KorAP: Find »[drukola/base=albastru & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...84 85 86 ...1035 >

25,860 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187

o urnă. Scrisorile și pachetele din partea Primului Eric Sanderson primite în șaisprezece săptămâni zăceau nedesfăcute într-un spațiu mic și întunecat din spatele ușii dulapului din bucătărie. Picăturile de ploaie răpăiau și se scurgeau în bătaia vântului, fiecare fiind o planetă albastră, bacteriană, rostogolindu-se pe exteriorul geamurilor. Praful se strângea în colțuri. Umbra mea, asemenea norului radioactiv de la Hiroșima, creștea pe pervazurile ferestrelor și pe plintele podelei. Păianjenii și insectele își împărțeau teritoriile pe întinderea dușumelelor și tavanelor. Parterul casei nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
tău, la barca ta care se leagănă domol. Dar de data asta cunoaște lacul; recunoaște locul drept ceea ce este și, când ești pregătit, aruncă o privire peste marginea bărcii. Apa e limpede și adâncă. Razele frânte ale soarelui decupează fâșii albastre jos, departe, în adâncurile reci și limpezi. Stai liniștit, așteaptă și privește. Nu te clinti. Rămâi absolut nemișcat. Se spune că viața e tenace. Că și numai cu jumătate din șanse sau mai puțin, viața se va dezvolta, va exista

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
decât crezusem: scrisorile erau toate compromise. Din fiecare buzunar am scos câte un pumn de hârtie muiată, legată cu bandă elastică, fiecare pe punctul de-a se rupe ca un aluat și brăzdat de petele negre ale literelor, de venele albastre ale cernelii. Nu stătusem în ploaie foarte mult, dar la ce cantitate de apă cădea fusese evident destul. Mult prea mult. Camuflajul meu exterior, vesta mea antiglonț conceptuală era de nefolosit. Rahat. Nu, nu era o situație critică, dar eram

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
frig, câteva prosoape pe care să stăm și mă gândeam la cel puțin trei sticle de Amstel, așa c-o să trebuiască să cauți desfăcătorul. Ar trebui să ne încălțăm cu teniși ca să trecem peste stânci, iar eu o să port rochia albastră, de vară, fără chiloți pe dedesubt. Tu poți să te îmbraci cum vrei. Dacă o să ne mai trebuiască ceva, putem cumpăra de la magazinul de pe drum. Cred că nu am uitat nimic. Ești pe aceeași undă cu mine, Sanderson? Am dat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
picioarele încălțate cu teniși atârnând peste margine, uitându-ne amândoi la mare. Golful animalelor nu era romantic în felul descris de ghidul turistic, dar era frumos și izolat. Clio contempla orizontul, cu mâinile împreunate sub genunchi astfel că tivul rochiei albastre, de vară îi stătea întins pe coapse. Lovea ușor aerul cu picioarele. Am încercat să țin ritmul cu ea, legănându-mi picioarele odată cu ale ei, dar eu am picioare mai lungi, așa că, după câteva mișcări, s-au desincronizat - trebuia să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Speram să ne putem întâlni în foaier, dar raportul ăsta... se pare că termenele-limită tot termene-limită rămân. Bărbatul era cam de înălțimea mea, dar constituția sa era mult mai firavă. Avea în jur de treizeci de ani, purta o cămașă albastră curată, jeanși nepretențioși, dar aparent scumpi și era tuns ca un bancher. Mai purta și o pereche de ochelari mari, de soare, cu rame aurii, și un ceas masiv, de aur. Avea aspectul curat și îngrijit al unui bărbat ieșit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
perceptibilă. Ceva din încrederea lui de sine, din rafinamentul lui exagerat se ștersese. Părea să stea puțin mai jos în scaun, adus de spate și cu umeri ridicați de o parte și de cealaltă a gâtului. În această poziție, cămașa albastră, care păruse să-l prindă bine, era acum puțin lălâie, atârnându-i în dezordine peste piept. Acolo unde materialul se întinsese, la subsuori se zăreau pete de transpirație. — Vă simțiți bine? Da, da. Se îndreptă în scaun, dar nu fu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
n-au mai văzut până atunci. Trec peste profunzimi atât de mari, jos jos jos mai jos, iar unii dintre ei sunt înghițiți. Ceva țâșnește din gândurile lor dinăuntrul propriilor capete, prin actul însuși privirii și-al gândirii - pentru că adâncul albastru se află și acolo, înăuntru, înțelegeți? Și-i înghite. Lăsă ecoul cuvintelor sale să se stingă, cu mâinile tremurând și strângându-și genunchii. Cât mai e până să-mi iau pastilele? Ascultați, am spus, îmi cer scuze că întreb. Dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
