17,219 matches
-
spectacolului era garantat. Din când În când, un grup de copii scanda „Noi te iubim, Noi te iubim”. Moale, fără nici o tragere de inimă, În ritmul leneș al unei baghete nevăzute. Câțiva bătrâni de la azilul Sf. Francisc jucau bâza ori alergau după fluturi. Ajan, cu pipa Între dinți și mâinile În buzunarele jeansului său pensat, marca New Man, se Învârtea În jurul Skodei preocupat de starea cauciucurilor. În picioare avea o pereche de Nike la care mulți se uitau cu invidie. Cămașa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
luându-l cu el pe Lykios cu călăreții lui, porni În ajutorul lor. Dar deodată Îi auzi pe soldați strigând: Marea, marea! Aceste cuvinte trecură din gură În gură, Încât toți cei de la ariergardă, cu caii de povară și carele, alergară acolo. Când ajunseră În vârf se Îmbrățișară unii cu alții cu lacrimi În ochi de bucurie, și comandați și lohagii.” Lohagiii erau un fel de comandanți de companie. Acesta e ultimul vis al lui Petru. Fără mine lângă el, cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
nu se vedeau. Stai și tu pe bancă și așteaptă, Îi zicea Grațian Înainte de a se face nevăzut În camera obscură. El Îl asculta. Se Întindea pe banca joasă din bârne de brad și privea cerul, casa, curtea. În iederă alergau șopârle. Casa lui Grațian avea un perete de foc În Întregime acoperit cu iederă. Privind-o Își zicea că n-ar locui pentru nimic Într-o asemenea casă. Într-o zi a găsit pe bancă, la adăpost de cârdul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
nu era al său dar care nu-l incomoda câtuși de puțin. Era, la urma urmei, o alergare pașnică, de amatori, patronată, după caz, de figuri legendare ale atletismului intelectual de la Aristotel și Platon la Nietzsche, Heidegger și Habermas. Fiecare alerga alături de idolul său și nicidecum de vecinul său. De unde și aerul decontractat al alergătorilor. La sfârșitul cursei, Însă, fiecare concurent semăna cu propria sa teză, despre care, apoi, avea să vorbească până la moarte. O ureche avizată ar putea descoperi oricând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
la pădure. Cei trei tocmai terminaseră al doilea rând de halbe la berăria din colț când s-a produs minunea. Se numeau Horacsek, Zegrea și Gheretă. Acesta din urmă a cedat celor doi cu părere de rău desenele după care alergase și el, mai mai să-și dea sufletul, Întrucât Zorela nu admitea În casa lor decât nudul ei și nici pe acela decât În Întuneric, o dată pe lună. De ce nu te muți și tu În sediul central ? o Întrebau cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
dureros al Linei Îl trezi pe Coriolan, care deschise mai Întâi un ochi nedumerit și morocănos, apoi Încă un ochi, ultimul de altfel, vigilent, războinic, amenințător. Cu acest ochi Își privea fiul În timp ce celălalt ochi, ghidat de un CAF emoțional, alerga sub pleoapa coborâtă din nou, după expresia dominatoare a ochiului vigilent, războinic și amenințător. Când se Întoarse la lumină, strălucind cu mândria unui sentiment natural, celălalt ochi strălucea mai puțin și nici nu mai era atât de amenințător, ci gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
sticlă și m-am uitat în stânga și-n dreapta - nici țipenie de om. Era o zi înnorată, mohorâtă și nemărginită. Și eu mă simțeam nemărginit. Am simțit pe dată pornirea de-a ieși val-vârtej din casă, strigând după ajutor și alergând cât mă țineau puterile, așa încât cineva să mă vadă și să-mi demonstreze că sunt o persoană în carne și oase, să cheme un doctor sau pe cineva care să mă poată pune înapoi la locul meu, așa cum un ceasornicar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
sau pe cineva care să mă poată pune înapoi la locul meu, așa cum un ceasornicar montează la loc toate acele angrenaje minuscule înăuntrul unui ceas stricat. Însă mă stăpânea o teamă la fel de mare că, dacă aș face asta, dacă aș alerga și aș striga, n-ar veni nimeni, n-ar vedea nimeni. Aș ajunge la capătul străzii și aș descoperi că zgomotele de trafic vin de la un casetofon vechi, așezat la colțul unui drum principal abandonat, plin de gunoaie, într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
