2,199 matches
-
refuzată. Deci, implicit, și cunoașterea universală și enciclopedismul cu toate urmările sale. Experiența istorică, mult mai puțin profetică, ar spune că o astfel de teză se verifică doar în parte. Iar în plan efectiv-universal, se poate veni și cu argumentul absolutului irealizabil, oricând și în orice domeniu. Doar o universalitate culturală, fatal limitată, un enciclopedism congenital imperfect etc. sunt posibile. Nu numai în cultura română. Pusă în acești termeni, problema este de fapt irezolvabilă. Să vedem totuși ce va spune istoria
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
celor absolute. Este o realitate evidentă, fundamentală. Admitem, în definitiv, că există și valori absolute. Dar de ce să nu fie puse în situația să și circule? De ce am declara doar, precum G. Călinescu, foarte dogmatic de altfel, că universalul este absolutul? Chestiunea răspândirii e de ordin cu totul secundar (de ce?, n.n.) și exterior (ce înseamnă, în acest caz precis, exterior? n.n.) și depinde numai de legile difuziunii 18 (și de ce acestea ar fi atât de puțin importante și neglijabile, de expediat
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
reprezentarea denunțului fracturii identității personale visate ca un ideal de continuitate. Dar acest dublu subiectiv spre care ne îndreptam, acest eu al instanței enunțiative își contrazice "misiunea" sacră, de unitate identificatoare, dat fiind că sfîrșitul ne aruncă într-un echivoc absolut și ne lasă plini de întrebări despre rațiunile și mecanismele jocului ficțional. Această fractalitate proiectată în exterior este, în fond, materializarea rupturii ființei dezrădăcinate, care caută să se reconsti tuie din toate puterile sale (vezi acel noi inițial), dar care
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
nu mai dorește decît previzibilitatea, fie ea și muzeificată, a Vechiului continent. De cealaltă parte, cu Paz, avem o necontenită și veșnic neîndestulătoare căutare a noului, a palpitantului, a exoticului, a pericolului, pînă la atingerea frontierelor animalității și a căutării absolutului în adîncurile obscure ale lumii acvatice. Unul caută lumina pe culmile Olimpului, celălalt se sufocă și se cufundă în abisuri neumblate. Trist e că fiecare dintre ei își dă seama ca lumea, așa cum a ajuns astăzi, e insuficientă, bolnavă și
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
ca identificări de "locuri goale", dezactivate în teoria contemporană) sunt: numele autorului (care nu este nici o descripție definită, dar nici un nume propriu comun); raporturile de apropriere (autorul nu este nici proprietarul textelor sale și, într-o anumită măsură, nici responsabilul absolut al efectelor lor), raportul de atribuire (în unele situații, atribuirea textelor unui autor este o operație dificilă, care necesită un întreg aparat critic) și poziția autorului (în propriile cărți, într-un câmp discursiv general, într-un discurs specific, situații ce
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de calibru mic ce asigură un flux redus al substanței de contrast și o opacifiere inadecvată 10; mobilitatea și poziția arterei fac puncția și compresiunea ei dificilă (hematoame mari)10; posibilă afectare a pachetului vasculo-nervos, necesitând uneori chirurgie decompresivă; contraindicată absolut la un indice de protrombină < 50%4; orice tratament anticoagulant este contraindicat. Buckenham și Morgan relatează o rată de acces transaxilar de 5% în cursul a 100 de angiografii efectuate. Calea venoasă (1985, Boxt și colab). sunt necesare cantități mari
Factorul de risc geometric în arteriopatiile obliterante aterosclerotice by Antoniu Octavian Petriş () [Corola-publishinghouse/Science/1161_a_2068]
-
și un apetit (În ordine etică) pentru situațiile limită. Ion Heliade Rădulescu nu se mulțumește, aproape niciodată, să ia obiectul În forma și la temperatura lui reală: volumele trebuie să se Înmulțească, Însușirile normal prozaice să se urce spre piscurile absolutului. Obiectul liric nu poate trăi decît sub regimul sublimului. Întristăciunea se manifestă sub forma ei maximă: „lunga Întristăciune”, ca și privirea și toate celelalte simțuri și stări: „nalta ta privire”, „Înmulțită ta vedere”, „lunga suspinare”, „groaznică vedere”, „taină-ngrozitoare”, „năpastea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
formelor pe care le ia dragostea În literatură În jurul a două mituri care se diferențiază, alternează și se Întrepătrund: Tristan și Don Juan. Tristan e pasiunea unică, eternă (În măsura În care eternitatea morții o Îmbrățișează), mistică pentru că trece În transcendent și caută absolutul. În sfera culturii, simbolul acestei pasiuni este Kirkegaard. Don Juan reprezintă efemerul din iubire, pasiunea nomadă, variația nebună a obiectului erotic, cinismul, foamea de cunoaștere a suprafețelor, furoarea dionisiacă, nevroza erotică manifestată prin instabilitate, agitație, fugă continuă. În plan spiritual
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
