4,216 matches
-
de după moarte nu sunt cu nimic diferite de ceea ce sunt cât ești Încă În viață, zic eu. Îți amintești numai ce vrei să-ți amintești. Știi numai ceea ce te lasă inima să știi. În depărtare, lângă centrul video din junglă, țipetele copiilor se amestecau cu discuții animate și vesele. —Numălunu! Numălunu! scandau ei după audiența impresionantă a emisiunii Supraviețuitorii lui Darwin. Emisiunea Începuse, anunțată de genericul și muzica specifice. Se auziră sunete de viori grave vibrând Într-un crescendo bolborositor, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
râdă de trucul acesta evident adolescentin. Puse camera Între ei, iar Harry făcu ochii mici, alegând să nu-și pună ochelarii pe care-i avea În buzunarul cămășii. Pe ecranul minuscul apăru o imagine pentru ca apoi să fie asaltați de țipete și chiuieli, zgomotele șoselei și torsul motorului În timp ce obiectivul camerei Înregistra peisajul de pe fereastra unui vehicul În mișcare. —Hei, toată lumea, strigă o voce de femeie, uitați-vă spre mine. Belinda puse camera pe o latură și dădu sonorul aproape la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
erau la fabrica de hârtie. Tot ce spuseseră martorii era adevărat! Și ce s-a Întâmplat după? Harry de-abia putea respira. Tăiați. Și iată: o pată de verde, o bucată de cer și trupuri hurducăite Însoțite de icnete și țipete. Se aude un motor ambalat, iar cineva - pare Moff - strigă: —Țineți-vă bine! Totul se mișcă dintr-o parte În alta și se vede cum Dwight intră și iese din cadru. Roxanne strigă pe un ton sarcastic: După cum vedeți, sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
pe un ton sarcastic: După cum vedeți, sunt În acest autocar ultra de lux, pe drum spre surpriza de Crăciun care ne așteaptă În junglă... Sper să merite! se aude vocea lui Wendy țipând ca răspuns. Tăiați. Liniște, doar câte un țipăt de pasăre și trosniturile ferigilor tinere sub pași. Obiectivul e Îndreptat Înainte, filmând spatele excursioniștilor care Înaintează căznit. Un bărbat se plânge: Bennie. Și o femeie: Vera. Tăiați. Unii stau pe un buștean, alții se sprijină de el. Obiectivul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Marlena - trece și ea - bravo, fetițo! Apoi Esmé, Dwight, Vera, Wyatt, Wendy, Bennie... Roxanne Îi strigă lui Dwight să ia camera de la Pată Neagră, imaginea se Încețoșează, apoi e fixată pe ea cum trece podul cu o ezitare și un țipăt. Urale și râsete. Tăiați. Fețe Închise la culoare, birmanezi, probabil un trib. Două bătrâne cu turbane se află În spatele capului lui Dwight din care se vede o bucată. Își ridică privirea și fac cu mâna spre cameră. Acesta este tribul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
orb, nu privește nici Înainte În Întuneric, nici În lateral. Privește fix În sus, Înregistrând fulgii de cenușă care se ridică În fumul auriu și cuvintele scrise cu roșu. Urechea camerei ascultă imparțială, Înregistrând ca un simplu martor bolboroselile și țipetele, foșnetele și suspinele, din când În când lemnul care trosnește consumat de foc. Împachetează aceste ultime momente, punându-le la păstrare, Într-o memorie care duce Înapoi În trecut, dar Într-o zi se va derula Înainte. La asta se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
pustiito, ce vei face? Te vei îmbrăca în cîrmîz, te vei împodobi cu podoabe de aur, îți vei sulemeni ochii; dar degeaba te vei înfrumuseța: ibovnicii tăi te disprețuiesc, și vor să-ți ia viața. 31. Căci Eu aud niște țipete ca ale unei femei în chinurile nașterii, țipete de durere ca la cea dintîi facere. Este glasul fiicei Sionului, care suspină și întinde mîinile, zicînd: "Nenorocita de mine! Mor din pricina ucigașilor!" $5 1. "Cutreierați ulițele Ierusalimului, uitați-vă, întrebați și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85098_a_85885]
-
cîrmîz, te vei împodobi cu podoabe de aur, îți vei sulemeni ochii; dar degeaba te vei înfrumuseța: ibovnicii tăi te disprețuiesc, și vor să-ți ia viața. 31. Căci Eu aud niște țipete ca ale unei femei în chinurile nașterii, țipete de durere ca la cea dintîi facere. Este glasul fiicei Sionului, care suspină și întinde mîinile, zicînd: "Nenorocita de mine! Mor din pricina ucigașilor!" $5 1. "Cutreierați ulițele Ierusalimului, uitați-vă, întrebați și căutați în piețe, dacă se găsește un om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85098_a_85885]
-