și-a situației în care mă aflam. Cum puteam să stăm acolo și să-i cer străinului ăstuia să mă ajute să recuperez întâmplările vieții? Pungile de cumpărături se rupseseră și toate lucrurile mele se rostogoleau pe pardoseală, iar eu alergam după ele, aplecându-mă și lovindu-mă și împiedicându-mă: Iertați-mă. Îmi pare rău. Iertați-mă. Ați putea să... Iertați-mă. De când mă trezisem pe podeaua dormitorului se scursese o oră și cinci minute. Da, spuse doctorița. Îmi dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
-mă bine în colț. Nu gândeam deloc - gândurile erau ca un morman de cioburi de sticlă și respirația îmi era atât de precipitată, încât întunericul a început să se miște ca un roi de albine. Am simțit impulsul de-a alerga la perete, sperând să nimeresc ușa sau măcar pe aproape și să bâjbâi după ea, dar n-am putut scăpa de panica ce-mi ținea picioarele legate. Bum - încă o lovitură, chiar sub mine, în spate, mult mai puternică, semănând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
nimic. — Nu, dar fiecare lucru la timpul lui. Chiar ar trebui să socotești plictiseala o reușită în comparație cu starea în care te aflai la început. Uneori trebuie să muncești mult ca să ajungi la stabilitate. — Ei, asta-i, vezi dumneata, trebuie să alergi cât te țin picioarele doar ca să rămâi în același loc. — Eric. Doctorița Randle purta un pulover roșu, larg, cu o lama sau poate cu un cal prost redat pe el. În ultimele douăsprezece luni își lăsase părul să crească și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
puternic și înțepător de țigară mă scoase din starea de panică precum o palmă. Mâna de pe umăr mă strânse ușor. — Bun, șopti vocea de fată. Stai nemișcat și ascultă. Uite ce-o să se întâmple. După ce o să număr până la trei, o să alerg în cealaltă parte a camerei și o să iau unul dintre scaunele alea, apoi o să-l folosesc ca să sparg una dintre ferestrele din cealaltă parte a secției. O să vii cu mine, luând în drum și laptopul lui Nimeni. Ai priceput? Țigara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
una dintre ferestrele din cealaltă parte a secției. O să vii cu mine, luând în drum și laptopul lui Nimeni. Ai priceput? Țigara îmi ridica fuioare de fum în ochi. Am strâns din pleoape și am încuviințat. — Bine. O să trebuiască să alergi cât de tare te țin picioarele. Ai grijă să intri și să ieși repede din lumina lămpii. Aleargă fără să te oprești, nu te uita în jos mai mult decât e nevoie și nu te uita deloc în spate. Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Nimeni. Ai priceput? Țigara îmi ridica fuioare de fum în ochi. Am strâns din pleoape și am încuviințat. — Bine. O să trebuiască să alergi cât de tare te țin picioarele. Ai grijă să intri și să ieși repede din lumina lămpii. Aleargă fără să te oprești, nu te uita în jos mai mult decât e nevoie și nu te uita deloc în spate. Ai înțeles totul? Am încuviințat din nou. — Bun. Ești pregătit să încercăm? — Da. — Unu. Doi. Trei. M-am avântat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
vagă a fetei trăgând de jaluzelele de la geam, încercând să le rupă. M-am întors în spate. Reportofonul era la doar câțiva centimetri de bocancul meu. Am sărit în picioare, m-am întins după el, l-am înșfăcat și-am alergat înapoi cei câțiva pași până în cercul de lumină. Fără să mă opresc, am aruncat dictafonul în geanta de piele a lui Nimeni, încă deschisă pe podea. Am luat al doilea reportofon și apoi pe-al treilea, aruncându-le în geantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
cel spart? — Ce dracu faci? se auzi vocea fetei din celălalt capăt al secției. — Dictafoanele, am început. Iată-l - al patrulea, spart în bucăți, cu puțin în afara cercului de lumină. Mi-am agățat geanta de piele pe braț și-am alergat spre rămășițele lui. Ce faci? Haide, aproape am scăpat aproape am scăpat aproape am scăpat... M-am lăsat la pământ și am început să arunc bucățile mai mari de dictafon în geanta de piele, tresărind din pricina țigării care încă-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