care, de regulă, este timpul petrecerii și al plenitudinii, timpul la care a fost redactat (rostit) jurămîntul de vasalitate; timpul memoriei, timpul martorilor; În fine, viitorul, timpul, cum ziceam, al marilor promisiuni, timpul prin care vorbește eternitatea și se exprimă absolutul: iubirea va fi veșnică, chinul nu mă va părăsi pînă la moarte, iar moartea ne va uni, În sfîrșit, pentru totdeauna... Însă aceste moduri verbale sînt, Încă o dală, glisante. Amorul are, În fond, un timp unic și acela amestecă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
refer la un pasaj precis din Herodot, pe care vă las să-l descoperiți... singur. Nu știu ce înțelegeți Dvs., în mod exact, prin reflexul G. Călinescu, pe care l-aș considera provincial. Dacă înțelesul este de a considera că universalul e absolutul (o referință precisă în Istoria Literaturii... ed. 1982, p. 905), iar chestiunea răspândirii e de ordin cu totul secundar și exterior și depinde numai de legile difuziunii, mi-aș îngădui să nu fiu deloc de acord. Este un punct de
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
E. Lovinescu și G. Călinescu. Trecem peste împrejurarea că acești mari critici nu s-au preocupat niciodată să fie traduși, să colaboreze, să pătrundă în Europa, opera lor să circule etc. Ba ultimul susținea chiar polemic teza că universalul este absolutul. Chestiunea răspândirii este de ordin cu totul secundar și exterior și depinde numai de legile difuzării. Această indiferență (de fapt agresivă) la confruntarea, verificarea și acceptarea universală este rezultatul, în realitate, al unui mare complex de inferioritate-superioritate. Toate rezistențele și
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
ne ofeream singuri drept jertfe, drept sacrificați pe altarul nesățios al acelui monstru care se numea societatea burgheză „liberală”, - societate În care Într-adevăr aveai libertatea să fii naiv și să mori de foame cu naivitatea ta, să crezi În „absoluturi” estetice intangibile, dar să nu Îndrăznești a-ți cere dreptul la existența cea de toate zilele! Noi n-am avut norocul, dintru Început, să fim orientați Într-o lume În care totul e nou și promițător, În care cei ce
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
industrial al Occidentului. Nae Ionescu ? i Nichifor Crainic respingeau ra? ionalismul ? i pozitivismul, ? i nici nu se punea problema adapt? rîi valorilor occidentale. Pentru �Noul na? ionalism�, cultura occidental? ? i �fiin? a rom�neasc? �, mulat? pe ortodoxie, erau incompatibile. Acest absolut constituia �ns?? i esen? a lui Codreanu. Că ? i respingerea politicii ? ahului de c? tre fundamentali? ții islamici iranieni bazat? pe o incapacitate similar? de a adapta institu? iile occidentale). Legiunea consideră valorile occidentale din Rom�nia drept nimic altceva dec
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/959_a_2467]
-
să răspundă pe risc propriu la întrebările noastre) că cinematografia a ignorat multă vreme un adevăr vechi de când lumea: sufletul oricărui film este autorul, emoția actului artistic rezidă din comunicarea directă și misterioasă dintre actor și public, scopul suprem, zeul absolut căruia i se subordonează total, de la pana scenaristului până la foarfeca de montaj, este actorul, purtătorul de cuvânt al ideii. Regizorul este fermentul, catalizatorul. Locul său este în "culise" sub masca discreției și modestiei asumate, un fel de Talleyrand nu mai
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
unor motive prezentate prin teoria legii naturale. Dar el a v]zut, ca și Scot, faptul c] aceast] teorie întâmpină greut]ți în susținerea caracterului legislativ al unor cerințe morale. De asemenea, el a sustinut c] acea credinț] în omnipotenta absolut] a lui Dumnezeu trebuie s] implice faptul c] ordinea moral] ar putea fi schimbat] numai de c]tre voința lui Dumnezeu de a face astfel (Reportatio, IV, q9). iv. Pluralismul Renașterii și declinul scolasticii Ockham a fost ultimul filosof al
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
principiul diviziunii, categorizării, clasificării, încât în loc să se oprească și asupra complementarităților paradigmatice doar accentuează antinomiile. Mulți uită atunci când se înregimentează într-o tabără sau alta a susținătorilor unei epistemologii că explicațiile sau interpretările partizane nu sunt decât fragmentare și că absolutul lor e iluzoriu, pentru că o cale spre cunoaștere este doar atât, o cale. Consecința acestei "lupte" vechi de când lumea cum ar spune unii între "eleați" și "heracliteeni"12 e că dezbaterile în câmpul teoriilor identității sunt captive într-o încercare
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
debuta într-un ziar nou, cum e Ziarul de Iași. (De altfel, vechi de cînd lumea. Pentru că s-a ivit în lumea nouă, postdictatorială, tehuie și minunată, cu un nume-conștiință, furat mai ieri-alaltăieri.) Așadar, în agenda personală cu maimuțe: debut absolut! Ce s-a (mai) întîmplat dară de cînd mi-am... contuzionat dreapta scriitoare (și pictoricească)? O, cîte! Sper să le inventariez pe îndelete, cu dorită acribie și trecute prin filtrul uzului personal să le restitui celor care mi-au dus
