3,543 matches
-
aceea, Leigh studiase cu atenție fotografiile cu bucătăria care arăta așa de profesionist de-ai fi zis că aparține unei firme de catering; patul, ca o platformă de culoare wenge, care era atât de jos încât semăna cu o saltea așezată direct pe covor; și baia care părea că fusese scoasă dintr-un hotel de lux și așezată în mijlocul apartamentului. Citise că avea o suprafață 660 de metri pătrați, spațiu complet deschis, ferestre imense și podele din lemn masiv, lăcuite cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
CÎnd se vor construi mașini mai bune, Buick le va construi!“ - nu-l mai emoționară. În ciuda alimentelor pe care le mîncase, se simțea amețit că trebuia să găsească o cale spre Shanghai și din pricina tuturor confuziilor păcii arbitrare impuse peisajului așezat și sigur al războiului. Venise pacea, dar lucrurile nu erau În regulă. Prin ferestrele sparte, Jim urmări un B-29 traversînd rîul, la vreo trei kilometri mai departe, căutînd depozitele de la Pootung, după vreun grup de deținuți aliați. Țăranii din fața porților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
lui? Max? Părea drăguț. — Părea - mai puțin drăguț era faptul că trebuia să pună mâna și să miroasă toate lucrurile Înainte. L-am dus la terapie cognitiv-comportamentală. A făcut o vreme, apoi s-a lăsat păgubaș. A, și făcea pipi așezat. Phil Își ridică privirea din farfurie: —Și ce-i așa de rău să stai jos ca să faci pipi? spuse blajin. E singurul fel În care bărbații de o anumită vârstă mai pot să-și golească rezervorul. Acum câteodată eu trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
și lucrul cel mai viu este șoarecele care din când în când traversează bucătăria și le face pe bucătărese să țipe. Fiecare din noi, Angela, visează ceva care să scoată din țâțâni lumea lui obișnuită. Îl visezi stând pe divan, așezat comod în mijlocul beneficiilor pe care viața ți le adaugă zi după zi. Dintr-o dată, împins de o ridicolă tresărire de revoltă, cauți esența omului care ți-ar fi plăcut să fii. Dar, spre norocul tău, ești învăluit într-un bandaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
și mare pierdea puțin din mister, se umanizase. Am intrat în restaurant printr-o ușă de sticlă, cu perdele subțiri de voal. În dreapta era tejgheaua barului pustiu, în cealaltă parte, într-o sală mare și tristă, se aflau câțiva oameni așezați ici-colo, puțini mâncau, cei mai mulți aveau în față doar carafa cu vin, priveau la un televizor așezat la înălțime, care transmitea un meci de fotbal. Ne-am așezat la masa cea mai retrasă. Cineva și-a întors privirea spre noi, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
privi lentilele negre în bătaia luminii. Acum un an mi-am pierdut soția. Își pusese din nou ochelarii cu un gest sigur al ambelor mâini. Brațele robuste din os alunecaseră după urechi și el controlase mai întâi dacă erau bine așezate și numai apoi își desprinsese mâinile. Era deja în picioare. — Mergem? Acum, în timp ce conducea, era mai trist sau poate eu eram. Strada părea un noroi gri care se rostogolea în fața botului mașinii. — O iubeam foarte mult..., am șoptit, foarte mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
odaie întunecoasă unde se ascundea Marmotă, ființă misterioasă și enigmatică. Ei bine, când am izbutit într-o bună zi să intru în interzisul și liturgicul salon de primire, l-am întâlnit pe tata - tăticul! -, care m-a luat în brațe, așezat fiind pe unul din jilțurile acoperite cu huse, în fața unui francez, un domn Legorgeux - pe care l-am recunoscut imediat - și vorbind franțuzește. Ce efect a putut avea în conștiința mea de copil - nu vreau să spun doar fantezie, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
lui Însuși, imaginea unui zăbăuc neîndemânatic, cu două mâini stângi, care nu avea să Învețe niciodată să repare un robinet ce curgea sau să coasă un nasture. În afară de Dimi și de părinții săi, mai avea și gașca: niște oameni plăcuți, așezați, dintre care unii Îl cunoșteau pe Fima Încă din timpul facultății și fuseseră indirect implicați În aventurile sale din anul țapului, iar câțiva dintre ei Încă mai sperau că Într-o zi băiatul se va trezi, se va scutura și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
