3,096 matches
-
externe ale stăpânului lor străin - sau au ajuns să-l ajute pe inamicul acestui stăpân, cum au făcut Bose și partizanii săi în al doilea război mondial. Napoleon și Hitler au învățat, spre nefericirea lor, că sprijinul popular pentru politicile învingătorului nu se regăsește neapărat printre victimele cuceririi externe. Cantitatea și puterea susținerii de care a beneficiat Hitler, de exemplu, în rândul popoarelor cucerite ale Europei erau invers proporționale față de calitatea moralului național al poporului respectiv. Orice țară cu diviziuni de
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
Filip al II-lea al Spaniei împotriva lui Ludovic al XIV-lea sub William al III-lea și Marlborough, împotriva lui Napoleon, împotriva lui Wilhelm al II-lea al Germaniei, ar fi fost ușor și foarte tentant să se alăture învingătorului și să beneficieze de reușitele cuceririi. Cu toate acestea, am ales întotdeauna drumul mai anevoios, ne-am coalizat cu puterile mai puțin puternice, am creat o alianță între ele și astfel am înfrânt și nemulțumit tiranul militar continental, oricine ar
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
avantaj permanent, care a distrus echilibrul dintre cele două națiuni și a făcut din prima puterea dominantă în Europa, una dintre funcțiile balanței de putere a devenit apărarea cel puțin a independenței Austriei în fața mai puternicului său vecin. În consecință, învingătorii din primul război mondial au încercat prin măsuri legale, economice și politice să prevină fuziunea statelor respective. Mai mult, în logica situației respective, Hitler a privit anexarea Austriei ca pe un pas necesar în drumul către răsturnarea echilibrului european de
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
de a omorî toți inamicii, indiferent dacă erau sau nu membri ai forțelor armate, sau de a-i trata în orice mod considerau ei de cuviință. Bărbați, femei și copii erau adesea trecuți prin sabie sau vânduți ca sclavi de către învingător fără ca vreo reacție morală contrară să se producă. În capitolul IV al Cărții a III-a din On the Law of War and Peace, cu titlul „Despre dreptul de a ucide dușmanii într-un război public și despre alte forme
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
acceptă situația doar atunci când nu mai au alte mijloace de negociere, atunci scopul trebuie să fie eliminarea totală a mijloacelor de negociere. Astfel, o decizie luată sub presiunea armelor este unica judecată care contează, deoarece este singura care produce un învingător sau un învins; ea singură poate să modifice respectivele contexte ale oponenților, devenind stăpân pe situație, în timp ce celălalt se supune voinței adversarului 6. Războiul întregii populațiitc "Războiul întregii populații" Faptul că în noile vremuri de război masele de cetățeni se
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
pentru cucerire într-un sezon de luptă ar fi trebuit, în mare parte, să fie reluată în următorul. Din moment ce victoria era mai puțin rezultatul cuceririi și anihilării și mai mult al unei epuizări mai mari a celui eliminat, chiar și învingătorul ar fi fost departe de a avea resursele necesare pentru a se confrunta cu noi inamici în fiecare primăvară până ar fi cucerit lumea. Însă, chiar dacă ar fi fost destul de curajos pentru a porni pe drumul cuceririi mondiale, învingătorul nu
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
și învingătorul ar fi fost departe de a avea resursele necesare pentru a se confrunta cu noi inamici în fiecare primăvară până ar fi cucerit lumea. Însă, chiar dacă ar fi fost destul de curajos pentru a porni pe drumul cuceririi mondiale, învingătorul nu ar fi putut să ajungă departe. Incapabil să-și mențină o superioritate reală a forței armate de-a lungul teritoriilor cucerite, el ar fi fost expus în mod constant revoltelor posibile, pregătite și executate fără ca el să le poată
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
fost adoptat planul german, ordinea internațională impusă la Versailles și statu-quoul stabilit prin victoria aliaților în primul război mondial ar fi fost treptat, dar ireversibil sfărâmate până când Germania s-ar fi transformat, cu ajutorul superiorității potențialului său militar, din învins în învingător. Astfel, controversa dintre Franța și Germania referitoare la ponderea armamentelor era în esență un conflict care viza distribuția de putere. În spatele discursului ideologic al delegaților prezenți la conferință, care opunea securitatea egalității, o analiză retrospectivă descoperă forța motrice a politicii
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
pentru corpul legislativ sau a campaniilor pentru anumite părți de legislație în cadrul acestui corp. Astfel, forțele sociale care cereau schimbarea au fost direcționate spre instituțiile parlamentare. În cadrul acestora, ele s-au angajat cu rivalii lor într-o competiție pașnică, iar învingătorul a fost desemnat potrivit standardelor obiective ale votului majoritar, acceptate de toate părțile implicate încă de la început. Pe această cale, statu-quoul a fost schimbat în aceste două situații spectaculoase fără a cauza întreruperea continuității proceselor legale și fără a pune
