3,016 matches
-
o hrubă a nopții. Costică și Ilie gângăveau în salcie; din când în când răspundeau și mierlei. Cucoșii trâmbițau în satul rudarilor; zarea de ziuă zbucnise în înaltul răsăritului. M-am spălat pe ochi cu apă uncropită din baltă. După ce adierea dimineții a mânat de pe luciu aburii, mi-am căutat locul cel mai potrivit la gârlă, acolo unde apele Lintiții scapătă printre gard și curg spre Dunăre. Toate păreau liniștite, deși toate erau tresăriri și fierberi, zboruri și chemări, amestec al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
care nu o vede nimeni - mai este ridicolă?) Cerul era albastru și vremea destul de caldă. Totul era încântător. O auzeam pe Helen tușind într-un dormitor de la etaj și priveam ca prin vis florile drăgălașe legănându-se spre stânga în adierea vântului, apoi spre dreapta și din nou spre stânga... Erau narcise galbene târzii, lalele și alte flori rozalii al căror nume nu-l știam. Ciudat, mi-am amintit eu ca prin ceață, cândva aveam o grădină înfiorătoare, cea mai urâtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
o serie de exclamații încurajatoare, de genul: —Ați ajuns. Hop, mda... aproape, acooolo, doar puțin mai în spate... Apoi aparatul de aer condiționat a fost dat jos și împins lângă fereastră, pus în priză și - ca prin minune - o binecuvântată adiere de aer rece se revărsa în apartament. Câtă recunoștință! L-am copleșit cu mulțumiri pe omul nostru și l-am întrebat: — Vă servesc cu o bere, domnule? —Eugene. Mi-a întins mâna. —Anna. Nu refuz o bere. Din fericire aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
că îmi petrec ziua cu Jacqui și lui Jacqui că o să stau cu Rachel -, am reușit să mă sustrag de la orice petrecere cu grătar pe terasă și cu focuri de artificii luni și m-am simțit destul de bine, stând sub adierile de aer condiționat și uitându-mă la episoade în reluare din The Dukes of Hazzard, Quantum Leap și MASH. Îmi plăcea - adoram - să stau în apartamentul nostru. Acolo mă simțeam cel mai aproape de el. Dumnezeu știe că trecusem prin infern
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
și pretutindeni mii de orășeni stăteau așezați ca pe niște terase, la taclale, strigând, bând sau râzând, glasurile lor toate topindu-se într-un imens vacarm. În jurul lor, atârnate sau expuse, straie de oameni bogați sau sărmani fremătau la orice adiere, precum pânzele unei singure nave. O zarvă amețitoare, un vas care navighează din furtună în furtună și care, uneori, naufragiază, oare nu acesta este chipul unui oraș? În adolescența mea, mi s-a întâmplat ades să-mi petrec zile întregi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
femeie. E slabă. Nu vreau s-o găsească Vitellius. Valerius se întinse pe paie și își duse mâinile la ceafă. — O s-o găsească. Velunda nu se ascunde de nimeni. Închise ochii. Velunda citea destinul oamenilor în mersul stelelor și în adierile ce mângâiau firele de iarbă. Le citea în simbolurile desenate de micile bucăți de lemn pe pământ. Velunda știa să-i citească gândurile ca nimeni altcineva, să-i explice lumea și viața așa cum el nu reușise vreodată să și le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
din tufișuri, dar nu era vorba de ceață. Erau fantome, însă nu fantomele unor animale. Le vedeai cu coada ochiului, se topeau dacă te întorceai să le privești și apăreau din nou, foșnind asemenea vântului. Dar nu se simțea nici o adiere. Vitellius își ștergea sudoarea care-i scălda chipul și privea înspăimântat în dreapta și-n stânga, la fantomele ce împânzeau pădurea chiar în miezul zilei și îl însoțeau în drumul lui. Se îngrozi când i se păru că vede pete de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
o lumină orbitoare, pe care ochii n-o puteau îndura. Lumina o învălui pe vrăjitoare; pădurea păru că ia foc. Iarba deasă luă locul zăpezii, acoperind totul cu o mantie verde; era o primăvară magică: florile răsăriră din iarbă, o adiere călduță mângâie chipul lui Vitellius, aducând parfum de verbină. În conul ei de lumină, Velunda își schimba forma, devenind, pe rând, căprioară, iepure, rândunică, mistreț, balaur și pește. Avea darul metamorfozei, pe lângă acela al clarviziunii, puterea de a se face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pune să fie uciși cei învinși; acesta va fi sacrificiul pe care i-l vei aduce lui Marte. Lumina ce o învăluia pe Velunda începu să tremure, să pălească. În depărtare se auzi bubuitul unui tunet, iar cerul se întunecă. Adierea primăvăratică se înteți, retezând corolele florilor. — Voi ajunge împărat la Roma? — Da. — Îl voi pune pe cel mai mare gladiator să lupte pentru mine? strigă Vitellius, cuprins de spaimă și de frig; cuvintele se desprindeau greu de pe buzele-i palide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
