2,641 matches
-
anthropos, tată și fiu. Atunci m-am simțit fiu, fiu al copiilor mei și fiu al mamei copiilor mei. Teribilul Raphaël Valentin din Pielea de sagriu, a lui Balzac, moare, mistuit de dorințe, la sânul Paulinei și horcăind, în angoasele agoniei, „te iubesc, te ador, te doresc...“; dar nu se deznaște și nici nu renaște, pentru că nu la sânul matern, al mamei copiilor săi, al mamei sale, i se sfârșește romanul. Și, după toate astea, în romanul meu cu Jugo, trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
În ochi. Când Îi trecură prin minte cuvintele „drept În ochi“, Își aminti brusc de câinele care agoniza, pierzând sânge În Întunericul din vadi. Văzu parcă În minte ultimele picături de sânge care se scurgeau din rănile deschise și spasmele agoniei. Dintr-odată, ca printr-o iluminare, Își dădu seama că această oroare nu era decât consecința a ceea ce se petrecea În Teritoriile Ocupate. —Trebuie să facem pace, Îi spuse Fima șoferului. Nu mai putem continua așa. Nu crezi că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
La care că-mi aducă fetele, Condeiul, ochelarii mei și ghetele, - Să merg cu zânele-mpreună Pe litoral scăldat de lună, Să mângâi chipuri dragi cu mâinile, Precum dezmierd cuvintele și câinele. - Ce dorești mata?! Încercai să articulez în delirul agoniei. Nu mă mai durea nimic, când ochii mei văzură Moartea. Era o doamnă binișor îmbrăcată în rochie de mătase cenușie, decoltată, cu mâneci lungi și umerii bufanți. Pe craniu purta, cochet, tricornul negru, cu pompon, al Zittei. Moartea făcu doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
cu vechilii și argații; Îl interesa mai mult viitoarea expoziție din Palermo decât minunata Întâlnire a Naturii cu Arta, a pampei cu Carlos Anglada, ce se producea treptat chiar pe moșia sa. Pe când jos defilau animalele, negre sub soarele În agonie, sus, pe terasă, oamenii se dedau din ce În ce mai mult șuetei și erau mereu mai vorbăreți. O singură interjecție a lui Montenegro la adresa maiestății taurilor a fost de-ajuns pentru a deștepta creierii lui Anglada. ținându-se pe propriile-i picioare, maestrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
reușești ceva: te-ai pierdut puțin cîte puțin, pe unde ai colindat, ai mînjit lumea infectă cu tine și acum nu mai vezi nimic cînd te privești în oglindă. Din ce-ai fi putut învăța, de alfel? Istoria e suma agoniilor personale a miliarde de oameni. E o medie. Nu poate avea un sens. Iar suferința și mîntuirea sînt întotdeauna personale. Ca de obicei, ignorînd regulile și sfaturile, am început cu experierea răului. Sînt tînăr și mi-e foame de sex
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
doar pojarul minții sale ce începe să sufere. Lîngă mine, Doctorul mă întreabă: „-Ți-e teamă,V.? Ți-e teamă?” și știu la ce se referă. Mi-a spus odată că adevărata spaimă ar trebui să ne fie faptul că singură agonia ne eliberează chipul de mască. După ce ne-am privit o viață întreagă printre gene, acum ne vedem cu adevărat. Cum să numi fie teamă? Doctore, nu-ți dai seama de dezastru? Dacă ne-am naște fără mască am vedea pe
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
abatoare, acolo”-îmi replică Doctorul și mă miră că tocmai el vorbește așa, ca o domnișoară oripilată de un cuvînt grețos. „-Te-a drogat mirosul de sînge și acum visezi crezîndu-te supraom.” Cum poate vorbi așa? „-Moartea ne sperie prin urîțenia agoniei și mirosul descompunerii”-îi răspund. „-Dar, oare, ce sens e atît de evident de dragostea și nașterea par nobile și înălțătoare? Dacă am descoperi o voluptate care să ne înnobileze umorile, e sigur că moartea near apărea a fi suprema
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
despre ce vorbesc. Aproape că îi simt boala. Ceea ce simt e eu. Știu că nu există cumpănă pentru durere. Pentru că durerea e o necesitate vitală. O folosește chiar primitivul cînd, nemaiavînd nici o suferință majoră, își umflă indispozițiile pînă în pragul agoniei. Are și el nevoie de tainul său de tristețe prin care să poată supraviețui. Și dacă nimic în jur nu ne smulge o lacrimă care să rămînă, propria noastră suferință devine uriașă, se umflă și acoperă întreaga lume. Viața neagră
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
n-am putea face dovada prezenței noastre pe această lume. Și cel mai mare noroc vine să fie faptul că, pentru propria noastră tortură nu există nici o mîngîiere. Organismul se apără de alinare. Orice consolare l-ar face absurd. Și agonia îi dă dreptul să spună: Iată, am încetat a fi o simplă rotiță a vieții, un atom fără însemnătate și rost. Mă doare și durerea mea rescrie de la capăt istoria universului gînditor. Sînt însăși viața iar tremurul și zbuciumul meu
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
a împrăștiat răul ci, somnambulul din mine!” În spital Doctorul vorbește cu ziariștii. „-Încercăm o metodă nouă”-spune el. „-Vedeți, la el celulele creierului sînt inhibate, sînt oprite să lucreze de o substanță pe care o degajă neuronul mort. Semnalul agoniei. Ele păstrează un fel de solidaritate egoistă prin care moartea cere moarte. Am izolat această substanță și acum încercăm să-l vaccinăm împotriva ei.” Cei trei ziariști notează. Vîlva lovirii mele a trecut și acum mai vin aici doar din
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
gândul în sclipiri de lumină Adunate cu ardoare și strânse la piept Azi Trece-ți palmele prin diafanul zorilor Răcorește-ți fruntea zâmbeste albastrului Și nu mai risipi roua pe gene Azi Poți trece cu ușurință bariera spre Viață Abandonând agonia contrastelor Din necuprinsul firii scapă prin rugă Azi..