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
spre terorism sau, după cum consideră unii profesioniști din domeniu, către conflictul asimetric. Capitularea rapidă a ascuns însă unele erori și presupuneri greșite relativ importante. Pentagonul a prezis că ocupația va costa puțin și că populația irakiană îi va întâmpina pe învingători ca pe niște eliberatori. Ambele idei s-au dovedit a fi departe de realitate, deși Departamentul Apărării nu și-a recunoscut încă greșeala. Deși pacea și democrația s-ar putea instaura în Irak, există unele semne că atingerea acestor scopuri
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
opus rezistență În fața acestor mișcări: francezii au apelat În principal la represiunea armată, În timp ce englezii, mai flexibili, au acordat statute de semi-autonomie (indirect rule) anumitor țări (Irak, Transiordania, Egipt etc.). După al doilea război mondial, lucrurile s-au precipitat. Marii Învingători aveau nevoie, pentru a-și extinde hegemonia, să promoveze sfârșitul sistemului colonial. Statele Unite erau obligate totuși să conducă acest proces cu multă prudență, pentru că mișcările de eliberare națională erau adesea simpatizante ale ideilor socialiste și trebuia evitată ralierea lor la
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
cărților de pe masa de joc: sovieticii câștigaseră războiul pe frontul de est, iar americanii, cu ajutorul englezilor, pe frontul de vest; toate celelalte părți, inclusiv Franța, nu puteau decât să recunoască aceste fapte. Conferința de la Ialta (1945) i-a reunit pe Învingători ă Stalin, Roosevelt (urmat de Truman) și Churchill ă și le-a confirmat hegemonia. În esență, cei doi noi stăpâni ai lumii aveau nevoie, pentru expansiunea lor economică, să sfărâme frontierele piețelor exclusive și să-și construiască zone de influență
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
referenți; nivelul lor de dezvoltare economică și materială este aproape același. Tocmai ca urmare a acestei proximități originare, apar repede ambiții rivale. Conform mecanismelor caracterizate de Norbert Elias, micii șefi locali Încep să se Înfrunte pentru a-și lărgi teritoriile. Învingătorii reușesc să-și constituie domenii vaste. Ajung din nou În situație de rivalitate și trebuie să reia de Îndată lupta. În cercuri concentrice, printr-o serie de competiții eliminatorii, se formează unități de dominare din ce În ce mai Întinse. Prin depășirea unui anumit
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
unei diferențe ierarhice Între descendențe pe care calitățile ereditare le disting și le opun, de unde ideea unei „lupte” fatale În rândurile populației aceluiași regat (În acest caz, regatul Franței, Înaintea inventării națiunii franceze), Între nobili, descendenți din strămoși cuceritori și Învingători, și ceilalți, precum și recomandarea de a evita orice „mezalianță”. Vom denumi deci prin expresia „protorasism” european ansamblul doctrinelor „sângelui pur” și al practicilor de păstrare a acestei purități mitice. Aceasta este teza centrală a teoriei modernitare extinse, elaborată În raport cu cele
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
În sânul națiunii franceze, mit politic care se constituie la sfârșitul secolului al XVI-lea, pentru a deveni un secol mai târziu, la Boulainvilliers, doctrina aristocratică franceză „a celor două rase” antagoniste, presupuse componente ale populației Franței (descendenții cuceritorilor și Învingătorilor, franci sau germani, erau reprezentați de nobilimea autentică, „nobilii de rasă”, În vreme ce descendenții Învinșilor, galoromanii, erau reprezentați de plebe); această doctrină implică o obsesie a „mezalianțelor” care ar face ca sângele „curat și pur”, propriu gentilomilor, să fie alterat de
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
din vremea societăților arhaice ă când violența fizică avea drept scop În special prădarea, adică jefuirea resurselor de hrană ale poporului vecin, cucerirea și supunerea de noi teritorii care să plătească tribut, dobândirea de femei sau sclavi, eventual și gloria Învingătorului ă până În zilele noastre. Tehnologia distrugerii, de la banalele cocteiluri Molotov sau pistoale automate Kalașnikov până la rachetele cu rază lungă de acțiune, deschide calea nimicirii sau ruinei, mărind În același timp, pentru fiecare din noi, riscul de a deveni Într-o
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
test poate fi hotărâtor pentru descoperirea potențialului de autoritate din noi. Ce-i drept, dacă nu îl treci, nu te descalifici automat. Mai există și alte forme de impunere a autorității. Însă dacă îl treci, te poți considera deja un învingător, fiindcă ți-ai obiectivat complet, fără urmă de simț al ridicolului, convingerea în forța ta. Mulți oameni fac apel la autoritatea personală ca argument final: „Când îți spun eu“, „Ascultă-mă pe mine“, „Știu eu mai bine“. Nu e tocmai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2169_a_3494]