avea să-l părăsească niciodată. Valerius se întrebă, pentru a suta oară, pentru ce motiv piatra aceea s-ar fi putut întuneca, pentru ce motiv Velunda l-ar fi putut părăsi. Nici de data asta nu găsi răspunsul. Simți o adiere de aer proaspăt, parfumul florilor și al câmpiei la începutul verii. Velunda venea la el. Iat-o: îl îmbrățișa și-i șoptea cuvinte drăgăstoase, îl lăsa să o sărute și s-o urmeze pe un drum ce părea să ducă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-l! strigă din nou Vitellius. Cu o smucitură, Valerius își eliberă încheietura din strânsoarea lui Flamma și aruncă arma în nisip. De pe treptele de sus ale arenei se ridică un murmur consternat. Valerius își scoase coiful. Simți pe față o adiere răcoroasă. În pulvinar, Vitellius continua să strige. — Ți-am spus să ucizi! Roșu la față, țipa din ce în ce mai tare. — Ia sica și ucide-l! Valerius își înălță capul. — Nu mă recunoști? întrebă cu glas puternic. Eu nu ucid. Pot să înving
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pierde în negura vremilor... Într-un miez de septembrie invadat de un galben bacovian, am găsit în curtea școlii de cartier copiii perfect aliniați pentru festivitatea de deschidere a noului an școlar... Nici un zvon de glasuri, râsete sau șoapte... Doar adierea vântului prin frunzișul salcâmilor copleșiți de atâta risipă de culoare. Se zvonise că profesorul care stăpânea întreaga adunare numai din priviri, venise de la Școala de Corecție prin transfer, la noi... Altceva nu mai trebuia.. Om în putere, cu trăsături ale
GÂNDURI DIN SUFLET DESPRE CEI CARE AU PUS SUFLE. In: ARC PESTE TIMP 40 ANI 1972 – 2012 by Loredana Ţară () [Corola-publishinghouse/Imaginative/288_a_583]
-
înflorit am dat de un cireș mare, mare, sub care se întindea o umbră care mă ademenea să mă odihnesc. Și, pe lângă faptul că cireșul era înconjurat de floricele multicolore care formau un covoraș parfumat, în jurul cireșului se plimba o adiere de vânt ce aducea la mine ademenitorul miros al cireșelor, care păreau atât de cărnoase și gustoase, încât m-am oprit din plimbarea mea și am început să mănânc cu poftă din acele cireșe delicioase, zemoase, cărnoase și roșii ca
Magia anotimpurilor. In: ANTOLOGIE:poezie by Jenica-Daiana Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_691]
-
picioare ca de păianjen și cu brațe la fel, slab și cu o înfățișare îngrijorată, zăcea treaz sub un ventilator. Acesta se rotea și zdrăngănea deasupra lui, la fel de zgomotos ca o vijelie, deși tot ce putea Sampath să simtă era adierea slabă a unui curent de aer pe la degetele de la picioare. Familia dormea în jurul lui și sforăia: tatăl, mama, bunica și sora lui cea mică, Pinky, acoperiți cu cantități impresionate de organiza înflorată. Sforrrr, sforrr. Fiuuuu. Sforrrr. Ce zgomot! Sampath asculta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
care ar trebui să fie scăldat somnul, dar el nu avea de gând să-și piardă firea. Făcând un nou efort și un nou început, își mută trupul în așa fel încât capul să ajungă în locul în care fuseseră picioarele. Adierea slabă prinse o șuviță din părul său și i-o aruncă peste față, iar aceasta îl gâdilă ca o insectă. O apucă și o puse la loc, se scărpină pe față și se stăpâni din nou. Ventilatorul scârțâia. Se gândi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
altceva: bătrânețea. Decăderea fizică. Și, probabil, moartea. Ar trebui să intri tare în ei, frumușelule. Ca să nu mai vorbim de profeția bătrânei Livia. Chicotele lui Deggle s-au auzit mult timp după aceea. Mediterana era liniștită, întunecată și calmă. Nici o adiere. Un cer senin. Stele. Vultur-în-Zbor a ațipit o clipă. Când s-a trezit, a simțit o rafală de vânt izbindu-l în față, un nor năpustindu-se pe deasupra capului său, o descărcare electrică în aer. De-acum stătea drept, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