printre lacrimi. 7 Cu pumni slabi La șase și un sfert dimineața nota În carnetul maroniu de vise ce văzuse noaptea trecută. O carte cu coperte groase, având drept subiect Ierusalimul În poezia ebraică Îi servea ca masă de scris, așezată pieziș pe genunchii săi ridicați. Ca de obicei notă data În litere, nu În cifre. Visase că izbucnise războiul. Decorul semăna cu Înălțimile Golan, doar că era ceva mai arid. Ca un peisaj selenar. Îmbrăcat În uniformă militară, dar fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
zise Dimi. Ai dreptate. N-avem nici o șansă. Dar hai să mergem totuși să-l căutăm. Cel puțin vom ști că am Încercat și n-am reușit. Când spuse asta, Îi păru lui Fima o copie În miniatură a raționalului, așezatului său tată. Chiar și felul său de-a vorbi semăna cu al lui Ted: vocea liniștită a unui om echilibrat și solitar. Curățându-și ochelarii, Dimi adăugă: —Țlil și familia lui sunt la fel de vinovați. De ce au părăsit câinele bolnav și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
vila, într-un parc. Ținta noastră era această casă, unde se servea ca aperitiv o specialitate de care tata se convinsese, în urma nenumăratelor vizite făcute de nevoie, că era, de fapt, „scoici umplute cu creier“. Onkel Rodolph era un bărbat așezat, cu mișcări domoale, măsurate, care trăise în tinerețe la New York și străbătuse de mai multe ori oceanul cu marile transatlantice. În toată ființa lui se păstrase un anumit usage du monde, dar și o pasiune a depărtării, pe care le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
s-a retras, ca și când încordarea ar fi fost brusc tăiată cu foarfeca, nu se mai ținea decât în privire, iar piatra declanșă strigăte neașteptate: „down down down“, „up“, „yeah yeah“, ca să sfârșească într-un pocnet sec când lovea una deja așezată. Dintr-odată, totul se calma. W. se ridica, skip-ul striga: „Well done“, „good shot“, iar W. simțea o satisfacție care nu provenea numai de la piatra norocoasă: găsea în jocul ăsta o atmosferă de fairplay, era împreună cu alți oaspeți, mulți dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
pășim până la geam, până la cămin, ca să tragem cu urechea la vocea ce venea de sus, aprinzând temeri noi și presupuneri în capetele noastre. Și nesiguranța crescu și se făcu spaimă de-a dreptul când mama coborî treptele, păși în vestibulul așezat ceva mai jos de ușă, uitându-se la noi de la o distanță de trei trepte în camera de zi. Ne spuse, stăpânindu-și vocea, că tata s-ar rușina prea tare de noi, gândindu-se că s-ar putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
favorabil pentru mine. - Ramses, unde-ți este sufletul? a miorlăit atunci dușmanul meu de moarte, frățiorul acela strâmb, cocoșat și paralitic, cu capul mare și pleșuv ca un dovleac, crescut în mine și cu mine odată, ca un fibrom inoperabil, așezat undeva între coastele mele, să-mi muște din când în când inima. - Să taci, nefericitule, că te aude domnul Șvaițer, i-am șoptit, împingându-i mai adânc călușul, care-i scăpase din gură tocmai când Șvaițer întărea cu semnătura, scrisoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
am gândit ca să-l fac de rușine în mahala, și am pornit la dricar. „Bună ziua, vecine”, i-am zis, dar sufletul îmi era chinuit și plin de cumplită amărăciune. „Nu fii supărat”, mă liniști dricarul, cu vorba lui de om așezat. „Știi doar că nu prea moare lumea în luna asta. Mai sunt cinci săptămâni până la Paște, și dacă începe sezonul ofticoșilor, îți achit nota pentru coșciugele mari, și se prea poate să-ți plătesc o bună parte din cele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
alcool. Trebuie să recunosc, fără nici o rezervă, că niciodată nu mi-am bătut joc de femeia care înțelegea să mă însoțească ore întregi, fără să rostească vreun cuvânt. Cugetam că, poate, dânsa ascultă, ca și mine, muzica în tăcere, când așezați, seara, pe banca unui parc, conturam cu vârful bastonului profiluri în nisip. Mai cred și azi că muzica este o emanație a tăcerii... Asta mi s-a întâmplat o singură dată și e mult de atunci; dar ceea ce nu mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
retine sinilii, mă sfredeleau cu o expresie îndurerată. Buzele răsfrânte ușor înspre colțuri, schițau un plâns reținut cu greutate și o chinuitoare întrebare: „Ce ți-am făcut?” părea că mă întreabă Mariana. Și așa cum pisicul cafeniu îi dormita în poală, așezat și sprijinit cu lăbuțele de dinainte pe un genunchi acoperit decent de rochița ei albastră, cuvântul meu greu și usturător, ce trebuia să-i ardă inima, ricoșă în ultima secundă, izbind mortal pe Nora: O rugai pe aceasta să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
