3,115 matches
-
încercând să povestești un munte cu avalanșele lui cu tot, s-ar lăsa povestită numai o pietricică sau ceața de la gura prăpastiei; dar sunt convins că până și în tăcerea lor se poate desluși câteodată geamătul încleștării dintre vârf și abis. De asemenea, relatând lucrurile acestea cam greu acceptabile, nu încerc să descurc trama în care viermuiam orbit mai mult sau mai puțin de propriile mele retine : la început mă încăpățânam să înțeleg, în sensul obișnuit al cuvântului, dar înțelegerea aceea
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Zenobia, mă aștepta, dar eu știam că ea se afla dincoace, la capătul acesta, care poate că era capătul celălalt, și nu voiam să alunec încă în albăstriul tubului. „Sunt cuminte“, i-am spus și am zâmbit amândoi. Simțeam cum abisul fără sfârșit al tubului încerca să mă aspire, dar izbuteam să rezist. Lângă fruntea mea, Dragoș dormea neclintit și moale. Vedeam cum genele i se lungeau și fâlfâiau în undele luminoase. „Poate că ne vedem pentru ultima oară“, i-am
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
oamenii ei, oricine ar fi fost această ea, erau polițiști și că ușa le era potrivnică și nu le permitea să intre în acest magazin de arme. McAllister își simți mintea golită. Fu inundat de un fel de simțământ al abisurilor nesondate, având prima convingere uluitoare că nu toate lucrurile stau așa cum trebuie. Acum fata vorbea cu ceva mai multă asprime: - Vreți să spuneți că habar n-aveți de toate acestea, de faptul că de generații întregi breasla armurierilor a subzistat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
produs mai ales în Timpul în sine. Și așa a venit un om șapte mii de ani din trecutul îndepărtat. Recurgând la termeni exclusiv matematici, Hedrock descrise pe scurt acțiunea de balans dintre om și clădire, de îndată ce au fost lansate în abisul timpului. Apoi continuă: - Mai sunt oameni cărora le e greu să înțeleagă cum poate exista o pendulare a timpului, un fel de scrânciob, când cunoaștem realitatea macrocosmică după care Soarele și planetele sale se mișcă în mod constant prin spațiu-timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
CU CARE VENISE. ÎN TIMP CE SE ÎNTORCEA LA PALAT, SPRE SFÎRȘITUL DUPĂ-AMIEZII, CERUL ERA ACOPERIT DE NORI DIN CE ÎN CE MAI NEGRI. zece Nu atît că s-ar fi luminat întunecimea aceea, dar Hedrock rămase multă vreme cu ochii deschiși. Era o noapte de abis. Și totuși parcă se schimbase ceva. A, da, firește, se gîndi el în cele din urmă: Acum era conștient. O clipă îi veni greu să prindă ideea că e vorba de două tipuri de nopți: pînă acum creierul său părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
pe care era captiv se răsucise în sus; carena ei imensă umplea atît placa din față cît și pe cea din spate și era vizibilă și pe panourile din dreapta și din stînga. În locul unde se aflase anterior era acum un abis al spațiului în care înotau doi sori albi, cu nuanțe gălbui. La început erau micuți, puțin mai mari decît niște stele strălucitoare. Dar creșteau. Creșteau mereu. Și mult spre stînga apăru un alt soare, mult mai mic. Cele două stele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
pe braț, ca o insignă, steagul Borduriei, supraveghează un calculator plasat într-o nișă protejată atent. Din acest punct al centrului de comandă, prin ferestrele largi care se deschid, se poate vedea o imensă mulțimea de trupuri umane prizonieră a abisului. Apropiindu-se de ferestre, Olrik pare să deslușească desenul unei lumi captive ce lucrează sub impulsul tiranic al bicelor care lovesc trupurile scheletice. Silueta unui complex industrial prinde contur sub ochiii lui Olrik și ai lui Sponsz. Un adânc care
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
era, măcar în parte, descifrat. Oamenii dispăruți de care pomenise Matekero erau sclavii pe care inginerii bordurieni îi utilizau ca forță de muncă în această uzină subterană, camuflată de centrala electrică din Bulundi. Un zgomot ne intrerupse din contemplarea acestui abis încărcat de suferință și de cruzime : în spatele nostru se aflau soldații bordurieni ce escortau doi oficiali purtând uniforma cu emblema lui Plexy Gladsz. Pe unul dintre ei îl recunoscurăm fără dificultate - colonelul Sponsz rămăsese neschimbat. Pe celălalt nu îl întâlnisem
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
