilalți m-au contrazis: «E perfect senin.» Mi-am dat seama că ceva era ciudat. În pauza de prânz am aprins televizorul și am aflat ce se întâmplase. Toți mi-au spus să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
trec la linia Marunouchi, totul din jur devenise întunecat. Eram răcită și luam medicamente, mă gândeam că asta era cauza. Nu am dat prea mare atenție. Apoi, la stația X am ieșit puțin afară și, din nu știu ce motiv, cerul era întunecat. Nu era alb-negru, ci mai degrabă maro. Întocmai ca o fotografie întunecată. «Ce straniu! Azi trebuia să fie senin», am dat din cap. Am ajuns la firmă în ultimul minut. Am alergat până în birou. M-am schimbat în grabă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
întors cu taxiul de la Kamiyachō până acasă. Din cauză că deja circulau zvonuri legate de accident, era plin de taxiuri și nu mi-a fost greu să găsesc unul. Până să ajung acasă, treptat, mi-am mai revenit. Doar că totul era întunecat. Când s-a uitat la ochii mei, mama a observat că aveam pupilele contractate și ne-am dus imediat la spitalul Hiro-o. La spital nu prea veniseră oameni, eu am fost al treilea. Cei de la spital știau deja ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
fi primit, nu ne puteam da seama de adevărata lui suferință. Doar cel în cauză știe. Recent am început să simt cum e când ești bolnav. Sinceră să fiu, când nu mai spunea nimic și cădea în muțenie, casa se întuneca. Și copiii erau destul de îngrijorați. În ultima vreme parcă se străduiește mai mult. Așa simt eu.“ „M-am săturat. Nu mai vreau să vorbesc. În momentele astea e mai bine să dorm. Numai un pic să ațipesc și mă simt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
că după aceea a fost extrem de greu să găsești un taxi. Am ajuns la firmă înainte de 9:00. Atunci nu mă simțeam rău. După ce am ajuns la firmă, am început să am o stare ciudată. Totul în jur era ușor întunecat și aveam o senzație neplăcută. Eram irascibil. Toată lumea de la firmă se uita la televizor și se agita. «E gaz otrăvitor.» Au zis că unul dintre simptomele intoxicării cu gaz e faptul că totul în jur devine întunecat. Am început să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
așa, ci puțin dulceag, toți au rămas. La casa de bilete totul era în ordine, vânzătorii stăteau liniștiți. Când să trec de bară, mă cam clătinam. Am urcat scările tremurând, am ieșit la suprafață și am rămas uimit. Afară era întunecat. Apoi am mers puțin și mă gândeam că e prea întuneric. M-am ghemuit în fața unei clădiri. Am stat nemișcat două-trei minute în poziția asta. Era multă lume pe acolo, însă nimeni nu m-a întrebat ce e cu mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
cu atenție, dar n-am remarcat nimic nelalocul lui. La scurt timp după ce ne-au transmis prin stație cei de la Centru să-i contactăm în cazul în care ne simțim rău, a început să mă ia. În jur totul era întunecat. «Este aprinsă lumina?» A început să-mi curgă nasul, ritmul pulsului mi s-a accelerat. Deși nu eram răcit mă simțeam de parcă aș fi fost. I-am anunțat pe cei de la Centru: Se întâmplă ceva ciudat cu mine. Acestea sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
a dat primul ajutor lui, însă, din păcate, se pare că a fost prea târziu. În timp ce-l căram, în sufletul meu îmi dădeam seama că nu mai avea nici o șansă, dar... Începuseră să-mi tremure picioarele. Totul în jur era întunecat. Aveam impresia că se lăsese seara. Totuși cerul era senin, fără nici un nor. Habar nu aveam ce se întâmpla cu mine. M-am așezat clătinându-mă lângă rondul de flori de la gura de metrou. Inima îmi bătea din ce în ce mai repede. Eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
mers sprijinindu-se de umărul meu. Încă mă simțeam mai bine decât ei. Am fost internat o zi. Ziua următoare era miercuri și de a doua zi m-am dus la muncă. Nu am avut dureri de cap. Dacă se întuneca, din cauză că nu vedeam, nu puteam conduce. La serviciu stăteam mai mult pe lângă telefon. Spitalul e aproape de firmă și mă simt mai în siguranță acolo, decât când sunt acasă. În caz de ceva, pot merge imediat la spital. Timp de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
Am urcat scările și am ieșit afară. Cerul era de un roșu aprins. Sunt zile în care, chiar după ce apune soarele, roșeața tot mai rămâne pe cer, nu? Deși cerul e roșu, se lasă întunericul. Exact așa arata. Împrejur se întunecase. Eram uimit. Nu știam ce e cu mine. Pe ici-pe colo erau oameni întinși pe jos. Se pare că au fost peste o sută. Erau persoane care stăteau în fund și vomitau. Atunci deja nu mai puteam gândi. Nu știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
lumina cu umbrele. Dacă luăm nuanțele întunecate, cele două imagini vor fi izbitor de asemănătoare. Unele detalii par să se completeze între ele. De aceea evităm contactul direct cu oglinda și, în mod inconștient sau nu, continuăm să eliminăm elementele întunecate de pe fața pe care dorim s-o vedem. Aceste umbre sunt înlăuntrul nostru (undeground), iar gustul amar care ne-a rămas după atacul cu sarin, începe să se prelingă în surdină. Dacă aș folosi cuvinte ușoare, probabil că cititorii nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
