6,508 matches
-
lui se făcuse deja coadă. În timp ce mă gândeam la o soluție s-a auzit următorul anunț: «În partea din față a metroului câteva persoane au leșinat. Pentru că este vorba de un «obiect neidentificat» cu efect toxic, vă rugăm să vă adăpostiți!“ — Când ai auzit «obiect neidentificat» cu efect toxic, ce ți-ai închipuit? Nu am priceput nimic. Dar, nu m-am îngrijorat prea tare. Din fire sunt o persoană relaxată (râde). Primul lucru care mi-a venit în minte a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
cât Bătrânul să se poată strecura cu greu înăuntru. în casă aerul era uscat și mirosea a caimac ținut în ulcele de pământ. Urcară o scară veche de lemn, fără balustradă, luminată din loc în loc. Vanghele stingea în urma sa opaițele adăpostite de nișele din zid. în spatele lor rămânea un întuneric negru și cleios. Sus era un coridor cu trei patru uși, ce dădeau probabil în odăile în care drumeții puteau rămâne peste noapte. Intrară în prima dintre ele, cu pereți văruiți
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
ca oameni practici, spuneți și dumneavoastră că vă văd persoane istețe, ce-o să facă, săracii de ei? Încep să bage fitile ba ici, ba acolo, fiindcă lumea-i mare, dar parcă-i și mai mare-i grădina lui Dumnezeu, care adăpostește pe cei săraci cu duhul. Și dacă pe undeva prinde o scânteie, suflă apoi în ea până se face pălălaie. Acum, cu penuria asta de puncte „fierbinți” pe glob, ce le-a trăsnit prin cap: să înlocuiască slugile lor pe
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
aduc aminte decât de o singură minciună înainte de despărțirea noastră: îi dădusem o întîlnire și ea întîrziase cu o oră. Ploua teribil și eu eram indignat, căutînd-o pe la toate colțurile străzii. În sfârșit, o găsii, și ea pretextă că se adăpostise sub un balcon și se prefăcea mirată fiindcă nu mă văzuse. Eu, care o căutasem de mai multe ori în locul acela, am putut să-mi dau seama de neadevăr. Totuși, n-am mai insistat, nedând nici o importanță faptului, indignat numai
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
coline, și e amuzant și duios în același timp văzând perechea lor profilată pe mare. De obicei stăm pe plajă toată dimineața. Acolo lâncezești sub soare, nu se pot începe discuții. Ioana și Viky aduc umbrelele lor înflorite și mă adăpostesc și eu lângă ele. Iau câte o carte, creion și hârtie, dar nu pot citi decât câteva rânduri fără importanță. Curând, cartea, creionul și caietul se pierd pe jos, se acoperă cu nisip. Viky nu stă niciodată în tovărășia noastră
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
împreună, și nu văd nici o posibilitate de ameliorare. Deseori, Viky face impresia că este o ființă ușoară, dar cunosc viața ei modestă, familia burgheză în care a crescut. Are o specialitate deosebită de a face imediat prietenii. Cei câțiva băieți, adăpostiți prin magazii, i-au devenit imediat cunoscuți, și o văd înconjurată de ei tot timpul, câte unul ales la întîmplare, sau mai mulți deodată, prietenă cu toți, la fel de cochetă și de zâmbitoare. Și cu fetele face la fel. Se tutuiesc
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
metri, din care mai mult de jumătate iese prin acoperișul casei de cult. Stâlpul are un rol de căpetenie în ceremonii, pentru că el conferă casei o structură cosmică. În cântecele rituale, casa este numită "lumea noastră", iar candidații la inițiere adăpostiți în această casă rostesc: "Sînt în Centrul Lumii... Sânt aproape de Stâlpul Lumii" etc.4 Asimilarea Stâlpului cosmic cu stâlpul sacru și a casei de cult cu Universul se întîlnește și la populația nad'a din insula Flores. Stâlpul de sacrificiu
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
foarte deschis, în nuanța cerului. Avea nasul lung, ascuțit și obraznic, iar gura, cu buze subțiri, și-o ținea închisă strâns și întinsă într-un început de zâmbet. Tovarășii lui Balamber îl ajunseră, vociferând, în pragul ușii, nerăbdători să se adăpostească de ploaia ce asalta vuind frunzișul răvășit al copacilor și acoperișul de ardezie. Balamber, până în acel moment incapabil să se miște, se trezi împins câțiva pași înainte, până se atinse de masă. Aproape în aceeași clipă, însă, tovarășii săi tăcură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
față de tufele ce zgâriau picioarele cailor, se aruncă pur și simplu în desiș. înconjurând fiecare în felul său punctele unde era vegetația cea mai deasă, războinicii, unul după altul, ieșiră la lumină, pentru a se găsi în fața văii largi ce adăpostea lacul înconjurat de lanțuri de munți, și, după o altă coborâre scurtă, se opriră pe un pisc stâncos ce se ridica vertical deasupra apelor sale azurii. Din punctul acela, o cărare întortocheată cobora printre stânci mari de granit, brazi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