-
vânătoare de vrăjitoare până la lichidarea completă a opoziției. Când, totuși, se face autocritica, așa cum în cazul epurărilor periodice sau al luptelor pentru putere, păcatul capital este acela de a fi trădat partidul, socotit infailibil. Numai că adevărul partidului aparține întotdeauna învingătorilor, majoritatea "ortodoxă", și nu este inspirat de Duhul Sfânt. Comuniștii au preluat practici și ritualuri bisericești le-au golit de conținut, reificat și transformat în metode de reeducare. Recurgând la o personificare dostoievskiană, Berdiaev caracterizează comunismul ca fiind "doctrina Marelui
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
se consideră săraci sau incapabili de a se întreține. Oamenii care nu sunt pe punctul de a muri de foame pot găsi alte subiecte arzătoare pentru a determina votul lor. La a patra alegere a parlamentului, specialiștii au prezis că învingătorii și învinșii puteau fi asociați cu imaginea candidaților și partidelor, pentru că fidelitatea electorală încă nu era solidă pentru multe dintre partide. Este o chestiune de timp, dar de asemenea reflecția unei anumite absențe a aptitudinilor politice. Singurul partid din Letonia
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Science/916_a_2424]
-
puțin importante, ca și tinerii ambițioși și capabili, care deveneau șefi de cabinet, secretari ai miniștrilor. Rotația în funcțiile publice practicată în România era asemănătoare spoil system-ului american, cu rezerva că în România, magistratura și administrația medie erau inamovibile. "Prada învingătorilor", "recompensarea amicilor și pedepsirea inamicilor". În România rădăcinile acestor practici se întind până în perioada fanariotă. Să remarcăm că, prin contrast cu rotația în înalta administrație românească, dacă în Franța instabilitatea ministerială nu antrena dezorganizarea serviciilor publice, aceasta se datorește faptului
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
absența trufașilor, veleitari sau scriitori adevărați, mult prea stăpâni pe arta pe care-o simt în paginile netipăritelor cărți, pentru a o expune unei concurențe din care doar pariurile lipsesc). Concursul de literatură e împotriva firii literare, lezând deopotrivă pe învingător și pe învins. Indiferent de valoarea celor promovați în urma unei întreceri de care depinde o existență și o literatură mi se pare indecentă această expunere intimă de argumente. Spun intimă, căci se petrece într-un anonimat desăvârșit și implică o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
scrie cu grijă despre Bolintineanu, Maiorescu, Creangă, I.L. Caragiale, G. Bacovia, Arghezi, Camil Petrescu, Marin Preda, C. Noica, Eugen Barbu, Cezar Ivănescu (în Provocarea valorilor). Se pronunță și în legătură cu mișcarea literară curentă. Se înțelege că, în sihăstria lui, este un învingător, un om fericit, chiar fără popularitatea zgomotoasă a "confraților" atât de implicați în mișcarea literară cea de toate zilele. Deși în aparență arată o molcomie vecină cu placiditatea, e un lucid care ascunde destulă afectivitate și o vehemență de polemist
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
lui Dumnezeu. "Grație lui am putut ieși din metafizică, din istorie, din teologie. Istoria nu mai poate garanta obiectivitatea, nefiind altceva decât un simulacru despre evenimente, care ne rămân pentru totdeauna necunoscute, deoarece istoria este întotdeauna decisă și scrisă de către învingător și, deci, nimic nu mai poate garanta adevărul ei". Ne aflăm deja pe tărâm postmodernist, căci a fost de-ajuns aceasta aserțiune a filosofului german pentru ca prozeliții să deformeze sintagma și să ducă nihilismul până în pânzele albe, cu consecințe, pentru
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Ferdinand la finalul primului război mondial. România Mare avea o întindere de 295.049 km2, față de 137.000 km2 în anul 1916, ajungând pe locul 10 în Europa ca suprafață teritorială. Încetarea focului între beligeranți a găsit România în tabăra învingătorilor - Antanta - cea alături de care a intrat în conflict, în august 1916. Datorită înfrângerilor militare și a nemulțumirilor sociale imperiile multinaționale s-au dezintegrat rapid. Imperiul Rus a sucombat în 1917, iar Imperiul Austro-Ungar un an mai târziu, după capitularea militară
Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
-
conflict apropiat. O analiză a Corpului Detectivilor, mai degrabă o predicție, care s-a dovedit extrem de lucidă, a menționat, printre altele, că „un război îndelungat va aduce bolșevizarea tuturor taberelor”. La jumătatea lunii septembrie, conflictul germano-polon nu mai punea problema învingătorului. Pentru guvernul de la București, noile realități geopolitice și geostrategice nu ofereau o perspectivă clară a viitorului, deoarece, conform unei sinteze a Corpului Detectivilor, România avea la sud și la vest popoare care, în orice moment, erau „gata să asculte dispozițiile
Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]