Azi by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83266_a_84591]
-
LUMINA GEAMĂTULUI În brațele timpului sunt ruina unei iubiri pierdute, ce-n fiece zi mă transformă în oarba-mi singurătate care-mi stoarce adevărul dezvinovățirii mele... Toate-mi par stranii, și moartea și viața - și jocul ambiguu dintre dorință și agonie... În spatele unei măști mi-am transformat toate investigațiile despre iubire... Atâta frumusețe încât mă înspăimântaseră acele suflete însigurate pe platforma victimelor dezmințite... Din calea neputinței mele de a găsi un om care să nu chinuie pe alții, am abandonat cea
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
Umbrele gălăgioase ale somnambulilor ce au hălăduit prin dezgusturi carnale și-au tras ochelarii unui anotimp congelat în care gerul ucide inexistenta clipă a unui hazard suferind, De care baricada a timpului am întrezărit trupul hăituit al umbrelor. Și câtă agonie în desprinderea unui sentiment ars înainte de apogeul dedublărilor carnale. O nouă răutăciune de voci traversa prin SPĂRTURILE CERULUI, starea de liniște a CONCEPTULUI și EL FLĂMÂND de banalități suferinde. Da suferința contestă țipătul glacial al DELIRULUI până în subconștientul muribund al
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
glonț... Mă adun cu greu printre rânduri, dornică să redau zilei stropul promis de bucurie. Dar suspin și scot în lumină clipe răvășite de tristețe, precum frunzele tăcute, veștede și sfarâmate de mușcăturile reci, ale vântoaselor dezlănțuite de toamna în agonie. Ce mă doare mai mult rana mea, sau plânsul naturii?
Ce m? doare mai mult by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83299_a_84624]
-
Mantra, The Buzz și Coquette. Ușile se deschideau silențios și respectuos spre spațiile albe și largi ale recepțiilor. Piese de mobilier cochete, cu un design simplu parcă te provoca cu un aer sfidător să te așezi, gata să urle În agonie dacă cineva, Doamne ferește, comitea cumva crima - ce oroare! - de a vărsa ceva pe ele. Numele diverselor reviste scrise cu litere negre și groase, reproducând fontul de pe copertă, atârnau pe pereții holurilor. Uși groase, opace de sticlă apărau aceste titluri. Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Această operă, cauză pentru autor de polemici și condamnări, ne descoperă un Rosmini profund credincios și legat de Biserică, declarîndu-se "fiu devotat" al acesteia chiar și atunci cînd este chemat să pună în lumină aspectele mai puțin pozitive. Starea de agonie a Răscumpărătorului care poartă în trupul său glorios stigmatele pătimirii caracterizează starea actuală a Bisericii din această lume: Biserica răstignită și agonizantă care totuși nu încetează să spere și să se încredințeze mirelui ei... Devotamentul față de Biserica răstignită nu se
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
laicilor, cu rezerva confirmării (care e un lucru neînsemnat) din partea Capului Bisericii; în acest punct, violența a îmbrăcat mantia bunăvoinței, făcînd mult rău și aducînd "înrobirea Bisericii, în vreme ce își menținea orice libertate formală"179. Dar mai înainte de a demonstra îngrozitoarea agonie a unei astfel de plăgi oribile și vorbind despre libertatea imaginară a Bisericii și robia efectivă, trebuie să subliniez și alte motive care au adus alegerea Episcopilor la acest nivel deplorabil și să continuu cu lupta și suferințele papilor și
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
libertatea imaginară a Bisericii și robia efectivă, trebuie să subliniez și alte motive care au adus alegerea Episcopilor la acest nivel deplorabil și să continuu cu lupta și suferințele papilor și ale episcopilor în efortul lor de a pune capăt agoniei și de a menține Biserica liberă cu adevărat, după cum a fost ea gîndită de divinul său Întemeietor, pentru veșnicie. 83. Cînd condotierii din nord au mînat barbarii spre cucerirea sudului, aceștia, după cucerire, și-au luat numele după ținuturile subjugate
