2,211 matches
-
el nu reușește să ghicească țiganca și se trezește prizonier într-un spațiu labirintic, simțind că trupul său este gol, diform și înfășurat într-o draperie ca un giulgiu. Gavrilescu se trezește în cele din urmă și iese din curtea țigăncilor, continuându-și drumul cu tramvaiul către apartamentul doamnei Voitinovici. Vecinii de acolo îl informează însă că Otilia se măritase cu opt ani în urmă, iar doamna Voitinovici se mutase în provincie după nunta nepoatei sale. Crezând că a făcut o
La țigănci () [Corola-website/Science/306433_a_307762]
-
persoană. Cârciumarul de la colțul străzii îi spune că Gavrilescu dispăruse inexplicabil în urmă cu 12 ani, iar soția sa, Elsa, îl așteptase o perioadă și apoi plecase la rudele ei din Germania. Obosit și dezorientat, profesorul se întoarce la casa țigăncilor pentru a cere socoteală pentru încurcăturile petrecute. Baba îi cere 100 de lei și-l trimite în casa cea mare unde se mai afla acum doar o nemțoaică. Intrat în salon, el observă "„umbra unei femei tinere”", în care o
La țigănci () [Corola-website/Science/306433_a_307762]
-
strada Mântuleasa...”, cu patru ani în urmă. Potrivit memoriilor sale, el a scris repede în lunile martie și aprilie la Chicago două scurte nuvele: „Ghicitor în pietre” și „O fotografie veche de 14 ani”. Eliade intenționa să scrie și „La țigănci”, al cărei subiect îl obseda de mult, dar a amânat redactarea acestei nuvele până în vară. Mircea Eliade a plecat la 13 mai 1959 la Paris, pentru a pregăti cursul de mitologii și rituri inițiatice pe care urma să-l țină
La țigănci () [Corola-website/Science/306433_a_307762]
-
deschise către un zid galben-cenușiu” (în care, după cum a aflat ulterior, se sinucisese cu gaz un student cu o săptămână înaintea sosirii lor), amenajând-o ca birou de scris. El a început să scrie la 15 iunie 1959 nuvela „La țigănci”, lucrând opt-nouă ore pe zi. Nuvela a fost finalizată și transcrisă la 5 iulie, fiind citită în aceeași seară cu încântare de Christinel Eliade. „Emoția și entuziasmul ei mi-au confirmat certitudinea că „La Țigănci” marchează începutul unei noi faze
La țigănci () [Corola-website/Science/306433_a_307762]
-
15 iunie 1959 nuvela „La țigănci”, lucrând opt-nouă ore pe zi. Nuvela a fost finalizată și transcrisă la 5 iulie, fiind citită în aceeași seară cu încântare de Christinel Eliade. „Emoția și entuziasmul ei mi-au confirmat certitudinea că „La Țigănci” marchează începutul unei noi faze a creației mele literare”, nota scriitorul în memoriile sale. Nuvela a fost publicată pentru prima dată în anul 1963 în volumul "Nuvele", tipărit de Cercul de Studii «Destin» din Madrid (condus de George Uscătescu, profesor
La țigănci () [Corola-website/Science/306433_a_307762]
-
de personalități românești proeminente ale exilului românesc. Ca urmare a faptului că, după cel de-al Doilea Război Mondial, opera literară a lui Mircea Eliade a fost interzisă la publicare timp de peste două decenii de către autoritățile regimului comunist, nuvela „La țigănci” a fost publicată în România câțiva ani mai târziu. Scriitorul a fost abordat la Paris în primele zile ale anului 1966 de Ștefan Bănulescu și Marin Sorescu, doi tineri scriitori din România socialistă, care i-au comunicat că Uniunea Scriitorilor
La țigănci () [Corola-website/Science/306433_a_307762]
-
România socialistă, care i-au comunicat că Uniunea Scriitorilor din România îl invita să revină în țară. O nouă întâlnire a avut loc în 30 august 1966 la Roma, cei doi tineri scriitori cerând acceptul de publicare a nuvelei „La țigănci” în revista "Secolul 20". Textul deținea la acel moment aprobarea cenzurii, după cum autorul aflase anterior dintr-o scrisoare provenită prin filiera Monica Lovinescu. Nuvela „La țigănci” a fost publicată în revista "Secolul 20" (nr. 9, septembrie 1967), fiind însoțită de
