5,899 matches
-
nihilistă a culturii de consum, vlăstarele patriei au decis: ceea ce nu se vinde nici nu există. „Domnul din cer a privit peste fiii oamenilor, să vadă de este cel ce înțelege sau cel ce caută pe Dumnezeu. Toți s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut; nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul. Oare, nu se vor înțelepți toți cei ce lucrează fărădelegea? Cei ce mănâncă pe poporul Meu ca pâinea, pe Domnul nu L-au chemat” (Psalmi
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Ortodoxia națională nu poate cădea. Dacă la Vatican trăiește un papă firav, dar infailibil, la București și mai jos de Dunăre nu există oare sinoade de ierarhi pe care ne place să-i credem nesupuși greșelii? Iată o convingere care abate multe suflete simple de la orice îngrijorare. Prin referința la instanța vagă a unei autorități precum sinodul, problemele de conștiință ale laicilor sunt delegate, iar sarcina răspunderilor noastre, oricum limitate, se ușurează. Ca tineri creștini în devenire, ne-am pierdut simțul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
în Istoria unui galbăn. M. Kogălniceanu avea să rostească de 1 aprilie 1891 (anul morții sale), într-o ședință solemnă a Academiei (care aniversa douăzeci și cinci de ani de existență), un discurs despre „dezrobirea țiganilor, ștergerea privilegiilor boierești și emanciparea țăranilor”. Abătut de amintiri cenușii, marele om politic le mărturisea compatrioților săi: Chiar pe ulițele orașului Iași, în tinerețile mele am văzut ființe omenești purtând lanțuri la mâini sau la picioare, ba unii coarne de fier aninate de frunte și legate prin
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
odihnit” (Filimon 1, 7). Acum, când oamenii „nu mai suferă învățătura sănătoasă, ci - dornici să-și desfete auzul - își grămădesc învățători după poftele lor”, lucrarea duhovnicească a unui părinte charismatic precum arhimandritul Emilianos împlinește lucrarea pedagogică în slujba celor care, „abătuți spre basme” (II Timotei 4, 3-4), sunt doar niște „îmbuibați de ei înșiși, nori fără apă, purtați de vânturi, pomi tomnatici, fără roade, de două ori uscați și dezrădăcinați” (Iuda 1, 12). O calitate remarcabilă a cuvântărilor arhimandritului Emilianos o
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Prohodului se face după ritmul transfigurat al unei bune-cuviințe cerești. Corul adunării se reculege în rostirea lamentațiilor care, deși păstrând un pregnant aer folcloric, emană o imaculată frumusețe. De la cântările Deniei mari până la sfârșitul Canonului de Sâmbătă, un fir continuu, abătut din textura Evangheliilor, subîntinde imnografia Bisericii. Ca un freamăt abia recunoscut, lumina Învierii pătrunde cele mai întunecate și mai grele ceasuri ale Patimii Domnului. Într-un moment paroxistic al procesiunii Crucii, la utrenia Vinerii Mari, preotul vorbește cu „Cel care
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
creaturile mărilor și deși știm că marea este o veșnică terra incognita îîncît Columb a străbătut nenumărate lumi necunoscute, înainte de a o descoperi, la suprafața lor, pe cea din Occident); deși cele mai cumplite dezastre sînt cele ce s-au abătut, din vremuri imemoriale, asupra oamenilor plecați pe mare, secerîndu-i, fără discernămînt, pe zeci și sute de mii dintre ei; deși o singură clipă de gîndire te învață că, oricît s-ar lăuda pruncul-om cu știința și priceperea lui. și
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
afirma Flask. De îndată ce căpitanul se urcă pe punte, Ahab îl luă la întrebări, fără să se uite la obiectul din mîna lui; dar neamțul îi dădu a înțelege, în jargonul lui rudimentar, că n-avea habar de Balena Albă și abătînd numaidecît conversația spre bidonul de ulei, i se plînse că era nevoit să se culce în hamacul lui pe întuneric, întrucît i se isprăvise pînă și ultimul strop de adus din Bremen și încă nu putuse prinde nici măcar un singur
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Orient. Dar, deși renunță la acest ceremonial, nu renunță cîtuși de puțin la un tribut substanțial, în schimbul dreptului de trecere prin strîmtori. Din vremuri imemoriale, pirogile piraților malaiezi, pitulate la umbra țărmurilor joase ale golfurilor și insulițelor Sumatrei, s-au abătut asupra corăbiilor în trecere prin strîmtoare, cerîndu-le un tribut, cu vîrfurile lănciilor lor ascuțite. Deși în ultima vreme îndrăzneala acestor corsari s-a mai domolit, în urma pedepselor sîngeroase primite din partea echipajelor de pe crucișătoarele europene, totuși chiar în zilele noastre se
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