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
-se și încercând să-i mănânce merindea din coșurile cu carne pe care el le ducea pe creștet, după obiceiul mediteranean al celor din Cadrilater. Căzând de la balconul etajului al douăzeci și șaptelea, începu să se gândească la clipa mutei agonii dar, încă o dată, puterile lui nu-l dădură de sminteală: la capătul interminabil al acelei prăbușiri din vârf înalt de minaret, nu-l aștepta moartea, ci o primă zi cu soare dogoritor. Într-o ultimă fulgerare de luciditate, își zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
acum? Pelerinul nu auzi decât o parte dintre cuvintele pe care le rostise copilul, dar pricepu că era o întrebare în ivrit, acel grai vechi de când lumea, care, cică, se răspândea din nou în Pământul Sfânt. Învăluindu-se în horcăitul agoniei, pe când buzele îi fremătau, ca și cum voia să transmită o ultimă consemnare testamentară, Vladimir probabil că murmura: Trebuie să-mi fac ordine în conștiință!... Se stinse, instantaneu, înainte de a mai fi dus la spital, de o ambulanță a Crucii Roșii, al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
să-ți placă von Trier, să joci la bursă, să lucrezi În distribuția de farmaceutice ori În presa de la centru. Iar ca să fii un yuppie politic nu e suficient să fi votat CDR-ul ori de câte ori ai avut ocazia, eventual, la agonie, cu Isărescu. Poate că adevărații yuppies au fost, prin anii ’90, pe la Început, cei cu simpatii de extremă dreapta. Ei Își Închipuiau că-s la zi, updated, fără să fie ca toată lumea, ci În elită. Sincroni și cu frenezia editorială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
plecat. În jurul lor pulsa viața, întreaga natura cânta și se bucura pentru ei, lor nu le mai rămaseră decât să se lase răsfățați de căldura și fericirea zilelor avute la dispoziție. Ultima noapte a permisiei a fost ca o dulce agonie. Au făcut dragoste până la epuizare și abia când soarele împunge cerul cu primele lui raze reușesc să adoarmă îmbrățișați. Se trezesc pe la nouă și jumătate, cu senzația că după cât de scurt a fost somnul, o parte din oboseală a dispărut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
cu noi Ce veseli suntem noi..." În fruntea coloanei, Marius meditează la stupiditatea versurilor. Este oare cineva bucuros că merge la război? Câți din acești proaspeți recruți știu cu adevărat ce înseamnă războiul? Curând, în locul cântecelor vor auzi urlete de agonie, iar florile dăruite la gară se vor transforma în șrapnele fierbinți cu margini tăioase ce vor sfâșia mușchi și tăia viscere. Plutonul execută o jumătate de întoarcere la ieșirea din cazarmă și pătrund pe drumul desfundat, mărginit de plopi, către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
subțiri de praf amestecat cu mortar. Ritmul exploziilor se accelerează cu fiecare minut, zguduind din temelii refugiul nesigur. Sfârșitul pare din ce în ce mai aproape, amânat doar cu câteva secunde. Sub tălpile lor pământul scrâșnește, tresare convulsiv, se zvârcolește parcă în spasmele unei agonii. "Doamne Dumnezeule, păzește-ne pe noi păcătoșii...". O nouă bombă explodează deasupra lor, violența impactului făcând ca adăpostul să se clatine asemeni unei corăbii rămasă fără cârmaci pe o mare vijelioasă. Suflul sparge în bucăți ușa din lemn. Un nor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
suflă din greu, scoțând lungi vălătuci de aburi din gură. Adânc infiltrați în teritoriul inamic, într-o misiune de cercetare, ultimele două zile fuseseră petrecute în ritmul infernal aflat la limita unui permanent marș forțat și alergare. Brusc, țipătul de agonie al unui animal ucis de alt animal spintecă pădurea. Ecoul bizar al strigătului de moarte se împrăștie în cele patru vânturi, frângându-se in mii și mii de alte ecouri ce dispar vag peste coroanele copacilor întâlniți în cale. Culcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]