La țigănci () [Corola-website/Science/306433_a_307762]
-
1966 la Roma, cei doi tineri scriitori cerând acceptul de publicare a nuvelei „La țigănci” în revista "Secolul 20". Textul deținea la acel moment aprobarea cenzurii, după cum autorul aflase anterior dintr-o scrisoare provenită prin filiera Monica Lovinescu. Nuvela „La țigănci” a fost publicată în revista "Secolul 20" (nr. 9, septembrie 1967), fiind însoțită de o notă ideologică a lui Ștefan Bănulescu și de un comentariu-portret semnat de Zoe Dumitrescu-Bușulenga. Ea a fost inclusă apoi în volumul "La țigănci și alte
La țigănci () [Corola-website/Science/306433_a_307762]
-
Nuvela „La țigănci” a fost publicată în revista "Secolul 20" (nr. 9, septembrie 1967), fiind însoțită de o notă ideologică a lui Ștefan Bănulescu și de un comentariu-portret semnat de Zoe Dumitrescu-Bușulenga. Ea a fost inclusă apoi în volumul "La țigănci și alte povestiri", tipărit în anul 1969 de Editura pentru literatură din București. Tema principală a acestei nuvele o reprezintă relevarea „fantasticului” camuflat în cotidian. Autorul a fost preocupat să descopere sensul autentic și profund al existenței umane, imaginând călătorii
La țigănci () [Corola-website/Science/306433_a_307762]
-
constituie singura promisiune reală a unei asemenea coerențe; și tocmai cotidianul este acela care, la o privire mai atentă, se dovedește a fi de neînțeles, crud și, în ultimă instanță, lipsit de sens”, completează el. Bucureștiul, locul acțiunii din „La țigănci”, este centrul inițiatic al literaturii lui Mircea Eliade: „un oraș plin de semne, epifanii, un oraș inițiatic cu străzi care ascund mistere vechi și indivizi care poartă cu ei, fără să știe, mituri”. Fiecare clădire veche a Bucureștiului pare să
La țigănci () [Corola-website/Science/306433_a_307762]
-
savurându-l - ți se revelează ceva”. Nuvela divizează lumea în două sublumi paralele: „lumea de dincoace”, caracterizată prin căldura sufocantă, mirosul de asfalt topit și străzi pustii, și „lumea de dincolo”, caracterizată prin răcoare, vegetația abundentă și atracții hedoniste. Bordeiul țigăncilor pare astfel un spațiu atemporal, izolat de banalitatea cotidiană. Nuvela este construită riguros ca o alegorie a trecerii către moarte, după cum remarca profesorul Sorin Alexandrescu, putând fi împărțită în opt episoade după cum urmează: I: în tramvai; II-III - la țigănci, cele
La țigănci () [Corola-website/Science/306433_a_307762]
-
Bordeiul țigăncilor pare astfel un spațiu atemporal, izolat de banalitatea cotidiană. Nuvela este construită riguros ca o alegorie a trecerii către moarte, după cum remarca profesorul Sorin Alexandrescu, putând fi împărțită în opt episoade după cum urmează: I: în tramvai; II-III - la țigănci, cele trei fete; IV - la țigănci, „visul”; V - în tramvai, la Voitinovici; VI - acasă; VII - pe drum și în birjă; VIII - la țigănci, plecarea finală. Cele opt episoade marchează un itinerar spiritual al personajului între Viață și Moarte, Profan și
La țigănci () [Corola-website/Science/306433_a_307762]
-
atemporal, izolat de banalitatea cotidiană. Nuvela este construită riguros ca o alegorie a trecerii către moarte, după cum remarca profesorul Sorin Alexandrescu, putând fi împărțită în opt episoade după cum urmează: I: în tramvai; II-III - la țigănci, cele trei fete; IV - la țigănci, „visul”; V - în tramvai, la Voitinovici; VI - acasă; VII - pe drum și în birjă; VIII - la țigănci, plecarea finală. Cele opt episoade marchează un itinerar spiritual al personajului între Viață și Moarte, Profan și Sacru, lumea „de aici” și lumea