voinței lui Dumnezeu. În acest fel, împărăția sa se apropie tot mai mult de noi, iar Dumnezeu este recunoscut așa cum se cuvine. Astfel, se deschide un drum care conduce de la întuneric la lumină. Nu este necesar ca noi să îndepărtăm abisurile întunericului, pentru că însuși Tatăl Veșnic ne ia de mână și ne ridică, prin Cristos, la harul mântuitor, la înălțimile luminii. Rostită astfel, rugăciunea Tatăl Nostru aprinde în noi încrederea și bucuria. Ea trezește în noi o profundă dorință de aducere
Micul catehism pentru familie by Christoph Casetti () [Corola-publishinghouse/Science/100995_a_102287]
-
intelectuali. Există o singură șansă dacă ții să fii zeu: să joci tenis, de pildă, și să fii mai bun decât alții. Dacă poți. Atunci, lumea te va recunoaște ca zeu, chiar dacă, după un timp, te va arunca undeva în abisul din jurul Olimpului". Cine ar fi spus că aceste însemnări aparțin aceluiași om care mi-a mărturisit într-o seară: "Trebuia să fiu demult mort. Numai faptul că iubesc viața cu o tenacitate de catâr m-a ajutat să rezist". Dinu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
strivească pe toți. Bătrânii umblau buimaci, descumpăniți, discutau în șoaptă, se uitau unii la alții și se întrebau ce se va întîmpla acum. În locul legendei în care crezuseră și de care se temuseră atâta vreme, se căsca un gol, un abis în care riscau să se prăbușească; rămași fără reținerile de care și râseseră uneori, dar care erau totuși o certitudine!, nu mai știau ce suport să dea atâtor neputințe care îi măcinau. Se simțeau în pericol. Până atunci, umbra neîndurătoare
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
tatăl său în acel mesaj video? Am pus-o la păstrare într-un loc unde doar tu și fratele meu ați putea-o găsi. Desigur, își spuse Uri, hotărât să rămână pe firul acestor gânduri și să nu cadă în abisurile iadului de jos. Desigur. Tatăl său nu vorbise despre un frate real. Mai curând se referise la fratele fictiv dintr-o poveste pe care presupunea că fiul său și-o va aminti imediat. Și aceasta era menită să-l ducă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
a fost singura dată în viața mea când am plecat din New Orleans. Mă gândesc că poate lipsa unui punct de orientare a fost cauza indispoziției mele. Alergând tot înainte cu autobuzul era ca și cum te-ai fi rostogolit într-un abis. După ce am trecut de mlaștini și am ajuns la dealurile care se întind în apropiere de Baton Rouge, am început să mă tem ca vreun bădăran de la sat ar putea să arunce cu bombe în autobuz. Le place să atace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
despre lume. — Ce-i cu autobuzu’? întrebă blonda, mutându-și scaunul lângă Ignatius. Mă numesc Darlene. Îmi plac povestirile bune. Știi vreuna piperată? Barmanul trânti berea și paharul cu daiquiri în fața lor, tocmai când autobuzul își începea călătoria către mijlocul abisului. — Uite, un pahar curat, rânji barmanul spre doamna Reilly. — Ce drăguț! Uite, Ignatius, mi-a dat pahar curat. Dar fiul ei era prea preocupat de sosirea la Baton Rouge ca să o audă. — Știi, drăguțule, îi spuse doamna Reilly tânărului, eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
împodobită cu poza lui Shirley Temple. Ar trebui să se impună o lege strictă națiunii noastre înainte de a se autodistruge. Statele Unite au nevoie de teologie și geometrie, de bun-simț și decență. Impresia mea este că ne clătinam pe marginea unui abis. — Ignatius, mâine va trebui să merg la Casa de Credite. Nu vreau să avem de-a face cu cămătarii aceia, mamă. Ignatius căuta pe dibuite în borcanul în care țineau prăjituri. Până la urmă o să ivească ceva. — Ignatius, scumpule, ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
simpli și ignoranți, trebuie să recunosc că s-au descurcat foarte bine. Când demonstrația ajunsese la culme, am aruncat pe fereastră toate lucrările — necorectate, bineînțeles — drept în capul studenților. Colegiul era prea mic ca să accepte acest act de dispreț împotriva abisului învățământului superior contemporan. — Ignatius! Asta nu mi-ai spus-o niciodată. — N-am vrut să te tulbur atunci. Le-am mai spus studenților că spre binele viitorului umanității, sper că sunt cu toții sterili. Ignatius își aranja pernele din jurul capului. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
să fi făcut tu ceva trăsnăi la Levy Pants. — Superioritatea mea i-a deranjat. — Dă-ncoa ziaru’ ăla, Ignatius. S-aruncăm o privire la ofertele de serviciu. — Vorbești serios? tună Ignatius. Ai de gând să mă arunci din nou în abis? Se pare că ai jucat la popice toată mila pe care o aveai în suflet. Trebuie să petrec cel puțin o săptămână servit la pat, înainte de a redeveni eu însumi. Dacă tot ai pomenit de pat, ce s-a-ntâmplat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