le voi preface jalea în veselie, și-i voi mîngîia, le voi da bucurie, după necazurile lor. 14. Voi sătura de grăsime sufletul preoților, și poporul Meu se va sătura de bunătățile Mele, zice Domnul." 15. "Așa vorbește Domnul: "Un țipăt se aude la Rama, plîngeri și lacrimi amare: Rahela își plînge copiii și nu vrea să se mîngîie pentru copiii ei, căci nu mai sunt!" 16. "Așa vorbește Domnul: "Oprește-ți plînsul, oprește-ți lacrimile din ochi, căci truda îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85098_a_85885]
-
ori. Era o expozie de gaz, parcă. Oamenii au început să se agite. Cam după cinci-șase minute, nu mai știu sigur, metroul în care mă aflam a intrat în stația Kodemmachō. Atunci s-a auzit strigătul unei femei. Exact ca țipătul subțire al unui papagal. Nu știu sigur, dar cred că era o femeie. Se auzea de undeva din afara metroului. «Ce să fie?» Peronul era aglomerat și nu vedeam nimic. S-a făcut anunț: «Vom staționa câtva timp.» Trei sferturi din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
Cred că douăzeci de minute până la Kodemmachō. Metroul a oprit în stație. Nu știam ce să fac. M-am gândit să mai aștept puțin poate se întâmplă ceva. Nu m-am mișcat de pe scaun. Dintr-odată s-a auzit un țipăt de fată: «Auoleu!» Nu numai ea, ci o droaie de oameni alergau spre noi. Ieșirea din stația Kodemmachō e în mijloc. «Ceva nu e în regulă! Oare ce?» Nu știam ce se întâmpla. Plus că nu era treaba mea. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
vor rupe picioarele. Încălcările regulamentului erau următoarele: încălcarea castității, relațiile sexuale cu femei; suspiciunea de a fi spion; posesia cărților de benzi desenate. Lucruri de genul ăsta. Încăperea în care lucram atunci era chiar sub dojo-ul Fuji și auzeam niște țipete îngrozitoare de sus: «Aaaaauuuuu! Omorâți-mă! Cruțați-mă!». Zbieretele unor oameni aflați în chinuri groaznice, insuportabile. Părea că și locul însuși se răsucea, se contorsiona. Răsunau rugăminți înnecate în lacrimi: «Maestre! Maestre! Salvați-mă! Nu mai fac niciodată!». Mă cuprindeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
se aude glasul pînă la Iahaț, chiar și războinicii Moabului se bocesc cu sufletul plin de groază. 5. Îmi plînge inima pentru Moab, ai cărui fugari aleargă pînă la Țoar, pînă la Eglat-Șelișia; căci suie, plîngînd, suișul Luhitului, și scot țipete de durere pe drumul Horonaimului. 6. Căci apele Nimrim sunt pustiite, s-a uscat iarba, s-a dus verdeața, și nu mai este nici un fir verde. 7. De aceea strîng ce le mai rămîne și își strămută averile dincolo de pîrîul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
drumul Horonaimului. 6. Căci apele Nimrim sunt pustiite, s-a uscat iarba, s-a dus verdeața, și nu mai este nici un fir verde. 7. De aceea strîng ce le mai rămîne și își strămută averile dincolo de pîrîul sălciilor. 8. Căci țipetele înconjură hotarele Moabului, bocetele lui răsună pînă la Eglaim, și urletele lui răsună pînă la Beer-Elim. 9. Apele Dimonului sunt pline de sînge, și voi trimite peste Dimon noi nenorociri; un leu va veni împotriva celor scăpați ai Moabului, împotriva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
-mă să plîng cu amar; nu stăruiți să mă mîngîiați pentru nenorocirea fiicei poporului meu! 5. Căci este o zi de necaz, de zdrobire și de învălmășeală, trimisă de Domnul, Dumnezeul oștirilor în valea vedeniilor. Se dărîmă zidurile, și răsună țipete de durere spre munte. 6. Elamul poartă tolba cu săgeți; cară de luptători, de călăreți înaintează; Chirul dezvelește scutul. 7. Cele mai frumoase văi ale tale sunt pline de cară, și călăreții se înșiruie de bătaie la porțile tale. 8
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
voi preface Ierusalimul în veselie și pe poporul lui în bucurie. 19. Eu însumi Mă voi veseli asupra Ierusalimului, și mă voi bucura de poporul Meu; nu se va mai auzi în el de acum nici glasul plînsetelor, nici glasul țipetelor. 20. Nu vor mai fi în el nici copii cu zile puține, nici bătrîni care să nu-și împlinească zilele. Căci cine va muri la vîrsta de o sută de ani va fi încă tînăr, și cel ce va muri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
creier. Mai auzea înfundat doar călcătura cailor, care parcă nu mai tropăiau pe caldarâm, ci plescăiau, ca și cum ar fi luat-o peste apele negre ale mării, cu greabănele ude prin întunericul lăptos al nopții, sfâșiat din timp în timp de țipetele unor pescăruși invizibili. Fantomatice felinare cu gaz le ieșeau în cale, ca niște geamanduri luminoase, conducându-i prin măruntaiele incerte și înșelătoare ale nopții. Filip continua să urmărească spinarea vișinie a rusului, legănându-se pe capra trăsurii. Avusese acest prilej