La țigănci () [Corola-website/Science/306433_a_307762]
-
remarca profesorul Sorin Alexandrescu, putând fi împărțită în opt episoade după cum urmează: I: în tramvai; II-III - la țigănci, cele trei fete; IV - la țigănci, „visul”; V - în tramvai, la Voitinovici; VI - acasă; VII - pe drum și în birjă; VIII - la țigănci, plecarea finală. Cele opt episoade marchează un itinerar spiritual al personajului între Viață și Moarte, Profan și Sacru, lumea „de aici” și lumea „de dincolo”, tradus grafic în chipul următor: Real — „Ireal” — „Real” — Ireal. Episoadele marchează un număr simetric de
La țigănci () [Corola-website/Science/306433_a_307762]
-
grafic în chipul următor: Real — „Ireal” — „Real” — Ireal. Episoadele marchează un număr simetric de treceri (intrări și ieșiri) ale personajului din lumea reală în cea ireală și invers. Primul episod este plasat în lumea normală, apoi urmează trei episoade la țigănci, alte trei episoade în lumea exterioară (de această dată „anormală” și dezorganizată) și un ultim episod ce prezintă revenirea la țigănci și plecarea definitivă. Intrarea în grădina țigăncilor reprezintă o ieșire din Real și o intrare intermediară în „Ireal”, personajul
La țigănci () [Corola-website/Science/306433_a_307762]
-
lumea reală în cea ireală și invers. Primul episod este plasat în lumea normală, apoi urmează trei episoade la țigănci, alte trei episoade în lumea exterioară (de această dată „anormală” și dezorganizată) și un ultim episod ce prezintă revenirea la țigănci și plecarea definitivă. Intrarea în grădina țigăncilor reprezintă o ieșire din Real și o intrare intermediară în „Ireal”, personajul părăsind cotidianul și trecând într-o lume vrăjită, atemporală. Ieșirea din grădina țigăncilor este întoarcerea într-o lume aparent cotidiană, căruia
La țigănci () [Corola-website/Science/306433_a_307762]
-
Primul episod este plasat în lumea normală, apoi urmează trei episoade la țigănci, alte trei episoade în lumea exterioară (de această dată „anormală” și dezorganizată) și un ultim episod ce prezintă revenirea la țigănci și plecarea definitivă. Intrarea în grădina țigăncilor reprezintă o ieșire din Real și o intrare intermediară în „Ireal”, personajul părăsind cotidianul și trecând într-o lume vrăjită, atemporală. Ieșirea din grădina țigăncilor este întoarcerea într-o lume aparent cotidiană, căruia personajul nu-i mai aparține și în
La țigănci () [Corola-website/Science/306433_a_307762]
-
și un ultim episod ce prezintă revenirea la țigănci și plecarea definitivă. Intrarea în grădina țigăncilor reprezintă o ieșire din Real și o intrare intermediară în „Ireal”, personajul părăsind cotidianul și trecând într-o lume vrăjită, atemporală. Ieșirea din grădina țigăncilor este întoarcerea într-o lume aparent cotidiană, căruia personajul nu-i mai aparține și în care se simte înstrăinat. Logica literară a nuvelei este întreruptă brutal la mijlocul textului, odată cu plecarea de la țigănci, intrându-se într-o logică a absurdului ca
La țigănci () [Corola-website/Science/306433_a_307762]
-
într-o lume vrăjită, atemporală. Ieșirea din grădina țigăncilor este întoarcerea într-o lume aparent cotidiană, căruia personajul nu-i mai aparține și în care se simte înstrăinat. Logica literară a nuvelei este întreruptă brutal la mijlocul textului, odată cu plecarea de la țigănci, intrându-se într-o logică a absurdului ca și „Căldură mare” a lui Caragiale. Lumea familiară se desparte în două sublumi paralele, delimitate de o frontieră invizibilă : dincoace, căldura înăbușitoare, caragialiană, mirosul de asfalt topit, strada pustie, casele cu obloanele
