5,281 matches
-
ce apar în Triodul Penticostar (atribuite lui) depășesc chiar tiparele compunerilor consacrate emblemei voievodale și afișează o factură complet diferită. Anticipând compunerea din Triod Penticostar, stihurile slavone din Carte despre urmarea lui Hristos încearcă o descifrare a numelui invocat prin aluzii sugestive („A tot binecinstitoarei stăpânei noastre/ Făcătoarei de bine vădită în toate lăcașele [...] care asemenea/ Cu har împărătesei aceleiași cu același nume”) și fac pași, timizi încă, spre integrarea reminiscențelor clasice („Destoinici pentru aceea de bărbătească virtute/ Cununi de mulțumire
NASTUREL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288357_a_289686]
-
metamorfozare antropomorfă nepretențioasă, „se vor șterge grațios la gură de fărâmituri de soare”. Timpul își pierde din dramatism, senzualitatea e sublimată în „mici fericiri”, aproape abstracte. Poemele împrumută ceva din naivitatea și hieraticul din Cântarea Cântărilor, în formulări în care aluzia culturală se integrează suplu, cu naturalețe: „Stau în fața ta/ Mai curată decât crinii,/ Cu inima dulce”. Decantarea instrumentelor textuale, în sensul unei aspirații spre simplitate, continuă în Mai mult pasăre decât înger. Totuși poeta nu renunță la imaginile elaborate, nici
NICOARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288432_a_289761]
-
Acum „tumoarea soarelui” cotropește creierul. O altă vârstă, de dincolo de iubire și plenitudine, s-a furișat în trup ca o înstrăinare și, sub cangrena luminii, poemul devine un „stacojiu lamento”. Ultimele volume stăruie în contratimp tot mai marcat (și discrete aluzii polemice) față de poeticile momentului, plonjând în vertijul extrem al confesiunii. Stridența luminii e pusă în surdină de pendularea spre elementul advers, apa. Elegia agoniei în „viclenia unui timp fără timp”, „cu rășina sângelui neagră”, chipul brăzdat de „năvodul” urmelor și
NERSESIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288424_a_289753]
-
templier cu fruntea scăldată în lumină”). Bun cunoscător al poeziei parnasiene și simboliste, aflat sub amenințarea unei necruțătoare boli, O. dă, în „estampele” în care își transformă poezia, peisaje interioare în felul celor din G. Rodenbach. Scenerie gotică, imagini heraldice, aluzii hermetice („Pe masă-n roase pagini «Cornelius Agripa»”) intră în atmosfera de „legendă nordică”, prin care sufletul înstrăinat, pândit de moarte își trăiește „exilul nostalgic” („O albă lebădă sub lună și-n urmă, iată, Lohengrin. Sunt mort deși mă simt
ORLEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288590_a_289919]
-
prin scris: își analizează și mărturisește vina într-o piesă de teatru, cu scopul de a zgudui spiritele celor care comit cu prea multă ușurință răul. Aici ar fi cheia demersului: suferința ca substrat generator al artei, chiar cu o aluzie la mitul Meșterului Manole. O meditație, modestă, asupra condiției artistului își face loc și în alte romane, unde este denunțat caracterul alienant al acesteia, pasiunea pentru artă (mai degrabă o himeră) fiind comparată cu un fel de morb care afectează
PALLADE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288631_a_289960]
-
Bălăiță), Trei dinți din față (Marin Sorescu), Labirintul (Francisc Păcurariu), Martorii (Mircea Ciobanu), Ficțiune și infanterie (Costache Olăreanu). Eseurile sunt scrise într-un ton colocvial, apelând uneori la calambur, însă dicțiunea critică valorifică enunțul teoretic și referința erudită, ca și aluzia ironică sau observația mulată pe detaliul tematic semnificativ. În cea de-a doua carte, Meșterul Manole. Prozatori ai lumii: Creangă, Sadoveanu, Rebreanu (2001), P. grupează patru eseuri ample, concepute, într-o primă versiune, în anii studenției sau în cei imediat
PECIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288745_a_290074]
-
cele mai abuzive privilegii - asupra căreia veghează Fratele cel Mare, suferă o revoluție care izbucnește prea repede, luându-i prin surprindere pe complotiști. Aceștia îl vor promova pe Fratele cel Nou, care teoretizează și aplică o „schimbare care nu schimbă” (aluzie la semnificația revoluției din decembrie 1989, de întoarcere în același punct). Dacă, dincolo de îngroșările de rigoare, s-a văzut în romanul lui Orwell o parabolă a societății totalitare, romanul lui P. grefează, tot parabolic, situații din România postdecembristă. SCRIERI: Sfera
PAUN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288727_a_290056]
-
mare, în pofida - sau chiar stimulat de - derizoriul contingentului imediat. Din scoriile cotidiene i se naște sufletul (căci ne plictisim). Conștientizarea marginalității, sentimentul de a trăi într-o lume bizară (de unde scăparea posibilă, evocată repetat, ca o litanie ironică, nu fără aluzie tragic-burlescă la situația „neamțului” amintit de Crăcănel în D’ale carnavalului de I. L. Caragiale, a fugii în Bulgaria) convertesc deruta măruntă în sentențe fundamentale. Efectul decurge din contrastul dintre, pe de o parte, derizoriul ambianței imediate și bonomia vicleană, ludic-disperată
PATULEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288718_a_290047]
-
se concentrează totuși în jurul unor teme, motive și simboluri: moartea, trecerea timpului, memoria (individuală și universală), tăcerea, lumina, ochiul (orb). Un fel de Blaga - Stănescu - Barbu postmodern transpare în poeme unde cuvinte tehnice, neologisme din sfera biologiei, fizicii, filosofiei etc., aluzii livrești, ironice, ludicul, toate se altoiesc pe un imaginar („înalt”) modernist, încercând să se articuleze într-o tramă pseudoepică, orientată spre epifania inefabilului: „Jucam cu iubita mea șah/ sub razele Roentgen: în întunericul lor anatomic/ organele noastre erau piesele șahului
MIRCEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288169_a_289498]
-
pot recunoaște sugestii preluate de la Hartmann („caracterul ontologic al lucrurilor”), Dufrenne („obiectul estetic”) și, prin ei, tinzând spre o concepție care urcă de la Husserl la Hegel. Referindu-se la „epifania lumii reale în orizontul sublimului și al structurilor”, esteticianul face aluzie la ideile lui Worringer și, în primul rând, la conceptul de intropatie (Einfühlung), atât de fecund în arta și literatura secolului al XX-lea. Adoptarea unei asemenea perspective îi permite să se distanțeze de prejudecata „progresului artistic”, așa cum era acceptată
MOCANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288197_a_289526]
-
reprezintă soluția ieșirii din nihilismul contestării oricărei construcții metafizice sau chiar a ideii de întemeiere a valorilor printr-un recurs la o rațiune absolută, el sugerează o soluție teologico-politică. „Dumnezeu este Domnul” nu reprezintă o tautologie și nici doar o aluzie la faimosul text liturgic rostit înaintea sărbătorii Crăciunului și a Epifaniei: „Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă: bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului”. Domnia lui Dumnezeu - atribuită de Crezul nicean lui Hristos - indică sursa legitimă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
umanității. Conștiința totalității este ceea ce contează. Acest tip de istoriografie va fi reluat de cronicarii latini ai Imperiului, care, pe lângă cronica creșterii și descreșterii romane, își vor permite să facă și remarci personale cu privire la „morala” unor evenimente. Ele conțin inevitabile aluzii la metafizica vârstelor lumii. Importantă este aici nu porția de adevăr a moralei, cât mai ales afirmarea realității timpului. Oralitatea încetează să mai fie expresia supremă a excelenței în cunoaștere. Timpul mereu bogat al umanității merită consemnat. Prin cultura memoriei
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ohn warumb/ sie bluehet weil sie bluehet/ Sie achtt nicht jhrer selbst/ fragt nicht ob man sie sieht). În fine, tema „nimicnicirii” apare în prelegerea „Ce este metafizica?” (1930): Du mußt nichts seyn spune același mistic german (s. 24), făcând aluzie la teologia paulină a aneantizării (kenosis). „Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o știrbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, și la înfățișare aflându-Se
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
meditației religioase) mai degrabă decât o modalitate sterilă și autoreferențială de a-ți petrece vremea (precum șahul). Dincolo de acest miez misterios, întreaga narațiune este de o limpezime perfectă (cel puțin pentru cititorii cultivați). Cartea este o reflecție, complicată de fascinantele aluzii ale unui roman à clef (unele personaje sunt inspirate de Thomas Mann, Nietzsche, Jakob Burkhardt), asupra culturii și puterii, istoriei și „boicotării” sale, intelectualilor și răspunderii lor sociale. Într-un mod destul de curios, deși a fost scrisă și publicată în timpul
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
lui Knecht aproape imediat după ce el se întoarce la existența obișnuită sugerează că reconcilierea între cele două imperative categorice polare este în realitate cu neputință, chiar și pentru cei mai dăruiți (elecți, cum li se spune uneori castalienilor, făcându-se aluzie la paradigma monastică și mistică a provinciei). Moartea lui Knecht simbolizează de asemenea separarea tragică a două universuri deopotrivă de valabile, „autentice” și prețioase, care ar trebui să fie pe deplin integrate, și nu opuse. 2. O Castalie româneascătc "2
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
cultural al Ambasadei Franței la București (Esprit, mai 1999), și de strălucitul intelectual, istoric și specialist în problemele Europei de Est Alain Besanșon (Commentaire, vol. 22, nr. 87, toamna 1999). Cronica pătrunzătoare a lui Besanșon este intitulată „Traité de recomposition”, aluzie la titlul cărții lui Emil Cioran Précis de décomposition. Besanșon scrie că, în pofida celor ce știm de la autori pesimiști precum Aleksandr Zinoviev, transformarea prin comunism a speciei umane a eșuat; Jurnalul ne relatează istoria rezistenței față de contrarevoluția antropologică operată de
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