spre Genava - apărată de milițiile burgunde: o construcție al cărei plan amintea de o potcoavă, ce avea în centru un turn masiv și, anexate lui, de o parte un dormitor, iar de cealaltă, un grajd. Nu fusese posibil nici măcar să adăpostească întreaga escortă - douăzeci de cavaleri iliri și zece arcași alani - astfel că o parte din oamenii săi trebuise să aștepte în curte. Odată, stațiunea fusese apărată de soldați romani și făcuse parte integrantă din splendida rețea de stațiuni și posturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
satelor, înjghebări dezolante de barăci ridicate de fugarii din provinciile invadate. Găsiră Lugdunum încă traumatizat de marea spaimă pe care o încercase cu puține zile în urmă. Amenințată de gepizi, marea cetate, slab apărată de milițiile romane și de saxoni, adăpostise mulți refugiați din zonele de câmpie și se pregătise în vederea unui posibil asediu. Și, într-adevăr, o mare armată de barbari se oprise câteva zile în zonă, săvârșind devastări groaznice, mai apoi însă, într-o dimineață, ridicase corturile și plecase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în jocurile sale de iubire, ori cântecul micilor păsări ce cuibăreau printre trestii. Roiuri de insecte minuscule zburau și rămâneau din loc în loc suspendate, rotindu-se în aer, iar la trecerea cailor, gușteri mari în splendide culori alergau să se adăpostească printre mărăcini. Răgușit, se ridică în aer, de câteva ori, strigătul șorecarului. Chiar dacă Divicone părea că merge cu siguranță prin labirintul acela muiat de apă, Sebastianus începu să intre la griji. Până acum, prietenii tăi nu s-au arătat, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dar mulți dintre zilieri nu sunt de găsit. Probabil că au fugit Hippolita încuviință. — Mai bine, răspunse, gândindu-se la rezervele alimentare din micul depozit al redutei și la faptul că întreaga construcție, în toată întinderea ei, nu putea să adăpostească mai mult de o sută de persoane. Pe de altă parte, fuga unora dintre sclavii ce munceau câmpul fusese deja luată în considerare atunci când se gândise că lucrurile ar fi putut ajunge aici. își aminti, însă, de penați. Brusc, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
care Sebastianus le traversase la venire, se vânzolea în jurul focurilor o mulțime alcătuită din sute de bărbați, femei și copii. Dinspre apus venea o briză slabă, care însă nu reușea să împrăștie miasmele ce se înălțau din bivuacurile unde se adăpostea mulțimea îndurerată și înspăimântată. — Vezi toți oamenii aceia? îl întrebă, fără să-i lase brațul și strângând cu cealaltă mână crucea simplă de lemn ce îi atârna a gât. Mulți dintre ei sunt fugari care au scăpat de pe câmp și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pinteni cailor și întinzând înainte armele, dar într-o liniște absolută. Se auzea doar vuietul crescând, din ce în ce mai apropiat, al galopului lor amenințător. îi văzură și ceilalți hiung-nu. Răsunară mai întâi exclamații de descumpănire, apoi un tumult și strigăte de alarmă: — Adăpostește-te după car! îi strigă Balamber lui Go-Bindan și, imediat după aceea, dădu același ordin războinicilor săi. Pregătiți arcurile! Toți în spatele carelor! Mandzuk! Ține-i uniți! Cât despre el, slobozi deja prima săgeată, doborându-l din șa pe cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cât Bătrânul să se poată strecura cu greu înăuntru. în casă aerul era uscat și mirosea a caimac ținut în ulcele de pământ. Urcară o scară veche de lemn, fără balustradă, luminată din loc în loc. Vanghele stingea în urma sa opaițele adăpostite de nișele din zid. în spatele lor rămânea un întuneric negru și cleios. Sus era un coridor cu trei patru uși, ce dădeau probabil în odăile în care drumeții puteau rămâne peste noapte. Intrară în prima dintre ele, cu pereți văruiți
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
sură și rece de toamnă, spre apropiata prăpastie... Patruzeci de ani! Ce urât, ce vulgar sună cuvintele astea! Ce dospit! O firmă proaspătă, scrisă cu cerneală pe o hârtie cenușie, li- pită de geamul unei căsuțe, vestește că stația balneară adăpostește între zidurile ei un ceasornicar. Am intrat să-mi schimb sticla de la ceas, plesnită acum câteva zile. Haim Duvid, ceasornicar din Pașcani, și-a adus nevasta la băi și, ca să nu stea degeaba, își exercită meseria, dar cu intermitențe mari