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
de mase incalculabile de materie. Simți cum capătă sobrietatea și veșnicia muntelui, a cărui infimă părticică devenise pentru o clipă. Liniștea era Cutia cu bătrâni 179 întreruptă doar de clipocitul picăturilor grele de apă filtrată sau de fâlfâitul și de țipătul strident al liliecilor, stârniți din hibernarea lor de piatră. Să fi trecut o jumătate de ceas sau poate mai mult de când se lăsaseră înghițiți de pântecul umed, tăcut și întunecos al muntelui, când Bătrânul zări lumină la capătul tunelului. Era
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
și casa lor din mijlocul grădinii înflorite fusese singura luminată până târziu în strada neagră și calmă. Au stins apoi luminile, pe rând, în salon, în camera băiatului și în ietac. A doua zi dimineața am fost trezit de niște țipete sfâșietoare și curând am văzut pe băiat fugind prin grădină, rupând câțiva trandafiri și intrând în casă, lăsând ușa deschisă. Apoi au început lumini, palide din pricina zilei, întîi în ietac și apoi în salonaș. Mi s-a spus că Ivonne
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
se aducă haita de vânătoare care să se bată netulburată pe sub masă după ciolanele întregi, să se râdă, să se facă glume suculente. Cine-l cunoștea pe boier și-ar fi dat seama că e singura petrecere demnă de el; țipetele bețivilor ar fi părut sacre, iar sindrofia întreagă ciudată, dar corespunzătoare. Iar la urmă, când ar fi căzut pe jos, neputând să se miște din pricina stomacului prea plin și ar fi adormit sforăind, un lăutar să se aplece la capul
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
întîmplase ceva între timp, poate câteva argumente venite bine. Care, niciodată nu voi ști... Și atunci am țipat în ajutor, ca cineva în fața unui pericol. A sosit biata Vana, care veghea prin apropiere. - Vana, nu vrea să rămână cu mine! Țipătul meu sună strident, și Vana nu pricepea transformarea Irinei. Am început să plâng nenorocit într-un colț al camerei. Știu însă că și în clipele acele groaznice îmi dam seama de mine și de ceilalți. Era perversitate. De altfel, luciditatea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
grațios, în tot timpul discuției, cuvinte franțuzești, ceea ce îl făcea să samene mai mult a artificial june de salon de provincie. Charles a adus cu el atmosfera mondenă, falsă, a Balcicului, fie că Balcicul pe timpul acesta, cu lume multă, cu țipete, cu agitații, cu diverse distracții, e artificial, fie că Charles, cu temperamentul lui ușuratic, nu știa să desprindă decât ce e frivol de acolo și a împrumutat el însuși frivolitate unui loc grav. La Balcic, la club, se dansa, și
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
a unui Coral de Bach, piesă de mare importanță. De multe ori l-am ascultat cu o puternică vibrație și brodând pe aceeași idee: "Ce stupizi sunt aceia care fac din Bach un abstract! Aici sunt cataclismele cele mai personale, țipetele interioare n-au nici o discreție." - Iarăși n-ai ținut seama de rugămintea mea! - Nu țiu seama când rugămintea nu e decât expresia celui maiferoce egoism! - Crezusem că ne-am înțeles! - Numai ca să închei discuția...- Și cui i l-ai dat
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
scriu această carte? De ce mă căznesc să refac atmosfera? Din manie de autor, care profită de experiențele lui intime ca să le dea în vileag și să aștepte laude? Din nostalgie după vremuri care se duc? Dar mai ales e un țipăt către oameni ca să mă consoleze și să mă vindece. Să-mi deslușească ce s-a întîmplat cu mine și de partea cui e greșeala. Cu toate că orice sentință ar da ei, nu m-ar mulțumi. Aș găsi-o prea simplă, pentru
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
lor conversații o adevărată voluptate a torturii, o încleștare cumplită între două inteligențe reci și speculative care nu vor cu nici un preț să se lase înfrînte. Pentru personaj, confesiunea devine necesitate existențială; cartea apare ca un document uman: "... e un țipăt către oameni ca să mă consoleze și să mă vindece". Dincolo de valoarea terapeutică a confesiunii, este clar că - Ioana i-o spune brutal - Sandu își exploatează trăirile din rațiuni artistice: suferința există pentru a încăpea într-o carte." Al. CĂLINESCU, Scriitori
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]