înainta, parcă pusă pe o răzbunare cumplită. Așa vor fi lunecat și galerele încărcate cu smoală și cu pucioasă ale îndrăznețului Canaris din Hydria, ieșind la miezul nopții în porturile lor, cu pînze de flăcări în loc de vele, pentru a se abate asupra fregatelor turcești și a le mistui. După scoaterea lui de pe cazane, capacul fusese așezat în fața lor, ca un paravan imens. Cocoțați pe capac, harponiștii păgîni, care sînt întotdeauna ochiștii balenierelor, își proiectau siluetele drăcești vîrînd cu niște furci enorme
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
poate ruliu, aceste butoaie sînt rostogolite și puse cap la cap, pe puntea unsuroasă, pe care alunecă uneori în chip primejdios, aidoma unor stînci ce se năruie, pînă cînd sînt oprite de mîna omului; urmează cercuirea butoaielor, asupra cărora se abat nenumărate ciocane, căci acum fiecare marinar devine, ex officio, un dogar. în cele din urmă, cînd a fost pus în butoaie ultimul litru de ulei și totul s-a răcit, bocaporții cei mari se deschid peste măruntaiele vasului, iar butoaiele
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
odaia copiilor, care adormeau astfel în vigurosul cîntec de leagăn al Muncii. Dar, vai! nenorocire fără margini! De ce nu vii, tu, Moarte, la timp, cîteodată? Dacă l-ai fi luat la tine pe acest bătrîn fierar înainte de a se fi abătut asupră-i întreaga năpastă, atunci tînăra văduvă ar fi încercat o durere plăcută, iar orfanii ar fi păstrat imaginea unui părinte venerabil și legendar, la care-ar fi putut să viseze mai tîrziu; și ea și copiii ar fi trăit
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
la prova, pîndea rechinii ce se roteau ca niște fantome în jurul cașalotului mort, izbind cu cozile lor scîndurile ușoare, de cedru, ale ambarcațiunii. în văzduh vibra un zgomot asemănător gemetelor scoase de strigoii locuitorilor din Gomora, peste care s-a abătut ploaia de pucioasă și foc. Trezindu-se brusc din somn, Ahab îl văzu în fața lui pe Fedallah; așezați față în față și învăluiți în beznă, păreau ultimii doi oameni într-o lume înghițită de Potop. Ă Iar am visat, spuse
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
destul de inteligente, ce se înalță iscoditoare din apă. Pe mare, în anumite împrejurări, focile au fost nu arareori confundate cu niște oameni. Ă Dar presimțirile marinarilor aveau, să se adeverească din plin, chiar în dimineața aceea, prin năpasta ce se abătu asupra unuia dintre ei. La răsăritul soarelui, omul acela se dădu jos din hamacul lui și se sui în vîrful arborelui - trinchet; și, fie că încă nu se trezise de-a binelea îcăci marinarilor li se întîmplă uneori să se
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
moarte, între fălcile căruia nimerise, viu și neputincios, apucă falca cu mîinile goale, încercînd nebunește să o descleșteze. Dar falca îi alunecă din mîinile ce se zbuciumau zadarnic; cele două copastii firave se îndoiră și se rupseră, în vreme ce balena își abătea ca pe o foarfecă enormă ambele fălci peste ambarcațiune, tăind-o în două, pentru a se închide la loc repede, în mare, undeva, între jumătățile plutitoare. Acestea lunecau una lîngă alta; ca niște epave, cu marginile căzute în apă; oamenii
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
urmărită de oamenii de pe catargele corabiei Pequod, care, cu vergile brațațe, venise între timp la fața locului, atît de aproape, încît Ahab putu striga, din apă: Ă Intră în... Dar în clipa aceea, un talaz venind dinspre Moby Dick, se abătu asupra căpitanului și-l înghiți. Zbătîndu-se să iasă la suprafață, Ahab nimeri pe creasta unui alt val, de pe care strigă: Ă Intră în balenă! Alung-o! Pequod își îndreptă prova în direcția arătată și, spărgînd cercul magic, reuși să despartă
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
limpede cum vedea cele trei catarge ale corabiei - se avîntă cu furie spre ele și, ajungînd într-o clipă în mijlocul lor, începu să izbească în dreapta și-n stînga cu coada, fără să-i pese de lănciile de fier ce se abăteau ca o ploaie asupra ei; ai fi zis că e însuflețită de un singur țel - acela de a nimici ambarcațiunile, sfărîmîndu-le scîndură cu scîndură. Manevrate cu dibăcie, cele trei ambarcațiuni, care se învîrteau necontenit, aidoma unor cai de luptă bine
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
o clipă așa, încercînd parcă să pipăie cu coada într-o parte și-n alta și trăgîndu-și-o brusc înapoi, ori de cîte ori atingea vreo vîslă răzleață, vreo scîndură sau măcar o fărîmă din ambarcațiunile nimicite; atunci, coada ei se abătea pieziș peste apă. Dar în curînd, ca și cum s-ar fi încredințat că și-a făcut temeinic treaba, își împinse fruntea ridată spre larg, trăgînd după ea saulele încîlcite și-și urmă drumul sub vînt, cu pasul tacticos al unui drumeț