spuse noua lui voce. Stând acum în picioare, se întinse cât îi permitea corpul coilănos, împrăștiind picături de apă în toate părțile. Sunt tu, desigur. Suntem aceeași non-persoană moartă. Am coborât privirea și m-am îngrozit văzându-mi propria cămașă albastră udă și lipicioasă. M-am opus acestei dovezi de ne-logică - e doar transpirație, ești bolnav, e doar transpirație și nu gândești cum trebuie. Înaintă câțiva pași, împleticindu-se, lăsând în urmă o dâră de apă maronie. Nu reușeam să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
apa scurgându-se într-un sifon de chiuvetă, apoi își recăpătă controlul. Înotă înapoi la domnul Nimeni și începu să-i dea ocol pe-o orbită lentă, la nivelul mijlocului. — Hmm. Acum hainele lui Nimeni erau din nou uscate, cămașa albastră făcută la comandă era călcată, părul într-o ordine perfectă, jeanșii scumpi îi veneau ca turnați. — Ce noroc, zise el. Din câteva opintiri dureroase m-am ridicat în picioare. Avusesem noroc, într-adevăr. Dictafoanele mă salvaseră, dar pentru a rămâne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
am scăpat aproape am scăpat aproape am scăpat... M-am lăsat la pământ și am început să arunc bucățile mai mari de dictafon în geanta de piele, tresărind din pricina țigării care încă-mi ardea în colțul gurii. Am împrăștiat fumul albastru și-am cercetat rapid semiîntunericul din jurul meu. Mi se păruse că văd ceva, ceva întâmplându-se cu dalele din celălalt capăt al secției, capătul din care veniserăm. Am sărit în picioare tocmai când jaluzelele căzură la pământ și soarele după-amiezii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
mai adânc, și mare parte din ea e populată de meduze și alte lucruri. Haruki Murakami 18 Hip-hip, ura! — Trezește-te și bucură-te de viață. Haide, ridică-te. Visam plaje. Nisip galben, rânduri de umbrele albe, mare cu apă albastră, limpede ca sticla și ceruri necuprinse, fără umbră de nor. Un vis din Fragmentul becului, poate primul pe care-l aveam de săptămâni întregi. Alergam prin apa mării la ceas răcoros de seară. Văzusem felinarele tavernelor de pe plajă trasând dungi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Ăsta-i coridorul electric de acces numărul patru, spuse. Bun venit în ne-spațiu. — Ce-i ăsta? am spus, arătând spre rucsac. Scout scoase din el două suluri bine strânse de material și le scutură - se desfăcură într-o vestă albastră și-o pereche de pantaloni verzi de camuflaj. — Lucrurile mele, răspunse ea. Exact unde le-am lăsat. Întinse hainele peste rucsac, apoi începu să-și deznoade cureaua de piele de la brâu. Pantalonii mei uriași îi alunecară pe picioarele albe și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
în zidul de cărămidă Am deschis ochii și am văzut lumina soarelui răzbătând prin tavanul depozitului. Aerul era rece și tăios dar cerul era de-un albastru extrem de pur. Scout reaprindea focul, îmbrăcată în pantalonii de camuflaj și puloverul meu albastru și mare. M-am gândit la pielea ei sub atingerea degetelor mele, la coastele și la șoldurile ei. M-am gândit la părul ei negru și ud căzut peste ochii și obrajii și nasul și respirația ei și la sunetele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
jumătate dintr-o parte acoperită cu litere șerpuitoare, scrise cu pixul. Un fel de formulă. — Ne apropiem, spuse. — E a lui Fidorous? — Mda, e caligrafia lui. M-am holbat la hârtie, trecându-mi cu degetul mare peste literele mici și albastre ca să simt ușoara adâncitură lăsată de pixul lui în timpul scrisului. O să ajungem azi? — O, da, zise Scout, pornind-o din nou printre rafturi. S-ar putea să ajungem într-o oră. Se întoarse și zâmbi. Dacă ai cât de cât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
A4 simple și căptușite și cu antet, foi desprinse din jurnale și registre și romane și albume fotografice. Tone și tone de hârtie și toate, fiecare bucățică, acoperite, sufocate, îngropate în linii și pătrate și triunghiuri și vârtejuri de cuvinte albastre și negre și verzi și roșii, scrise cu pixul. — La naiba, am spus. Scout își dădu jos rucsacul și începu să inspecteze marginea tumulului. În cele din urmă, se opri într-un loc și începu să sape, ridicând și înlăturând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