vor sparge geamurile, vor intra în metroul învăluit în beznă și vor mușca din carnea noastră cu dinții lor ascuțiți. Bineînțeles că e o idee puerilă și prostească. Un film de groază prost. Stăteam în colțul ușii și priveam cotloanele întunecate din stație prin fereastra metroului și, uneori, aveam impresia că văd siluetele înfricoșătoare ale Întunegrilor în umbra coloanelor. Când am auzit știrea despre atacul cu gaz sarin, nu am putut să nu-mi amintesc de Întunegri. Aveam în cap figura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
despre atacul cu gaz sarin, nu am putut să nu-mi amintesc de Întunegri. Aveam în cap figura celor pe care îi văzusem de la fereastra metroului. Îmi dau frâu liber imaginației și spun că există o legătură între umbrele acelea întunecate de care nu scăpăm de la atacul cu sarin și creaturile inventate de mine, care trăiesc în lumea subterană (văd asta cu ochii conștiinței). Am avut o motivație personală care m-a determinat să scriu cartea. Nu îi consider pe crendincioșii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
ori voia să discute despre mașini, baseball. Devenisem un mare fan al benzilor desenate ale lui Otomo Katsuhiro, când încă nu era atât de bine cunoscut. Erau atât de reale, de pline de viață pentru mine. Poveștile în sine erau întunecate, dar mă făceau să cred că lucrurile de genul acela, puteau deveni cândva realitate. Deseori copiam operele sale: La revedere Japonia, Pace scurtă, Valsul Boogie Woogie și altele. Voiam să plec la Tokio. După ce am terminat lucrul, am intrat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
direcția nesigură în care se îndrepta Aum și de confuzia generală. Nu prevedeam ce avea să se întâmple cu Aum de acum încolo. Acesta a fost motivul pentru care l-am întrebat pe Murai: Se pare că există o parte întunecată în sectă. Ce părere aveți?». Pe atunci eram implicat într-o treabă legată de astrologie, fapt pentru care am stat mai aproape de Maestru și am observat comportamentul liderilor, un lucru pe care nu puteai să-l faci în mod obișnuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
iau cu ei, și nimeni nu vine în ajutor. 30. În ziua aceea, va fi asupra lui Iuda un muget, ca mugetul unei furtuni pe mare; uitîndu-se la pămînt, nu vor vedea decît întuneric și strîmtorare, iar lumina se va întuneca în norii lui. $6 1. În anul morții împăratului Ozia, am văzut pe Domnul șezînd pe un scaun de domnie foarte înalt și poalele mantiei Lui umpleau Templul. 2. Serafimii stăteau deasupra Lui, și fiecare avea șase aripi: cu două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
vine ziua Domnului, zi fără milă, zi de mînie și urgie aprinsă, care va preface tot pămîntul în pustiu, și va nimici pe toți păcătoșii de pe el. 10. Căci stelele cerurilor și Orionul nu vor mai străluci; soarele se va întuneca la răsăritul lui, și luna nu va mai lumina. 11. Voi pedepsi, zice Domnul, lumea pentru răutatea ei, și pe cei răi pentru nelegiuirile lor; voi face să înceteze mîndria celor trufași, și voi doborî semeția celor asupritori. 12. Voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
ziua, nici luna nu te va mai lumina cu lumina ei, ci Domnul va fi Lumina ta pe vecie, și Dumnezeul tău va fi slava ta. 20. Soarele tău nu va mai asfinți, și luna ta nu se va mai întuneca, căci Domnul va fi Lumina ta pe vecie, și zilele suferinței tale se vor sfîrși. 21. Nu vor mai fi decît oameni neprihăniți în poporul tău: ei vor stăpîni țara pe vecie, ca o odraslă sădită de Mine, lucrarea mîinilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
banii ăștia? Eu sunt Filip comisionarul de flori. Râdeți de mine? E păcat de Dumnezeu! Femeia tăcu câteva minute îngândurată, încercând să își aleagă în minte cuvintele. Era încă tânără, dar câteva riduri dintre sprâncene și o umbră indefinită îi întunecase chipul, altfel plăcut la vedere. Este ceva legat de domnul D? încercă Filip să o ajute. Nici pomeneală! E vorba de tatăl meu, Carol. Locuiește aici cu mine. Nu e nici prea în vârstă și nici prea bolnav. I-a
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Nu, nimic din toate astea nu mă convinseseră. Dar atunci ce? Poate felul direct și simplu în care mi se făcuse propunerea, la fel de direct și de simplu cum mi se mulțumise pentru acceptarea ei. Poate ridurile de pe fruntea ei, care întunecau prematur un chip de femeie tânără, care vroia să trăiască și să se bucure de viață. Poate ultima remarcă, din ajun, a doamnei K și felul natural în care fusese rostită, nu ca un argument grăbit și inutil, ca ultimele
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Bătrânului i se păruse firesc ca sicriul să urmărească forma și silueta trupului, în loc să fie o ladă amorfă, identică pentru toți. Privi pe geamul ce dădea în curtea din spatele casei. Soarele apunea fără vlagă dincolo de ograda lăsată în paragină. Se întuneca în cameră și privirea îi zbură ca un fluture de noapte spre flacăra singurei lumânări care ardea între mâinile moartei. Ceara topită picura pe degetele descărnate ale fetei. Un rictus crispa fața Bătrânului la fiecare nouă picătură de ceară încinsă
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]