la orice alt interes (de moment) care poate articula un grup. Întrebarea este: va ajunge vreodată o societate atât de diversă ca societatea americană (și altele care îi seamănă, mutatis mutandis) să-și definească astfel un modus vivendi (ca să fac aluzie la credința lui John Gray în negocierea pe baza unui pluralism axiologic acceptat)? Alchimia combinatorie a consensului fortuit nu exclude această ipoteză, dar mi se pare că o face puțin plauzibilă. Contradictorii și confuze sunt, am mai spus-o, și
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
cârmuirii și de ierarhii Bisericii - ajungea în Principate prin intermediari la fel de „creativi”, între care dascălii și logofeții greci, ori ofițerii de diverse neamuri ai armatei țariste. Transferurile și transmisiile culturale sunt întotdeauna mediate. „Cursul scurt” - sper că tinerii cititori înțeleg aluzia la stalinism -, afișat pe Internet în diversele sale forme, deci mai mult sau mai puțin plagiat, din America de Nord până în Lumea a Treia și în universitățile rapid reciclate ale fostului spațiu sovietic, diseminat prin cvasiidentice readers - antologii de capitole și articole
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
hieroglifele văzute pe un anumit cașalot, o uluitoare placă înfățișînd vechile caractere indiene gravate cu dalta pe faimoasele palisade hieroglifice de pe malurile cursului superior al fluviului Mississippi. întocmai ca acele stînci misterioase, tainica balenă rămîne indescifrabilă în inscripțiile ei. Această aluzie la stîncile indiene îmi amintește de încă un lucru. Pe lîngă toate celelalte fenomene legate de aspectul său exterior, cașalotul are adesea pe spate și îndeosebi pe margini, niște linii neregulate și șterse în bună parte, din pricina numeroaselor zgîrieturi și
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
încheieturilor. în ochii lui se citea un delir fanatic, adînc înrădăcinat. De îndată ce-l zări pe acest personaj, Stubb exclamă: Ă El e! El e! El e măscăriciul cu poale lungi despre care ne-au vorbit cei de pe Town-Ho! Stubb făcea aluzie la o poveste ciudată în legătură cu Ieroboam și cu un anumit membru al echipajului său, poveste pe care o aflase atunci cînd „ Pequod“ se întîlnise în larg cu Town-Ho. Potrivit celor spuse atunci și amănuntelor pe care aveam să le cunoaștem
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
clipă și de care cititorul trebuie să-și aducă aminte pentru înțelegerea unora dintre capitolele ce urmează. în legătură cu această problemă a văzului leviatanilor poate fi ridicată încă o chestiune foarte stranie și încurcată. Mă voi mulțumi însă cu o simplă aluzie. Atîta vreme cît ochii unui om sînt deschiși pe lumină, actul vederii este involuntar, cu alte cuvinte omul vede mașinal orice obiect aflat în fața lui. Totuși, experiența ne învață că, deși putem cuprinde dintr-o singură privire lucrurile din fața noastră
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
e atinsă o membră a școlii-harem, tovarășele sale înoată în juru-i, pline de solicitudine, zăbovind uneori atît de îndelung și atît de aproape de rănită, încît pînă la urmă cad ele însele pradă vînătorilor. Capitolul LXXXVIII PEȘTI CAPTURAȚI ȘI PEȘTI PIERDUȚI Aluzia la waif și la țăpoaiele cu waif făcută mai înainte, necesită oarecare explicații în legătură cu legile și regulamentele vînătorii de balene, pentru care waiful constituie poate cel mai important simbol. Se întîmplă adesea ca, atunci cînd mai multe baleniere navighează împreună
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
balenă în timpul capturării ei. Drept care, reclamanții cereau acum contravaloarea balenei, a saulelor, a harpoanelor și a ambarcațiunii lor. Domnul Erskine era avocatul împricinaților; lordul Ellenborough era judecător în acest proces, în cursul apărării, spiritualul Erskine și-a ilustrat teza făcînd aluzie la un caz recent, în care un gentleman, după ce încercase în zadar să pună frîu pornirilor vicioase ale soției sale, o abandonase în cele din urmă pe valurile vieții; dar, peste cîțiva ani, regretînd acest pas, avea să înceapă o
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
ales că pentru o balenă se plătește un preț de treizeci de ori mai mare decît s-ar oferi pentru tine în Alabama! Ia seama la asta și nu mai sări altădată! Prin aceste cuvinte, Stubb voia poate să facă aluzie la faptul că, oricît și-ar iubi omul semenii, el este un animal înclinat spre cîștiguri materiale, iar asta care îi ține prea adesea în frîu bunătatea înăscută. Dar sîntem cu toții în mîinile zeilor - iar Pip sări peste bord încă
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
și stofe fine, propun în glumă să acopere puntea cu scoarțe și să pună perdele pe gabie, adăugînd că n-ar avea nimic împotrivă să ia ceaiul pe veranda teugii, luminată de razele lunii. Cine s-ar încumeta să facă aluzie la uleiul, la oasele și la grăsimea de balenă, în fața acestor marinari parfumați? Nici n-au habar, chipurile, de lucrurile la care te referi disprețuitor. Haide, hai... Du-te mai bine și adu-ne niște șervete! Nu uitați, însă, că
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]