de chică bezmetică. Un pix înfipt între dinți, două pitite în spatele urechilor și mai multe încâlcite și înnodate și ițindu-se din coama lui rebelă îi făceau capul să semene cu un cactus dintr-aceia suspect de pufoși. Urme de pix albastru, negru, roșu și verde îi acopereau dosul palmelor, îi șerpuiau în jurul încheieturilor și antebrațelor, și urcau spre mânecile sumese, care nici ele nu fuseseră cruțate pe de-a întregul. Bucăți șifonate de hârtie și pagini strânse alandala îi umflau buzunarele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Bum. Bum Bum. Bum. Degetele mele urmăriră îndoiturile și dungile cartonului lucios. Bum. Bum. Degetele mele peste poze cu plaje de nisip, coloane năruite și sătucuri albicioase pe coaste de dealuri prăfuite, încinse. Bum. Bum. Degetele mele peste literele groase, albastre ca cerul, ale titlului. Salt în insulele grecești: Ghid turistic. Tremurând, am deschis cartea... ... și-n ea am găsit un univers. O galaxie întreagă de stele făcute cu pixul, de orbite trasate cu creionul și de centuri astrale în cerneală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
lui sau ce-a făcut sau de ce, dar am nevoie, simt nevoia să-l cunosc, cred. Trebuie să descâlcesc toate ițele înainte să se sfârșească totul. — Nu ești coerent... Pe cine simți nevoia să cunoști? — Pe Primul Eric Sanderson. Ochii albaștri, calmi mă priviră pătrunzător. — Înțeleg. Asta înseamnă că tu ești, ce? Al Doilea Eric Sanderson? — Da, am spus. Presupun că da. — Hmmm, făcu doctorul, încruntând din sprâncene, gânditor. Mândria unui bătrân, cu asta te-ai luptat tu, mi-e rușine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Unde s-o scriu? — În aer. Fidorous făcu un gest în gol, asemeni cuiva care-și scrie numele cu un diamant. — Până dimineață, pensula asta trebuie să termine toată povestea. Ai înțeles? Întinzându-mi-o, mă privi cu ochii lui albaștri, calmi, senini și serioși. Da, am aprobat, luându-mă prin surprindere. Am apucat coada antică de lemn cu grijă. Ai spus cumva că am de făcut două lucruri? — Mai trebuie și să bei asta, - scoase un pahar mic dintr-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
acolo. Lucra la ceva în mijlocul camerei. Haide, mi-am spus. Asta e. Așa se termină totul, într-un fel sau altul. Mai trebuie să fii puternic doar încă puțin. L-am urmat pe Fidorous înăuntrul încăperii. Scout purta un impermeabil albastru, gros pe care nu-l mai văzusem înainte. Părea că făcea ceva, un ceva mare, un soi de plan din scânduri și șipci, cu cutii și cutiuțe pentru ceai și alte mărunțișuri aranjate cu mare grijă înăuntru. Am recunoscut laptopul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
din plastic verde, sprijinit de o cutie așa încât capul tăietorului și firul de tăiat stăteau cu spatele la restul montajului. Fidorous numea tăietorul „Propulsorul 1“. 9. Scaun directorial. La dreapta tăietorului de iarbă, un scaun rotativ de birou, ușor uzat, cu tapiserie albastră. Ca majoritatea scaunelor de birou, acesta avea roți, însă erau blocate cu cinci sau șase lanțuri de bicicletă, mai multe lacăte și-un blocaj de volan. Pe șezutul lui se afla un arac. 10. Pisoiul Ian. Dormind. 11. Umerașe. Mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
între ele la nivelul cârligelor sau de la cârligul unuia la colțul altuia pentru a crea un soi haotic de lanț. 12. Laptopul lui Nimeni. Laptopul lui Nimeni așezat pe o cutie de ambalaj din plastic. Laptopul era deschis, ecranul strălucea albastru și afișa o înșiruire neîncetată de coduri sursă, scrise cu caractere albe, îngroșate. Un cablu de internet ducea din spatele lui sus, între grinzi. Un cablu negru de alimentare lega laptopul de acumulatorul de mașină din cutia de ceai. 13. Cutie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
acum nu era decât apă, toată rece, sărată și adâncă. M-am scufundată și am tresăltat pe altă crească, am auzit țipătul și uguitul pescărușilor, am simțit gustul și mirosul înțepător al valurilor. Soarele strălucea orbitor pe un nesfârșit cer albastru. În fața mea, oceanul fremăta kilometri după kilometri după kilometri, până la o îndepărtată linie a orizontului, unde albastrul se întâlnea cu albastrul. Haina și bocancii mei îmbibați de apă erau grei și încercau să mă tragă la fund. M-am gândit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
antebraț și mă traseră înapoi la suprafață cu o Cu doar o oră în urmă m-am trezit întins cu fața în sus pe un pat, uitându-mă la niște cuvinte prost vopsite în albastru scrise pe-un tavan. Cuvintele albastre spuneau: Nu știam cine sunt. „Deci, ce poți t Acum, după o oră, stau într-o sală de operație și doctorița încearcă să nu se încrunte sau să suspine sau să se frece la de limbaj negativ al corpului deloc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]