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
casă, să nu răcească, dar îi țineam mereu mâna, în care nu simțeam nici o intenție de împotrivire sau de impaciență și pe care o sărutam mereu, în toate felurile. Stând cu fața întoarsă, în întuneric și sub copacul care ne adăpostea și făcea întunecimea mai densă, nu puteam să-i văd bine fața. Dar din atitudinea corpului, din reacția mâinii, din inflexiunile brațului îmi pare (acum, căci atunci nu gândeam nimic) că era tulburată, încurcată, alarmată, moleșită, fără voință. În sfârșit
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
că bătrâna Tatiana Își cumpărase un ditamai violoncel... Mulți spuneau că, pesemne, Înainte de moarte, babulea dăduse În mintea copiilor și că făcea În fiecare zi câte o boacănă de te cruceai, ea Însă era ferm convinsă că În cutie se adăpostiseră o parte din sunetele pe care vechiul instrument de coarde, devenit de mult „oale și ulcele“, le cântase la fel de fel de festivități și că aceste sunete puteau să-i redea o parte din frumusețea tinereții ei trecute de mult În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ce-am făcut? L-am luat peste picior. Oare Mântuitorul nu a venit să propovăduiască printre oameni, luând Înfățișarea unui om cât se poate de obișnuit? Dar cum poți crede Într-un Dumnezeu căruia i s-a extirpat glanda ce adăpostește credința? Dacă Dumnezeu nu crede În nimic, tu cum poți crede În el? De ce are Dumnezeu nevoie de tine? Nu cumva tocmai ca să te rogi În locul lui? Și, În fond, În fața cui ar trebui să se prosterneze Dumnezeu? În fața cui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
umane, unul de bărbat și altul de femeie, care o priveau, la rândul lor, cu o oareșicare curiozitate. Ceea ce i se păru foarte ciudat era faptul că Mașa din afara sa avea dimensiuni extrem de reduse În comparație cu ea, cu Mașa ce se adăpostea Înăuntrul ei. Era aici o neconcordanță bătătoare la ochi, o inversare a senzațiilor, un fel de halucinație abracadabrantă, ce părea să nu aibă nici un sens. „E ca și cum, Își spuse ea, Înăuntrul oului pe care l-a ouat găina s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
disgrația celor doi cheflii, ridicându-se dela masă oarecum magnetizat de băutură și,de timpul pierdut. Afară, adia un vânt rece, pătrunzător. Îmbrăcată sumar, Atena se agăță de brațul bărbatului căutând adăpost, murmurând: „Te superi...?” Drept răspuns, Tony Pavone o adăposti cum putu mai bine, zâmbindu-i drăgăstos. Se urcară În autobuzul care nu Întârzie să vină, În timp ce Atena se minuna. „Fantastic...!! Cum a putut slăbănogul acela să mănânce atât de mult...?” „Desigur, se satură numai când se ivește ocazia...!” Coborâră
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
lor cari vor pleca neplătiți, aprinseră câteva lumânări. Cu toată brambureala și țipetele haotice a consumatorilor ce se Îmbulzeau către eșirea din local, Tony Pavone afișă un zâmbet ironic În momentul când Îi văzu ieșind de sub masa În care se adăpostise pe Paulică ajutat de Gică Popescu. Aveau hainele mototolite, pătate cu resturi de mâncare, Încă destul de turmentați, ajutându-se reciproc să se mențină pe verticală, fiind departe de a realiza tragedia momentului...! Intenționă din complezență, să le adreseze câteva cuvinte
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Pavone, Înțelegând: Lct.Col.Tudose Ion dorea nejustificat să scormonească această platformă betonată Într-așa fel Încât să rezulte...de lapidarea...! Suficienți de plictisiți, atât milițienii cât și ce-i de la Banca de Investiții nu-i mai interesau măsurătorile, se adăposteau unde era umbra mai deasă făcând pronosticuri de felul cum se va termina această stupidă anchetă, ca la sfîrșitul programului să beneficieze de amabilitatea lui Tony Pavone până târziu după miezul nopții...! Însfârșit, când după zece zile de aprecieri, măsurând
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
cântece patriotice pe versuri comuniste, apoi marșuri forțate cu pași de paradă și În final instructorul striga căt Îi permiteau plămânii: aviația inamică...! Atunci tot plutonul se arunca la pământ indiferent dacă era noroi ori băltoace și urma să ne adăpostim de bombele aruncate din avionul dușman, făcând târâși pe coate Într-o așa manieră Încât, ne amestecam cu noroiul și apa ce intra prin toate Încheieturile posibile ale vestimentației iar dacă se nimerea și vremea să fie capricioasă atunci instrucția
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]