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
aceasta înainta spre corabie printr-un brîu lat de spumă, desfășurat în fața ei. Prin întreaga ei înfățișare, își trăda firea aprigă, răzbunătoare, dorința de a pedepsi, răutatea veșnică. Orice-ar fi putut face omul, fortăreața albă a frunții ei se abătu asupra provei de tribord a corabiei, azvîrlindu-i în aer pe marinari, cu scînduri cu tot. Unii se prăbușiră cu fața în jos. Capetele harponiștilor din arboradă se zguduiră pe gîturile lor de tauri, aidoma vîrfurilor dislocate ale unor catarge. Auzeau
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Ă). Vechiul Înăbușe noul. Și fără lupta dintre vechi și nou acțiunea nu poate decât să stagneze, să sucombe, sau să devieze În episoade lipsite de Însemnătate. Așa se Întâmplă lucrurile În romanul Sandei Movilă, unde atenția cititorului este mereu abătută de la problemele de bază ale zugrăvirii conflictului de clasă la zeci de episoade sterile, cuprinzând certuri, bătăi, inventarierea expresiilor necuviincioase ale eroilor, nu streine de maniera naturalistă. Poziția ideologică nejustă a scriitoarei determină și o tratare obiectivistă a unor situații
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
Înțeleg de ce un anume tip de descriere a mizeriei, a Întunecimii, a apăsării oamenilor, În loc să fie progresist, servește burghezia. Ei nu Înțeleg Încă nici de ce Îngroșând abjecția exploatatorilor, Înfățișându-i În bălăceala lor sorbidă și făcând aceasta după rețetele naturaliste, abat de la țintă ascuțișul criticii sociale. (Ă). Elementele naturaliste din romanul lui Al. Jar nu numai că Împiedică pe autor să dea viață zecilor de luptători eroici ai Griviței, dar ele limitează caracterul critic foarte afirmat al cărții, Îi pilește ascuțișul
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
să treacă la analiza fiecărui element În parte, astfel ca autorul să aibe cât mai mult de Învățat din critica ce i se aduce, domnii aceștia pornesc de la un element cu totul secundar, deschid o largă discuție În jurul său și abat În modul acesta atenția creatorului și publicului de la ceea ce este esențial. (Ă). De multe ori, apoi, există În cenaclu o tendință foarte periculoasă de a cocoloși critica sub pretextul că autorii sunt tineri și deci exigențele nu-și au rostul
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
extindere a ideologicului nu numai asupra artisticului ci și asupra științelor, să ne referim, În linii foarte generale, cu accent pe citarea documentelor, la lingvistică, de-a lungul a trei ani, 1949-1951. Asupra lingvisticii dar și asupra celorlalte științe, se abat majoritatea seismelor reformatoare pe care le-au Înregistrat și artele. Au fost acuzați scriitorii și artiștii de cosmopolitism, În 1949, vor fi acuzați și lingviștii, În Lupta de clasă 78. „Iată de pildă, Bulletin Linguistique, care apare cu regularitate o dată
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
acestora. (Ă). Comuniștii sunt oameni În deplinul Înțeles al cuvântului. Ei iubesc și urăsc cu putere, iubesc oamenii și urăsc pe dușmanii omenirii. (Ă). Căci, În fond, care sunt slăbiciunile romanului În forma lui actuală? În primul rând faptul că, abătându-se de la o Înțelegere justă, veridică a lucrurilor, autorul nu a izbutit să-și axeze răspicat, romanul pe ceea ce era esențial: lupta victorioasă a partidului contra politicii criminale a burghezo-moșierimii. Practic, În roman, lucrul se reflectă În dăunătoarea deplasare a
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
mult în conduită decât în cunoaștere”, are nevoie, aprecia Kant, „și de știință, nu atât pentru a învăța de la ea, ci pentru a-i conferi propriului ei precept accesibilitate și durabilitate”13. Tocmai posibilitatea ca rațiunea morală comună să fie abătută de la principiul ei face atât de prețios sprijinul pe care îl poate oferi o „metafizică a moravurilor”. Dacă rațiunea umană comună este împinsă să iasă din cercul ei și să facă un pas în domeniul filosofiei practice nu de vreo
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
despre religie, Kant va caracteriza „capacitatea sau incapacitatea liberului arbitru de a adopta sau nu legea morală în maxima lui” drept bunătate sau răutate sufletească. Omul rău este o ființă conștientă de legea morală, care în maximele acțiunii sale se abate totuși, cel puțin ocazional, de la ea. El face din înclinațiile egoiste condiția urmării legii morale, și nu din legea morală condiția satisfacerii egoismului 39. Din această perspectivă, răutatea sufletească va fi mult mai răspândită, firește, decât bunătatea. În contactul cu
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]