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Picasso, zicem noi în cinică notă picassiană. Și numai Picasso ar fi putut emite atare perlă genuină: "La opt ani, eram Rafael. Mi-a trebuit o viață întreagă ca să ajung să pictez ca un copil". Și tot numai el, diavolul absolutului plastic, jucîndu-se demiurgic: Cînd nu am albastru, pun niște roșu". Sublimități și cruzimi. Avînd imensa șansă a consemnării lor de către o providențială nepoată. (Sînt în căutarea unei astfel de nepoate.) 23 decembrie E minunat că seria de cocktail-uri mai
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
categorii: una, lipsită de valoare intrinsecă, dar descurcăreață în a prospera, cealaltă, pe cît de valoroasă, pe atît de păguboasă. (Inversarea termenilor binomului e, și ea, posibilă.) Oricît ar epata O. cu abilitatea lui bănească, statutu-i îi este prescris în absolutul valorii anonimatului. Că pictura lui place, e cu totul altă chestiune. Dar, la urma urmei, cui place? Sînt sigur că tablourile ieșeanului în imitarea unui Stahi (inimitabil!) cu exactități și prețiozități de-a dreptul uimitoare, au găsit imediat amatori bucureșteni
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
prin eliminarea concretului spațial și temporal, o "biografie" parenetică, un fel de "Ciropedie" creștină, urmărește impunerea unui erou exemplar. Exemplaritatea personajului (povestea vieții lui Constantin urmează în cartea lui Neagoe pilduitoarelor existențe ale regilor biblici) este însă vizibil desprinsă din "absolutul" creștin, coborâtă pe pământ și modulată spre împlinirea (cu deosebire în faza "mobilizărilor" spirituale) unor țeluri particulare și naționale. (Mazilu, Literatura română în epoca Renașterii 234) Dincolo de modelul Învățăturilor lui Neagoe Basarab, în care programul politic al domnului isihast (portret
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
acesta monumentul deja așezat într-un "mediu natural" filosofic, fie actul prin care apare ceva demn de a fi monumentalizat) nu poate fi tematizată, nu-și poate deveni sieși "voce a propriei conștiințe", decât prin dezvăluirea temeiului său ultim, anume "absolutul". Îi putem spune acestuia din urmă și "nimicul", ori "cel-ce-nu-se-află-printre-lucruri", ori "Fi-ul", fiind vorba de fiecare dată despre ceva ce nu este de condiția gândirii (a subiectului) sau a obiectului acesteia, pentru că le luminează pe amândouă, condiționându-le astfel
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
gândirii (a subiectului) sau a obiectului acesteia, pentru că le luminează pe amândouă, condiționându-le astfel în sensul felului lor de a fi și al felului în care se strâng, printr-o anume legătură, chiar sub mintea noastră întrebătoare și judecătoare. Absolutul apare ca fiind cel ce trebuie (iată din nou o predeterminare, de natura dictaturii judicativului) gândit ca ne-fiind, atâta vreme cât el nu se află între limitele celui ce este dat (positum). SECȚIUNEA I Structura judicativă originară S P în perspectivă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
atâtea câte Idei transcendentale sunt. Întâi, el reprezintă "sinteza categorică într-un subiect", apoi "sinteza ipotetică a membrilor unei serii", în sfârșit, "sinteza disjunctivă a părților într-un sistem".127 Într-un fel, conceptul condiționatului îl presupune pe cel al absolutului: oricare dintre cele trei sinteze reprezintă un absolut, însă un fel de absolut potențial, în concept aristotelic, referitor la ceva ce se poate îmbogăți continuu cu câte o unitate din sine, fără să ajungă vreodată la o împlinire. Kant gândește
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
un absolut, însă un fel de absolut potențial, în concept aristotelic, referitor la ceva ce se poate îmbogăți continuu cu câte o unitate din sine, fără să ajungă vreodată la o împlinire. Kant gândește sinteza, așadar, nu asemenea unui dat absolut, a unui necondiționat împlinit în sine, autonom față de orice, separat, cum ar fi firesc, de orice altceva; dimpotrivă, e vorba, la Kant, de un necondiționat ... condiționat el însuși tocmai de opusul său, dar nu în sensul că el și-ar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
posibile", corespunzătoare constituirii fenomenale refăcută în prezentarea de față, până acum, și "unitatea rațională", corespunzătoare principiului rațiunii care "își rezervă numai totalitatea absolută în folosirea conceptelor intelectului și încearcă să extindă unitatea sintetică, care e gândită în categorie, până la necondiționatul absolut."151; este vorba, în cazul din urmă, despre unitatea necondiționată a tuturor condițiilor unui "ceva" (constituit fenomenal, desigur). Ceea ce înseamnă, pe de o parte, că Ideile transcendentale (conceptele rațiunii pure) țin de ceea ce este necondiționat, dar că, pe de alta
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]