despre Partidul pentru Pace, cu atât eram mai îngrijorată. Se părea că, în Manhattan, Myrna nu prea avea cauze pentru care să lupte. — Te înțeleg, strigă Ignatius. Era o telegramă oribilă. O fantezie nebunească. De săptămâni întregi am căzut în abisurile deprimării. După toți acești ani în care am rămas alături de mama, acum a hotărât să se căsătorească și vrea să nu-i mai stau în cale. Trebuie să plecăm. Nu mai pot suporta casa aceasta nici o clipă. — Cum? Cine naiba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Există o unitate importantă a tuturor formelor de viață, din punct de vedere genetic. Așa că asta trezise un mare interes față de ceea ce crea diferențele dintre specii. Cinci sute de gene nu erau multe, și totuși părea să existe un mare abis între cimpanzei și ființele umane. — Multe specii se pot încrucișa, producând hibrizi - leii și tigrii, leoparzii și jaguarii, delfinii și balenele, bivolii și vacile, zebrele și caii, cămilele și lamele. Urșii grizzly și cei polari se împerechează, uneori, rezultând grolari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
dispărea o piatră din trotuarul de dedesubt. Dincolo de cer și dincolo de pământul de sub picioarele ei era același lucru: V-I-D. Pe măsură ce pietrele curgeau de deasupra, mărind gaura de dedesubt, Începu să intre În panică, temându-se să nu fie Înghițită de abisul flămând. „Opriți-vă!“ strigă pe când pietrele se rostogoleau sub picioarele ei. „Opriți-vă!“ le comandă mașinilor care se Îndreptau spre ea În viteză, care treceau peste ea. „Opriți-vă!“ Îi imploră pe trecătorii care o Împingeau cu umărul dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
au devenit blasfemii cu care nu voia să aibă În nici un fel de-a face. În decursul zilelor următoare, de fiecare dată când se duceau să vadă cum Îi mergea, surorile sale o găseau citind cu voce tare Sfântul Coran. Abisul ei fericit era atât de intens, Încât s-a Înstrăinat de toți cei care o cunoșteau de când se născuse. Apoi, În dimineața celei de-a patruzeci și una zile, În timp ce toată lumea lua micul dejun, mâncând sucuk la grătar și ochiuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
ceva a căzut pe jos și s-a spart În bucăți. În mijlocul zgomotului urechea lui a prins un suspin; deși era scurt și Înăbușit a recunoscut imediat plânsul soției sale. A sărit În picioare, s-a desprins cu totul de abisul scrisului și a ieșit la suprafață ca un pește mort. Pe când se năpustea spre scări, Hovhannes și-a amintit de cearta din dimineața aia cu Kirkor Hagopian, un avocat renumit și membru al Parlamentului Otoman. — Vremurile astea sunt păcătoase, tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
pavaj cădeau una câte una de sus, săpând o groapă dedesubt, adâncind-o tot mai mult, a Început să intre În panică, temându-se că o să i se-ntâmple același lucru, temându-se că o să fie Înghițită fără urmă de abisul flămând. „Opriți-vă!“ striga pe când pietrele continuau să se rostogolească sub picioarele ei. „Opriți-vă!“ le comanda mașinilor care veneau spre ea În viteză și care treceau peste ea. „Opriți-vă!“ Îi implora pe trecătorii care o loveau cu umărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
cobor În adîncurile submarine ale trecutului meu. Văd defilînd pe dinaintea mea animale greoaie care Înoată lent, pești de coșmar cu gură flască, lipsiți de ochi În straturile adînci unde lumina nu mai pătrunde. Mă mișc În liniștea, bezna și frigul abisurilor. Era tare frumos să mă joc În pîntecele mamei, dar a trecut vremea cînd mă zbînțuiam În lichidul amniotic. Așa cum a spus-o autorul meu preferat În Biblie, există un timp pentru orice lucru pe lumea asta: un timp pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Înaintez cu gura larg deschisă, gata să le Înghit. Dacă nu te ferești, devii numaidecît prada propriei tale prăzi. Îmi sting prudent organele luminoase ca să nu atrag atenția prădătorilor. Am spus eu bine: nebunul, sînt eu. Mă afund În mîlul abisurilor și Îi transform pe cei pe care i-am cunoscut În copilărie În niște pești hidoși, Îndesați, negri ca smoala, fără solzi și Înzestrați cu apendice tentaculare. În loc să consult Simfonia fantastică - o am În mai multe versiuni - mă fac nevăzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]