auzit-simțit un sunet ca fâșâitul memelor ieșind la suprafața lumii și fata se aplecă și apucă laptopul și strigă „Vino“ și se urcă pe scaun și se aruncă pe geam și dispăru și apoi... am rămas doar eu. Doar eu, alergând. Doar eu, alergând, fiindu-mi greață și tremurând din tot corpul și neștiind dacă voi mai putea face încă un pas, așteptându-mă ca de fiecare dată să mi se scufunde piciorul și să-mi fie tras în jos sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ca fâșâitul memelor ieșind la suprafața lumii și fata se aplecă și apucă laptopul și strigă „Vino“ și se urcă pe scaun și se aruncă pe geam și dispăru și apoi... am rămas doar eu. Doar eu, alergând. Doar eu, alergând, fiindu-mi greață și tremurând din tot corpul și neștiind dacă voi mai putea face încă un pas, așteptându-mă ca de fiecare dată să mi se scufunde piciorul și să-mi fie tras în jos sau prins și rupt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
sprijinit în coate. — Sigur. Părea confuză. — Ce credeai? Că eram prin apropiere, în trecere? Nu mă gândisem deloc la asta. Lăsasem enigma asta neatinsă alături de celelalte - uriașă și tăcută, ca șirul de ciudate capete de piatră din Insula Paștelui - pe când alergam să-mi salvez viața. Acum începeam să înțeleg că toate întrebările rămăseseră acolo, așteptându-mă să mă întorc și să le confrunt una câte una. — Nu, am spus puțin cam vlăguit, presupun că nu. Scout luă laptopul lui Nimeni de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
viață. Haide, ridică-te. Visam plaje. Nisip galben, rânduri de umbrele albe, mare cu apă albastră, limpede ca sticla și ceruri necuprinse, fără umbră de nor. Un vis din Fragmentul becului, poate primul pe care-l aveam de săptămâni întregi. Alergam prin apa mării la ceas răcoros de seară. Văzusem felinarele tavernelor de pe plajă trasând dungi colorate peste valurile prăfoase. Fusesem, fusesem - deja visul se destrăma, întinderile lui luminoase, de mătase deșirându-se în emoții nebuloase, nori mici și colorați de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
meu, forța loviturii trimițând în aer o undă de impact alcătuită din sensuri și idei care mă izbi și mă aruncă înainte, pe ciment. Am sărit din nou în picioare, m-am întors și, apucând mânerul cuștii lui Ian, am alergat spre Scout. Eu și Scout alergând de-a lungul pasajului. — Prin zid, strigă ea, prin gaura din zid. — Iisuse. Ideea podelei înălțându-se sub picioarele noastre grăbite într-un val care se rostogolea cu viteză. — Iese, iese din nou la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
o undă de impact alcătuită din sensuri și idei care mă izbi și mă aruncă înainte, pe ciment. Am sărit din nou în picioare, m-am întors și, apucând mânerul cuștii lui Ian, am alergat spre Scout. Eu și Scout alergând de-a lungul pasajului. — Prin zid, strigă ea, prin gaura din zid. — Iisuse. Ideea podelei înălțându-se sub picioarele noastre grăbite într-un val care se rostogolea cu viteză. — Iese, iese din nou la suprafață. Scout aruncându-se printr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
trebuit să grăbesc serios pasul pentru a ține ritmul cu el. — Din experiența personală, zise, pare să le placă mai cu seamă litera s alungită. Ian lipăi pe coridor înaintea noastră, cu urechile date pe spate, cu coada în jos, alergând așa cum fac pisicile atunci când nu le place faptul că oamenii vin repede în urma lor. Coridorul se bifurca, se iviră uși și se zăriră fișete și cutii de sticlă; lucruri expuse pe care nu aveam timp să mă opresc și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
de unde lansez virușii de limbaj pe care îi creez. — Viruși de limbaj? Cioc cioc ciocioc cioc cioc ciociociociocioc... Fidorous suspină teatral și ridică ochii. I-am văzut furia și frustrarea - gândul de-a striga sau doar de-a mă ignora alergându-i pe fața elastică aidoma unor șoareci într-un labirint, apoi dispărându-i cu totul în păr și perciuni. Se îndreptă ușor de spate și reuși să vorbească din nou pe tonul acela politicos de educator. — Toate aparatele astea interceptează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
pis pis pis pis. Am încercat să-mi aduc aminte cum îl chema pe câinele lui Randle. Ricky? Robbie? Rusty? Era ceva care începea cu R. Începea să se agite uneori dacă simțea mirosul lui Ian pe hainele mele și alerga de nebun prin sera de obicei liniștită a lui Randle, lătrând ca un - am cotit la dreapta - lătrând, ei bine, mârâind de fapt, iar ea trebuia să-l închidă în bucătărie înainte ca vreunul din noi să se așeze și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]