La țigănci () [Corola-website/Science/306433_a_307762]
-
căldura înăbușitoare, caragialiană, mirosul de asfalt topit, strada pustie, casele cu obloanele trase; dincolo, grădina edenică, mirosul amărui al frunzelor de nuc strivite între degete, căsuța ascunsă între tufe mari de liliac și de boz. Pătrunderea profesorului Gavrilescu în grădina țigăncilor este rezultatul unei întâmplări accidentale (uitarea servietei), adică se datorează hazardului, și reprezintă o ieșire în afara timpului istoric linear și o trecere într-un timp mitic, circular și reversibil. Călătoria într-un spațiu sacru reprezintă o posibilitate de integrare în
La țigănci () [Corola-website/Science/306433_a_307762]
-
un ritual de îngropare. Necunoscând împlinirea, spiritul său încearcă să se întoarcă în lume pentru a bântui locurile în care a trăit. Reîntors în „realitate” după un timp imposibil de perceput, profesorul descoperă că timpul petrecut de el în grădina țigăncilor a curs diferit în aparență și în realitate. Doamna Voitinovici — din casa căreia credea că plecase de numai două-trei ore — se mutase de multă vreme în provincie, imediat după căsătoria nepoatei Otilia, apartamentul său era locuit de persoane străine, iar
La țigănci () [Corola-website/Science/306433_a_307762]
-
totul pe seama unei confuzii provocate de căldură sau a unei farse. "„E la mijloc o confuzie. Acum sunt cam obosit, dar mâine dimineață am să-ți dau eu de rost...”", afirmă el. Personajul se simte înstrăinat și se întoarce la țigănci, pentru a o găsi acolo pe Hildegard (victimă și ea a unei dragoste neîmplinite și la fel de tânără cum o cunoscuse Gavrilescu) care-l aștepta în acest popas între viață și moarte. Decalajul temporar dispare, iar personajele conversează ca și cum despărțirea lor
La țigănci () [Corola-website/Science/306433_a_307762]
-
curând, de foarte curând? E adevărat că nu înțelegi?”", întreabă ea) și acceptă să-i devină ghid către „lumea de dincolo”. Profesorul Sorin Alexandrescu presupunea că moartea propriu-zisă a profesorului a avut loc în urma unei insolații petrecute în fața porții grădinii țigăncilor sau la sfârșitul nuvelei. Moartea este percepută ca o trecere lină din starea de veghe într-o stare de vis. Tehnica narativă a lui Mircea Eliade integrează o întreagă serie de termeni cu valoare simbolică, anumite cuvinte părând să aibă
La țigănci () [Corola-website/Science/306433_a_307762]
-
sau cele trei Grații: Aglaea, Euphrosyne și Thalia, divinități ce reprezintă tot ce este mai seducător în materie de frumusețe, plăcere și fericire. Fetele sunt evocate ca simple siluete grațioase și enigmatice, semănând cu preotesele sau vestalele din temple. Ghicitul țigăncii ar putea fi o probă specifică ritualurilor de inițiere, fiind asemănătoare cu provocarea personajelor mitologice din basme de a alege drumul adevărat din trei drumuri sau de a intui izvorul dătător de puteri din mai multe izvoare. Personajul lui Mircea
La țigănci () [Corola-website/Science/306433_a_307762]
-
Bucureștiului interbelic, simțind nevoia reconstruirii universului tinereții sale așa cum a făcut-o și Ion Creangă în amintirile sale. Scriitorul eternizează orașul copilăriei și tinereții sale, creându-i imaginea unei porți de intrare în Paradis. București toropit de căldură din „La țigănci” are un aspect balcanic pitoresc de origine caragialiană sau „țigănit și fanariotizat”, după cum îl considera criticul Ion Rotaru. Descrierile străzilor pustii ale Bucureștiului, ale conversațiilor din tramvai sau de pe stradă sau a interiorului exotic și aglomerat al bordeiului îl plasează
La țigănci () [Corola-website/Science/306433_a_307762]