și a izolării complete. Căci aceasta este tragedia gorfilor: nu numai Thera, dar și întreaga Endimiunse sunt lipsite în totalitate de orice altă formă de viață. Nici tropăit de animale, nici unduit de plante - nu că ar fi existat vreo adiere care să le legene. Acest paradox i-a împiedicat pe gorfi timp de mai multe milenii să poată determina cât de avansată era de fapt civilizația lor, neavând standarde de evaluare. Rezultatul a fost un fel de paranoia filozofică. Maestrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Trec prin Poartă. Trec dincolo. Aceasta este Poarta. își concentra permanent puterile, așa cum îl instruise Virgil, și aștepta ca Dimensiunile Exterioare să-l absoarbă și să-l poarte către Grimus. Se simțea oare o schimbare în aer? Exista oare o adiere acolo unde înainte nu fusese nimic? Nu simțea cumva ciudat pământul de sub picioare? îndepărtează de tine aceste gânduri. Te zăpăcesc. Concentrează-te, concentrează-te. Aceasta este Poarta și eu trec dincolo de ea. Nu se întâmplă nimic. Vocea lui Virgil strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
o dată. Într-adevăr trebuie să ai nervii tari. În general, oamenii care lucrează acolo fug de ele ca de ciumă. Era șase și jumătate seara, soarele fiind încă destul de puternic. Poate era doar reflectarea sa în clădirea Lloyd. O ușoară adiere de vară mi-a zbârlit părul, care îmi veni în ochi. M-am întors să mă uit la Simon și instinctul mi-a spus că în acel moment aș putea vorbi cu el măcar despre o parte din ceea ce am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
aceste semne. Nu voi ști nici mai târziu, peste zece, douăzeci de ani, când îmi voi schimba masa din crâșmă, că a început de fapt timpul Morții. Aerul rece care te înconjoară la început ca o boare plăcută, ca o adiere de briză îndepărtată, răcoarea transformându-se mai apoi în aburi de gheață, învăluindu-te întruna, strecurându-se până și în gânduri, în vise, în dorințe, amorțindu-ți cuvintele, sleindu-ți elanurile, obosindu-te fără să fi făcut eforturi anume epuizante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
creadă, în aceste pagini, că destinul lui a însemnat și acest Bulevard în jurul căruia și-a dus cea mai mare parte din viață. Acum, când scriu, când zilele mele sunt tot mai puține, de aici, din partea capătului de viață, de sub adierea Morții, pot crede că eu i-am fost celui de demult împlinitorul de destin. Nu mă simt vinovat față de el. Dimpotrivă, îi sunt recunoscător pentru că din chinurile lui, din rătăcirile lui, din umilințele lui, din neîmplinirile lui, din toată pierderea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în noaptea aceea, odată cu povestirea pierdută, îmi sfârșisem însuși destinul meu literar, nici măcar început, abia întrezărit în cețurile unor vârste în care tot ezitam să mă cufund. Șovăiam pe margine de timp, adulmecând doar, ca un fel de jivină întărâtată, adierile dinspre acel timp, promisiuni mai firave decât chiar aburii dimineților ridicându-se din grădina noastră de la țară, aburi lăptoși, cu miros de țărână și buruieni rourate, aburi de viață și, în același timp, de măcinări ale clipelor trecându-se ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
care pîndea mereu din umbra cartierului Ensanche, farmecul se destrăma și nu-mi rămîneau decît dorința dureroasă și o neliniște fără nume. O simplă privire către Bea mi-a fost de-ajuns ca să pricep că rezervele mele erau o simplă adiere În mijlocul furtunii care o ardea pe dinăuntru. Ne-am oprit În fața porții și ne-am privit unul pe celălalt fără să Încercăm să ne prefacem. Un paznic de noapte șansonetist se apropia fără grabă, fredonînd bolero-uri și acompaniindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
jurat să-ți rupă picioarele. — Mai Întîi va trebui să afle cine sînt. Și, atît timp cît le am Întregi, alerg mai repede ca el. Bea mă privea Încordată, uitîndu-se peste umăr la pietonii ce alunecau prin spatele nostru În adieri cenușii de vînt. — Nu știu de ce rîzi, zise ea. El vorbește serios. Nu rîd. SÎnt mort de frică. Însă mă bucur să te văd. Un zîmbet pe jumătate, emoționat, fugar. — Și eu la fel, admise Bea. — O spui de parcă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Am numărat pînă la trei și am rupt-o la fugă prin ploaie. CÎteva minute mai tîrziu, ud pînă la oase și tremurînd de frig, m-am oprit la adăpostul unui portal, ca să-mi recapăt suflarea. Am cercetat restul traseului. Adierea Înghețată a furtunii tîra un văl cenușiu care ascundea conturul spectral al vilelor și căsoaielor Îngropate În ceață. Printre ele se ridica turnul Întunecat și solitar la vilei Aldaya, ancorat În păduricea unduitoare. Mi-am dat deoparte părul ud care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]