gură, o mitralieră ascunsă îi perforase fruntea cu un lanț de găuri, de la o tâmplă la cealaltă. Auzeam cu toții, parcă, glasul de goarnă cu care trompetul adunase iar rândurile decimate, pentru un asalt al tranșeelor germane. Era impresionant tabloul deținuților așezați, pe rogojină, în jurul său. Pâlpâitul lumânării arunca un dans de umbre și lumini pe chipurile ascultătorilor. Nenea Mihalache îi sorbea cuvintele. El avea o mână bandajată. În fiecare zi își desfăcea pansamentul, ca să-și presare pe rană, o pulbere galbenă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
buget pentru Îmbrăcăminte pe un an Întreg. Purta un parfum greu, pe care Theodora Îl găsi apăsător În camera supraâncălzită, cu ferestrele bine Închise, și ședea pe jumătate Întinsă Într-un șezlong, fumând o țigară turcească dintr-un portțigaret. Theodorei, așezată drept, În cel mai puțin uzat dintre costumele sale taior, cu mâinile Împreunate În poală, Edith Wharton i se păru pe jumătate grande dame, pe jumătate grande courtisane, zvonurile despre neregulile din viața ei particulară cum nu se poate mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
roșie, albastră și galbenă și se roteau deasupra mesei din bucătărie. Matthias și cu mine ne întreceam la prins muște cu mâna de pe faianța pereților. „Mai bine prinzi muște în mâini, decât să tai frunză la câini“, ne lăuda bunica așezată temeinic în fotoliu și prefirându-și întruna mătăniile printre degete. Afară, șesul se întindea până departe. La o distanță de trei turle de biserică se afla Olanda... Cea de-a doua mea călătorie la țară ar fi putut fi privită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Karl May; imediat l-a adus, cu tunete și fulgere, pe Moise jos de pe munte, a-nceput să fredoneze brusc un motiv din Wagner, apoi ne-a adus aminte de originea orală a literaturii; șoptind, a înlăturat câțiva bolovani rău așezați din calea mersului pe două picioare și, în final - după ce a schițat scheletul unui alt basm; să fi fost Hänsel și Gretel? -, a ridicat iadeșul, acel așa-numit os al minciunilor, de pe care rosese toată carnea, i-a poruncit capului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
răsucirii ei cu propria mână, așa cum copiasem și halatele albe și lungi până la genunchi pe care le purtam toți studenții și toate studentele ce stăteau în semicerc în fața personajelor lor din lut fixate pe suporturi, cu ochii ațintiți pe gospodina așezată stând ceva mai sus și explorau detaliile trupului cu bețe de modelaj cu un laț de sârmă în vârf. Nu fără o asemănare cu surorile medicale și cu medicii stagiari, ei așteptau vizita medicului-șef; atunci apărea, îmbrăcat în alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
În dulăpiorul de sub bancă. Norman găsi dulăpiorul și-l deschise. Metalul scrâșni puternic, ca o cretă pe tablă. Toate sunetele din incintă erau ascuțite. În dulăpior văzu două pernițe negre din plastic cu curele pentru gât. — Treceți-le pe după gât. Așezați pernițele la baza gâtului. OK, spuse Ted și tresări surprins. Vocea Îi suna normal, deși puțin cam aspră. — Chestiile astea modifică probabil frecvența corzilor vocale, spuse Norman. — Măi băieți, de ce nu sunteți atenți la instructaje? Îi dojeni Barnes. Exact asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
și apoi Îl zări izbindu-se de consola computerului, cu fața lipită de ecranul pe care străluceau literele: NU VĂ TEMEȚI. — Jerry! țipă Ted. Oprește-te, Jerry! Jerry! Brusc, lângă ei se ivi Harry, cu fața răvășită, cu ochelarii strâmb așezați. — Nu-ți mai răci gura de pomană, o să ne omoare pe toți! — Nu Înțelege! țipă Ted, căzând Înapoi pe canapea și fluturându-și brațele În dezordine. Izbiturile energice ale metalului pe metal continuau neobosit, aruncându-l pe Norman de colo-colo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Harry și Beth se aflau În mâinile sigure ale celor de la Marina Militară. Abia atunci se Întrebă În gând: „Ce-o să le spunem?“ — Ce-o să le spunem? Întrebă Beth. Trecuseră câteva ore; Beth și Harry se treziseră și erau acum așezați În jurul mesei metalice zgâriate. Nici unul din ei nu Încercase să vorbească cu echipajul de afară. Norman se gândi că era ca și cum s-ar fi Înțeles tacit să mai prelungească starea de izolare. — Cred că va trebui să le spunem totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]